cuvânt înainte
Cer scuze editorilor și cititorilor pentru majuscule, dar numai așa mi se păru că exprim exact realitatea.

Bătrânii noștri mor uitați
Și nici lumină n-au când se petrec.
În patul lor sărac, însingurați
Cum au trecut în viață, ‘n moarte trec.

În mine e o furtună. Nu am dormit bine, am un junghi în coaste. Am de lucru.
Dar nu sunt în apele mele. Sunt epavă în alte ape, dar ale nimănui.
Că orice facem, orice rătăcire, oricât de mică, lasă amprente în noi. Și chiar dacă a fost doar în vis, Sufletul nu ține cont de asta. El crede că ai vrut totul, el știe de fapt că ai vrut totul, și rătăcirea este reală, chiar dacă tu ai visat doar. De aceea Sufletul acum nu se mai regăsește.
Și proverbele au rolul lor. Că dacă e să nu meargă bine, nu merge bine nimic, doar omul și-o face cu mâna lui. Și încă ceva: Blaga, cu corola de minuni, voia să spună că atunci când ești fericit și împlinit ar trebui să fii extraordinar de înțelept și să știi să-i împărtășești și pe alții cu ce ai tu, fără ca să pierzi nimic, ori mai bine taci și consumă-ți singur fericirea! Că altfel o pierzi imediat ce ai spus de ea. Așa funcționează sufletul, cum spui ceva, nu mai simți acel ceva; nu ați observat cum e cu tristețea, cu durerea? Chiar și pe acest sait sunt mult mai multe creații ieșite din durere, din tristețe, din rău, decât din împliniri și din bine. Oamenii știu asta, au observat asta, și acționează în consecință. Fericirea o trăiesc singuri, egoiști, pe când durerea o urlă pe toate drumurile ca să scape de ea.
Înțelepciunea de care ziceam înainte, de a te bucura și a da și altora și a-ți rămâne și ție, oare când o să o deprindem?? Că până și Isus era trist pe cruce: „Iartă-i că nu știu ce fac!” nu spune Bucuria Lui. Și nu a fost bucuros să se urce pe cruce. Afost obligat. Nu a fost un VOLUNTAR, a fost un MARTIR. A vrut să nu aibă cupa, dar nu s-a putut. Oare, Bucuria Lui, atunci când o împărțea, de ce nu i-a fost de ajuns de mare încât să NU SE TERMINE? Nici El nu a avut înțelepciunea de a Se bucura până la final. Oare sacrificiul Lui să piardă din Sfințenie prin asta? El nu s-a jertfit pentru noi, El A FOST JERTFIT, fără voia Lui, pentru noi. El NU A VRUT SÃ MOARÃ pentru noi, nu ne-a spălat NICI UN PÃCAT. Suntem la fel de mânjiți ca și înainte, ba chiar mânjiți și cu uciderea Lui pe suflete.
Și mieii?! Oare de ce de Paști suntem atât de CRETINI!!! încât tăiem MIEI??? Cui folosește asta?! Simbolistica diabolică a asemănării cu El nu e de folos. Ce rost are MOARTEA MIEILOR? Ca să dovedească ce? Ca să ne amintească ce? Câți dintre noi asistă la UCIDEREA MIEILOR? Câți retrăiesc ce s-a petrecut atunci? E totul monedă acum, ne bucurăm ca porcii la masa de Paști cu drobul de MIEL (FICATUL DE MIEL) pe farfurii pline de bunătăți. Dar chiar și dacă am fi acolo, dacă am vedea blânda minune, creatura condamnată profetic MURIND, ce rost ar avea?! Oare ne spălăm, chipurile, păcatele, în sângele lor, al mieilor?
Perpetuarea sacrificiilor rituale păgâne în forma asta cruntă în civilizația noastră mi se pare chiar abjectă. Poate de aceeea binecuvântez societatea și țara care nu îmi permit ca din salariul mizerabil să îmi cumpăr Mielul de Paști.
Spălarea păcatelor cu mieii e o minciună. Cea mai bună metodă de a ne spăla păcatele este să nu le facem. Nu înseamnă că dacă ucidem un miel suntem iertați că am ucis un om. Moartea nu aduce decât moarte. Nu restabilește un echilibru, adâncește o prăpastie.
Mai ales că nici unul dintre noi nu mergem la mormântul oaselor mielului să îi vedem Învierea. Oare mieii noștri or învia a treia zi? Ați avut curajul și curiozitatea să vă întrebați asta??!