agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-25 | [This text should be read in romana] |
Minoritățile naționale din România - decembrie 2009
Partea I. Institutul Cultural Român ne-a dăruit în anul 2006 un număr al revistei PLURAL, cuprinzând informații culturale prețioase despre cele 18 minorități naționale, care împreună cu majoritarii, români, formează „Continentul România”, cum frumos a fost ales titlul antologiei. Coordonatoarei proiectului, Aurora Fabricius i se cuvin felicitări. În România, minoritățile naționale reprezintă circa 10% din totalul populației, din care ungurii- 6,6% , romii – 2,4%, restul –sub 1% fiecare. ALBANEZII au fost remarcați ca prezență într-un raport din anul 1595, la Cernavodă, unde trăiau circa 15.000 de suflete, din care 1.500 au fost primiți în oastea lui Mihai Viteazu.Dar ei existau în Þara Românească de mai mult timp. Se cunosc din istorie, arnăuții ( arbănașii), care formau gărzi de corp pentru boieri și domnitori. Unii albanezi au participat la revoluția lui Tudor Vladimirescu, din 1821 ( n.n. este mai corect a se numi revoluție). În secolele XIX-XX, albanezii au avut cele mai diverse meserii și s-au ridicat pe diferite trepte sociale. Se crede că Vasile Lupu și urmașii săi erau albanezi, printre ei numărându-se și scriitoarea Elena Ghica ( familia Ghica provine din Albania) sub pseudonimul Dora d”Istria, apoi Ghiculeștii, domnitori, demnitari. Nicolae Iorga a fost printre primii care au scris o istorie a poporului albanez, în limba franceză. Cea mai bine organizată comunitate din Diaspora albaneză a fost în România, deși religia îi diferențiază, unii fiind creștini, alții musulmani.Albania și-a declarat independanța de stat la 28 noiembrie 1912. Printre sciitorii români , unii au fost de origine albaneză, precum Victor Eftimiu, poetul Cezar Ivănescu, dramaturgul Vlad Zografi, ș.a. ARMENII sunt prezenți pe teritoriul românesc din secolul X conform unor mărturii din Ardeal și din Cetatea Albă ( Basarabia).În secolul XV se face simțită prezența armenilor și în Þara Românească, eu erau în bună parte comercianți. În Moldova, chiar la anul 1401, Alexandru cel Bun dă un hrisov de înființare a episcopiei armene la Suceava. În timpul lui Ștefan cel Mare, circa 10.000 de armeni vin din Polonia, astfel că numărul total al acestora, în Moldova ajunge la 20.000, fiind una dintre minoritățile numeroase. În Ardeal ei devin numeroși în secolul XIII, unde înființează și o localitate, Gherla, astăzi cunoscută din alte motive. Armenii au construit numeroase biserici în mai multe localități ale țării, au participat la viața socio-politică și economică , au avut și au oameni de cultură în România. Domnitorii Ioan Vodă cel Cumplit, Ioan Potcoavă erau de origine armeană, diplomați, precum Manuc ( v. și Hanul lui Manuc) , politicieni ca Vasile Misir, Grigore Trancu-Iași, generalul Mihail Cerchez, criticul literar Garabet Ibrăileanu, muzicologul Emanoil Ciomac, colecționarul de artă Krikor Zambaccian, savanta în domeniul gerontologiei, dr. Ana Aslan, omul de cultură Spiru Haret, filosoful Vasile Conta, compozitorii Matei Socor, Mihail Jora, artistul plastic Cik Damadian, alți artiști plastici, familia Acterian, oameni de cultură( dar și „rătăciți” în Legiune), solistul David Ohanesian, scriitorii Ștefan Agopian, Bedros Horasangian, Varujan Vosganian( care este și om politic), jurnalistul Mahai Stepan Cazazian, care conduce două publicații armenești, parlamentarul Varujan Pambuccian toate aceste nume fac parte din patrimoniul comun româno-armean. Biserica Armenească este una dintre frumoasele edificii ale Capitalei. BULGARII s-au constituit în vechi comunități, în secolul IX, fiind, se spune, aduși de bizantini, tocmai din Mesopotamia în Banat, unde s-au creștinat, dar erau considerați eretici sub numele de „pavlicieni”. Spre sfârșitul secolului XVI, Constantin Brâncoveanu a primit emigranți bulgari, refugiați în urma unor răscoale antiotomane. Bulgarii s-au răspândit în mai toate zonele, până în Maramureș, în București există o eparhie ortodoxă. Revoluționari ca Hristo Botev, Vasil Levski, comuniști ca Rakovski, Ștefanov au jucat un rol în istoria comunismului din România. Literatura bulgară ( Elisabeta Bagriana, ș.a.) este apreciată în România, oameni de știință de origine bulgară s-au afirmat în România.Obiceiul de „mărțișor” provine din Bulgaria, folclorul și dansurile bulgare au trăsături asemănătoare cu . cele din nordul Dunării. CEHII și SLOVACII sunt populații diferite ca limbă, dar au o istorie comună, ei au venit în ultimele trei secole, în mai multe etape, în Ardeal, Banat, Bucovina. La Nădlac este un centru cultural al slovacilor. În interbelic, Cehoslovacia a fost vecină cu regatul României, relațiile fiind destul de intense. Literatura cehă și slovacă sunt destul de bine cunoscute, multe traduceri se datorează regretatului Jean Grosu., membru al Uniunii Scriitorilor din România și al obștii evreiești. Sunt cunoscute echivalențele românești ale romanelor „Bravul soldat Svejk”.de Hașek., „Războiul salamandrelor” de Capek. „ Golem” de Meyerink. CROAÞII au sosit prima oară în secolul XIII, dinspre Bosnia și purtau numele de carasoveni ( de unde și numele geografic Caraș).In zona Lipovei ei se numeau croați lipoveni. Au venit în mai multe etape, până în secolul XVII. Spre deosebire de sârbi, cu care au o oarecare comunitate de limbă, croații folosesc alfabetul latin. GERMANII au fost și mai sunt prezenți, deși numărul lor a scăzut drastic prin emigrarea din timpul lui Ceaușescu, în Transilvania, Banat, Bucovina, Dobrogea, Basarabia, în perioade istorice diferite.În Transilvania ei a fost aduși, în secolele XI-XII, de regii maghiari din dinastia arpadiană, pentru apărarea granițelor. Deși proveneau din zona Rinului, din Fraconia, noii coloniști au fost numiți saxoni, de unde apoi numele de sași .Ulterior, germanii veniți din Suabia au fost numiți șvabi și vorbeau un dialect austriac.În urma înfrângerii de la Mohacs (1526), maghiarii pierd controlul asupra Transilvaniei, care devine un principat autonom, sub suzeranitate oromană. Rolul sașilor devine mai important, iar extinderea bisericii lutherane le permite o separare de foștii suzerani catolici. În 1688, imperiul habsburgic pune stăpânire pe Transilvania, drepturile sașilor fiind neatinse.În 1867, Transilvania este trecută direct în subordonarea Ungariei, ceea ce îi nemulțumește pe sași, care , după Marea Unire din 1918, își exprimă atașamentul pentru România Mare. În timpul celui de al doilea război mondial, unii sași au colaborat cu Germania nazistă, dar, după război, regimul impus de sovietici a trecvut la represalii în masă împotriva sașilor, mulți fiind deportați în URSS sau în sudul României. Același lucru s-a întâmplat și cu o parte dintre șvabii din Banat. În zona Satu Mare trăiesc de șapte secole șvabi. Populația germanofonă din Bucovina a influențat mult cultura acestei zone, ea provenea din Austria, de trei secole. O pleiadă de poeți de primă importanță provenea din Cernăuți, Paul Celan, Rose Auslaender, Alfred Kittner, ș.a. Din Banat provine recent laureata cu Nobel, Herta Mueller. Un scriitor important este Eginald Sclattner, originar din Arad. Orașele Sibiu și Brașov au și nume în germană, respectiv, Hermannstadt, Kronstadt, unde a fost o densă poulație de sași. Boris Marian Partea II- Minorități naționale în România GRECII. au venit din antichitate, ridicând cetățile Tomis, Histros, Callatis, astăzi,respectiv, Constanța, Istria, Mangalia. Colonizarea a început în secolul VII î.e.a., populația provenind din Rhodos, Milet, Megara, Corint. A doua imigrație a avut loc în timpul imperiului bizantin, în secolelel IX-XIII e.a..Legăturile cu mănăstirile din Grecia au continuat și după căderea Constantinopolului, așa numita perioadă „Bizanț după Bizanț” (Nicolae Iorga). Numeroși oameni de cultură, dascăli, învățători, profesori, scriitori, istorici au venit în țările române din Grecia, pe lângă domnitorii din secolul „fanarioților” ( sec. XVIII). Ipsilanti, Fotino, Philipide, Cantacuzino sunt nume de cărturari, unii înrudiți cu domnitorii, care se regăsesc și azi. O parte din boierime era de origine greacă, prin căsătorie cu parteneri români. Limba greacă devenise mai influentă decât vechea slavonă. După obținerea independenței, Grecia își manifestă interesul pentru relații comerciale cu țările române. Porturile dunărene se dezvoltă și prin contribuția neguțătorilor greci.În secolul XIX, grecii au contribuit la modernizarea României, la cultura acestei țări, iar după al doilea război mondial, în secolul XX, unii oameni politici de stânga, inclusiv comuniști s-au refugiat în România. Poetul Menelaos Ludemis a tradus din greacă și în greacă, fiind un om de largă deschidere culturală. UNGURII, cea mai numeroasă minoritate din România au ajuns în secolul VIII, pe teritoriul Transilvaniei. Până în 1526, când otomanii au distrus Ungaria ca stat, Transilvania a fost sub suzeranitatea maghiară, apoi a trecut sub Habsburgi, iar din 1867, Ungaria a redevenit suzerană în Ardeal, până în 1918, când a avut loc Unirea cu Regatul României. În 1940, cu sprijinul Germaniei naziste și Italiei fasciste, Nordul Ardealului ( Maramureș, Bihor, Cluj) este cedat Ungariei horthyste, dar în 1947, prin Tratatul de la Paris, el revine României. Populația maghiară nu poate fi învinuită pentru politica regimurilor care s-au perindat în Ungaria, pentru masacrele și deportările pe care fasciștii unguri le-au executat împotriva românilor, evreilor, dar la aceste acțiuni au participat, din păcate, nu numai unguri din Ungaria, ci o parte dintre ungurii din România.( jandarmi, funcționari, etc.) Evreii nu vor uita pogromul de la Sărmaș, românii pe cel de la Ip. Viața culturală a fost îmbogățită de intelectualii unguri, scriitori, jurnaliști, regizori de teatru, film, artiști plastici, medici, juriști, alte categorii profesionale contribuie și astăzi la cultura țării în care trăiesc. Poeții Petofi Sandor, Ady Endre sunt cunoscuți prin traducerile în română, ca și scriitorii contemporani. ITALIENII au venit în țările române în secolul XVIII, majoritatea fiind meșteri constructori, decoratori, pictori, arhitecți, dar prezența lor a fost menționată, ca exemple individuale, cu trei secole mai devreme, provenind din Venția, Genova. În Dobrogea au fost numeroși fermieri sosiți din zonele sudice ale Italiei. EVREII au o vechime apreciabilă, după unele surse, primii evrei ar fi venit în secolul II î.e.a., apoi s-au găsit mărturii din timpul regelui Decebal, se pare că unii evrei au participat la campania împăratului Traian în Dacia, a existat o legiune „Iudaica”, apoi timp de secole nu se știe prea mult, se pare că din imperiul bizantin au venit evrei, apoi hazarii iudaizați din regiunea fluviului Volga, în secolul X, în secolele XVII-XVIII au venit evreii sefarzi din imperiul otoman, imigrația masivă având loc în secolul XIX, din Galiția, Ucraina, Polonia, Rusia. În preajma celui de al doilea război mondial erau peste 800.000 de evrei în România Mare. După război numărul s-a înjumătățit, în Holocaust pierind 150.000 din teritoriul românesc, administrat de regimul antonescian, iar alți circa 150.000 din Nordul Ardealului aflat sub ocupație maghiară. Contribuția evreilor la civilizația și cultura română este remarcabilă – în cele mai diverse domenii socio-economice, apoi în lingvistică, folcloristică, matematică, literatură, arte plastice. În prezent mai sunt sub 10.000 de evrei în România, circa 400.000 emigrând în Israel. BORIS MARIAN Partea III – Minorități naționale în România RUȘII LIPOVENI provin din sectanții care s-au refugiat din Rusia, când țarul Alexei Mihailovici, a numit patriarh pe Nikon, în secolul XVII. Ei se numeau „starovery”, adică „de credință veche” sau „raskolniki”. În Rusia, mulți au fost uciși sau deportați. Erau chestiuni de ritual și de subordonare față de o autoritate centrală. S-au așezat în nordul Moldovei, lângă localitatea Lipova ( mai există o localitate cu asemenea nume, în Banat, fără legătură cu această populație), actualul județ Suceava, ca și în Dobrogea, în Deltă, iar la sfârșitul secolului XVIII li s-au alăturat cazacii lui Bulavin, numiți „nekrasovi”, după numele altui ataman de pe Don, refugiați din calea răzbunării Moscovei țariste. Rușii lipoveni au biserici, rit ortodox, iar calendarul este cu 13 zile în urma calendarului gregorian, cum a fost și în Rusia, până la revoluția bolșevică. Au refuzat colaborarea cu sovieticii, au în prezent reviste și edituri proprii, limba fiind apropiată de rusa modernă, iar cea literară , identică. Unul dintre scriitorii actuali, cunoscuți, este Nichita Danilov, provenit dintre rușii lipoveni, fiind scriitor de limbă română. MACEDONENII au fost menționați, ca prezență, în secolul XIV, într-un document emis de Vatican, apoi, în secolul următor, înființând și un ordin al monasticiștilor.Chiar și după 1940, au venit în România macedoneni, refugiați de război. Religia lor este ortodoxă, iar calendarul pe stil vechi. POLONEZII au avut un rol important ca vecini ai Moldovei, timp de secole, până la desființarea statului polonez la finele secolului XVIII. După recucerirea independenței, în 1918, relațiile și prezența polonezilor în România au fost reluate. În 1940, după ocuparea țării de armata germană, numeroși polonezi s-au refugiat în România, iar o parte din tezaur, documente au fost tranzitate prin România. Locul unde s-au întâlnit cultura poloneză cu alte culturi, inclusiv română a fost Bucovina , vecină cu Galiția și cu sudul Poloniei. În nordul Moldovei, în alte zone se află și acum cetățeni de origine poloneză. ROMII poartă acest nume de la cuvântul indian „om”, în trecut erau numiți țigani, dar discriminarea la care au fost și mai sunt supuși, lipsa unor condiții de educație sistematică, au făcut ca denumirea să devină peiorativă, astfel că minoritatea romă a cerut să nu se mai folosească vechiul termen. Proveniența lor este dublă, din India, de prin secolul XIV, ca și din Egipt ( se pare, la origine, tot din India), astfel că în engleză și franceză ei sunt numiți „gypsie”. Astăzi s-au format categorii de oameni de cultură, profesori,oameni de afaceri, iar în interiorul țării sunt mai multe organizații și mai mulți lideri ( președinte de partid, rege, împărat) care îi reprezintă . Au un Congres Mondial care se convoacă periodic. De asemenea există publicații , cărți, manuale în limba romă. Conform recensământului, numărul lor este doar de 250.000 de suflete, dar cifra nu corespunde realității, pentru că romii au fie religia ortodoxă, fie catolică, luterană, musulmană, după locul unde se află, în plus o parte sunt încă nomazi, mulți circulă în Europa, unii nu au acte de identitate. Dintre personalități, în trecut, amintim pe scriitorul Anton Bacalbașa, violonistul Ion Voicu, dirijorul Sile Dinicu, ș.a. RUTENII sunt populație extrem de veche, se pare, ei sunt urmașii celților veniți din vestul Europei, cunoscuți și de Iulius Caesar, în Galia, dar migrația lor din vest în est a început încă din secolul IV î.e.a.. În Evul Mediu ei s-au slavizat, s-a produs o contopire cu altă populație, rusinii, care erau ruși, astfel că ei vorbesc fie rusă, fie ucraineană..Locuiesc..în..Carpații..Răsăriteni.. SÂRBII au ca strămoși pe slavii veniți în zona Dunării de jos în secolul VII, care s-au creștinat în secolul IX. În Banat au apărut mănăstiri ortodoxe înființate de sârbi, viața religioasă din zonă, până înspre Ungaria a fost influențată de ortodoxia sârbilor, care aveau o biserică autocefală în secolul XIII. Latifundiari sârbi au achiziționat terenuri la nord de Dunăre, în Banat, Caraș-Severin. Sârbii au dus numeroase războaie cu imperiul otoman, neputând fi subordonați în totalitate. La începutul secolului XVIII au fost supuși unui genocid, sub domnia din Transilvania a lui Gheorghe Rakoczy, cel mai sângeros, până în timpurile noastre. Sârbii au format nucleul construcției statului Iugoslavia, care s-a destrămat în anii 90 ai secolului XX. Rusia a sprijinit de-a lungul istoriei pe sârbi, considerându-i frați mai mici. Tito a impus o dictatură de tip stalinist, dar a lărgit relațiile cu Vestul. Astăzi, în Banat, Crișana trăiesc sârbi care au o viață culturală, comunitară. TURCII și TÃTARII trăiesc în Dobrogea, unde, cândva era un sangeac, o organizare autonomă, asigurată de imperiul otoman. Datorită religiei comune, musulmane, turcii, proveniți din Asia Mică și tătarii, proveniți din estul și sudul Rusiei europene, au format o comunitate care are publicații, manifestări culturale. Un istoric de seamă al acestui grup etnic a fost Mehmet Ali Ekrem ( 1926-1999). Viața religioasă este condusă de muftiul din Constanța și de imamul din București, unde există o moscheie, cândva amplasată pe malul lacului din Parcul Carol, astăzi reamplasată în altă zonă. UCRAINIENII trăiesc în Maramureș ( există o zonă la nord, ca și în cazul Bucovinei, care ține de Ucraina), Suceava, Tulcea, Caraș-Severin, Timiș. În secolul XVIII, țarina Ecaterina II a distrus Zapojskaia Seci, centrul organizatoric al cazacilor, aceștia refugiindu-se în zona Tulcei. În secolele următoare au mai venit ucrainieni, iar o parte s-au așezat în Banat. În nordul României, ucrainienii sunt numiți și huțuli, datorită unui dialect numit astfel, o limbă mai veche , regională. Este cunoscută și rasa de cai scunzi, rezistenți, de munte, rasa huțulă. Ucrainienii păstrează tradiția folclorică, au o cultură proprie. Minoritățile din România sunt reprezentate în Parlament, contribuția lor este recunoscută. BORIS MARIAN |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy