“Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate să fie o formă de justiție” (Ana Blandiana)- Memorialul Durerii
-Îngerii Domnului își fac loc în Cer-


Acolo unde râul Isa si râul Tisa se întălnesc, la frontiera de nord-sud a țării se află vechea capitală a Maramureșului istoric, orașul cu multe denumiri ( Zyket, Ziget, Zyghet, Zigeth) adica Sighetu Marmației.(cuvântul zeget aparține fondului de substrat traco-dacic și înseamnă “cetate”), acolo se află Memorialul Durerii-Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței-oameni ce au luptat împotriva unei lumi de umbre ce s-au ridicat împotriva unei lumi duplicitare în care minciuna era la rang de valoare. Oamenii cu greu mai erau cu adevarat oameni iar viața se surgea prin coloana vertebrală aplecată. Vă mai amimtiți starea de amoralitate adusă de duplicitate?
Închisoarea din Sighetul Marmației a fost construită în anul 1897 (conform datelor scrise de Fundația Academică Civică), fiind inițial o închisoare de drept comun.
După anul 1945 prin Sighetul Marmației se făcea repatrierea foștilor prizonieri si a foștilor deputați din fosta U.R.S.S. În luna august 1978 a devenit loc de detenție pentru un grup de studenți, elevi si țărani maramureseni, dintre care o parte trăiesc și în momentul de față în orasul Sighet.
În zilele 5-6 mai 1950 au fost aduși la penitenciarul Sighet peste 100 de demnitari din întreaga țară , respsectiv foști ministrii, academicieni, economisti, militari, istorici, ziariști, politicieni, unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții suportând torturi si multe alte pedepse grele fără măcar să fie judecați.
O parte dintre ei aveau peste 60 ani. În lunile octombrie – noiembrie 1950 au fost transportați la Sighet zeci de episcopi si preoți atat greco- catololici cât si romano catolici si mai târziu și cei ortodoxi.
Penintenciarul era considerat “unitate de muncă specială” , cunoscută sub numele de “colonia Dunărea”, dar era de fapt, un loc de exterminare pentru elitele țării . Datorită amplasării închisorii cam la 2 km de frontiera fostei U.R.S.S.( actualmente frontiera Ucrainei), reprezinta un loc sigur de unde nu se putea evada.
Detinuții erau ținuti în condiții insalubre, hrăniți mizerabil. Celulele nu erau încălzite. Fereastrele de la celulele închisorii ( cele care aveau ) erau amplasate la o înalțime foarte mare dar nici măcar nu aveau voie detinuții să încerce să se ridice pentru a privi , cei care nu se supuneau unui astfel de ordin erau pedepsiți să stea la “neagra” si “șura”adică celule tip carceră fara lumină. .
După câțiva ani la geamuri s-au montat obloane astfel încât se putea vedea numai cerul. În programul de pedepse era prevazută batjocora si umilința zilnică ca praguri psihologice.
Mii de oameni au murit în lupta contra unui tip de societate teoretic egalitaristă în care nu exista proprietate private si tot teoretic nici clase sociale.
Au luptat împotriva devizelor comuniste :
“Fiecare după puteri, fiecăruia dupa nevoi” sau
"Cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.
Chiar dacă în anul 1964, prin decret s-au desființat detenția politică, sub alta mască arestările politice s-au făcut. ..și toate în numele poporului muncitor. Pesonalități de seamă au fost jertfiți fără pic de milă în numele noii oranduiri a “bunăstării omului” al acelui Om al "aplaudacilor", a leneșilor , a acelora care se făceau că muncesc, a acelor care au considerat că tot ce văd este al lor și trebuie luat. Iar omul muncitor cu o situație bună după munca depusă, a fost privit ca un dușman, ca unul ce "suge sângele poporului" și trebuie să i se ia bunurile .
Situația s-a întâmplat și la colectivizarea mijloacelor de producție agricole, unde sute de mii de oameni au fost bătuți de forțele de securitate pentru a face benevol cererea de înscriere în gospodăria colectivă. În fiecare închisoare exista o celulă de pedeapsă. Detinuții considerați recalcitranți erau izolați în obscuritate totală, înlănțuiți de un inel din centrul celulei, ținuți cu picioarele pe un grătar aflat intr-o pânza de apă, deținutul era încarcerat, dezbrăcat și desculț, înfometat, legat și înfrigurat… obligat să stea în picioare .
Sunt mii de oameni care au fost victime ale regimului comunist din România.
Sunt înregistrate peste 3000 de persoane care au suferit în închisoarea Sighet. Mentionez doar o parte din cei ce au suferit in Sighet:
· Constantin Argetoianu, fost ministru de Justiție (1918), ministru de Finanțe (1920), ministru de Interne (1931-1932), a murit în închisoarea de la Sighet.
· Constantin I.C.(Dinu) Brătianu, președinte al Partidului Național-Liberal. A decedat în anul 1952 în închisoarea Sighet.
· Gheorghe I. Brătianu (1898 - 1953), istoric, profesor universitar. Nu a putut suporta torturile suferite, s-a sinucis prin strangulare în închisoarea de la Sighet.
· Dumitru Burileanu, fost guvernator al Băncii Naționale. mort la Sighet.
· Ion Cămărășescu, licențiat în Drept la Paris, fost ministru de Interne (1921-1922), mort în închisoarea din Sighet.
· Tit-Liviu Chinezu, episcop greco-catolic, studii la Roma, profesor de filozofie la Academia Teologică din Blaj. Mort la Sighet.
· Ion Șerban Christu, doctor în Drept la Paris, fost ministru (1934-1940). Mort la Sighet.
· Tancred Constantinescu, inginer, fost ministru al Industriei și Comerțului (1923-1926). Mort la Sighet. ·
Grigore Dumitrescu, profesor de Drept Roman la Universitatea din București, fost guvernator al Băncii Naționale. Mort la Sighet.
· Anton Durcovici, episcop de Iași. Mort la Sighet.
· Stan Ghițescu, vicepreședinte al Camerei Deputaților (1926), fost ministru al Muncii. Mort la Sighet.
· Gheorghe Grigorovici, deputat, senator, fost ministru subsecretar de stat. Mort la Sighet.
· Ion Gruia, profesor de Drept Constituțional la Universitatea din București, fost ministru de Justiție (1940). Mort la Sighet.
· Alexandru Lapedatu, profesor de Istorie la Universitatea din Cluj, secretar general al Academiei Române, fost ministru al Cultelor și Artelor. Este arestat la vârsta de 75 de ani și moare la Sighet.
· Ion I. Lapedatu, fost ministru de Finanțe, guvernator al Băncii Naționale, membru de onoare al Academiei Române. Mort la Sighet.
· Ion Macovei, fost director al Căilor Ferate, fost ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor. Mort la Sighet.
· Iuliu Maniu (1873 - 1953), unul din cei mai importanți oameni de stat din istoria României, Președinte al Partidului Național-Þărănesc din România, fost Prim-ministru, moare în închisoarea de la Sighet.
· Mihail Manoilescu, fost ministru, fost rezident regal; mort în închisoarea din Sighet.
· Ion Manolescu-Strunga, doctor în Economie la Berlin, fost ministru al Industriei și Comerțului. Mort la Sighet.
· Tiberiu Moșoiu, doctor în Drept la Bruxelles, profesor de Drept Roman la Universitatea din Cluj, guvernator al Băncii Naționale. Mort la Sighet.
· Dumitru Munteanu-Râmnic, profesor de istorie, fost deputat și senator. Mort la Sighet.
· Ion I. Nistor (1876 - 1960), membru al Academiei Romane, politician în Basarabia și România. A fost membru in Sfatul Þării de la Chișinău în 1918. Închis la Sighet între 1950 și 1955.
· Ion Petrovici (*1882), filozof, profesor universitar, fost Ministru al Educației Naționale. A fost închis timp de 20 de ani în închisoarea de la Sighet.
· Virgil Potârcă, licențiat în Drept la Paris, fost ministru de Justiție (1932). Mort în închisoarea din Sighet.
· Mihail I. Racoviță, general de Corp de Armată, fost ministru al Apărării Naționale. Mort în închisoarea din Sighet.
· Ion Rășcanu, general de Corp de Armată, comandant de brigadă în lupta de la Mărășești, fost primar al orașului București (1942-1944). Mort la Sighet.
· Ioan Suciu, episcop greco-catolic de Oradea, administrator apostolic al Mitropoliei din Blaj. Mort la Sighet.
· Gheorghe Tașcă, doctor în Economie la Paris, profesor la Academia Comercială din București, fost ministru al Industriei și Comerțului (1932). Mort la Sighet.



Bibliografie:
-pliante de la Muzeul Memorial Sighet ( și informațiile oferite de ghidul muzeului)
-www.memorialsighet.ro