Cele patru cauze ale lui Aristotel, teoretizate în "Metafizica", sunt, la o analiză mai atentă, cinci. Este, oricum, o afirmație superfluă deoarece ea ar trebui să fie cunoscută de orice persoană care este realmente interesată de acest subiect. La o prima vedere, Aristotel vorbește, atunci când își expune teoria referitoare la cauzalitatea tuturor lucrurilor, adică la modul în care ele sunt aduse de la non-existență la existență și la elementele lor constitutive sau care sunt implicate în creearea lor, despre aportul unui număr de patru cauze: formală, materială, eficientă și finală. Sunt celebre exemplele utilizate de Stagirit pentru a-și ilustra teoria cauzalității. Simplificând, pentru plăsmuirea unei opere de artă sunt necesare, deopotrivă, (1)- o idee care să vizeze sau care să constea în intenționalitatea artistului de a creea o operă de artă determinată, intenționalitate care însă se gasește într-o etapă ideatică, ea nu a fost încă concretizată și se rezumă la a fi un simplu gând, o schiță mentală a operei care urmează sa fie realizată. Aceasta este cauza formală. După aceea trebuie sa se recurgă la (2)- un material din care să fie obținută opera de artă, este necesară o prima materia. Aceasta este cauza materială. Apoi trebuie să se apeleze la un (3)- agent al acțiunii, la cineva care să efectueze operația de generare a operei de artă, în cazul de față- la artistul însuși. Aceasta este cauza eficientă sau motoare. (4)- În final, odată ce am asistat la succedarea cât și la alăturarea în același moment de timp a acestor factori, opera este terminată, ajunge la o finalitate conformă intențiilor creatoare ale artistului. Aceasta este cauza finală.Însă o lectură mai atentă atât a "Metafizicii" cât și a "Fizicii" aristoteliciene ne relevă existența a unei a cincea cauze, a patra în succesiunea procesuală, și anume cauza instrumentală. Personal eu aș situa-o pe poziția a treia în ordinea temporală a implicării cauzelor în cadrul activității creatoare, însă oricum, aceasta este o problemă secundară, ceea ce contează este atestarea chiar în cuprinsul textelor lui Aristotel a acestui element structural al procesului creării operei de artă. Cauza instrumentală designează metoda utilizată de către artist, nu neapărat instrumentele folosite de acesta, cât modul în care artistul se servește de ele, dar și modalitatea în care el și le asigură. Și acest din urmă lucru este necesar întrucât calitatea și tipul uneltelor întrebuințate sunt decisive pentru succesul intenției creatoare a artistului. În antichitate și în medievalitate, mai cu seamă în cazul picturilor, era esențială tehnica preparării pigmenților cromatici uzitați pentru transformarea unor simple pânze în tablouri. În cazul sculpturilor acest aspect era subsecvent, deși conta la rândul său.În aceste condiții mi s-ar fi părut firesc ca această componentă să fie considerată ca fiind a treia deoarece de abia după perfecționarea ei artistul putea să înceapă să-și făurească creația.
Ceea ce este poate demn de menționat este faptul ca și de data aceasta avem de-a face cu cinci elemente constitutive, și la Aristotel actul generator avea cinci părți, era o pentadă.
Aceasta concepție cauzală pentadică a lui Aristotel este preluată de către Plotin, în Enneade. Este posibil ca în situația celui mai important filosof neo-platonic influențele să fi fost și unele hinduse. Plotin, în sistemul său cosmogonic, gândește sau/și intuiește, la rândul lui, cinci trepte creative ale Universului, diferențiate valoric și ontologic, dar și, implicit, interseparate cronologic dacă le analizăm de la un arbitrar moment zero, adică de la momentul emanării lor. Astfel, în emanationismul imanentist plotinian, sunt cinci niveluri ontologice distincte: Unul, Intelectul sau Nous-ul, sufletul universal, sufletele individuale celeste sau neîntrupate și materia.Din unitatea fara determinații a Unului este derivat Intelectul, în care ideile sunt conținute într-un mod indistinct una față de alta, dar care se diferențiază de acesta.La acest nivel apare deja dihotomia împământenită in filosofia modernă- epistemologie, filosofia științei dintre subiectul cunoscător și obiectul de cunoscut. Apoi calitatea "existenței" continuă să se deprecieze odată ce principiul creator se ipostaziază ontologic ca suflet universal. Sufletul universal este matricea substanței fizice și în el sunt incluse sufletele libere. Urmează formele incorporale care animă materia fizică, adică sufletele, iar verticala imanentistă se încheie cu nivelul materiei grosiere.Influența hindusă îmi pare incontestabilă. Similitudinile față de schemele cosmogonice ale metafizicii Samkhya-Yoga sunt indenegabile.Pentada lui Plotin poate sa fie comparată cu teoria celor cinci cauze enunțată de Aristotel, însă, probabil că paralela se va vădi ca fiind forțată. Cauza formală poate să corespundă Unului- ambele diviziuni teoretice aparținând unor sisteme de gândire disjuncte exprimă, la nivelul prim, potențialitatea sau gândirea care n-a intrat încă în contact cu materia sau cu orice altceva exterior ei. Este de menționat, pe de altă parte, că Unul din sistemul metafizic elaborat de Plotin este complet lipsit de atribute- fapt ce-mi întărește supoziția inspirării lui din concepțiile școlilor de gândire vedice heretodoxe- ceea ce înseamnă, automat și după cum o afirmă și Plotin, ca Unul este și negânditor.Tocmai de aceea comparația cu Aristotel nu poate să fie altfel decât aproximativă. Cauza materială este comparabilă cu sufletul universal; cauza eficientă poate să fie echivalată cu Intelectul; cauza instrumentală- cu materia, cauza finală- cu sufletele individuale. Tot așa cum materia primă este suportul fizic al operei de artă viitoare, cam la fel și sufletul universal joacă rolul unei texturi universale. De abia la nivelul Nous-ului sau al Intelectului substanța cosmică capătă proprietăți sau atribute de tipul gândirii, multiplicității, întinderii, iar prin ideile gândite și discernate de către Intelect este continuată emisia sau procesul cosmogonic, altfel spus, Intelectul este un agent particularizat sau diferențiat al procesului cosmogenetic, deși nu este și personal, la fel cum artistul este forța creatoare activă ce desemnează sau reprezintă cauza eficientă aristoteliciană.Materia este un simplu mijloc care este utilizat în cadrul dinamicii cosmice, este o metodă prin care Unul își justifică existența, etc, el putând să fie asociat cauzei instrumentale. În final, cauza... finală poate să fie alăturată sufletelor individuale din cosmogonia fantezistă a lui Plotin.