agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-14 | [This text should be read in romana] |
NOTÃ: Acest eseu înlocuiește cele două eseuri anterioare: 9a. Timp si Spatiu - Repere Sacru si Profan (I) și 9b. Timp si Spatiu - Repere Sacru si Profan (II).
Textul de față, pe lângă faptul că reuneÈ™te cele două eseuri menÈ›ionate, el, practic, reprezintă o rescriere, restructurare È™i adăugire a materialului. Dacă cele două eseuri anterioare nu au fost È™terse se datorează faptului că, printre cei interesaÈ›i care le-au parcurs, poate se vor găsi câte unii care vor dori să facă comparaÈ›ii între expunerile anterioare È™i cea prezentă. ÃŽmi exprim gratitudinea pentru agonicii (destul de mulÈ›i) care È™i-au manifestat interesul pentru subiectul abordat È™i care sper ca în noul text vor găsi o serie de lămuriri asupra unor neclarități È™i inadverdenÈ›e din textele anterioare, precum È™i lucruri noi. ************ 0. De ce nu mă voi referi È™i la alÈ›i presocraticii importanÈ›i È™i mă voi opri numai la Heraclit sărind apoi direct la Platon? Pentru că Platon este, pur È™i simplu, o "sinteză" a acestora, incluzându-l È™i pe Pitagora. Iar Aristotel nu iese (aparent) din "front", cu toate că dă lucrurile peste cap, aÈ™a cum se va vedea È™i dă de furcă urmaÈ™ilor. Care, nici până în ziua de azi, nu încetează să-l contrapună lui Platon, prin tot soiul de subtilități. Dar să-l È™i "împace" cu primul, de asemenea, în mod cât se poate de "subtil". Și nu prea reuÈ™esc. (Dar să nu anticipez prea mult). ÃŽn schimb, Heraclit este excepÈ›ia excepÈ›iilor. ÃŽn fine, alte două repere importante (din punctul de vedere al prezentului text), sunt Philon din Alexandria (primul filosof creÈ™tin) È™i Plotin cu care se încheie Antchitatea greacă. Și care încearcă o "împăcare"/sinteză între Platon (Magistrul său) È™i Aristotel. Dar, volens nolens, îi include, în concepÈ›ia sa È™i pe Heraclit È™i Philon. * Pentru unii cititori, prezentarea doctrinelor celor comentaÈ›i, va părea, dacă nu banală, cel puÈ›in simplificatoare. Ea însă îmi va servi doar scopului anunÈ›at în titlul capitolului È™i nu altor interpretări. 1. Heraclit (aproximativ 535 - 475 î. Cr.) spune : 'Παντα ρει και ουδεν μενει' ('Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat'). Și: ' Nici un om nu poate să intre în apa aceluiaÈ™i râu de două ori, deoarece nici râul È™i nici omul nu mai sunt la fel.' Iar, pentru el, apa, aerul, pământul nu sunt forme de înstrăinare a focului ci modalități de manifestare a lui. El 'se aprinde È™i se stinge după măsură'. Această măsură poartă numele de LOGOS DIVIN (ÃŽn China: TAO, DAO) – prin care Heraclit denumeÈ™te contradicÈ›ia. Iar contradicÈ›ia naÈ™te MIȘCARE. Deci LOGOSUL DIVIN în nici un caz nu e static, imuabil, dat o dată pentru totdeauna ci într-o veÈ™nică schimbare [1]. * COMENTARIUL 1: MIȘCAREA la Heraclit este deci "Instantaneitate" (i.e. RUDIMENT DE TIMP È™i nu NICICÂND). "Timpul" pare a fi mai profund (în Sacralitatea sa) decât "SpaÈ›iul". 2. Platon (cca. 472 - 347 î. Cr.) spune: "UNU" (Incognoscibil) = DIVINITATEA. Din EL derivă "Lumea Ideilor". DistincÈ›ia existenÈ›a sensibilă/existenÈ›a inteligibilă este baza Teoriei Ideilor. Planul existenÈ›ei SENSIBILE este acela al realității aparente, accesibilă cunoaÈ™terii "profane" prin simÈ›uri, lumea PeÈ™terii care fundamentează opiniile (doxa). Planul existenÈ›ei INTELIGIBILE este acela accesibil doar cunoaÈ™terii de tip raÈ›ional, a lumii din afara PeÈ™terii, cea a Formelor Pure, a Ideilor, lumea ExistenÈ›ei esenÈ›iale. * COMENTARIUL 2: Ce a ajuns, ulterior, in zilele noastre, în "profan", cunoaÈ™terea "raÈ›ională", refuz să accept. Ea ne azvârle înapoi, în lumea PeÈ™terii (a "simÈ›urilor" comune, i.e. a Empirismului pozitivist) * Dialectica este metoda prin care se ajunge la cunoaÈ™terea Ideii, obiectul cunoaÈ™terii adevărate (episteme); este procedeul prin care ne ridicăm din lumea sensibilă în lumea suprasensibilă (inteligibilă). ÃŽn cunoaÈ™terea inteligibilă intervine intelectul pur (nous). Mitul PeÈ™terii este o imagine alegorică a lumii È™i a modului cum poate fi cunoscută. Mitul este prezentat astfel: într-o PeÈ™teră s-au născut È™i au crescut înlănÈ›uiÈ›i niÈ™te oameni. Singura lor modalitate de contact cu exteriorul este printr-un perete lateral, semitransparent al PeÈ™terii prin care răzbate lumina soarelui, iar pentru acei oameni, singura lor modalitate de a lua "cunoÈ™tință" de ceea ce este DINCOLO este prin acest perete lateral pe care se conturează umbrele din afară. Pentru astfel de oameni înlănÈ›uiÈ›i, acest perete este lumea lor. Dacă, însă, vreunul dintre aceÈ™ti locatari ai PeÈ™terii reuÈ™eÈ™te să È™i sfărâme lanÈ›urile È™i să vadă adevărata lume È™i apoi se va întoarce la ai săi, aceÈ™tia îl vor considera nebun È™i va fi repudiat din mediul său social, ostil pentru el prin ideile sale neconforme cu ale majorității. Ideile se caracterizează prin: Desemnează o existență absolută. .Această existență există în sine È™i prin sine. Reprezintă o existență eternă. Desemnează o existență cosmică (ideea închide în sine toate calitățile particulare). Desemnează o existență imuabilă (neschimbătoare). * COMENTARIUL 3: "Cosmosul" elen care cuprinde "Lumea Ideilor" È™i "PeÈ™tera" ("UNU" = DIVINITATEA, rămânând în afara "Cosmosului") va deveni, ulterior, în traducere latină "Univers" (unic); iar existenÈ›a "cosmică" - existență "universală"; tăind astfel polisemantismul "cosmicului", reducându-l, pur È™i simplu, la un univers unic, i.e. la o nouă "PeÈ™teră". * COMENTARIUL 4: ÃŽn lumea "Ideilor": MIȘCAREA lipseÈ™te; ceea ce înseamnă ATEMPORALITATE (i.e. NICICÂND). "TinereÈ›e fără bătrâneÈ›e È™i etc". Un Eden plictisitor. Singurul care l-ar "înÈ›elege" în întreaga sa ASPAÞIALITATE (i.e. NICIUNDE) fiind doar "UNU" care, însă, nu se află în "interiorul" acesteia. Toate acestea s-ar întâmpla dacă n-ar exista, totuÈ™i, "Sufletul" (individual) care "conÈ›ine" (păstrează) o scânteie din DIVINITATEA = "UNU", dispunând astfel de o perspectivă mai amplă chiar dacă È™i aceasta e limitată. * COMENTARIUL 5: Drumul (ascensional) din "PeÈ™teră" spre "Lumea Ideilor" presupune: DURATà = TIMP; ÃŽNTINDERE = SPAÞIU (ascensional), paradoxal: dintr-un "afară" iluzoriu cuprins în "PeÈ™tera - ÃŽnchisoare" spre un "Interior" eliberator; din spre periferia (suprafaÈ›a) unei "sfere", mai mult sau mai puÈ›in "rotunde/sferice", prin "CENTRUL" acesteia = "INTRODESCHIDERE" [2] spre "Lumea Ideilor" È™i, de aici, mai departe. * COMENTARIUL 6: ÃŽn interiorul "PeÈ™terii" nu există decât CIRCULARITATE "labirintică" (i.e. un "labirint" cu o singură "intrare" care imediat se "închide" după ce ai intrat prin ea; existând totuÈ™i o singură "ieÈ™ire" care nu se află decât în "centrul" unui astfel de labirint (INTRODESCHIDERE), fiind mascată pentru oamenii de rând, în timpul vieÈ›ii acestora È™i care poate fi găsită, în viață fiind, numai de cei ce "practică" filosofia = "Theoria" (căutarea SACRALITÃÞii). * COMENTARIUL 7a: Pein "INTRODESCHIDERE" fiecare dintre noi are, potenÈ›ial , acces la "Lumea Ideilor" È™i, de aici, mai departe, la "UNU". Ceea ce este în deplin acord cu cele arătate de Eliade [3] atunci când, în cadrul diverselor contexte culturale, prin "Mitul eternei reîntoarceri", se folosesc diversele rituri (cu simbolismul lor subiacent), pentru a regăsi "Centrul" din care a izbucnit "CreaÈ›ia" (inclusiv diversele forme de "Axis mundi" pentru a "urca" până în acest "Centru"; în Cultura noastră specific-română, acest "Axis mundi" fiind reprezentat, de exemplu, de stâlpii pridvoarelor din Oltenia (È™i nu numai) care-È™i găsesc expresia perfectă în "Coloana Infinitului" a lui BrâncuÈ™i). COMENTARIUL 7b: Prin prisma modului în care "vedem" noi azi, peste veacuri, lucrurile, apare întrebarea dacă se poate reproÈ™a ceva lui Platon (inclusiv lui Mircea Eliade) ? Răspunsul, cred, este un "da" relativ pentru Mircea Eliade È™i un "nu", tot relativ, pentru Platon. Și aceasta pentru că, în czul lui Platon, deÈ™i se poate deduce, cu claritate, că oricare dintre oameni are potenÈ›ial posibilitatea de a "evada" din PeÈ™teră, doar numai unii dintre aceÈ™tia o pot "valorifica" ; mai mult, se furiÈ™ează o "sugestie": fiecare dintre cei ce "evadează" își "găseÈ™te" propriul "centru" în labirintul PeÈ™terii, acesta nefiind deci unic ("universal") - prin urmare, nu apare o "standardizare" strictă È™i aici este locul pentru un non-reproÈ™ ("nerelativ"). ÃŽn schimb atunci când este vorba de "calea" prin care se poate obÈ›ine o astfel de "evadare", Platon devine imperativ, "standardizând" lucrurile prin impunerea "dialecticii" sale (unica "metodă") fără a È›ine seama că, fiecare om în parte, este "înzestrat" de Divinitate cu un anumit "potenÈ›ial" (să-i zicem "nivel spiritual") pe care cu greu, dacă nu imposibil, îl poate depăși cu o unică "metodă standard", fie ea È™i "dialectica" platoniciană. Și, în acest caz, non-reproÈ™ul adresat lui Platon tinde, aproape de a se suprapune, peste un "da". (Această discuÈ›ie o voi relua È™i detalia cu altă ocazie). ÃŽn schimb, când e vorba de cele arătate de Mircea Eliade [4], reproÈ™ul tinde, la o primă vedere, destul de mult spre "da". Pentru că el pare a "universaliza" (citeÈ™te a "standardiza") net lucrurile. ÃŽn sensul că È™i atunci când nu suntem conÈ™tient-religioÈ™i, prin diverse "rit-uri" devenim, de fapt religioÈ™i, căutând - cum zice el - acel 'illo tempore" È™i a-spaÈ›ialitate de unde răsare CreaÈ›ia. Dar È™i aici intervine o anumită temperare. Și ea intervine atunci când afirmă: 'Pentru omul religios (i.e. "conÈ™tient" religios), spaÈ›iul nu este omogen, ci prezintă rupturi È™i spărturi; unele porÈ›iuni (citeÈ™te "singularități") de spaÈ›iu sunt calitativ diferite de altele…..Mai mult: pentru omul religios, lipsa de omogenitate spaÈ›ială se reflectă în experienÈ›a unei opoziÈ›ii între spaÈ›iul sacru (reprezentat de "singularități" n.m. G.M.) ….È™i restul spaÈ›iului. Dar È™i în acest caz, tendinÈ›a de a generaliza (universaliza/ standardiza) prea mult, răpeÈ™te orice posibilitatea "omului religios" de a prezenta diverse "grade" de "religiozitate" mergând, de exemplu, de la un simplu practicant al unei religii È™i până la cei învăluiÈ›i de harul sfinÈ›eniei. COMENTARIUL 7c: Mai rămâne de discutat încă ceva. Și anume modul în care este considerată DIVINITATEA (SACRALITATEA) = "UNU" platoniciană. ÃŽn sensul că despre ea nu se poate face aproape nici un fel de afiramaÈ›ie (inclusiv dacă este "reală" sau nu). Singura afirmaÈ›ie care se poate face este că ea "există". (De aici È™i "categoria" filosofică priceps a lui Platon È™i anume "ExistenÈ›a" care nu mai are nici un opus, aÈ™a cum vom vedea când vom discuta despre Aristotel È™i "categoriile" acestuia, opuse celor platoniciene). O astfel de "viziune" a condus, în timp, la problema dualității (spirit - materie), rediscutată astăzi, cu aprindere, în