Buget pentru cine?

Când aleșii nației au auzit cuvântul ,,buget’’ au sărit ca arși din somnul puterii. ( Goya, celebrul pictor spaniol, zicea că somnul rațiunii naște monștri, dar eu cred că somnul puterii naște monștri. Nu știu cum se face dar cum ajung ,, aleșii’’ la putere - dorm. Oare îi îmbată puterea?)
De parcă ar fi auzit cuvântul acela magic rostit de Ali-Baba în fața peșterii cu comori - ,,Sesam deschide-te!’’ - aleșii s-au trezit instantaneu. Visau la interesul general. Ce planuri mărețe visau ei pentru interesul general nu vă mai spun, că veți crede că-s povești de adormit copii.
Nu, aleșii noștri visau la planuri reale de împărțire a bugetului, atât de reale încât aud deja Vâj! Vâj!, cum va fluiera vântul prin buzunarele noastre.
Nu știu de ce în ultima vreme am început să gândesc mereu rău despre aleșii neamului! Și tot gândind astfel despre aleși, mi-am autoprogramat mintea numai pe gândul cel rău, gând rău care l-a născut pe Michiduță, un demon crud, caustic și cârtitor de care nu mai pot scăpa.
Doamne iartă-mă! cum a putut să fiu atât de orbit de ,,gândul cel rău’’ pe care l-am identificat imediat cu demonul Michiduță, să cred că aleșii neamului nu muncesc? Cum am putut să cred că aleșii ar putea fi identificați cu cei patruzeci de hoți din povestea lui Ali-Baba? Că am putut gândi astfel, numai Michiduță e de vină.
Că doar i-am văzut la treabă pe aleșii neamului, i-am văzut cum se luptă ei pentru fiecare țechin din comoara lui Ali-Baba, pentru fiecare bănuț din bugetul țării, cum se ceartă pentru o ciozvârtă mai mare pe care s-o împartă ,,echitabil’’ , pentru ,,interesul general’’ , a celor care i-au votat.
Ce pasiuni, ce patimi a stârnit magicul cuvânt ,,buget’’, rostit cu atâta precauție de primul ministru Boc! De parcă s-ar fi aflat în fața peșterii în locul lui Ali-Baba și, ca să nu fie auzit de cei patruzeci de hoți a spus încet ,,Sesam deschide-te!’’ Și bugetul s-a deschis.

Trebuie cumva să scap de Michiduță ! Trebuie să-mi limpezesc gândurile! Nu, nu pot accepta numai contrele lui drăcești. Deschid larg geamurile și privesc la fulgii mari și deși. O abundență cade din cer ca o ninsoare de arginți ce se topesc imediat ce ating asfaltul.
- Tot așa se vor topi și banii de la buget! îmi strigă Michiduță în urechi, ca o piază rea, de să-mi spargă timpanele, rânjind mefistofelic.
- Piei drace! îl alung eu cu o cruce mare, că aleșii neamului n-or fi așa negri în cerul gurii. Aproape că-mi vine să-mi cer iertare public că am gândit rău despre aleși. Și gândul cel rău despre aleși numai tu mi l-ai insuflat. Despre ,,aleși’’ nu trebuie și nu poți avea decât gânduri bune. Uite îmi fac felix culpa!
- Gânduri bune zici? Doar dacă aleșii ar fi politicieni ideali. Să zicem buni administratorii, adică cinstiți și drepți ca elvețienii. Dar cum ideal nu există, nici aleșii noștri nu pot fi buni cum îi crezi tu. Ce sunt zeii ca să fie ideali? Iar aici suntem la Porțile Orientului, nu în plin centru al UE. Or, se știe că oamenii de la porți hm! sunt oricând coruptibili! Chiar și Sf. Petru de la Porțile raiului…, darmite un politician de la Porțile Orientului!
- Bine, dar sunt ,,aleși’’ , adică cei mai buni fii ai neamului. Nu i-am ales noi pe cei mai buni dintre cei mai buni? Adică cei mai cinstiți și mai drepți dintre …
- traci, mă completează Michiduță, zâmbind sardonic. Aleșii au fost odată ca-n povești… hlizește el ironic. Uite, zice , împăciuitor, nu vreau să ne certăm, dar zelul aleșilor pentru împărțirea bugetului nu ți se pare suspect?
- Nu! E cel mai bun guvern format din stânga și din dreapta. E ca și cum am vedea un întreg, o unitate de nezdruncinat, un singur om, sănătos, cu ambele mâini bune - stânga și dreapta, - un guvern ca acesta e ca un om bun pe mâinile căruia bugetul țării nu poate fi administrat decât în modul cel mai onorabil. Doar știi ce înseamnă ,,a încăpea pe mâini bune!’’
- Dacă zici cu-atâta înverșunare că guvernarea actuală e o unitate de monolit – stânga și dreapta - e ca și cum ai spune că o mână spală pe alta și amândouă bugetul țării. Te întreb, zice Michiduță, serios ca Socrate de astă dată, ce procent va ajunge pentru interesul general și cât din buget va fi alocat interesului particular, adică clientelei politice?
- Ești Toma necredinciosul , strig eu înciudat la el. Cum crezi că aleșii care visau la interesul general nu vor aloca tot bugetul pentru interesul națiunii?
- Ei doar visau. Spune totuși în procente! insistă Michiduță. (E obositor de persuasiv.)
- Uite, am să zic, ca să nu-ți mai aud glasul acela de Cassandră! Nouăzeci la sută pentru interesul general și, hai să spunem, zece la sută , intră la pierderi.
- Ha! Ha! ha! râde el mefistofelic. Cât? Poate vrei să spui, invers, adică zece la sută pentru interesul general și nouăzeci la sută, dat pe șest, clientelei?
- Exagerezi! Nu se poate! zic eu cu glasul topit, gâtuit de emoția mâniei.(Încep să transpir de furie.)
- Stai, nu te-nfuria! Uite, am calculat. Procentul e de 30% pentru interesul general și 70% pentru cel particular.
- Nu pot să cred! Nu! E o mistificare. O minciună sfruntată. Vrei să mă instigi contra aleșilor? N-o să-ți meargă! Va trebui să dovedești! Doar e buget de austeritate.
- Buget pentru aleși, austeritate pentru noi! zice Michiduță sec de parcă m-ar fi lovit cu leuca în cap.
- Bugetul de austeritate e pentru toți! îi spun eu tare și hotărât, convins că i-am închis gura
- Buget de austeritate e pentru tonți! îmi replică el, privindu-mă jenat, aproape cu milă.
- De ce mă privești astfel? îl întreb eu.
- Cum?
- Ca pe un tont!
- Fiindcă ești un tont, faci parte din acei tonți care cred cu naivitate că atunci când vorbesc aleșii poporului aud vocea sinceră, bună și dreaptă ce împlinește magic dorințele noastre. E doar o iluzie, că la iluzionism se pricep de minune. Promite-i omului ce își dorește mai mult și omul te va crede. Drept dovadă am să-ți amintesc despre faptul că în povestea lui Ali-Baba sunt și patruzeci de hoți! Și fiecare cunoaște cuvintele magice: ,,Sesam deschide-te!’’ Or, pentru asta s-au trezit aleșii! Cine poate să doarmă când se împarte comoara bugetului? După împărțirea comorii, vor adormi bine mersi, până la bugetul următor!
N-am mai avut argumente și nici cuvinte. Mi-a închis pur și simplu gura, lăsându-mă fără replică.