Toate țările trebuie să învețe unele de la altele ce însemnă dezvoltarea durabilă. Aceasta este concluzia experților academicieni americani aflați în spatele unui studiu dat publicității în ianuarie 2005. Studiul, realizat cu sprijinul Agenției Europene de Mediu, și intitulat Indicele Sustenabilității Mediului (Environmental Sustainability Index - ESI) reprezintă de fapt un clasament al țărilor lumii realizat cu scopul de a evidenția gradul în care fiecare stat în parte știe să gestioneze problemele de mediu și să se adapteze la realitățile ecologice actuale. Iar în acest clasament România ocupă la nivel global locul 94 din 146, iar la nivel european un „frumos” loc antepenultim, fiind din acest punct de vedere un veritabil învățăcel…

ESI a fost lansat pentru prima dată în anul 2000, și la acea dată studia doar 50 de țări. Acum însă acoperierea sa a fost extinsă la 146 de națiuni. El avaluează performanțele țărilor, de-a lungul a cinci categorii, și are la bază 21 de indicatori.

Principalul avantaj oferit de ESI, susțin autorii săi, este că dă guvernelor posibilitatea de a-și cota propria performanță, de a o compara cu a altora – lucru care în lumea afacerilor se face de mult. Astfel, fiecare țară în parte știe unde se află din punct de vedere al dezvoltării de durată și cât are de recuperat pentru a-și atinge scopul. De asemenea, în particular, ESI, dă posibilitatea de a face comparații între grupuri egale de factori ce contribuie în mod fundamental la scorul total al țărilor.

La ediția sa anterioară – cea din 2002 - ecologiștii au criticat dur ESI pentru faptul că multe țări bogate apăreau – și încă mai apar – în topul clasamentului. Noua ediție a acestui studiu însă respinge aceste critici; după dorința grupurilor verzi – Indicele cuprinde o măsură, un etalon a ceea ce ecologiștii numesc „amprenta ecologică”, adică „urma” lăsată de presiunea provocată de consumul uman asupra mediului înconjurător.

Vestea bună este că la o privire generală, Europa este bine reprezentată în cadrul acestui clasament. Majoritatea țărilor de pe bătrânul continent apar în partea superioară a clasamentului, patru dintre ele ocupând chiar locurile fruntașe.

Astfel se remarcă faptul că țările scandinave conduc detașat, atât la nivel european, cât și la nivel global. Þările Uniunii Europene – atât cele 15 mai vechi, cât și cele 10 noi state membre - sunt în general risipite pe întreg cuprinsul clasamentului fără a urma un tipar anume. Două țări - Polonia și Belgia, se află însă mult în urma celorlalte.

ESI identifică șapte grupuri de țări ce au tipare comune de-a lungul celor cinci clase de bază ale sistemului. Toate țările europene apar doar în trei dintre acestea.

Un prim grup cuprinde țările bogate cu ecosisteme relativ puternice, suferind doar o presiune de intensitate medie și care dau dovadă de o administrare a mediului moderată. Toate cele patru țări scandinave de vârf ale Europei se află în această categorie.

Al doilea grup cuprinde țările bogate care din nou arată o administrare moderată a mediului, dar aceasta în situația în care ecosistemele lor sunt relativ sărace, iar mediul însuși suferă presiuni intense. Aproape toate celelalte state vechi ale Uniuni Europene plus Slovenia se află în această categorie.

Cel de-al treilea grup se deosebește printr-o sărăcie mai accentuată dar și printr-o administrare mai slabă, în condițiile în care puterea ecosistemelor și a presiunii umane asupra acestora sunt moderate. În această categorie se găsesc restul noilor state membre la care se adaugă Grecia.

Revenind la țara noastră, putem spune că și ea se găsește în această ultimă categorie, ocupând totodată în clasamentul european locul antepenultim înaintea Poloniei și Belgiei, și fiind devansată de Turcia și Cehia.

În aceste condiții, orice comentariu pare de prisos – mulți dintre noi, românii, ne-am obișnuit cu gândul că suntem codașii Europei, indiferent de domeniu, și, ceea ce este mai rău, am ajuns să acceptăm aceasta cu un soi de resemnare fatalistă. Însă nu trebuie să uităm că această luptă pentru reconstruirea echilibrului natural este o luptă realizată la nivel global, în care fiecare participant are rolul său bine definit. Și oricât ar părea de paradoxal, noi românii avem avantajul… dezavantajului! Ne percepem pe noi înșine – iar asta nu e prea departe de adevăr – ca fiind în urma țărilor civilizate, a țărilor dezvoltate din occident sau de aiurea. Însă, în loc să ne resemnăm cu situația, trebuie să învățăm din ea. Să învățăm din greșelile altora pentru a nu le repeta.

Să nu uităm că timp de zeci, chiar sute de ani, țările dezvoltate s-au înălțat prin consumul combustibililor fosili, prin defrișarea pădurilor pentru agricultură și cherestea, și prin exploatarea faunei sălbatice. Astăzi, aceleași țări, realizează că gropile de gunoi în care și-au înfundat picioarele riscă să le sufoce, că pământul lipsindu-i rădăcinile solide ale arborilor începe sa alunece luând cu el casele oamenilor, că aerul e greu respirabil iar apa sălcie, că furtunile lovesc pe neașteptate, soarele arde ucigător, anotimpurile sunt de nerecunoscut iar boli de mult uitate alături de maladii necunoscute medicinei fac sute de victime. Că, în fine, bunăstarea aparentă a acestor state neurmând exemplul naturii - a cărei substanță se află în permanentă mișcare -, nu este construită pe viață ci pe moarte și, deci că este destinată și ea morții în cazul în care nu are loc o rapidă schimbare de mentalitate.

Lumea civilizată a înțeles aceste lucruri și s-au luat măsuri – mărturie stau marile organizații ecologiste care își au sediile principale chiar în aceste țări ce se confruntă cu efectele negative ale consumismului. Curentul ecologist s-a născut chiar în miezul acestor probleme și reprezintă conștientizarea acestora.

Ecologiștii apreciază natura încă sălbatică și aerul încă pur al țării noastre. Natura României constituie un ideal pentru occidentali iar ea îi învață că totuși viața sălbatică rezistă. La rândul nostru, noi suntem încă și mai mari învățăcei. Căci într-adevăr, lumea civilizată a descoperit respectul pentru natură și sustenabilitatea, însă după câte sacrificii! Și cât de greu este să vindeci o rană odată ce ea s-a produs! Cât de greu este să schimbi mentalități odată ce acestea sunt formate ori să schimbi tehnologii odată ce acestea au fost implementate! Noi, în schimb, putem învăța din toate acestea, și putem sări peste etape profitând direct de experiența lor nefericită, și să preluăm, cum spune românul „mintea lor de la urmă”.

Dar din păcate, România postdecembristă copiind fără discernământ modelul vestic riscă să-i preia numai aspectele superficiale și, călcând pe urmele Occidentului, să facă orbește, aceleași greșeli. Imitația superficială însă nu e o soluție. Fiecare stat trebuie să vină cu aportul său propriu la construirea sustenabilității la nivel mondial. Iar asta nu se va putea realiza dacă state ca România vor adopta consumismul care are drept efect secătuirea planetei de resurse și apoi aruncarea acestora la groapa de gunoi.

Trebuie să învățăm de la natură că substanța trebuie să circule mereu și să adoptăm cumpătarea și ordinea acesteia pentru a putea construi o societate cu adevărat durabilă iar amprenta noastră ecologică să se reducă. Iar toate acestea nu le putem învăța decât împreună, unii de la alții…



Articol publicat în revista "Știință și Tehnică", 2005