cadrul a ceea ce este numit "Filosofia mentalului". Dacă È™i în acest caz vom recurge la o comparaÈ›ie Platon - Eliade, vom observa că ultimul are o atitudine cu totul diferită de primul pentru că: 'pentru omul religios, lipsa de omogenitate spaÈ›ială se reflectă în experienÈ›a unei opoziÈ›ii între spaÈ›iul sacru, singurul care este real (s.m. G.M) …și restul spaÈ›iului' [5]. Lucru care, cu toată străduinÈ›a autorului de a arăta că acestă viziune apare în toate contextele culturale, nu pare a reprezenta altceva decât o influență clar specifică Contextului cultural extrem-oriental, în general È™i a celui Budist, în particular [6]. * COMENTARIUL 8: Se observă, din cele de mai sus, că Platon împarte EXISTENÞA pe trei niveluri: "UNU" = DIVINITATEA incognoscibilă (găsindu-se în afara Cosmosului); Intelectul cosmic = Lumea ideilor; Empiricul = Lumea noastră cea de toate zilele din "PeÈ™teră" (cuprinsă, împreună cu "Lumea ideilor", în Cosmos). * COMENTARIUL 9: DiferenÈ›a esenÈ›ială între Platon È™i Heraclit este că, în timp ce primul consideră "Lumea ideilor" ca având "o existență imuabilă (neschimbătoare), ATEMPORALÃ", cel de al doilea spune că o astfel de "Lume" este una dinamică, în veÈ™nică schimbare INSTANTANEE È™i o numeÈ™te "Logosul Divin". ÃŽn ambele cazuri nu se specifică clar dacă în "Lumea ideilor" (Platon) sau a "Logosului Divin" (Heraclit) există sau nu "SpaÈ›iu", adică "întindere" È™i "Timp", adică "durată". TotuÈ™i, având în vedere "veÈ™nica schimbare" - presupusă de Heraclit - a "Logosului Divin", se poate deduce că pe acolo ar "exista" un oarecare "timp" (rudiment al acestuia - i.e. INSTANTANEITATE). De asemenea, la Platon, în lumea profană a "PeÈ™terii", atât SPAÞIALITATEA cât È™i TEMPORALITATEA - domnesc. "Circular" pentru profani È™i "ascensional" pentru dei ce caută SACRALITATEA. In fine, atat la Heraclit (implicit), cat si la Platon, toposul Divinitatii este incognoscibil. Prin urmare, in acest caz, nu se poate spune nimic nici despre TIMP si nici despre SPATIU. 3. Aristotel (384 - 322 î. Cr.) produce două "invenÈ›ii" fundamentale care vor marca definitiv destinul Gândirii europene (occidentale): a) schimbarea "categoriilor" plaoniciene; b) introducerea "materiei". (a) Schimbarea categoriilor platoniciene Până la Aristotel, "categoriile" (filosofice) platoniciene erau: ExistenÈ›a (όν); Identitatea (ταΰτον) - DiferenÈ›a (έτερον); PermanenÈ›a (στάσις) - Schimbarea (κίνπσις), preeminență având ExistenÈ›a căreia nu i se opunea nimic altceva. ÃŽn schimb la Aristotel apar cu totul alte categorii. Și anume: 1. EsenÈ›a (οΰσϊα); 2. Cantitatea (ποσν - cât de mare); 3. Calitatea (ποίον - cum e alcătuit); 4. RelaÈ›ia (πρός τί - în ce relaÈ›ie); 5. Locul (ποΰ - unde); 6. Timpul (ποτέ - când); 7. SituaÈ›ia (κείσθαι - în ce situaÈ›ie); 8. Posesia (εϊχείν - ce are); 9. AcÈ›iunea (ποιείν - ce face); 10. Pasiunea (πάσχειν - ce suferă). * COMENTARIUL 10a: Această schimbare reflectă faptul că, la Aristotel, categoriile (folosofice) au fost "suprapuse" pe categoriile gramaticale ale limbii greceÈ™ti: esenÈ›a (devenită substanță) ar corespunde substantivului; calitatea, adjectivului; cantitatea, numelui numeralelor; relaÈ›ia, tuturor formelor comparative È™i relative; timpul È™i locul, adverbelor de timp È™i de loc; acÈ›iunea È™i pasiunea, verbelor active È™i pasive; situaÈ›ia, verbelor intranzitive; posesia, perfectului grec, care exprimă acÈ›iunea deja săvârÈ™ită [8]. 'Teoria lui Aristotel asupra categoriilor mărturiseÈ™te o încercare de a înÈ›elege FiinÈ›a prin abstracÈ›uni de cu tot alt ordin [decât cel ontologic al FiinÈ›ei ca Ființă]. Categoriile, cum arată etimologia (Platon inca nu introdusese aceasta denumire), È›in de dialectica Agorei: verbul kategorien înseamnă "a vorbi într-o adunare", în Agora…' [9]. COMENTARIUL 10b: ÃŽn acest fel, Aristotel schimbă fundamental accentul: de la Gândire la Exprimarea acesteia. De la perceperea directă a "Lumii ideilor" si, mai departe, a DIVINITATII (Platon) sau a "Logosului Divin" (Heraclit), - subiectivitate pură - la una intermediată prin "limbaj" - inter-subiectivitate. Ceea ce va duce mult, mult mai târziu, la "Paradoxul incomunicabilității" (pus simultan È™i independent în evidență de Wittgenstein, Saussure È™i Croce) dar despre care voi vorbi cu altă ocazie. Și, de asemenea, la "obiectualizarea" textului, rupându-l de entitatea care-l produce È™i re-producându-l, în final, pe actualul tip de computere în cadrul InteligenÈ›ei Artificiale. Lipsindu-l astfel de profunzimea structurilor umane care stau în spatele său. Dar asupra acestor lucruri voi reveni, de asemenea, cu altă ocazie. Tot o dată, "obiectualizarea" limbajului a mai condus È™i la ceea ce se numeÈ™te azi, în cadrul "Filosofiei analitice", la "Analitica limbajului". Plecată din lucrările lui Frege È™i Russel, dată peste cap de Wittgenstein în al său 'Tractatus Logico-Philosophicus' È™i detaliată apoi de acelaÈ™i Wittgenstein în textele sale târzii ; È™i care este "mărunÈ›ită" È™i întoarsă în toate felurile - pe dos, iar pe față, pe cant-uri etc. - de un grup numeros de filosofi care i-au urmat, până în zilele noastre, fără nici un rezultat palpabil. Si, in fine, la "textualitate", "intertextualitate", "transtextualitate",etc., cu a le lor "texte", "hipertexte", "hipotexte" atat de la moda astazi. Ar mai fi de semnalat È™i distincÈ›ia făcută de Platon, în dialogul Phaidros, între oralitate, care, prin anamimneikoménous (aducere aminte din "interior") se ajunge la re-trăire = experiență subiectivă È™i text scris care este doar o hypómnesis (i.e. aducere aminte din "afară" ) a unor întipăririri străine [10]. (A se vedea È™i experienÈ›ele lui Penfield [11] pentru tratarea epilepsiei prin introducerea de electrozi în creier, experienÈ›e prin care pacientul nu "își aduce aminte", ci (re)-trăieÈ™te efectiv anumite întâmplări ca È™i când s-ar petrece, pentru prima dată, în timpul "experienÈ›ei" provocate; precum È™i "engramele" lui Hubbard [12]). Dar aici sunt mult mai multe de spus, ceea ce o voi face, de asemenea, ulterior. Ca, de altfel È™i despre faptul că, prin categoriile " EsenÈ›a", interpretată ulterior È™i deviant drept "Ființă" ("a Fi") È™i "Posesie" ("a Avea") [13], Aristotel pare a intui È™i facilita spiritul individualist-agresiv, ajuns la apogeu în zilele nostre, care va caracteriza Contextul nostru cultural (în opoziÈ›ie cu cel Extrem-oriental). Lucru "certificat" È™i prin studii statistice asupra utilizării limbii engleze; studii prin care se scoate în evidență că "a Fi" È™i "a Avea" au frecvenÈ›a cea mai mare în exprimările zilnice precum È™i în texte. (b) Introducerea "materiei". * COMENTARIUL 11a: Odată cu introducerea "materiei" (ca principiu), Aristotel reuÈ™eÈ™te: să ofere un "suport" (substrat) Lumii noastre cea de toate zilele (empirico-profane). Suport în care "forma ideilor" platoniciene se în-scrie, in-formând acest substrat; să "arunce" materia, ca "potență - substrat", într-un topos la fel de vag si asemănător, dar nu identic, cu cel al platonicianului "UNU". COMENTARIUL 11b: ConsecinÈ›ele introducerii "materiei" sunt: fundamentarea ("solidă", s-ar putea spune) a sugestiilor platoniciene privind "durata" (TIMPUL) È™i "întinderea" (SPATIALITATEA) Lumii noastre empirico-profane (chiar dacă ambele limitate în "timp" È™i "spaÈ›iu") aÈ™a cum le percepem noi în mod "sensibil" (i.e. prin simÈ›urile comune); statuarea premiselor pentru un alt aspect al "dualității" (deja introdusă de Platon) È™i anume cel al distincÈ›iei între "spirit" È™i "materie" care, prin Descartes, capătă, ulterior, exprimarea tranÈ™antă a ceea ce, astăzi, a căpătat denumirea de "The Hard Problem": pe de o parte, Lumea "empirică (profană)", iar pe de alta - tot ce se află în "afara" acesteia dar, simultan, È™i în "interiorul" ei (i.e SACRALITATEA); să dea "consistență" È™i independență "obiectuală" ("viață" proprie) creaÈ›iilor umane "artificiale" deschizând drumul spre ceea ce astăzi numim "Tehno-È™tiință" 4. Philon din Alexandria (12 î. C. - 54 d. C., primul filosof creÈ™tin) spune : din 'substanÈ›a primară emană existenÈ›e secundare fără ca prin acest proces să sufere vreo scădere (a consuma fără a scădea)' [14]. Și mai afirmă: 'Acest Logos (Divin) desăvârÈ™it, care se miÈ™că … [stă la baza] … intelectului, aflat în rândul ideilor, È™i principiul naÈ™terii senzaÈ›iei inteligibile, dacă se poate spune astfel, aflată È™i ea în rândul ideilor. [15] * COMENTARIUL 12: Deja, prin Aristotel, introducerea "EsenÈ›ei/SubstanÈ›ei/Materiei" ca "principiu" È™i "potenÈ›ialitate" , dă frâu liber interpretării acesteia în fel È™i chip atunci când ea se află "în act". Dar ea se află, la Philon, "în act" (i.e. ia "formă", se in-formează) È™i se "revarsă" numai în afara toposului Divinității ("UNUL" plotinician) ca È™i în afara propriului topos (cel al "MATERIEI" aristotelice), similar, dar diferit de cel Divin. * COMENTARIUL 13: Philon nu afirmă nimic despre "SpaÈ›iu" sau "Timp" în legătură cu toposul Divinității sau cel al Materiei (ca "potenta"). El afirmă doar un singur lucru, fundamental pentru ceea ce va deveni, ulterior, "Dogmatica creÈ™tină" (a se vedea, printre altele si 'Eonul Dogmatic' al lui Blaga [16]); È™i anume că din toposul Divin se emană, continuu, de fapt, "Logos Divin" cum spune Heraclit, fără "pierdere", deci fără a se "conserva"! Cu deosebirea că, acum, el devine "substanÈ›ial" (combinndu-se cu "materia" care intra "in act"). 5. Plotin (204 - 270 d. Cr.) spune, referindu-se la teoria peripateticilor, dar È™i a unor platonicieni [17]: ' AlÈ›i filosofi susÈ›in că… nu există o singură Materie, ci că, pe de o parte, există aceasta - substanÈ›a corpurilor (de Aici, din Empiric, n.m. G.M.) - È™i ei se referă la Materia avută în vedere de filosofii de dinainte (stoicii n.m., G.M.); cealaltă materie este anterioară, aflându-se în domeniul inteligibil È™i constituie substratul Formelor È™i fiinÈ›elor inteligibile de Acolo.' Ș conchide: 'Acolo (în "Inteligibil"), [acea] materie cuprinde toate formele …. LAOLATà și SIMULTAN (s.m., G.M.). Materia de Aici - invers, probabil. Aici toate Formelor sunt distribuite în părÈ›i È™i, în fiecare moment È™i într-un singur loc, există numai o singură Formă. De aceea, nimic nu subzistă, pentru că fiecare Formă o alungă pe cealaltă. ' * COMENTARIUL 14: Trebuie remarcat, de la început că: Plotin în cadrul Antichității grecesti târzii, încearcă să-È™i împace Magistrul (Platon) cu Aristotel. Și reuÈ™eÈ™te. Realizând o adevărată sinteză, extrem de originală. Þinând seama si de presocratici (îdeosebi de Heraclit), stoici È™i peripatetici; El adoptă "modelul" platonician structurat pe trei niveluri: "UNU" = DIVINITATEA incognoscibilă (găsindu-se în afara Cosmosului); Intelectul cosmic = Lumea ideilor; Empiricul = Lumea noastră cea de toate zilele din "PeÈ™teră" (cuprinsă, împreună cu "Lumea ideilor", în Cosmos). Plecând de la "materia" (substanÈ›a) aristotelică, introduce două "ipostaze" ale acesteia când ea trece din "potență" în "act": prima ipostază este cea a "materiei inteligibile" care "susÈ›ine" "formele" din "Lumea Ideilor" în care locoieÈ™te "Intelectul cosmic"; a doua ipostază este cea a "materiei sensibile" care "susÈ›ine" orice obiect, fenomen È™i eveniment din Lumea noastră cea de toate zilele, cea "empirică". * COMENTARIUL 15: Prin numai două cuvinte, "LAOLALTÃ" È™i "SIMULTAN" , Plotin va reuÈ™i, peste veacuri, să ofere o sugestie pe care, clar, n-a avut-o în vedere. Astfel, într-un loc "adimensional" ("LAOLALTÃ") al "Intelectului Cosmic", Plotin ne face azi să putem interpreta ("văzând" cu ochii minÈ›ii - simÈ› interior) cu stupefacÈ›ie, cum "Formele" platoniciene se strâng È™i se desfac instantaneu ("SIMULTAN") în "ciorchini" (termenul "tehnic" utilizat azi este "clusters") în jurul unei "Forme" privilegiate, mereu alta, formând aglomerări de noi È™i noi "Forme" într-un dans infinit. Cu toate că orice astfel de "noi forme" EXISTÃ, de la început, date o dată pentru totdeauna, în "Intelectul Cosmic". Acest lucru pare contradictoriu. Și el pare contradictoriu dacă nu interpretăm "Intelectul Cosmic" drept aparÈ›inând unui topos "a-aspaÈ›ial" (LAOLALTÃ) dar nu È™i "a-temporal" (SIMULTAN care, volens nolens sugerează o anumită TEMPORALITATE). Și deci nu "a-temporal", căci dacă ducem până la capăt "interpretarea", acolo guvernează "Logosul Divin" heraclitean care constituie, de fapt, o schimbare continuă, fără durată, "simultană" (cum zice Plotin), bazată pe un "rudiment" de timp - cel al "instantaneității" . * COMENTARIUL 16: ÃŽn fine, "trecerea" de la "Intelectul Cosmic" la "Empiric" se realizează printr-o "proiecÈ›ie" [18] a fiecărui "ciorchine" "instantaneu" din "Intelectul (Cosmic)" în "spaÈ›ialitatea" (cu întindere) È™i "temporalitatea" (cu durată) a Lumii noastre cea de toate zilele, empirică. Mai trebuie adăugat că nici "întinderea" È™i nici "durata" obiectelor, fenomenelor È™i evenimentelor din Empiric nu sunt nelimitate deoarece: ' Aici toate Formele sunt distribuite în părÈ›i È™i, în fiecare moment È™i într-un singur loc, există numai o singură Formă. De aceea, nimic nu subzistă [la infinit], pentru că fiecare Formă o alungă [după un timp mai lung sau mai scurt - dar, în orice caz - nu "instantaneu"] pe cealaltă'. Prin urmare, deÈ™i Empiricul este acum un topos cu "SpaÈ›iu" (întindere) È™i "Timp" (durată) È™i aici continuă să se manifeste dinamicitatea heraclitiană, însă "derulată" cu încetinitorul. * COMENTARIUL 17: Un alt lucru, la fel de esenÈ›ial, pe care îl realizează Plotin este că mută, pur È™i simplu, graniÈ›a dintre o Existență "reală" È™i o Existență care "există", dar care nu poate fi definită în nici un fel, deci nici ca "reală". Și această mutare se realizează prin faptul că el leagă implicit "realul" de suportul EsenÈ›ei/SubstanÈ›ei (materiei ipostaziate). ÃŽn acest fel, această graniță se găseÈ™te acum între "UNU" È™i "Intelect". Intrând astfel în domeniul "realului", în afara Empiricului È™i Intelectul (Cosmic). Adică, întregul COSMOS. Ceea ce rămâne în afara Cosmosului È™i al Realității este numai "UNUL" platonician. * COMENTARIUL 18: ÃŽn fine, o consecință - pe termen extrem de lung la scara umană - dar sigur nebănuită È™i nedorită de Plotin, este că "modelarea" propusă de el ne sugerează azi, peste veacuri, o posibilă a doua ruptură între Sacru (UNU = Divinitate) È™i Profan (Realitate), prima fiind realizată de sofiÈ™ti: 'Omul e măsura tuturor lucrurilor', Gorgias [19]. Și putem interpreta azi că o astfel de ruptură se produce în momentul în care Divinitatea ("UNU") "crează" (din "MATERIA" "in potentio") "Intelectul Cosmic" È™i apoi se retrage părăsindu-l pur È™i simplu È™i lăsându-l să se descurce singur È™i să "creeze", la rândul său, Empiricul [20]. Ruptură care se va contura din ce în ce mai precis ulterior. S-ar putea spune astfel că aceasta a doua ruptură pare a marca È™i o primă despărÈ›ire între Dogmatica creÈ™tină (care abia începuse să se constituie - a se vedea Philon din Alexandria) È™i Filosofie, în cadrul Contextului nostru cultural. Ceea ce, ulterior, a condus la Modernismul Iluminist, eÈ™uat, nu voi obosi repetând, în Postmodernism. DeÈ™i prin Sfântul Augustin È™i prin Dionisie Aeropagitul o astfel de despărÈ›ire fusese, în Evul Mediu, atenuată. Iar astăzi, eforturile făcute de ambele părÈ›i (teologie È™i filosofie) au la bază tocmai actualizarea contribuÈ›iei celor doi [21]. _______________ [1] Diogene Lartios, Despre vieÈ›ile È™i doctrinele filosofilor, Ed. Academiei 1963; Piatkowski, A., Banu, I., Filosfia greacă până la Platon, Ed. ȘtiinÈ›ifică È™i Enciclopedică 1979. [2] Termen fericit găsit de Drăgănescu, M., Profunzimile lumii materiale, Ed. Politică 1979. [3] A se vedea Eliade, M., Sacrul È™i profanul, Ed. Humanitas 2005 (apărută, prima dată în 1957) care reia sintetic cele expuse pe larg în Le mythe de l'éternel retour' Ed. Galimard, 1969 (ediÈ›ie de care dispun), dar a cărei ediÈ›ii prime a apărut înaintea Sacrului È™i profanului (cf. PrefaÈ›ei la ediÈ›ia Gallimard, datată martie, 1947) [4] Eliade, Sacrul È™i profanul, Ed. Humanitas 2005. [6] Eliade, op. cit. [7] A se vedea, de exemplu, Satis Chandra Vidyabhusana, A History of Indian Logic, Ed. Motilal Banarsidass (First Edition: Calcutta 1920. Reprint: Delhi 1971, 1978, 1988, 2002); D.T. Suzuki, Zen Buddhism - Selected Writings of D.T. Suzuki, ed. Willian Barrett 1996; Oxford Dictionary of Buddhism, Ed. Oxford University Press 2004; etc. [8] Dumitriu, A., Istoria logicii, Ed. Didactică È™i pedagogică 1969. [9] Noica, C., Porfir, Dexip, Ammonius. Comentarii la categoriile lui Aristotel, Ed. Cartea Românească 1968. [10] Cornea, A., Scriere È™i oralitate în Cultura antică, Ed. Humanitas 2006. [11] Penfield, W., Epilepsy and the Functional Anatomy of the Human Brain. 2nd edition, Ed. Brown and Co. 1954. [12] Hubbard, L., R., Dianetica, Ed. New-Erra 1999. [13] A se vedea È™i Marcel, G., Être et avoir, Ed. Fernard Aubier 1935. [14] Philon din Alexandria, Comentariu alegoric al Legilor Sfinte după Lucrarea de È™ase zile, Ed. Paideia 2002. [15] Philon, op. cit. [16] Blaga, L., Trilogia CunoaÈ™terii, Ed. FundaÈ›ia Regală pentru Literatură È™i Artă 1943. [17] Plotin, Opere I (Despre cele două materii), Ed. Humanitas 2002. [18] ÃŽn Teoria Categoriilor È™i cea a Toposurilor din matematică o astfel de "proiecÈ›ie" devine un "prefascicul" sau, dacă privim lucrurile invers, din spre Empiric spre Intelectul Cosmic, un "pullback"/ "produs fibrat" / "pătrat cartezian". [19] Piatkowski, A., Banu, I., Filosfia greacă până la Platon, Ed. ȘtiinÈ›ifică È™i Enciclopedică 1979. [20] O astfel de "ruptură" nu este chiar complet străină unor religii extrem-orientale în cadrul cărora, la un nivel al ExistenÈ›ei, similar cu cel al Intelectului Cosmic, "creaÈ›ia de speÈ›a a doua" (a Empiricului) este lăsată în seama zeilor (e.g. ViÈ™nu, Angi, Indra etc. - a se vedea Rig Veda) [21] Alin Tat (coordonator), Studia Medievalia, Ed. Galaxia Gutemberg 2005. [22] Diogene Laertios, op. cit.; Piatkowski & Banu, op. cit.; Dumitriu, op. cit.; Plotin, op. cit.. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy