agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-31 | [This text should be read in romana] |
Hayssam este sirian. Cum o fi și cum vine asta, necesită, oare, explicații? Cine știe! Demnă de interes mi se pare a fi însă calitatea nativă, ori dobândită, a sirianului, pe care încă nu o pot clasifica științific, anume: proprietatea de a se face nevăzut. Oamenii legii de pe la noi, aflându-se-n treaba lor, spun că acest lucru e de nepermis și că sirianul trebuie să compară în fața oamenilor legii pentru a explica bizareria, fie doar și numai pentru atâta. Sincer, eu mă simt amenințat de astfel de legi și de o astfel de procedură. Păi dacă mă bate soarele-n cap pe plajă și dispar sub un cearșaf, trebuie să compar în fața legilor? La fel, dacă plictisit ori stresat de treburile cotidiene mă fac nevăzut undeva la munte, trebuie să anticip că mă paște o urmărire penală?
Perfect îndreptățit, într-o situație de felul ăsta, Hayssam s-a adresat medicilor. Medicii au spus că pacientul lor mai are și o altă proprietate, la colon de data asta, cerând printr-un bon de mână justiției să cerceteze chestiunea respectivă din perspectiva și postura libertății depline a suspectului nedovedit deocamdată de jure. Parchetul, printr-un reprezentat al său sensibil la durerea-n cur a sirianului, a dat măsura mărinimiei instituționale, spunând că pacientul e liber să decidă singur dacă vrea să mai fie cercetat sau nu în justiția noastră, în ceea ce privește problema calităților sale native ori dobândite. Așa că, în momentul de față știm cu certitudine că justiția e oarbă din naștere și mai știm, pe cale experimentală, că orbu-și poate nimeri gura cu degetul de unul singur și că poate sta așa mult și bine, fără să-și scoată ochii. Probabilistic însă se poate stabili că un orb, într-un anumit cerc de circumsatanțe favorabile create, poate scoate ochi ai altora cu nemiluita. La o adică poate să scoată ochii lumii prin intoxicare, diversionist, ca să spun așa! Cu mult înaintea justiției, serviciul nostru indiscret (SRI) a cercetat puțin proprietățile lui Hayssam, dar nu sub aspectul lor patologic, ci numai din punctul de vedere al exploatării lor operative. Unele proprietăți ale sirianului s-au dovedit a fi din categoria criminalității economice, altele fiind de o natură duplicitară ce a rămas și până acum nelămurită sub aspectul incidențelor asupra securității noastre naționale, dat fiind că ... au fost exploatate peste hotare - în celebrul caz al recuperării jurnaliștilor și al reciclării, cu această ocazie, a imaginii serviciului nostru secret. Prin urmare, despre ce nu știm, e bine să tăcem - ținând cu dinții de Wittgenstein, pentru că dacă nu te pricepi la ceva, e recomandabil să citești filosofie și să meditezi până ce găsești răspunsul potrivit. După toate aceste tribulații la zi, domnul Radu Timofte a descoperit, cercetând hârtii mai vechi ale SRI, o proprietatea secretă a lui Hayssam, aceea de a fi terorist internațional în exercițiul funcțiunii pe la noi (nevastă, amantă, copii, frați, carieră politică și o onestă activitate de întreprinzător pentru obținerea celor necesare traiului și plata datoriilor și a cotizațiilor). După o judecată sumară, domnul Timofte a ajuns la concluzia că ocupațiile și preocupările sirianului ar afecta prea puțin, mai curând deloc, siguranța națională, numai că din punct de vedere etic Timofte s-a trezit în situația de a fi călct puțin prin curtea activităților și obligațiilor altui serviciu de-al nostru secret, care are un câmp mult mai larg de arat și semănat privind libertățile asumate de sirian. Complet confuzat Radu Timofte ne mai pricepând nimic - din legislație, atribuțiuni, grad de subordonare, colaborare și cooperare între servicii, ș.a. - și, în virtutea dreptului constituțional de petiționare, se adresează Perședintelui României întrebându-l dacă e de acord cu o cerere de suspendare a sa din funcție, până la noi ordine, fără a da detalii cu privire la viziunea personală asupra acestui lucru, invocând numai o nemulțumire a Președintelui privind... serviciile serviciului al cărui șef este. Cu o zi înainte de gestul lui Timofte domnul Gheorghe - cel mai discret șef de servicii secrete din istoria României, dar și din pricina faptului că poartă și numele unui brand internațional "Fulga", intuind ce va scrie după el Timofte și realizând că unele proprietăți ale lui Hayssam sunt de anvergură extrateritorială are o tresăltare etic profesională care-l determină să solicite Președintelui României aprobarea demisiei sale - act unilateral de voință. Urmând același curs al ideilor, șeful celor mai mascate servicii inteligente - "vulpești" am spune! - de la noi trage grabnic o copie a actului de voință anterior dar pe numele de Virgil Ardelean. Numai lucruri bune: etica funcționează, juridic suntem orbi, libertatea este garantată. Ce să facă un biet Președinte ale cărui câteva atribuțiuni constituționale sunt tocmai acelea de a veghea ca astfel de lucruri să fie în regulă? Păi ia act de acest fapt, însă vrea să facă și un bine, încercând să lămurească lucrurile cu scenariul filmului cu stafii la care e spectatoare toată nația. Þinând scenariul modificat în mână, brav, Președintele se adresează Parlamentului spunând că e de acord cu tratamentul solicitat de pacienți dacă acesta, în calitate de producător, acceptă la rândul său modificările scenariului asumându-și oleacă din costuri. După care Președintele se duce la culcare și doarme liniștit pentru că are de făcut un drum lung peste Atlantic. Trezindu-se cu atâta bătaie de cap pe cap, Președintele Senatului - devenit și Președinte de stat interimar peste noapte - dă libertate deplină actorilor pentru interpretarea modificărilor solicitate scenariului. Scenele filmate au ieșit cam aiurea din pricina operatorilor, însă actorii au jucat fulminant. Într-un târziu, domnul Văcăroiu, în calitatea sa de președinte dublu (Președinte al Senatului și Președinte interimar al statului, cum am spus deja mai sus), avea să joace în fața camerelor de televiziune rolul vieții sale. Replicile, deși au fost puține la număr au impresionat, fiind categorice și tăioase: serviciile secrete nu desfășoară activități fantomatice, ci numai activități controlate de Parlament; șefii serviciilor secrete rămân în distribuție și joacă după scenariul nemodificat; Președintele urmează să se adreseze în scris Parlamentului pentru a afla dacă i se conferă un rol; în cel mai rău caz numele Președintelui va figura pe generic sub forma "producătorul mulțumește Președintelui pentru ajutorul acordat". Filmul a avut un succes de casă imens, în ciuda căldurii sufocante de afară. Producătorul s-a gândit deja la o continuare, care se va numi, probabil: Zodia troglodiților. Cu aproximație scenariul descrie cum a transportat Președintele fantoma siriană în America și cum se descurcă aceasta în țara tuturor libertăților împlinite conform făgăduițelor prescrise. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy