Amurg de toamnă

Ploaia abia se oprise și soarele, cu razele lui calde, acum în amurg , mai mângâia încă trandafirii din grădinița , amenajată de bunica în fața casei.
Stropii de ploaie încă mai străluceau pe petalele trandafirilor, mici biluțe sferice, care, la cea mai mica adiere a vântului se rostogoleau în iarbă. Trandafirii parcă plângeau, căci toamna va aduce cu ea și bruma rece ca gheața și petalele v-or îngheța de frig și v-or cade și ele, ca bobițele de ploaie, în iarbă.
Bătrânul nuc, deja pierduse bogata coroană și acum frunzele lui formează un covor auriu. El rămăsese așa gol, ca un imens schelet maro, și ramurile goale parcă semănau cu niște mâini , întinse spre cer implorând să vină mai repede zăpada și să-l împodobească în alb.
Toate florile din grădinița lui bunica sunt acum triste, soarele nu mai avea puterea să le încălzească cu razele lui, frunzele începuseră să se îngălbenească și să cadă, numai bradul este verde și falnic. El privește parcă cu milă grădinița!
El va rămâne verde și frumos și peste iarnă1