agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-12 | [This text should be read in romana] |
Elena Niculiță-Voronca, după propriile ei cuvinte, „ridică un mic colț al voalului” asupra vieți etnice a poporului român relativ la culturo-geneza autohtonă a „paralelelor între credințele poporale la români și între alte popoare”(Studii în folklor, în primul volum se referă, printre altele la, Crăciun, Bobotează, iar în al doilea:Zeus și curățirile, Lumina și Inteligența…; în ansamblul lor, studiile pe care le-a întreprins au urmărit să „dezgroape de sub ruinele timpului mitologia poporului român” în întreaga ei romanitate. În paralel sunt elaborate și studii de istoriografie mito-lingvistică, B.P.Hașdeu fiind deschizătorul drumului. Din altă perspectivă, cu alte resurse, reia lucrurile de la capăt Tudor Pamfile…
Crăciunul este sinteza tuturor solemnităților, superstițiilor și riturilor ciclului păgân al sărbătorilor de iarnă, consacrate cultului soarelui. Imaginea mitică de semizeu a bătrânului Crăciun oscilează între aceea a unei semidivinități arhaice și semidivinități creștinizate. Crăciun este o făptură sacră ce simbolizează prin excelență tipul creator, ceea ce romanii numeau tempus factum, în care toate se făceau și desfăceau. În mitologia geto-dacă ar fi posibil să fi fost reprezentat printr-un strămoș ce simboliza echilibrul elementelor în stadiul facerii lor, al începutului procesului celor necreate și nedate în vileag; pe pământ marcând timpul sacru al solstițiului de iarnă, a capului de an sau răstimpul dintre doi ani. După Alex. Graur și Alex. Rosetti, apelativul Crăciun derivă din creatio, care în latină înseamnă naștere: nașterea naturii, transfigurată mai apoi în nașterea lui Crăciun, sau în incarnationis încarnare- deci renaștere: renașterea naturii prin încarnarea lui Crăciun . Petru Caraman, urmărind „răspândirea geografică a cuvântului Crăciun în afara granițelor românești,(spune)că nu se găsește decât la slavii din imediata vecinătate cu românii” și că „apare cu totul sporadic, fiind un termen regional”; fără cea mai mică îndoială, numele Crăciun, „are locul de baștină în domeniul etnic românesc-care îl cunoaște-ca termen comun pentru toate dialectele și singurul existent pentru a designa nașterea lui Christ”; afirmație care e întărită și de felul cum se prezintă răspândirea geografică a cuvântului. Crăciun în afara granițelor românești se găsește la bulgari, cu sens românesc; la ucrainienii carpatici, atestat ca ajunul Crăciunului; la slovaci; la unguri, cu același înțeles ca la români. Reiese că pretutindeni cuvântul este împrumutat de la români. Mitul arhaic al unui cioban-moș e transfigurat în mitul unui cioban demonic ce refuză să primească pe Fecioara Maria să nască în staulul lui. Soția lui Crăciun o oprește, totuși și moșește pe Iisus, faptă pentru care Crăciun îi taie mâinile, iar Fecioara Maria îi lipește mâinile la loc. Minunea îl convertește pe Crăciun la creștinism(nedefinit la acea dată în istoria religiilor. De bucurie că nevasta sa a scăpat de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug de cioate de brad în curtea lui și joacă hora. După joc împarte Fecioarei Maria daruri păstorești, lapte, caș, urdă, smântână pentru ea și copil. De aici transfigurarea lui Moș Crăciun într-un sfânt care aduce de ziua nașteri lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau magii în staul noului Mesia. Moș Crăciun, persoană mitică anterioară creștinismului primitiv din Dacia, transsimbolizează în versiune mitologică creștină pe cei trei magi. Cântecele de bucurie adresate lui Crăciun cu prilejul minunii lipirii mâinilor bunei Crăciunese s-au transformat în colinde ce glorifică în mitologia creștină nașterea lui Iisus. Datini. Roatelor de foc cărora li se dau drumul pe costișă în noaptea de Crăciun-roata solară, pomenită de Mangiuca(Banat), obicei răspândit și la germani; focurile care se fac dimineața, se regăsesc și la slavi; colacii de Crăciun care imită forma soarelui; deci, cultul lui Crăciun ca moș și strămoș, pare a fi un cult solar mult mai vechi decât cultul creștin… Între bătrânul cioban și bradul sacru relația este mult mai veche. Mitul arborelui cosmic propriu poporului carpatic(întâi trac, apoi dac, daco-roman și român), popor de munteni, e de presupus că acest arbore mare să fie un conifer(dominant în ecosistemul arboricol din Carpați), posibil molid. În ritologia mitică a poporului român , specia molid și specia brad sunt omologate și considerate sfinte. Spun deschis: există o dimensiune păgână în sufletul românesc; românii au fost din totdeauna creștini, creștinismul a venit peste noi ca o întâmplare și după ce ne-am creștinat, am păstrat moduri ale lumii păgâne, tolerate de biserică, chiar asimilate oarecum. Mircea Eliade, discutând în cazul românilor despre creștinismul cosmic : „în folclorul religios românesc creștinismul nu este cel al bisericii…este vorba de o nouă creație religioasă, proprie, pe care noi am numit-o creștinism cosmic, pentru că, ea proiectează misterul cristologic asupra naturii întregi…”. de Emil Judea |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy