agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-30 | [This text should be read in romana] | Democrație înseamnă guvernare de către popor; ea constă în echitate politică și participarea tuturor în procesul politic și garantarea libertății individului. Scopul învățământului este acela de a pregăti cetățenii pentru democrație. Educația pentru democrație trebuie să înceapă cu o înțelegere clară a democrației însăși. Democrația este mai mult decât o formă de guvernare; ea este, în primul rând, un mod de trăire prin asociere, de experiențe comunicate și împărtășite. (John Dewey) Cu alte cuvinte, democrația este un mod de viață în care deliberăm în colectiv asupra problemelor și proiectelor pe care le împărtășim. Democrația este concepută ca un sistem în care deciziile sunt luate de către aceia care vor fi afectați în mod direct de către deciziile însele. Valoarea ideii de dezvoltare a capacității de acțiune democratică a tinerilor din școală nu poate fi subestimată. Dacă Dewey și filozofii pragmatici au dreptate, dacă, într-adevăr, învățăm ceea ce trăim prin propria noastră experiență, atunci singurul mod care garantează rezervorul de sentimente democratice în cultură este de a face din învățământul public un centru pentru experimentarea democrației. „O angajare democratică necesită o pedagogie care face mai mult decât să transmită în mod efectiv moștenirea culturală, să lărgească corpul de cunoștințe sau deprinderile profesionale. Ea trebuie să-i învețe pe elevi cum să gândească, cum să-și organizeze propriile lor acțiuni în mod rațional, cum să acționeze ca cetățeni competenți și cum să accepte, să valorifice și să-i respecte pe ceilalți. Ea trebuie să dezvolte exercițiul acestor capacități care sunt necesare pentru înțelegerea propriilor interese, a intereselor altora și pentru luarea deciziilor....Este de neconceput să ne așteptăm ca absolvenții școlii să se comporte în mod responsabil, atâta timp cât n-au învățat să-și exercite judecata care stă la baza unui asemenea comportament și atâta timp cât n-au practicat examinarea și alegerea unor cursuri alternative ale acțiunii. ... Dacă vrem adulți care să treacă dincolo de limitele unei dependențe personale, capabili de libertatea pe care o societate democratică le cere s-o exercite, atunci școala trebuie să se îngrijească în mod explicit de dezvoltarea autonomiei individului“. (M.A.Raywid) În ciclul primar o mare importanță o are exersarea unor relații interpersonale de respectare a demnității fiecărei persoane, respectul pentru adevăr, acceptarea vieții în comunitate. Elementul fundamental al problematicii educației civice în ciclul primar este conceptul de viață social-cetățenească în ansamblul ei într-un stat democrat. Înțelegerea acestui concept se realizează prin dobândirea unor noțiuni, cunoștințe prin intermediul cărora copiii să înțeleagă diversele manifestări de comportament civic în viața cotidiană (în familie, în școală, în societate, respectarea semenilor, valoarea muncii legată de diferitele ocupații etc.) sau noțiuni care au în vedere familiarizarea copiilor cu instituțiile statului, cu acțiunile acestora, cu structura de guvernare în țara noastră, cu locul țării noastre între celelalte state ale lumii (drepturile și obligațiile omului ca cetățean, votul, președintele țării, guvernul țării, legile etc.). Deci, prin activitățile civice se urmărește integrarea copilului ca cetățean în realitățile în care trăiește, referința fiind instituțiile statului democrat din punctul de vedere al respectului față de stat, față de ordinea de drept și ordinea publică, al îndeplinirii corecte și conștiincioase a obligațiilor civice. Copiii au nevoie pentru dezvoltarea lor socială de imaginea și înțelegerea instituțiilor statului și a îndatoririlor pe care le au în viața socială. Tema relației om-societate a cunoscut și are variații multiple, de la protestul individului împotriva societății, la liberalismul civic și la apărarea societății, pentru ca în această perioadă să distingem o diversitate de drepturi și obligații ca sursă de dinamizare a evoluției istoriei. Din aceste categorii de drepturi și obligații, se pot detașa cele ale copilului: dreptul la viață, la protecție și ocrotire socială, dreptul la sănătate, la cetățenie, școlaritatea obligatorie, respectul față de natură, libertatea de conștiință și credință, fidelitatea față de patrie etc. Pe scurt, un ansamblu de drepturi și obligații civice, economice, sociale și culturale, fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă sau de orice altă natură și situație. Educația civică urmărește un tip de instruire și de comportament proprii ce presupun un proces psihologic de înțelegere și apreciere a ceea ce este drept și nedrept, permis și interzis, legal și ilegal în conviețuirea socială. Prin scopurile sale (cunoașterea structurii și funcționalității statului și asimilarea cunoștințelor despre legile acestuia ca instrument de acțiune asupra comportamentului cetățenilor țării, cunoașterea și asimilarea valorilor democrației pluraliste și a cunoștințelor despre drepturile omului în statul de drept, dezvoltarea însușirilor comportamentului civic necesare participării la treburile publice ale țării, prevenirea violării legilor scrise ale conviețuirii sociale etc.), educația civică interferează cu valorile și normele referențiale ale fenomenului moral și politic, cu faptele și valorile fenomenului de conștiință națională și patriotică. Copiii învață că între drepturile fundamentale ale omului, dreptul la învățătură este înscris la loc de cinste, învățământul contribuind la dezvoltarea personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale. Astăzi, dreptul de a învăța se manifestă în condiții de autentică libertate și este un drept care se exercită indiferent de vârstă, rasă, religie etc. Gradul de civilizație al unui popor se asigură prin însușirea, de către fiecare membru al acestuia, a unui cuantum cât mai bogat și mai profund din cultura și civilizația epocii. Cultura individuală își are izvorul în cultura socială și se asimilează printr-un efort sistematic. Poarta pricipală de intrare în domeniul culturii este studiul, lectura. Copiii trebuie stimulați să citească, să dobândescă gustul lecturii, iar acest lucru stă în mâinile dascălilor și al părinților. Numai prin cultură putem dobândi libertate. Orice chestiune necunoscută sau neînțeleasă ne răpește libertatea, creează temeri, nesiguranță, suspiciune. Mai mult decât oricare altă formă de organizare socială, democrația pretinde o foarte bună pregătire civică și morală a cetățeanului. În societatea democratică, libertatea este suprema valoare a omului. „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității“ (Declarația universală a drepturilor omului). Copiii învață că libertatea înseamnă a face ceea ce dorești, cu condiția să știi ce dorești și cum să lupți pentru exercitarea drepturilor de a voi, a gândi și a acționa liber. A face ce vrei, fără o justificare rațională, desconsiderându-i pe cei din jurul tău, aceasta conduce la opusul libertății și democrației, la anarhie. Libertatea deplină se realizează numai când acțiunile omului se bazează pe înțelegere, iar deciziile proprii au o justificare atât personală cât și socială când se realizează un echilibru între înțelegerea problemelor care privesc societatea și cele care privesc înțelegerea de sine. Înțelegerea sinelui și situarea în mijlocul semenilor săi, cu drepturi și obligații corect asumate îl fac pe copil să înțeleagă esența libertății autentice. Copilul învață că, pe lângă cunoaștere și înțelegere, libertatea presupune și dragoste, considerare și respect față de cei din jurul său; el înțelege că nu este îndeajuns să cunoști lumea, ci și s-o îndrăgești și să vrei să faci ceva pentru ea. Școala trebuie să-i învețe pe copii nu numai să cunoască să știe, ci mai ales să înțeleagă, să decidă în cunoștință de cauză, să iubească, să aprecieze, să respecte. Prin democratizarea învățământului se creează condiții optime pentru învățarea liberă, o învățare eliberată de încorsetare și rigiditate și care urmărește educarea omului pentru libertate și pentru cunoașterea adevărului. În activitatea de învățare, gradul de independență al elevului crește odată cu dobândirea experienței. În primele clase copilul este dirijat și îndrumat aproape în ceea ce face, ca apoi, în clasele terminale ale ciclului primar să aibă tot mai mari disponibilități pentru inițiativă și creativitate. Astfel, se creează un larg teren pentru manifestarea inițiativei și a independenței, a libertății în activitatea de învățare. Pentru ca elevii să capete bucuria manifestării și a exprimării libere, să fie „ei înșiși“, să creeze și să fie formați în spiritul nonconformismului intelectual este necesar să fie eliberați de anumite „canoane“ metodice, conform cărora sunt obligați să gândească după modelul gândirii învățătorului și să răspundă cu cuvintele acestuia. Desigur, capacitatea de a gândi și de a te exprima corect se învață, dar după ce copilului care a găsit formula relativ nouă, cu modul lui de a gândi, i se acordă libertatea de a o afirma, eventual de a o motiva. Inițiativele și spontaneitatea nu mai pot fi considerate de domeniul indisciplinei. Deci, în procesul dobândirii experienței de viață copilul are nevoie de îndrumarea adultului, dar o îndrumare care să-i favorizeze și chiar să-i stimuleze libertatea de manifestare. Întreaga acțiune educațională ar trebui să se desfășoare ca un proces de continuă creștere a gradului de independență al celui care se educă. Astfel, elevii trebuie învățați că au dreptul de a participa la decizii pedagogice, dreptul la inițiativă, la gândire autonomă, critică și creativă, dreptul de autoconducere și autoeducație, dreptul de opțiune, dreptul de acțiune potrivit propriei voințe, cu asumarea responsabilității pentru actul produs. Trebuie pus un accent mai mare pe cultivarea interesului pentru studiu, pe nevoia de hrană spirituală. Democrația nu înseamnă pentru nimeni renunțarea la îndeplinirea îndatoririlor. Elevii care în timpul programului sau al studiului nu se găsesc în clasă sau în bibliotecă, ci colindă pe străzi pentru a-și manifesta drepturile, nu fac un serviciu nici lor, nici colectivității sociale. Învățarea sub presiune conduce la stări conflictuale și de aceea este bine să facem din ea o activitate cu încărcătură afectivă, cu interes și plăcere. Constrângerile de orice natură fiind depășite, învățătorul nu-l mai poate cuceri pe elev decât printr-o autoritate științifică și morală autentică, prin prezentarea „minunilor“ științei într-o formă accesibilă și atrăgătoare. Este vorba de cunoașterea mecanismelor intelectuale, de modalitățile de declanșare și dirijare a lor, de organizarea condițiilor optime de învățare și evaluare sistematică, de stimularea independenței și creativității elevilor. Educatorul este dator să posede arta de a provoca o tensiune mobilizatoare a personalității elevului, de a orienta spiritele tinere spre orizonturi tot mai largi, predându-le totodată și maniera unei învățări independente, pregătindu-i pentru învățarea continuă, pentru autoinstruire. Domeniul cel mai sensibil în care educatorul își poate impune și susține autoritatea este cel al relațiilor socio-afective. El își va îndeplini menirea dacă iubește copiii și știe să se facă iubit de ei, dacă face din profesia sa apostolat. Aici este vorba despre vocație, de generozitate și de dăruire totală. Copilul este o ființă activă în procesul de educație și socializare, ceea ce face ca autoritarismul și libertarismul să contravină specificului naturii umane, care cere, în același timp, un minimum de repere care să-i orienteze și să îi dirijeze acțiunile, dar și un minimum de autonomie și inițiativă. Dialectica acestor elemente produce o personalitate armonioasă și echilibrată. Între libertățile pe care le avem se află și dreptul de a chibzui și a hotărî singuri, dar pentru aceasta trebuie să învățăm să dialogăm, să ne organizăm, să decidem. Acest drept constituie un imens teren de manifestare a inițiativei și capacității creatoare. În ceea ce privește formarea deprinderilor și a virtuțiilor cetățenești democratice este necesară punerea în practică a principiului disciplinei libere atât în educația copilului, cât și în educația socială a colectivităților prin crearea în interiorul școlii a unor organizații sociale, ca de exemplu, clasa care se guvernează de sine, conform principiului democratic al autoguvernării. Un bun mijloc de a oferi elevilor ocazia în care natura lor morală să se exprime este sistemul de autocârmuire a clasei și a școlii, care dă copiilor prilejul de a trăi în mic, în mediul școlar viața de cetățean ordonat și activ prin convingere. În acest sistem elevii îndeplinesc diferite însărcinări cu caractere de utilitate publică pentru ordinea, igiena, estetica și bunul mers ale clasei și ale școlii, prin comunități de muncă, prin opere de asistență și de cultură ca: farmacie școlară, bibliotecă, excursii etc; activități echivalente cu funcțiile sociale din societatea omenească. Cu răbdare și tact, se pot contura elementele ce definesc disciplina liberă, adică supunerea voită de elevi, pe baza convingerii personale. Prin intermediul normelor și regulilor exterioare constrângerea încetează să fie o formă în sine. Elevilor li se pot pune în față modele, norme și valori social-afective, axate pe: cunoașterea de sine (tradusă prin simțul răspunderii și al muncii-autonomia, declinarea identității; deprinderi igienice; asumarea răspunderii asupra obiectelor personale și comune; posibilitatea de decizie în situații diferite etc.), relații cu alte persoane (concretizate prin respectul și afecțiunea pentru părinți, frați, bunici; comportarea civilizată în relațiile cu ceilalți colegi de școală, de joacă, adulți; dorința de a face parte dintr-un grup, de a îndeplini unele activități în grup social), relații cu mediul înconjurător (realizate prin activități sociale ca: spiritul de disciplină – punctualitate, ordine, respectarea regulamentelor școlare, întrajutorare; responsabilitatea și grija pentru bunurile personale și pentru cele publice; utilizarea banilor – economisirea lor; modalități de obținere a acestora prin acțiuni de colectare și valorificare a materialelor refolosibile). Astfel se poate acționa în vederea conștientizării utilității și necesității cunoașterii de sine, cunoașterea și prețuirea obiectelor, cunoașterea semenilor, înțelegerea sensului apartenenței lor la un grup social uman. Concomitent cu multiplicarea elementelor conștiinței și conduitei, materializate în special în reprezentări morale, este necesar să se pună accentul și pe crearea unor condiții favorabile apariției unor trăiri afective, mai întâi sub formă de emoții, apoi prin stabilizarea lor sub formă de sentimente morale. Prin conversații dirijate copiii pot face cunoștință cu diversele profesiuni, cu serviciile publice, cu drepturile și obligațiile lor în societate. Distracția în colectiv, manifestările colective, serbările școlare sunt elemente menite să aclimatizeze, să tempereze și să prelucreze toate informațiile educaționale. Deosebit de interesante și apreciate de elevii mici sunt lecțiile care au ca temă prietenia, furtul, minciuna, cinstea, hărnicia, lenea etc., unde se poate folosi o gamă variată de metode și mijloace didactice (povestirea morală, convorbirea, exemplul, studiul de caz, chestionare, concursuri etc.) realizarea unor compuneri literare a unor compoziții plastice, a unor dramatizări stârnesc întotdeauna interesul și plăcerea elevilor pentru acest gen de activități. Trebuie avut în vedere că accentul să cadă nu numai pe însușirea unor conținuturi, ci și pe exersarea acestora în diverse situații și mai ales pe trezirea interesului pentru cunoașterea propriului eu. Prin activități cu titluri sugestive („Prietenul la nevoie se cunoaște“; „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face“; „Fapte pe măsura vorbelor“ etc.) se poate defini și conștientiza rolul prieteniei, se pot cultiva simțul răspunderii și al muncii, autonomia, declinarea identității. Se poate apela la analizarea unor fapte din viață, la lecturarea unor texte literare cu țintă educativă directă, la vizite, excursii, jocuri didactice. Concursurile de desene, dramatizările, filmele didactice ș.a.m.d., iată câteva mijloace didactice care contribuie la îmbogățirea bagajului de reprezentări morale, determinându-i pe copii să emită judecăți morale corecte (prin elaborarea unor criterii de apreciere a conduitei celorlalți) care vor fi aplicate și în autoaprecierea propriului comportament. Profilul moral al copiilor se construiește treptat și cere o multitudine de aspecte și caracteristici, unele de profunzime (idealuri ce se apără cu pasiune, aspirații, caracteristici de onestitate, responsabilitate, prețuire a muncii și opiniilor altora, a adevărului, libertății de opinii și a dreptății), trăsături de suprafață alimentate de cele de profunzime (politețea, loialitatea etc.) și trăsături morale operaționale de tensiuni diferite (hărnicia, punctualitatea, spiritul de ordine etc.). Fiind mai apropiați de elevi, cu multă iubire, răbdare și grijă pentru ei, vom reuși să formăm sufletele lor astfel încât să avem satisfacția de a vedea triumfând bunul simț și superioritatea inimii. Prin conceperea unor lecții deosebite și punerea în lumină vie a seriei tipurilor și scenelor aparținând vieții școlare (eroul, lenea, minciuna, spiritul de prietenie etc.)elevii trebuie să înțeleagă că școala este o familie, iar activitățile la care participă îi ajută să-și răspundă la întrebările despre rostul și rolul lor și al celorlalți în viață, să fie capabili să facă față problemelor cu care se confruntă la această vârstă. Criza de identitate a democratiei in Romania Cuvântul „democrație” a ajuns să fie unul din cuvintele cele mai frecvente în dialogurile noastre. Astfel, deposedat de sensurile lui esențiale, este vehiculat din abundență chiar din pricina avantajelor conținutului său incert. Democrația română traversează o criză de identitate, uneori apare ca un simplu bonus oferit pentru supraviețuirea societății în lumea contemporană, înțelesul ei oscilând între interpretările cu pronunțat caracter personal al unora și racordările artificiale ale altora la modele de import. Pornind de la această definiție și analizând cerințele și condițiile unei vieți democratice am putea spune că pentru a se ajunge la progres și la o democrație autentică este deosebit de important modul în care ne creștem și educăm copiii, pentru că de ei depinde ziua de mâine, lumea de mâine care poate fi o lume a progresului, concordiei sau una măcinată de ură și conflicte. După părerea lui M. MILLS, educația din epoca modernă este un factor important de mobilitate socială la care trebuie să aibă acces noile generații. Deoarece copiii sunt viitorul există preocuparea din partea adulților de a identifica soluții pentru ca toți copiii să aibă acces la educație și să participe la viața socială, să se integreze în societate, acesta fiind un drept al tuturor copiilor, dar totodată o obligație a tuturor adulților . Lumea în care se dezvoltă copiii de azi este destul de complexă și contradictorie, problemele apărute necesitând răspunsuri rapide și cât mai flexibile. De aceea, generația tânără se cere pregătită, atât pentru a înțelege schimbările apărute în permanență, cât și pentru a le stăpâni, aceasta pentru că, copiii vor fi agenții schimbării iar evoluția va depinde de soluțiile cât mai adaptate și dinamice pe care le vor lua. Omul viitorului este cel care formulează și adresează întrebări, iar educația - ca transmitere de fapte culturale - devine o limitare a posibilităților de orientare și, de aceea se pune accent pe educație ca o construcție permanentă în care centrală este atitudinea creatoare și unică, proprie fiecărui individ. Deși educația începe în familie, va începe urcușul spre „desăvârșire” abia atunci când copilul pășește într-o instituție acreditată și specializată – grădiniță, școală – unde sub conducerea și îndrumarea cadrelor specializate începe pregătirea copilului pentru a deveni „cetățeanul de mâine”. Educația moral-civică corespunde necesității de a le forma copiilor o conduită civică bazată pe cunoașterea cotidiană a regulilor vieții sociale, democratice într-un stat de drept. Educația moral civică urmărește inițierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil, capabil de toleranță și respect față de sine și față de ceilalți, conștient de drepturi și de datorii, liber și deschis spre alte culturi. Prin morală se înțelege, în mod curent, un ansamblu de norme, reguli și precepte, deprinderi și obiceiuri, mentalități, sentimente și trăiri, valori, idealuri și scopuri care călăuzesc omul în viața personală și socială. Ea se prezintă ca un sistem de deprinderi, sentimente și convingeri de comportare, sedimentate prin tradiție în norme și precepte de conduită ale comunităților umane și ale individului. Educația morală urmărește să formeze și să dezvolte calități și însușiri pentru ca, pe baza lor, individul să se poată integra în grupul social și să poată duce o viață socială normală. În general, prin educația morală se urmărește formarea individului pentru a face bine și a-l promova, realizarea echilibrului interior, generat și consolidat de respectarea cotidiană a normelor și principiilor morale. Ca formă a conștiinței sociale, morala cuprinde următoarele trei elemente: a) – valori morale – reprezentând comportări, acțiuni, fapte cărora li se oferă, pe plan social, o apreciere pozitivă, în sensul că ele coincid cu concepțiile provenite din societatea respectivă, cu privire la ceea ce este bine, echitabil, folositor societății, membrilor ei (bunătate, cinste, hărnicie, datorie, libertate, cumpătare, omenie, onestitate , iubire, prietenie, respect reciproc, demnitate); b) – norme, precepte și reguli morale. Ele s-au impus sub formă de coduri morale. c) – afectivitatea morală sau sensibilitatea morală (patriotismul, altruismul, compasiunea, respectul, spiritul de disciplină). Educația civică urmărește, în esență, cultivarea unor raporturi corecte între stat, organele și instituțiile sale și individ, intre indivizi, ca cetățeni ai unei societăți bazată pe legi și reglementări, pe norme și reguli care asigură conviețuirea, liniștea și eficiența tuturor activităților ce se desfășoară, pentru ca fiecare individ și societatea, în ansamblu să poată exista și să se dezvolte. Educația civică este mai mult circumscrisă unei anumite societăți, unui anumit grup social determinat istoric și geografic; educația morală vizează aspecte mai generale, universal valabile. Metodele de educație morală și civică sunt aceleași. Ele presupun cultivarea unor virtuți comune ca: hărnicia, stăpânirea de sine, spiritul de abnegație, înfrânarea egoismului, ajutorul reciproc, cinstea, probitatea, punctualitatea. Atât educația morală cât și a civică urmărește să realizeze o disciplină liberă sau o realitate disciplinară dar nu poate fi admisă libertatea fără respectul unor principii, al unor norme la care s-a aderat conștient. Atât în educația civică, cât și în cea morală trebuie armonizate două cerințe: a disciplinei și a adeziunii la ordinea necesară bunei conviețuiri și a dorinței de libertate a individului. În scopul formării copiilor potrivit exigențelor societății civile, democratice, al integrării lor firești în viața socială, aceștia vor fi sensibilizați, ajutați să înțeleagă necesitatea respectării normelor, antrenați în exersarea și practicarea unor norme elementare de conduită, contribuind, astfel, la formarea propriilor valențe ale EU-lui. În acest sens, prin activitățile de educație moral- civică, copiii sunt îndrumați și ajutați: - să înțeleagă sensul și semnificația normelor și a valorilor morale; - să sesizeze semnificația unor exigențe, necesitatea respectării regulilor și a normelor; - să analizeze fapte și împliniri de viață reale și posibile, în spiritul normelor și valorilor morale acceptate în societate; - să aprecieze obiectiv conduita proprie și a celorlalți, potrivit unor imperative morale; - să accepte norme, valori, principii etice și să respecte regulile elementare de conviețuire socială; - să înțeleagă notele esențiale ale unor trăsături de voință necesare în activitatea lor, ca: perseverența, consecvența, inițiativa, curajul și să asigure concordanța între vorbe și fapte. - să aprobe fapte, acțiuni proprii și ale colegilor care sunt în concordanță cu normele morale și civice; - să dorească să urmeze modele percepute în grupul de copii, în familie, în literatură - să manifeste atitudine de respingere și dezaprobare față de fapte și comportamente ce dovedesc necinste, agresivitate, lipsă de respect față de cei din jur, lene, dezordine, indisciplină. - să exerseze și să-și formeze deprinderi și obișnuințe morale: deprinderea de a saluta, punctualitatea, respectarea semenilor, respectarea unui regim zilnic de muncă, odihnă; - să dovedească sentimentul de colegialitate, de prietenie, al datoriei și răspunderii, al respectului, al umanismului, al dragostei și atitudinii pozitive față de muncă și față de patrie; - să-și adapteze comportamentul față de sine, față de alții (copii și adulți), față de mediu (social și natural), în împrejurări și locuri variate; - să țină seama de opiniile celor din jur și să aplice criterii elementare de apreciere a conduitei altora și de autoapreciere; - să manifeste grijă, interes și să participe activ la protejarea mediului ambiant natural. Cetatenie - Definirea termenului Perioada anilor 90' a fost numită de Ralf Dahrendorf decada "cetățeniei", datorită transformărilor istorice care au influențat evoluția conștiinței civice și a educației pentru cetățenie: tranzițiile postcomuniste, criza statului bunăstării, globalizarea economică și culturală. Educația pentru cetățenie este considerată ca cel mai eficace mijloc pentru stabilirea unui contract social, bazat pe drepturile și îndatoririle cetățenilor, menit să instaureze coeziunea socială și solidaritatea bazată pe ordinea morală. Conceptul "cetățenie" este departe de a avea un sens unanim acceptat înregistrând în timp multe definiții. În general, se pune problema apartenenței la o comunitate, ceea ce presupune drepturi - în special drepturi politice - și obligații. În acest sens, cetățeanul este întotdeauna "co-cetățean", cineva care trăiește împreună cu ceilalți. Cetățeanul este o persoană care are drepturi și îndatoriri într-o societate democratică. Cetățenia într-o societate democratică implică autonomia individului, moderată de responsabilități și de cunoașterea obligațiilor juridice și morale pe care le presupune viața împreună și respectarea celuilalt. T.H.Marshal în cartea sa „ Cetățenia și clasa socială”(Editura Universității, Cambridge, 1950) sugera că cetățenia poate fi eficace doar atunci când asigură accesul la trei tipuri principale de drepturi, autorul identificând în acest fel trei componente ale cetățeniei: -componenta civilă, care include drepturile referitoare la libertatea individuală; -componenta politică, dreptul de a participa la viața politică; -componenta socială, se referă la drepturile unui standard decent de viață și accesul egal la educație, sănătate, locuință și venit minim. Cetățenia înseamnă în același timp un statut și un rol. Ca statut juridic și politic cetățenia înseamnă ansamblul de drepturi și libertăți pe care statul le asigură cetățenilor săi. Ca rol social cetățenia reprezintă una dintre identitățile individului și presupune dezvoltarea anumitor competențe sau a unei culturi civice, care fac posibilă exercitarea efectivă a statutului de cetățean. Semnificațiile conceptului de cetățenie sunt diferite de la accentul pe obligațiile cetățenilor la drepturile acestora, de la valențele patriotice ale cetățeanului la competențele bunului cetățean. Educația pentru cetățenie este considerată pe plan european ca prioritate a reformelor educaționale. Aceasta este văzută ca un instrument al coeziunii sociale, bazată pe drepturile și responsabilitățile cetățenilor . Se poate spune că educația pentru cetățenie este un scop educațional, dirijând sistemul de învățământ către un set de valori comune cum ar fi diversitatea, pluralismul, drepturile omului, justiția socială, bunăstarea, solidaritatea. Obiectivele noilor politici educationale Noile politici educaționale au drept obiectiv prioritar realizarea unei dimensiuni europene în educație. O Europă unită nu se poate realiza și nu poate să existe fără educație, fără un învățământ modern în care se respectă și se integrează valorile democrației. Una din valorile democrației care trebuie neapărat practicată în învățământ este respectarea drepturilor omului și realizarea unei democrații participative. Pentru dezvoltarea „școlii democratice” există câteva căi care trebuie urmate: - promovarea drepturilor omului, drept cadru al dezvoltării democrației în școli - practicarea democrației participative în școli - dezvoltarea unei culturi organizaționale democratice Drepturile omului furnizează un set de principii și valori unanim acceptate. Numeroase școli includ deja drepturile omului și drepturile copilului sub forma contractelor instituționale, care stipulează drepturile și responsabilitățile participanților la activitatea școlii (studenți, cadre didactice și directori): - „carta școlii” (Franța, Germania, Italia, Suedia), concepută în termenii drepturilor și responsabilităților civice; - „școala model” (Belgia, Polonia, Elveția, Olanda), care definește obiectivele instituționale, relațiile cu părinții, limitele autorității și libertățile elevilor. În acest context, Comisia ONU pentru Guvernare Globală (1995) a propus o grilă comună de drepturi și responsabilități care ar putea constitui baza cetățeniei școlare. i) Dreptul la: • Securitatea vieții – școala este răspunzătoare pentru siguranță (atât fizică, cât și psihologică) a elevilor și a cadrelor didactice; • Tratament echitabil – școlile trebuie să monitorizeze rezultatele și realizările; dar și pedepsele sau excluderile; • Posibilitatea asigurării unui trai decent și a propriei bunăstări – educația școlară reprezintă baza angajării viitoare; elevii trebuie să dobândească abilități și competențe de bază, care să faciliteze inserția socială și economică; • Definirea și păstrarea diferențelor dintre elevi prin mijloace pașnice – dezvoltarea încrederii în propria identitate și a capacității de a dezvolta noi identități; • Participarea la decizie, la toate nivelurile – aceasta înseamnă recunoașterea formală a participării elevului, structuri deschise, acces la luarea deciziilor și la consiliile școlare; • Solicitarea liberă și corectă a reparațiilor pentru nedreptăți crase – sau dreptul copilului la egalitate în fața legii (principiul ordinii de drept); • Acces egal la informație – acces liber la curriculum, fără nici un fel de discriminare sau planuri oculte; • Acces egal la bunurile globale – întreaga bază materială a școlii (biblioteca, baza sportivă, curtea școlii, sala de mese, toaletele și laboratoarele) trebuie sa fie la dispoziția tuturor elevilor; ii) Responsabilități: • Să contribuie la bunurile comune – proprietate și participare activă; • Să ia în considerare consecințele acțiunilor sale asupra siguranței și bunăstării altora – școala este în câștig când practicile și procedurile aprobate au putere de normă; • Să promoveze echitatea, inclusiv echitatea între sexe – aceasta înseamnă cel puțin ca întregul corp profesoral și studenții să fie familiari cu aspectele referitoare la egalitatea șanselor și cu politicile adiacente; • Să protejeze interesele generației viitoare urmărind dezvoltarea și apărarea bunurilor globale; • Să păstreze patrimoniul cultural și intelectual; • Să fie participanți activi la procesul de conducere; • Să facă eforturi pentru a elimina corupția. Aplicarea corectă a acestor drepturi și responsabilități fac din școală „un spațiu al legii”. Democrația participativă presupune implicarea elevilor în luarea deciziilor și în conducerea școlii. Această participare poate fi: • Participare directă, bazată pe discuții de grup în consiliile elevilor, adunări generale sau parlamente ale elevilor; • Participare indirectă, în care elevii sunt reprezentați de o delegație sau prin alegerea de către colegi. Aceste structuri și medii instituționale nu sunt suficiente dacă ele nu au suportul unei culturi democratice .În acest scop , proiectul ECSD recomandă următoarele abordări: • Practicarea dialogului, a negocierii, a cooperării și realizarea consensului în situații cotidiene (fumatul în școală, punctualitatea, fondurile pentru autobuzul școlii, alegerea în consiliile școlare, muzica în școală, raportul elev – profesor, disciplina în curtea școlii etc.); • Soluționarea conflictelor și a diferențelor de opinii într-o manieră non– violentă; • Încurajarea muncii în echipă și a învățării prin cooperare precum și a unei atmosfere amicale și neautoritare de lucru în clasă. Deschiderea către comunități și mediul social : Este necesară implicarea într-o mai mare măsură a comunităților în rezolvarea unor probleme sociale care apar în școală. Să examinăm exemplul îngrijorător al violenței în școală. Majoritatea profesorilor recunosc că este vorba despre o violență socială care se manifestă în școală. Totu Democrație înseamnă guvernare de către popor; ea constă în echitate politică și participarea tuturor în procesul politic și garantarea libertății individului. Scopul învățământului este acela de a pregăti cetățenii pentru democrație. Educația pentru democrație trebuie să înceapă cu o înțelegere clară a democrației însăși. Democrația este mai mult decât o formă de guvernare; ea este, în primul rând, un mod de trăire prin asociere, de experiențe comunicate și împărtășite. (John Dewey) Cu alte cuvinte, democrația este un mod de viață în care deliberăm în colectiv asupra problemelor și proiectelor pe care le împărtășim. Democrația este concepută ca un sistem în care deciziile sunt luate de către aceia care vor fi afectați în mod direct de către deciziile însele. Valoarea ideii de dezvoltare a capacității de acțiune democratică a tinerilor din școală nu poate fi subestimată. Dacă Dewey și filozofii pragmatici au dreptate, dacă, într-adevăr, învățăm ceea ce trăim prin propria noastră experiență, atunci singurul mod care garantează rezervorul de sentimente democratice în cultură este de a face din învățământul public un centru pentru experimentarea democrației. „O angajare democratică necesită o pedagogie care face mai mult decât să transmită în mod efectiv moștenirea culturală, să lărgească corpul de cunoștințe sau deprinderile profesionale. Ea trebuie să-i învețe pe elevi cum să gândească, cum să-și organizeze propriile lor acțiuni în mod rațional, cum să acționeze ca cetățeni competenți și cum să accepte, să valorifice și să-i respecte pe ceilalți. Ea trebuie să dezvolte exercițiul acestor capacități care sunt necesare pentru înțelegerea propriilor interese, a intereselor altora și pentru luarea deciziilor....Este de neconceput să ne așteptăm ca absolvenții școlii să se comporte în mod responsabil, atâta timp cât n-au învățat să-și exercite judecata care stă la baza unui asemenea comportament și atâta timp cât n-au practicat examinarea și alegerea unor cursuri alternative ale acțiunii. ... Dacă vrem adulți care să treacă dincolo de limitele unei dependențe personale, capabili de libertatea pe care o societate democratică le cere s-o exercite, atunci școala trebuie să se îngrijească în mod explicit de dezvoltarea autonomiei individului“. (M.A.Raywid) În ciclul primar o mare importanță o are exersarea unor relații interpersonale de respectare a demnității fiecărei persoane, respectul pentru adevăr, acceptarea vieții în comunitate. Elementul fundamental al problematicii educației civice în ciclul primar este conceptul de viață social-cetățenească în ansamblul ei într-un stat democrat. Înțelegerea acestui concept se realizează prin dobândirea unor noțiuni, cunoștințe prin intermediul cărora copiii să înțeleagă diversele manifestări de comportament civic în viața cotidiană (în familie, în școală, în societate, respectarea semenilor, valoarea muncii legată de diferitele ocupații etc.) sau noțiuni care au în vedere familiarizarea copiilor cu instituțiile statului, cu acțiunile acestora, cu structura de guvernare în țara noastră, cu locul țării noastre între celelalte state ale lumii (drepturile și obligațiile omului ca cetățean, votul, președintele țării, guvernul țării, legile etc.). Deci, prin activitățile civice se urmărește integrarea copilului ca cetățean în realitățile în care trăiește, referința fiind instituțiile statului democrat din punctul de vedere al respectului față de stat, față de ordinea de drept și ordinea publică, al îndeplinirii corecte și conștiincioase a obligațiilor civice. Copiii au nevoie pentru dezvoltarea lor socială de imaginea și înțelegerea instituțiilor statului și a îndatoririlor pe care le au în viața socială. Tema relației om-societate a cunoscut și are variații multiple, de la protestul individului împotriva societății, la liberalismul civic și la apărarea societății, pentru ca în această perioadă să distingem o diversitate de drepturi și obligații ca sursă de dinamizare a evoluției istoriei. Din aceste categorii de drepturi și obligații, se pot detașa cele ale copilului: dreptul la viață, la protecție și ocrotire socială, dreptul la sănătate, la cetățenie, școlaritatea obligatorie, respectul față de natură, libertatea de conștiință și credință, fidelitatea față de patrie etc. Pe scurt, un ansamblu de drepturi și obligații civice, economice, sociale și culturale, fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă sau de orice altă natură și situație. Educația civică urmărește un tip de instruire și de comportament proprii ce presupun un proces psihologic de înțelegere și apreciere a ceea ce este drept și nedrept, permis și interzis, legal și ilegal în conviețuirea socială. Prin scopurile sale (cunoașterea structurii și funcționalității statului și asimilarea cunoștințelor despre legile acestuia ca instrument de acțiune asupra comportamentului cetățenilor țării, cunoașterea și asimilarea valorilor democrației pluraliste și a cunoștințelor despre drepturile omului în statul de drept, dezvoltarea însușirilor comportamentului civic necesare participării la treburile publice ale țării, prevenirea violării legilor scrise ale conviețuirii sociale etc.), educația civică interferează cu valorile și normele referențiale ale fenomenului moral și politic, cu faptele și valorile fenomenului de conștiință națională și patriotică. Copiii învață că între drepturile fundamentale ale omului, dreptul la învățătură este înscris la loc de cinste, învățământul contribuind la dezvoltarea personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale. Astăzi, dreptul de a învăța se manifestă în condiții de autentică libertate și este un drept care se exercită indiferent de vârstă, rasă, religie etc. Gradul de civilizație al unui popor se asigură prin însușirea, de către fiecare membru al acestuia, a unui cuantum cât mai bogat și mai profund din cultura și civilizația epocii. Cultura individuală își are izvorul în cultura socială și se asimilează printr-un efort sistematic. Poarta pricipală de intrare în domeniul culturii este studiul, lectura. Copiii trebuie stimulați să citească, să dobândescă gustul lecturii, iar acest lucru stă în mâinile dascălilor și al părinților. Numai prin cultură putem dobândi libertate. Orice chestiune necunoscută sau neînțeleasă ne răpește libertatea, creează temeri, nesiguranță, suspiciune. Mai mult decât oricare altă formă de organizare socială, democrația pretinde o foarte bună pregătire civică și morală a cetățeanului. În societatea democratică, libertatea este suprema valoare a omului. „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității“ (Declarația universală a drepturilor omului). Copiii învață că libertatea înseamnă a face ceea ce dorești, cu condiția să știi ce dorești și cum să lupți pentru exercitarea drepturilor de a voi, a gândi și a acționa liber. A face ce vrei, fără o justificare rațională, desconsiderându-i pe cei din jurul tău, aceasta conduce la opusul libertății și democrației, la anarhie. Libertatea deplină se realizează numai când acțiunile omului se bazează pe înțelegere, iar deciziile proprii au o justificare atât personală cât și socială când se realizează un echilibru între înțelegerea problemelor care privesc societatea și cele care privesc înțelegerea de sine. Înțelegerea sinelui și situarea în mijlocul semenilor săi, cu drepturi și obligații corect asumate îl fac pe copil să înțeleagă esența libertății autentice. Copilul învață că, pe lângă cunoaștere și înțelegere, libertatea presupune și dragoste, considerare și respect față de cei din jurul său; el înțelege că nu este îndeajuns să cunoști lumea, ci și s-o îndrăgești și să vrei să faci ceva pentru ea. Școala trebuie să-i învețe pe copii nu numai să cunoască să știe, ci mai ales să înțeleagă, să decidă în cunoștință de cauză, să iubească, să aprecieze, să respecte. Prin democratizarea învățământului se creează condiții optime pentru învățarea liberă, o învățare eliberată de încorsetare și rigiditate și care urmărește educarea omului pentru libertate și pentru cunoașterea adevărului. În activitatea de învățare, gradul de independență al elevului crește odată cu dobândirea experienței. În primele clase copilul este dirijat și îndrumat aproape în ceea ce face, ca apoi, în clasele terminale ale ciclului primar să aibă tot mai mari disponibilități pentru inițiativă și creativitate. Astfel, se creează un larg teren pentru manifestarea inițiativei și a independenței, a libertății în activitatea de învățare. Pentru ca elevii să capete bucuria manifestării și a exprimării libere, să fie „ei înșiși“, să creeze și să fie formați în spiritul nonconformismului intelectual este necesar să fie eliberați de anumite „canoane“ metodice, conform cărora sunt obligați să gândească după modelul gândirii învățătorului și să răspundă cu cuvintele acestuia. Desigur, capacitatea de a gândi și de a te exprima corect se învață, dar după ce copilului care a găsit formula relativ nouă, cu modul lui de a gândi, i se acordă libertatea de a o afirma, eventual de a o motiva. Inițiativele și spontaneitatea nu mai pot fi considerate de domeniul indisciplinei. Deci, în procesul dobândirii experienței de viață copilul are nevoie de îndrumarea adultului, dar o îndrumare care să-i favorizeze și chiar să-i stimuleze libertatea de manifestare. Întreaga acțiune educațională ar trebui să se desfășoare ca un proces de continuă creștere a gradului de independență al celui care se educă. Astfel, elevii trebuie învățați că au dreptul de a participa la decizii pedagogice, dreptul la inițiativă, la gândire autonomă, critică și creativă, dreptul de autoconducere și autoeducație, dreptul de opțiune, dreptul de acțiune potrivit propriei voințe, cu asumarea responsabilității pentru actul produs. Trebuie pus un accent mai mare pe cultivarea interesului pentru studiu, pe nevoia de hrană spirituală. Democrația nu înseamnă pentru nimeni renunțarea la îndeplinirea îndatoririlor. Elevii care în timpul programului sau al studiului nu se găsesc în clasă sau în bibliotecă, ci colindă pe străzi pentru a-și manifesta drepturile, nu fac un serviciu nici lor, nici colectivității sociale. Învățarea sub presiune conduce la stări conflictuale și de aceea este bine să facem din ea o activitate cu încărcătură afectivă, cu interes și plăcere. Constrângerile de orice natură fiind depășite, învățătorul nu-l mai poate cuceri pe elev decât printr-o autoritate științifică și morală autentică, prin prezentarea „minunilor“ științei într-o formă accesibilă și atrăgătoare. Este vorba de cunoașterea mecanismelor intelectuale, de modalitățile de declanșare și dirijare a lor, de organizarea condițiilor optime de învățare și evaluare sistematică, de stimularea independenței și creativității elevilor. Educatorul este dator să posede arta de a provoca o tensiune mobilizatoare a personalității elevului, de a orienta spiritele tinere spre orizonturi tot mai largi, predându-le totodată și maniera unei învățări independente, pregătindu-i pentru învățarea continuă, pentru autoinstruire. Domeniul cel mai sensibil în care educatorul își poate impune și susține autoritatea este cel al relațiilor socio-afective. El își va îndeplini menirea dacă iubește copiii și știe să se facă iubit de ei, dacă face din profesia sa apostolat. Aici este vorba despre vocație, de generozitate și de dăruire totală. Copilul este o ființă activă în procesul de educație și socializare, ceea ce face ca autoritarismul și libertarismul să contravină specificului naturii umane, care cere, în același timp, un minimum de repere care să-i orienteze și să îi dirijeze acțiunile, dar și un minimum de autonomie și inițiativă. Dialectica