agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-15 | [This text should be read in romana] |
De unde vine valoarea poeziei lui Eminescu ?
Ar fi simplu să spunem ca vine din nașterea sa, din folclorul neamului, din patriotism, din cultura sa filozofică integrată în cultura mare sau din mai știu eu ce alte surse pe care le intuiește critica literară. Limba folosită de către poet ar putea fi privită aparte în această discuție dar nici trăsăturile limbii nu sunt esențiale în a da dăinuire poeziei. Dacă sursa poeziei eminesciene, privită prin valoarea dată de receptori, este doar de natură subiectivă atunci: - să spunem că este un fel de apreciere a noastră?, - un fel de dat menținut de către intelectuali și de către programa școlară ?, - o transcendență națională în sensul de a ne păstra o valoare deja consacrată în concursul internațional de valori, valoare pe care ne-am însușit-o fiecare, - doar o bifare pe calendarele ministerului de cultură să dea ghes poporului ca de 15 ianuarie să își amintească de poetul nepereche. ( Mi se par o rămășiță a limbajului de lemn epitete de acest gen, ca nepereche, luceafărul poeziei , etc.) Nici un sens dintre cele de mai sus nu ajută , nu mulțumește, pentru că nu stilul sau construcțiile tehnice ale poeziilor dau ceea ce s-a impus în istoria literară sau a rămas și rămâne valoros până acum. Să citim poezie scrisă de Eminescu și să ne punem în locul unui observator ce nu ține seama de aceste perspective de abordare. Chiar și atunci avem convingerea că încă un lung viitor va însoți poezia lui. Ne putem imagina oare ce anume ar putea în viitor să reducă valoarea relativă, cea dintre cititor și conținut, a poeziilor sau valoarea din câmpul comparativ universal. Un cataclism cultural sau unul geologic ar aduce o apropiere între supraviețuitori și orice vers din poezia reprezentativă ar fi și mai iubit. Un alt Eminescu să se nască și să ne facă sa îl uităm pe primul? E ca o renunțare la religia națională, adică o perspectivă nu imposibilă dar absurdă și distructivă. Natura demiurgică a poeziei sale, prin situarea istorică alături de nașterea limbii literare moderne și chiar a statului modern, proces la care a participat însăși poetul, este o premisă posibilă de descifrare a valorii poeziei, dar nu are substrat pentru un cititor neavizat, un vorbitor de altă limbă de exemplu. Nu pot să citesc o poezie de Omar Khayam în limba originală dar pot spune că în orice limbă aș citi versurile lui, acestea uimesc prin valoare. Este ceva ce trece peste granițele limbilor și a puterii ce o dă doar apartenența la o naționalitate sau la o epocă. Fiecare popor are un Mihai Eminescu sub numele generic de poet național. Toate popoarele s-au trezit cu dragostea deja născută, nicăieri nu s-au făcut congrese pentru a se desemna poetul național. Popoarele conexe sunt toate de acord cu fiecare dintre acești poeți, se confirmă natural că ei sunt cei aleși pentru a reprezenta sufletul acelui popor. De ce natură este acel acord dintre poezia unui om și sufletul unui neam de oameni? Ar părea că pentru a cunoaște un popor este bine și recomandat să citim poezia poetului național. Găsim acolo relația dintre cei ce au făcut să devină cunoscută această poezie și poet sau găsim chiar relația cu sine însuși a acelui popor. Mai are importanță biografia poetului, este ea edificatoare în sensul de a se găsi în aceasta explicații sau se stinge odată cu timpul? Orice viață a unui poet național va scrie cea mai frumoasa legendă peste veacuri. Soarta poetului nostru național este supra dramatică, el nu a fost un boier cuminte, ascuns în căldura plăcută a unei averi. Nici nu a fost un mijlocaș cu soldă, care să se bucure de traiul dulce-anonim. Relația sa cu presa, cu societatea literară, cu personajele politice, cu rudele, cu o familie proprie care nu a existat sau cu o iubită reală, au fost toate duse la limita unei dificultăți fără întoarcere. Doar lumea sa poetică, ne rostuită de poet cu grijă în tomuri, spre păstrare, ci abandonată precum un ambalaj inutil, a avut o consistență pentru acesta. Fără să vreau. Repet. Fără să vreau, îmi imaginez pe baciul pierdut lângă mioara sa, personajul baladei noastre naționale, nepăsător și admirator al stelelor în timp ce tovarășii săi mioritici își pregătesc fapta reprezentativă. (Acest episod seamănă cu cel al pregătirii pe care o face Iuda în evanghelii cu buna știință a Celui ce va fi ucis.) În timp ce Eminescu ne scria nouă marea poezie, privind nepăsător stelele și murind în tot acest timp, poezie care va străbate în istorie toata viața unei națiuni, ceilalți își pregăteau non-fapta, adică nepăsarea de a-l lăsa să ajungă la un trist capăt. Era obligatorie soarta lui Eminescu așa cum s-a derulat (împlinit) ea? Privită printr-o prismă mioritică, aceea în care singurătatea și inadaptarea nu oferă altă alternativă și este și ea o pecete a ciobanului, soarta dispariției în mizerie era obligatorie. Este ca și cum un străin, dintr-un popor pragmatic, se miră și nu înțelege de ce pe ciobanul nostru pur și simplu nu îl interesează ce se va întâmpla. Putea să fie prevenită soarta ciobanului din baladă? Nu, pentru că în convingerea sa metafizică nu va intra nimeni, niciodată. (Noi ne regăsim în biografia lui Eminescu ca nepoți ai ciobanului mioritic, cu aceeași suplețe dramatică și aceeași nepăsare glorioasă pentru real. Și avem pentru asta un acces de încuviințare.) În anii vieții lui, Eminescu nu a încetat să joace acest joc de personaj genial dar mioritic, în sensul de nepăsător pentru toate, deghizat în poet sau jurnalist și filozof, sau în cel simplu, de om alergând după necuprindere. Poeziile lui sunt în mare parte de natură să lase totul așa, chiar dacă atitudinea pare adesea ofensivă. În toate a păstrat mesajul natural și sincer, în discordanță permanentă cu implicațiile unui comportament adaptat la toate relele necesare unui trai social, înrădăcinat. Există o relație între balada națională, poetul național și ceea ce este național în ființa noastră? Este acea relație cea care l-a adus pe poet în sufletul românilor? Acceptăm noi așa ceva? Suntem noi priviți prin valoarea universală a poeziei lui, suntem sau nu resemnați și aici, la fel oierului? Sunt întrebări fără răspuns. Cu gândul la trecerea anilor peste amintirea lui Eminescu. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy