Dintre toate subiectele asupra cărora se poate reflecta, nici unul nu suscită mai mult interes și nu are o mai mare importanță decât cel care privește omul însuși.
Ce este omul?
În multe din aceste cazuri, la aceată întrebare,s-a încercat să se dea o definiție. Astfel am văzut că persoana care răspunde, poate formula diverse argumente,în funcție de statutul ei social:dacă am întreba un anatomist,el ne va răspunde invocând caracteristici care diferențiază anatomic omul de celelalte animale; la rândul său psihologul va încerca să răspundă invocând trăsăturile conștiinței și vieții sufletești.
ReflecÈ›ia asupra existenÈ›e umane reprezintă esenÈ›a oricărui demers filosofic, ce a fost redat în antichitate de filosoful grec Socrate prin intermediul maximei sale celebre:″CunoaÈ™te-te pe tine însuÈ›i″,ce îndeamna la autocunoaÈ™tere.
Filosoful francez,Blaise Pascal,în lucrarea sa intitulată:″Scrieri alese″,sugera,că omul nu era altceva decât o″trestie cugetătoare″ È™i nu era necesar ca întregul univers să se înarmeze spre al strivi, ci ar fi fost destul doar o picătură de apă, ca să-l ucidă, din acest concept filozofic reiese,că omul ar fi încă mai nobil decât ceea cel ucide; iar avantajul pe care îl are asupra lui, este faptul că universul nu-l cunoaÈ™te.
Filosoful francez Rene Decartes afirma,că omul este un lucru ce cugetă, astfel concluzia conceptului său filozofic despre om sintetiza trăsătura definitorie, ce îl diferenția în general de celelalte viețuitoare, prin faptul că omul gândește, fiind capabil de aș exprima trăirile și simțurile.
Poetul È™i filosoful român Lucian Blaga, afirma în lucrare sa intitulată:″Geneza metaforei È™i sensul culturii″,că animalul este cu adevărat străin de″existenÈ›a întru mister È™i pentru revelare″,de dimensiunile È™i complicaÈ›iile vieÈ›ii umane ce rezultă din acest mod de existență, eminamente uman.
Filosoful È™i savantul grec, Aristotel, în lucrarea sa intitulată ″Politica″ făcea următoare afirmaÈ›ie, precum că:″omul este din natură o ființă mai socială decât orice altă ființă gregară″, aceasta fiind trăsătura lui esenÈ›ială,ce îl diferenÈ›iază de celelalte vieÈ›uitoare.
Așa cum spunem despre o stea că are propietatea de a fi în chip esențial un corp ceresc,la fel putem spune că omul are proprietatea de a fi sociabil.
Platon a încercat,să ne dea o definiÈ›ie a omului,prin care sugera că acesta″ este un animal biped, fără pene È™i cu unghii late″,sintagmă ce descria într-un mod hilar fiinÈ›a umană.
Faptul că omul își poate exprima trăirile sufletești, este redat și cu ajutorul zâmbetului,ce reprezentă o părticică din esența divină a sufletului său, și totuși cele trei caracteristici invocate, nu sunt fundamentale sau esențiale pentru om.
La întrebărea fundamentală a filosofiei, ce trebuie să fac?,răspunsul lui Imanuel Kant,din lucrea sa,intitulată:″Bazele metafizicii moravurilor″,era următorul:″fă ceea ce nu intră în contradicÈ›ie cu imperativul categoric de a trata omul ca scop È™i niciodata ca un mijloc″, adică niciodată nu trebuie să îți tratezi semenul, ca pe un mijloc de satisfacere a propriilor interese.
Nietzsche,considera că scopul în sine,reprezenta acea uniune în care forța și voința de putere și-au găsit împlinirea în cel mai înalt grad.
Omul este esența societății și trebuie apreciat pentru valorile sale morale,ce îl diferențiază de celelalte ființe gregare din natură, având discernământ pentru a distinge, binele de rău și pentru aș împărtăși sentimentele față de semeni săi.