acestor elemente produce o personalitate armonioasă și echilibrată. Între libertățile pe care le avem se află și dreptul de a chibzui și a hotărî singuri, dar pentru aceasta trebuie să învățăm să dialogăm, să ne organizăm, să decidem. Acest drept constituie un imens teren de manifestare a inițiativei și capacității creatoare. În ceea ce privește formarea deprinderilor și a virtuțiilor cetățenești democratice este necesară punerea în practică a principiului disciplinei libere atât în educația copilului, cât și în educația socială a colectivităților prin crearea în interiorul școlii a unor organizații sociale, ca de exemplu, clasa care se guvernează de sine, conform principiului democratic al autoguvernării. Un bun mijloc de a oferi elevilor ocazia în care natura lor morală să se exprime este sistemul de autocârmuire a clasei și a școlii, care dă copiilor prilejul de a trăi în mic, în mediul școlar viața de cetățean ordonat și activ prin convingere. În acest sistem elevii îndeplinesc diferite însărcinări cu caractere de utilitate publică pentru ordinea, igiena, estetica și bunul mers ale clasei și ale școlii, prin comunități de muncă, prin opere de asistență și de cultură ca: farmacie școlară, bibliotecă, excursii etc; activități echivalente cu funcțiile sociale din societatea omenească. Cu răbdare și tact, se pot contura elementele ce definesc disciplina liberă, adică supunerea voită de elevi, pe baza convingerii personale. Prin intermediul normelor și regulilor exterioare constrângerea încetează să fie o formă în sine. Elevilor li se pot pune în față modele, norme și valori social-afective, axate pe: cunoașterea de sine (tradusă prin simțul răspunderii și al muncii-autonomia, declinarea identității; deprinderi igienice; asumarea răspunderii asupra obiectelor personale și comune; posibilitatea de decizie în situații diferite etc.), relații cu alte persoane (concretizate prin respectul și afecțiunea pentru părinți, frați, bunici; comportarea civilizată în relațiile cu ceilalți colegi de școală, de joacă, adulți; dorința de a face parte dintr-un grup, de a îndeplini unele activități în grup social), relații cu mediul înconjurător (realizate prin activități sociale ca: spiritul de disciplină – punctualitate, ordine, respectarea regulamentelor școlare, întrajutorare; responsabilitatea și grija pentru bunurile personale și pentru cele publice; utilizarea banilor – economisirea lor; modalități de obținere a acestora prin acțiuni de colectare și valorificare a materialelor refolosibile). Astfel se poate acționa în vederea conștientizării utilității și necesității cunoașterii de sine, cunoașterea și prețuirea obiectelor, cunoașterea semenilor, înțelegerea sensului apartenenței lor la un grup social uman. Concomitent cu multiplicarea elementelor conștiinței și conduitei, materializate în special în reprezentări morale, este necesar să se pună accentul și pe crearea unor condiții favorabile apariției unor trăiri afective, mai întâi sub formă de emoții, apoi prin stabilizarea lor sub formă de sentimente morale. Prin conversații dirijate copiii pot face cunoștință cu diversele profesiuni, cu serviciile publice, cu drepturile și obligațiile lor în societate. Distracția în colectiv, manifestările colective, serbările școlare sunt elemente menite să aclimatizeze, să tempereze și să prelucreze toate informațiile educaționale. Deosebit de interesante și apreciate de elevii mici sunt lecțiile care au ca temă prietenia, furtul, minciuna, cinstea, hărnicia, lenea etc., unde se poate folosi o gamă variată de metode și mijloace didactice (povestirea morală, convorbirea, exemplul, studiul de caz, chestionare, concursuri etc.) realizarea unor compuneri literare a unor compoziții plastice, a unor dramatizări stârnesc întotdeauna interesul și plăcerea elevilor pentru acest gen de activități. Trebuie avut în vedere că accentul să cadă nu numai pe însușirea unor conținuturi, ci și pe exersarea acestora în diverse situații și mai ales pe trezirea interesului pentru cunoașterea propriului eu. Prin activități cu titluri sugestive („Prietenul la nevoie se cunoaște“; „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face“; „Fapte pe măsura vorbelor“ etc.) se poate defini și conștientiza rolul prieteniei, se pot cultiva simțul răspunderii și al muncii, autonomia, declinarea identității. Se poate apela la analizarea unor fapte din viață, la lecturarea unor texte literare cu țintă educativă directă, la vizite, excursii, jocuri didactice. Concursurile de desene, dramatizările, filmele didactice ș.a.m.d., iată câteva mijloace didactice care contribuie la îmbogățirea bagajului de reprezentări morale, determinându-i pe copii să emită judecăți morale corecte (prin elaborarea unor criterii de apreciere a conduitei celorlalți) care vor fi aplicate și în autoaprecierea propriului comportament. Profilul moral al copiilor se construiește treptat și cere o multitudine de aspecte și caracteristici, unele de profunzime (idealuri ce se apără cu pasiune, aspirații, caracteristici de onestitate, responsabilitate, prețuire a muncii și opiniilor altora, a adevărului, libertății de opinii și a dreptății), trăsături de suprafață alimentate de cele de profunzime (politețea, loialitatea etc.) și trăsături morale operaționale de tensiuni diferite (hărnicia, punctualitatea, spiritul de ordine etc.). Fiind mai apropiați de elevi, cu multă iubire, răbdare și grijă pentru ei, vom reuși să formăm sufletele lor astfel încât să avem satisfacția de a vedea triumfând bunul simț și superioritatea inimii. Prin conceperea unor lecții deosebite și punerea în lumină vie a seriei tipurilor și scenelor aparținând vieții școlare (eroul, lenea, minciuna, spiritul de prietenie etc.)elevii trebuie să înțeleagă că școala este o familie, iar activitățile la care participă îi ajută să-și răspundă la întrebările despre rostul și rolul lor și al celorlalți în viață, să fie capabili să facă față problemelor cu care se confruntă la această vârstă. Criza de identitate a democratiei in Romania Cuvântul „democrație” a ajuns să fie unul din cuvintele cele mai frecvente în dialogurile noastre. Astfel, deposedat de sensurile lui esențiale, este vehiculat din abundență chiar din pricina avantajelor conținutului său incert. Democrația română traversează o criză de identitate, uneori apare ca un simplu bonus oferit pentru supraviețuirea societății în lumea contemporană, înțelesul ei oscilând între interpretările cu pronunțat caracter personal al unora și racordările artificiale ale altora la modele de import. Pornind de la această definiție și analizând cerințele și condițiile unei vieți democratice am putea spune că pentru a se ajunge la progres și la o democrație autentică este deosebit de important modul în care ne creștem și educăm copiii, pentru că de ei depinde ziua de mâine, lumea de mâine care poate fi o lume a progresului, concordiei sau una măcinată de ură și conflicte. După părerea lui M. MILLS, educația din epoca modernă este un factor important de mobilitate socială la care trebuie să aibă acces noile generații. Deoarece copiii sunt viitorul există preocuparea din partea adulților de a identifica soluții pentru ca toți copiii să aibă acces la educație și să participe la viața socială, să se integreze în societate, acesta fiind un drept al tuturor copiilor, dar totodată o obligație a tuturor adulților . Lumea în care se dezvoltă copiii de azi este destul de complexă și contradictorie, problemele apărute necesitând răspunsuri rapide și cât mai flexibile. De aceea, generația tânără se cere pregătită, atât pentru a înțelege schimbările apărute în permanență, cât și pentru a le stăpâni, aceasta pentru că, copiii vor fi agenții schimbării iar evoluția va depinde de soluțiile cât mai adaptate și dinamice pe care le vor lua. Omul viitorului este cel care formulează și adresează întrebări, iar educația - ca transmitere de fapte culturale - devine o limitare a posibilităților de orientare și, de aceea se pune accent pe educație ca o construcție permanentă în care centrală este atitudinea creatoare și unică, proprie fiecărui individ. Deși educația începe în familie, va începe urcușul spre „desăvârșire” abia atunci când copilul pășește într-o instituție acreditată și specializată – grădiniță, școală – unde sub conducerea și îndrumarea cadrelor specializate începe pregătirea copilului pentru a deveni „cetățeanul de mâine”. Educația moral-civică corespunde necesității de a le forma copiilor o conduită civică bazată pe cunoașterea cotidiană a regulilor vieții sociale, democratice într-un stat de drept. Educația moral civică urmărește inițierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil, capabil de toleranță și respect față de sine și față de ceilalți, conștient de drepturi și de datorii, liber și deschis spre alte culturi. Prin morală se înțelege, în mod curent, un ansamblu de norme, reguli și precepte, deprinderi și obiceiuri, mentalități, sentimente și trăiri, valori, idealuri și scopuri care călăuzesc omul în viața personală și socială. Ea se prezintă ca un sistem de deprinderi, sentimente și convingeri de comportare, sedimentate prin tradiție în norme și precepte de conduită ale comunităților umane și ale individului. Educația morală urmărește să formeze și să dezvolte calități și însușiri pentru ca, pe baza lor, individul să se poată integra în grupul social și să poată duce o viață socială normală. În general, prin educația morală se urmărește formarea individului pentru a face bine și a-l promova, realizarea echilibrului interior, generat și consolidat de respectarea cotidiană a normelor și principiilor morale. Ca formă a conștiinței sociale, morala cuprinde următoarele trei elemente: a) – valori morale – reprezentând comportări, acțiuni, fapte cărora li se oferă, pe plan social, o apreciere pozitivă, în sensul că ele coincid cu concepțiile provenite din societatea respectivă, cu privire la ceea ce este bine, echitabil, folositor societății, membrilor ei (bunătate, cinste, hărnicie, datorie, libertate, cumpătare, omenie, onestitate , iubire, prietenie, respect reciproc, demnitate); b) – norme, precepte și reguli morale. Ele s-au impus sub formă de coduri morale. c) – afectivitatea morală sau sensibilitatea morală (patriotismul, altruismul, compasiunea, respectul, spiritul de disciplină). Educația civică urmărește, în esență, cultivarea unor raporturi corecte între stat, organele și instituțiile sale și individ, intre indivizi, ca cetățeni ai unei societăți bazată pe legi și reglementări, pe norme și reguli care asigură conviețuirea, liniștea și eficiența tuturor activităților ce se desfășoară, pentru ca fiecare individ și societatea, în ansamblu să poată exista și să se dezvolte. Educația civică este mai mult circumscrisă unei anumite societăți, unui anumit grup social determinat istoric și geografic; educația morală vizează aspecte mai generale, universal valabile. Metodele de educație morală și civică sunt aceleași. Ele presupun cultivarea unor virtuți comune ca: hărnicia, stăpânirea de sine, spiritul de abnegație, înfrânarea egoismului, ajutorul reciproc, cinstea, probitatea, punctualitatea. Atât educația morală cât și a civică urmărește să realizeze o disciplină liberă sau o realitate disciplinară dar nu poate fi admisă libertatea fără respectul unor principii, al unor norme la care s-a aderat conștient. Atât în educația civică, cât și în cea morală trebuie armonizate două cerințe: a disciplinei și a adeziunii la ordinea necesară bunei conviețuiri și a dorinței de libertate a individului. În scopul formării copiilor potrivit exigențelor societății civile, democratice, al integrării lor firești în viața socială, aceștia vor fi sensibilizați, ajutați să înțeleagă necesitatea respectării normelor, antrenați în exersarea și practicarea unor norme elementare de conduită, contribuind, astfel, la formarea propriilor valențe ale EU-lui. În acest sens, prin activitățile de educație moral- civică, copiii sunt îndrumați și ajutați: - să înțeleagă sensul și semnificația normelor și a valorilor morale; - să sesizeze semnificația unor exigențe, necesitatea respectării regulilor și a normelor; - să analizeze fapte și împliniri de viață reale și posibile, în spiritul normelor și valorilor morale acceptate în societate; - să aprecieze obiectiv conduita proprie și a celorlalți, potrivit unor imperative morale; - să accepte norme, valori, principii etice și să respecte regulile elementare de conviețuire socială; - să înțeleagă notele esențiale ale unor trăsături de voință necesare în activitatea lor, ca: perseverența, consecvența, inițiativa, curajul și să asigure concordanța între vorbe și fapte. - să aprobe fapte, acțiuni proprii și ale colegilor care sunt în concordanță cu normele morale și civice; - să dorească să urmeze modele percepute în grupul de copii, în familie, în literatură - să manifeste atitudine de respingere și dezaprobare față de fapte și comportamente ce dovedesc necinste, agresivitate, lipsă de respect față de cei din jur, lene, dezordine, indisciplină. - să exerseze și să-și formeze deprinderi și obișnuințe morale: deprinderea de a saluta, punctualitatea, respectarea semenilor, respectarea unui regim zilnic de muncă, odihnă; - să dovedească sentimentul de colegialitate, de prietenie, al datoriei și răspunderii, al respectului, al umanismului, al dragostei și atitudinii pozitive față de muncă și față de patrie; - să-și adapteze comportamentul față de sine, față de alții (copii și adulți), față de mediu (social și natural), în împrejurări și locuri variate; - să țină seama de opiniile celor din jur și să aplice criterii elementare de apreciere a conduitei altora și de autoapreciere; - să manifeste grijă, interes și să participe activ la protejarea mediului ambiant natural. Cetatenie - Definirea termenului Perioada anilor 90' a fost numită de Ralf Dahrendorf decada "cetățeniei", datorită transformărilor istorice care au influențat evoluția conștiinței civice și a educației pentru cetățenie: tranzițiile postcomuniste, criza statului bunăstării, globalizarea economică și culturală. Educația pentru cetățenie este considerată ca cel mai eficace mijloc pentru stabilirea unui contract social, bazat pe drepturile și îndatoririle cetățenilor, menit să instaureze coeziunea socială și solidaritatea bazată pe ordinea morală. Conceptul "cetățenie" este departe de a avea un sens unanim acceptat înregistrând în timp multe definiții. În general, se pune problema apartenenței la o comunitate, ceea ce presupune drepturi - în special drepturi politice - și obligații. În acest sens, cetățeanul este întotdeauna "co-cetățean", cineva care trăiește împreună cu ceilalți. Cetățeanul este o persoană care are drepturi și îndatoriri într-o societate democratică. Cetățenia într-o societate democratică implică autonomia individului, moderată de responsabilități și de cunoașterea obligațiilor juridice și morale pe care le presupune viața împreună și respectarea celuilalt. T.H.Marshal în cartea sa „ Cetățenia și clasa socială”(Editura Universității, Cambridge, 1950) sugera că cetățenia poate fi eficace doar atunci când asigură accesul la trei tipuri principale de drepturi, autorul identificând în acest fel trei componente ale cetățeniei: -componenta civilă, care include drepturile referitoare la libertatea individuală; -componenta politică, dreptul de a participa la viața politică; -componenta socială, se referă la drepturile unui standard decent de viață și accesul egal la educație, sănătate, locuință și venit minim. Cetățenia înseamnă în același timp un statut și un rol. Ca statut juridic și politic cetățenia înseamnă ansamblul de drepturi și libertăți pe care statul le asigură cetățenilor săi. Ca rol social cetățenia reprezintă una dintre identitățile individului și presupune dezvoltarea anumitor competențe sau a unei culturi civice, care fac posibilă exercitarea efectivă a statutului de cetățean. Semnificațiile conceptului de cetățenie sunt diferite de la accentul pe obligațiile cetățenilor la drepturile acestora, de la valențele patriotice ale cetățeanului la competențele bunului cetățean. Educația pentru cetățenie este considerată pe plan european ca prioritate a reformelor educaționale. Aceasta este văzută ca un instrument al coeziunii sociale, bazată pe drepturile și responsabilitățile cetățenilor . Se poate spune că educația pentru cetățenie este un scop educațional, dirijând sistemul de învățământ către un set de valori comune cum ar fi diversitatea, pluralismul, drepturile omului, justiția socială, bunăstarea, solidaritatea. Obiectivele noilor politici educationale Noile politici educaționale au drept obiectiv prioritar realizarea unei dimensiuni europene în educație. O Europă unită nu se poate realiza și nu poate să existe fără educație, fără un învățământ modern în care se respectă și se integrează valorile democrației. Una din valorile democrației care trebuie neapărat practicată în învățământ este respectarea drepturilor omului și realizarea unei democrații participative. Pentru dezvoltarea „școlii democratice” există câteva căi care trebuie urmate: - promovarea drepturilor omului, drept cadru al dezvoltării democrației în școli - practicarea democrației participative în școli - dezvoltarea unei culturi organizaționale democratice Drepturile omului furnizează un set de principii și valori unanim acceptate. Numeroase școli includ deja drepturile omului și drepturile copilului sub forma contractelor instituționale, care stipulează drepturile și responsabilitățile participanților la activitatea școlii (studenți, cadre didactice și directori): - „carta școlii” (Franța, Germania, Italia, Suedia), concepută în termenii drepturilor și responsabilităților civice; - „școala model” (Belgia, Polonia, Elveția, Olanda), care definește obiectivele instituționale, relațiile cu părinții, limitele autorității și libertățile elevilor. În acest context, Comisia ONU pentru Guvernare Globală (1995) a propus o grilă comună de drepturi și responsabilități care ar putea constitui baza cetățeniei școlare. i) Dreptul la: • Securitatea vieții – școala este răspunzătoare pentru siguranță (atât fizică, cât și psihologică) a elevilor și a cadrelor didactice; • Tratament echitabil – școlile trebuie să monitorizeze rezultatele și realizările; dar și pedepsele sau excluderile; • Posibilitatea asigurării unui trai decent și a propriei bunăstări – educația școlară reprezintă baza angajării viitoare; elevii trebuie să dobândească abilități și competențe de bază, care să faciliteze inserția socială și economică; • Definirea și păstrarea diferențelor dintre elevi prin mijloace pașnice – dezvoltarea încrederii în propria identitate și a capacității de a dezvolta noi identități; • Participarea la decizie, la toate nivelurile – aceasta înseamnă recunoașterea formală a participării elevului, structuri deschise, acces la luarea deciziilor și la consiliile școlare; • Solicitarea liberă și corectă a reparațiilor pentru nedreptăți crase – sau dreptul copilului la egalitate în fața legii (principiul ordinii de drept); • Acces egal la informație – acces liber la curriculum, fără nici un fel de discriminare sau planuri oculte; • Acces egal la bunurile globale – întreaga bază materială a școlii (biblioteca, baza sportivă, curtea școlii, sala de mese, toaletele și laboratoarele) trebuie sa fie la dispoziția tuturor elevilor; ii) Responsabilități: • Să contribuie la bunurile comune – proprietate și participare activă; • Să ia în considerare consecințele acțiunilor sale asupra siguranței și bunăstării altora – școala este în câștig când practicile și procedurile aprobate au putere de normă; • Să promoveze echitatea, inclusiv echitatea între sexe – aceasta înseamnă cel puțin ca întregul corp profesoral și studenții să fie familiari cu aspectele referitoare la egalitatea șanselor și cu politicile adiacente; • Să protejeze interesele generației viitoare urmărind dezvoltarea și apărarea bunurilor globale; • Să păstreze patrimoniul cultural și intelectual; • Să fie participanți activi la procesul de conducere; • Să facă eforturi pentru a elimina corupția. Aplicarea corectă a acestor drepturi și responsabilități fac din școală „un spațiu al legii”. Democrația participativă presupune implicarea elevilor în luarea deciziilor și în conducerea școlii. Această participare poate fi: • Participare directă, bazată pe discuții de grup în consiliile elevilor, adunări generale sau parlamente ale elevilor; • Participare indirectă, în care elevii sunt reprezentați de o delegație sau prin alegerea de către colegi. Aceste structuri și medii instituționale nu sunt suficiente dacă ele nu au suportul unei culturi democratice .În acest scop , proiectul ECSD recomandă următoarele abordări: • Practicarea dialogului, a negocierii, a cooperării și realizarea consensului în situații cotidiene (fumatul în școală, punctualitatea, fondurile pentru autobuzul școlii, alegerea în consiliile școlare, muzica în școală, raportul elev – profesor, disciplina în curtea școlii etc.); • Soluționarea conflictelor și a diferențelor de opinii într-o manieră non– violentă; • Încurajarea muncii în echipă și a învățării prin cooperare precum și a unei atmosfere amicale și neautoritare de lucru în clasă. Deschiderea către comunități și mediul social : Este necesară implicarea într-o mai mare măsură a comunităților în rezolvarea unor probleme sociale care apar în școală. Să examinăm exemplul îngrijorător al violenței în școală. Majoritatea profesorilor recunosc că este vorba despre o violență socială care se manifestă în școală. Totu și, cercetările au arătat că există și factori legați de școală care privesc atmosfera din școală, modalitatea de a soluționa conflictele, relațiile cu părinții și comunitatea, stilul de conducere, cultura organizațională, oportunitățile de participare. De aceea, se au în vedere măsuri comune de prevenire, i.e. intervenția școală- familie și școală- comunitate (prevenire „integrată”). O acțiune a întăririi relației școală- comunitate a fost realizată în Irlanda, în cadrul programului anului de tranziție. Este vorba despre experiența directă dintr-o comunitate sau serviciu social pentru elevii care au absolvit școala obligatorie: „Anul de tranziție oferă elevilor o largă experiență educațională, în scopul de a atinge un grad mai mare de maturizare, înainte de a-și continua studiile și/sau o pregătire vocațională. Este o punte care-i ajută pe elevi să facă trecerea de la un mediu extrem de structurat la un mediu în care ei își vor asuma o mai mare răspundere pentru propria lor învățătură și luarea deciziilor. Elevii vor participa la strategii de învățare active și experiențiale și care îi ajută să dezvolte o gama de tranziție trebuie, de asemenea, să ofere elevilor un prilej de a reflecta asupra dezvoltării unei conștientizări a valorilor educației și instruirii în pregătirea lor pentru solicitările mereu noi ale vieții adulte, ale muncii și ale relațiilor dintre oameni. Formarea profesorilor : Un rol important în realizarea unei dimensiuni democratice, europene în educație îl are formarea profesorilor. Prin cursurile de formare care le-au urmat profesorii au câștigat o experiență suplimentară și noi perspective asupra muncii lor. Profesorii: • S-au familiarizat cu noile abordări ale predării și învățării (dezbaterea structurată, rezolvare de probleme, brainstorming, învățare asistată de media, ateliere); • Au învățat cum să utilizeze curriculum-ul ascuns în cadrul curriculum-ului non- formal (investigația, rețelele, munca de teren, vizite, lucrul la un proiect); • S-au familiarizat cu o abordare interdisciplinară, holistică și transversală a curriculum-ului; • Au înțeles că trebuiau să se axeze pe competențe, îndeosebi pe abilitățile sociale, și nu pe cunoștințe perimate; • Au venit în contact cu o nouă formă de învățare, indispensabilă pentru viața comunității, și anume învățarea traiului împreună; • Au învățat să coopereze mai bine părinții, cu media, cu ONG-urile și cu comunitățile locale; • Au fost încurajate inovațiile, într-o abordare de jos în sus, fără a aștepta instrucțiuni venite de la vârf; • Au înțeles că educația în școală este numai o precondiție a educației permanente și nu punctul terminus al traseului educațional; • Au învățat să reflecteze asupra propriei lor practici și, în consecință, au devenit practicieni reflectivi; • Au fost stimulați să se concentreze asupra valorilor, în special asupra valorilor- cheie ale educației cetățenești (drepturile omului, pluralism politic, ordinea de drept). Un rol important în formarea profesorilor îl au cursurile de formare generală organizate. Democratie - Definirea termenului Primele concepte și practici democratice datează din antichitate, când au apărut primele forme de organizare și conducere a societății. Termenul „democrație” își are originea în limba greacă, unde demos = popor, iar kratos = putere, autoritate, în secolul al V-lea î.Cr. și de atunci până în urmă cu un secol a rămas un concept politic. Aceasta înseamnă că democrație însemna o democrație politică. Astăzi, însă, vorbim de asemenea despre democrație în sens nonpolitic sau subpolitic, atunci când vorbim despre democrație socială, democrație industrială și democrație economică. Conceptul de democrație socială- de democrație în sens social, ca stare a societății- poate fi regăsit încă de la Tocqueville. Așadar, o democrație socială este o societate al cărei etos cere membrilor săi să se perceapă ca fiind egali la nivel social. În concepția politicienilor democrația este regula generală a statului și a vieții; pentru că numai ea este expresia omului și a răspunderii lui față de el însuși. O democrație veritabilă asigură dreptul la viața particulară a fiecărei ființe umane; drepturi și libertăți politice ca libertatea gândirii, exprimării, organizării și religiei; alegerea reprezentanților poporului prin alegeri libere, prin vot universal, egal direct și secret; guvern al majorității cu respectarea drepturilor minorităților; egalitate în fața legii a tuturor cetățenilor indiferent de națiune, sex, limbă, credință; un sistem juridic independent; dreptul fiecărui cetățean de a fi judecat public de către un tribunal imparțial pe baza procedurii legii. În funcționarea democrației este necesară o cultură politică, ce presupune cunoașterea problemelor politice de către cetățeni, implicarea lor în rezolvarea problemelor fundamentale ale vieții sociale. Această cultură politică este cultivată de la vârste fragede, încă de la nivelul învățământului preșcolar în cadrul activităților de educație civică și continuată la celelalte trepte de școlarizare. Democrația participativă în sistemul de învățământ presupune implicarea elevilor în luarea deciziilor și în conducerea școlii, prin participarea directă(discuții de grup în consiliile elevilor, adunări generale sau parlamentare ale elevilor) sau indirect, prin delegații sau reprezentanți aleși. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy