Atunci când am vorbit despre aplicarea metodei lingvistice a logogriff-ului asupra unor nume proprii, de zeități ale pantheonului egiptean, și am relevat raporturile de asimetrie existente între cele două cupluri divine- "diade divine"- Seth și Nephtys, Osiris și Isis- asimetria constând în faptul că numele zeității masculine "benefice", Osiris, îl conținea complet pe cel al surorei și al consoartei sale, Isis, și, respectiv, numele zeiței "negative", Nephtys, îl subsuma integral pe cel al fratelui și al soțului ei, Seth,- ei bine, atunci, axându-mă pe aspectele filosofice, ezoterice și psihanalitice ale utilizării logogriff-ului am neglijat metoda lingvistică omițând faptul că, în aceste cazuri, nu avem de-a face cu o instrumentare exclusivă a logogriff-ului, ci cu o conjugare a acestuia cu anagramarea. Stricto sensu, logogriff-ul implică "eviscerarea" unui termen lexical mai mare- cuvântul gestant- pentru dezvăluirea unui cuvânt mai mic- termenul gestat- cuvânt care însă este relevat ca atare drept efect al acestui procedeu, nemainecesitând apelul la anagramare așa cum se întâmplă în ambele situații discutate. Având însă în vedere importanța numelor de divinități care se circumscriu acestei metode lingvistice într-un mod asimetric, cred că intervenția anagramării poate fi trecută într-un plan secundar.
Și la egipteni scenariile cosmogonice și theogonice au drept topos de început un spațiu infinit și vag conturat în termeni raționali, care să țină de limbajul discursiv, literal, anume apele primordiale, numite de către egiptenii antici Nun. Pentru C. G. Jung această ocurență în plus sau nouă recurență a motivului mitologic exprimat senzorial-vizual al apelor primordiale- ca reprezentare a inconștientului colectiv- nu face decât să-i consolideze teoria lui despre arhetipuri și despre inconștientul colectiv. Iată o altă cultură a umanității, și încă una majoră, care-și picturalizează matricea vieții și a Universului ca fiind o întindere anatopică de apă! Probabil ca identitățile și similitudinile constatate empiric de Jung, prin studiul comparativ al religiilor, mitologiilor, folclorului, manifestărilor psihoticilor, viselor, conținuturilor operelor de artă, sunt pertinente. Dar trebuie luate în calcul și anumite condiționări de ordin geografic, istoric, cultural care au condus la uniformizarea reprezentărilor arhetipale. Bunăoară, majoritatea copleșitoare a așezărilor omenești a fost situată pe malul unor ape. Probabil că în cazul în care constituția fiziologică a omului nu l-ar fi făcut pe acesta dependent de apă așezările umane s-ar fi stabilit în apropierea unor alte tipuri de locuri, unele care să poată furniza oamenilor necesarul de substanțe vitale. Oricum, având în vedere caracteristicile somatice ale omului, apa reprezintă simbolul predilect al inconștientului colectiv, iar dacă specificul biologic uman ar fi fost altul, atunci mai mult ca sigur că am fi putut constata un alt simbol arhetipal universal-valabil ca ar fi apărut exact în aceleași instanțe în care s-a semnalat- prin deliruri psihotice, reverii, conținuturi manifeste ale viselor, opere de artă, mituri, elemente de doctrină și de ritual religios- prezența constantă și esențial similară a motivului sau a dominantei imagistice a suprafeței de apă.
Interesant este faptul că în cosmo-theogonia egipteană- deoarece și la acest popor procesul cosmogonic coincide semnificativ cu cel de naștere a zeilor- avem de-a face cu o divinitate inițială care crează lumea din substanța proprie, Amun sau Amon Ra.
Apele primordiale, Nun, erau haotice, dar posedau patru trăsături, fiecare dintre ele corespunzând unei perechi de divinități care aveau să se desprindă din ele. De asemenea, într-o grilă jungiană de înțelegere, cele patru particularități ale lui Nun diseminate divinităților emanate pot să fie comparate cu cele patru funcții psihologice, dar asta este o demonstrație destul de problematică și marcată de o inerentă echivocitate. Fără să am pretenția de a reproduce fidel numele celor opt deități constituente ale Ogdoadei sau ale octetului divin și servindu-mă de "Dicționarul de mitologie Oxford" al lui Arhtur Cotterell, pot totuși să remarc faptul că metoda logogriff-ului se aplică în trei din cele patru cazuri. Mai exact, cele patru tandemuri sunt: Nun și Naunet, Huh și Hauhet, Kuk și Kakwet, Amun și Amaunet. Zeul masculin al primului duet este omonimul apelor primordiale (impersonale). Dacă legăm această omonimie de însușirea profunzimii deținută de primele două divinități și de tetrahotomia pe funcții a psihicului uman făcută de Jung atunci s-ar deduce, cel mai probabil, ca profunzimea să corespundă funcției "simțire"- sau rațiunii din filosofia de la Kant încoace- fapt ce s-ar situa în conformitate cu afirmația biblică: "Dumnezeu a creat lumea din iubire". Iar faptul că Amun avea să devină creatorul lumii- știindu-se că diadei formate din el și Amaunet îi revenea proprietatea imperceptibilității- poate să fie pus în relație cu caracterul bazilar sau fundamental al percepției senzoriale numită "senzație" de Jung în "Tipuri psihologice" sau "sensibilitate", în cadrul epistemologiei kantiene. Calitatea comună întregului regn organic o constituie percepția senzorială, celelalte facultăți de cunoaștere dezvoltându-se ulterior, fie filogenetic- odată cu perfecționarea formelor de viață ca urmare a evoluției materiei vii, fie ontogenetic- odată cu maturizarea indivizilor aparținând unor specii care posedă un potențial genetic sau o moștenire arhetipală mai bogat(ă). Altfel spus, viața și Kosmos-ul- în accepția lui de ordine, de lume organizată- descind într-un mod neîntâmplător de la Amun.