agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-23 | [This text should be read in romana] |
Moștenirea
Cu ani în urmă mi-am spus: „ Am coborât pentru a urca la stele”. Când pornești pe un asemenea drum nu poți să nu privești în urmă. Acolo se află casa sufletului tău. Acolo sunt strămoșii, acolo este paradisul, acolo este moștenirea – adică moș-tenirea. Moș are același sens cu termenul sanscrit moksha care înseamnă eliberare, ca și acțiunea moașei în procesul nașterii, dar, dacă privim atent, și moșia „eliberează” prin capilaritate substanțele nutritive plantelor. Tot existența moșiei asigură libertatea oamenilor ce o posedă, iar moșul este reperul ereditar din care ne tragem. Și „-tenire”, asemănător termenului francez tenir= a păstra, a ține, a avea, dar și a sta, subliniază sensul moștenirii, care ne face să fim liberi, dar și statornici. Prin strămoși și țară avem un trecut, prin noi un prezent, iar prin copii un viitor; în același timp trăirea spiritual-afectivă și informația impregată în ADN-ul nostru și în pământul în care s-a scurs sângele strămășilor ne leagă strâns de trecut. Nu știam să scriu când am aflat de la tata că „Mahabharata” este una din marile și cele mai vechi epopei ale lumii, alături de „Ramayana” și „Vedele”. Pasiunea pentru literatura a tatălui meu l-a apropiat și de discuțiile aprinse ale anilor ’70, când intelectualii români au început să descopere că limba română se apropie mai mult de sanscrită decât de latină. Din nefericire mulți ligviști români n-au aflat încă! Brăila este poate cea mai mare moștenire a mea. Acolo, în miile de ani (neoliticul din Brăilița), și poate chiar în milioanele de ani (secarea Mării Sarmatice i-a determinat pe primii oameni să spună BÃRÃGAN, adică bara=balta care merge=gon ca și în engleză, germană, getică, armeană), s-a născut setea de adevăr și libertate, purtată de Panait Istrati, Hariclea Darclée, Maxy Herman, Ana Aslan pe marile „scene” ale vieții și lumii. Acestui oraș vreau să-i redau vechimea. BRÃILA nu este termen slav, el vine de la arhaicul brai=băț de bătut brânza, după Dicționarul de arhaisme și regionalisme. În tradiția locală există vorba „A nimerit orbul Brăila după mirosul de brânză”. În epoca trecută, brânza de Brăila era foarte apreciată la Paris, în „țara brânzeturilor”. Paradoxal, urmele lăsate pe telemea de pânza în care se scurge sunt în relief, ca și literele alfabetului Braille- pentru orbi... Este un oraș cosmopolit, care ar adăposti, după informațiile doamnei Mariana Nicolecso, 3.000-4.000 de piane în casele urbei. În 1858 funcționau nouă săli de teatru și vreo cinci grădini (majoritatea cu câte 300 de scaune) unde au jucat Millo și Caragiale, Fany Tardini, Vlădicesu și Halepliu, apoi din 1887 Aristizza Romanescu, Nottara, și străini precum Coquelin sau Sarah Bernardt. În repertoriu: „Hoții” de Schiller, „Hamlet”, „Othello” de Shakespeare, ori piese de Victor Hugo sau Ibsen. Viața culturală era reflectarea situației financiare în orașul unde Bursa de cereale era renumită în toată Europa. Nici azi brăilenii nu sunt mai prejos; într-un ziar central era prezentată discrepanța dintre nivelul de trai și interesul extraordinar(sălile pline) pe toată perioada festivalului de teatru, chiar și pentru piesele în limba maghiară. Existau legături strănse între comunitățile evreiești din Brăila și Târgu Mureș. Poate că nu întâmplător cele două sinagogi din Târgu Mureș se află pe str. Brăila, respectiv str. Școlii - cărora li se alătură Calea Călărașilor (denumirea principalei artere din Brăila) pe care se află un monument comemorativ al Holocaustului. Poate cei care vor să schimbe numele străzii Călărașilor ar trebui să se gândească la dorința evreilor care au „botezat” strada cu zeci de ani în urmă, și care, poate au murit în opresiunile horthyste. În armoniile „Valurilor Dunării” de Iosif Ivanovici și ale „Dunării Albastre” (ignorate de Filarmonica din Târgu Mureș în concertele de Anul Nou, deși știm că Dunărea ne este mamă de mii de ani nouă și popoarelor celtice, care i-au dat numele de Danubius) privesc cum curge spre cer lumina strămoșilor noștri și sper ca într-o zi să mă alătur ei. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy