Postavangardist poem "Stivuitorii de umbre", al sciitoarei Maria Elena Chindea. În descendența poeziei revoltei, a generației lui Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Ion Caraion, Mihail Crama, Alexandru Lungu, Ben Corlaciu, din jurul revistei bucureștene interzise în 1941 "Albatros". Dacă aceea a fost considerată "pierdută", "a războiului", de către criticul literar Emil Manu, un exeget al creațiilor membrilor săi, generația poeților revoltați din prezent, de după 2020 are o reprezentantă de frunte în persoana poetei Maria Elena Chindea. Ea protestează și față de limbajul infantilizării pseudoculturale, de orice tip, de la cel al comentatorilor de pe internet, cu "what the fuck" (ce naiba!), pentru jocurile de Minecraft, până la diversioniștii îndoctrinării mass-mediilor.

Protestul social al eului liric se simte programatic, chiar din titlul poemului. Stivuitor înseamnă în primul rând un aparat de descărcat marfă (în port).

"Stivuitorii de umbre" anunță o îndeletnicire inutilă, a impostorilor, puși și în înalte funcții în stat, pe funcționarii corupți ori incompetenți, pe specialiștii cenzurii de stat.
"Antecamera inimii înșiră pe sfoară pustiul", este o metaforă dublă, complexă, revelatorie.

Prin versul "Tranșeele prea dese ne strică festinul" se face aluzie la un război al sfidării celor cu situații materiale complicate de tinerii și tâlharii penali neprinși, ori făcuți scăpați de justiția română și cea internațională, petrecăreții deseori amețiți cu foarte mulți bani; dar și la gâlcevitori, la preocupările de apărare a altor și altor frontiere decât ale propriei țări (frontiere totuși neatacate militar).

Foarte lucidă este criticarea dură a inutilei supravegheri, din partea organelor (in)competente, nepedepsite, care face să prospere flagelul infracționalității, mai ales în rândurile tinerilor prea aventuroși, deseori aflați și la volan. Se spune numai voalat dezaprobator, printr-un subtext totuși evident protestatar, pentru a nu se deconspira trista realitate de la știrile TV ale groazei:

"Între bordură și mlaștina privirii
luăm cu asalt cuptorul
perpelim zeloși pe toate părțile jivinele ascunse
sfârâie viziunea în noapte
dacă ne ia amprenta".

Acest poem are și un mod interactiv discursiv, eul liric invitându-ne să discutăm asupra textului poetic, dacă îl găsim atrăgător și cu mesaj literar de actualitate.

Lecție de smerenie, după zilele certurilor pentru nimicuri:
"nimic nu ne-ncape mândria"; "esența mult prea măruntă strigă din toți"; "încrâncenați ordonăm universuri", "sângerează timpul din parcare/ noi nicăieri/ doar genunea respiră agonii de estradă".
Nicio bună întocmire a rânduielilor economico-sociale pe principii aplicate cu succes mai înainte nu a rămas neatacată chiar programatic prin noi... prevederi ale legislațiilor în vigoare. Ceva cu adevărat nou și benefic nu este bine primit spre diseminare, discutare, aprobare.

Umbrele adevărului sunt minciunile noii protipendade europene.
Umbrele economiilor naționale sunt ruinele unei prosperități și a unor activități considerate nepotrivite pentru a ne câștiga cinstit pâinea.
Umbrele sănătății de dinainte, pierdute progresiv de cetățenii români amăgiți prin posibilitatea unor "tratamente moderne" de imunizare periodică fac loc unui coșmar continuu, unit cu altul, al infectării tot mai agravante a aerului european cu particule fine de la incendii spontane și provocate, de la explozii etc. Ceea ce luăm pe mere, dăm pe pere. Nici farmacia românească renumită în lume pe timpul Anei Aslan nu mai este producătoare. Nici medicii cei mai buni nu sunt ascultați de un sistem corupt, ci le se pune câte un căluș în gură, fiind și arătați ca agenți ai dezinformării.
Umbrele personalităților politice, economice, culturale, militare din România de dinainte sunt oamenii de astăzi, imorali și servili față de oricine le garantează reangajarea pe pozițiile-cheie, care duc țara precum șacalii, ca o specie nouă, invazivă.