agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-19 | [This text should be read in romana] |
Lucia Dărămuș
Text publicat în revista Tomis, octombrie, 2006 Am visat Cartea Babilon Marele meu vis e să-mi văd pergamentul certificat de naștere cu numele meu mare, litere de tipar, în 22 de milioane de exemplare, ediție de lux, la Editura Gallimard. Abia de aici încolo s-ar putea vorbi de Cartea care se scrie pe ea însăși, unică, superbă, universală, care să adune toate numele scriitorilor. Am visat dintotdeauna să scriu Marea Carte, cu mii și mii de pagini, cartea care doarme bine pentru tot restul vieții în fiecare scriitor, Marea Carte care se lasă așteptată și nu se va scrie niciodată, în care, de-a lungul timpului, își va fi lăsat amprenta toți scriitorii acestei lumi, cei care au ceva de spus, cei care prin cuvîntul lor zdruncină cerul și pămîntul din țîțîni, cei care au capacitatea de a ucide prin cuvînt și de a da viață. Aceasta este adevărata literatură, cea în care te regăsești, cea pentru care, după ce ai citit-o, te sinucizi ori iubești, urăști ori faci bine, gîndești tot universul sau te miri de orice formă de viață, plîngi sau rîzi, ori, citind pagini despre banalități ale vieții, începi să te întrebi de ce oare toți bărbații lasă colacul ridicat la closet după ce fac pipi. Adevărata literatură nu tace, nu te lasă să dormi, nu-ți dă pace, ea vorbește, ea impresionează, mișcă, te întreabă, te agasează, te pișcă....te lovește peste ochi. M-am tot întrebat și am tot gîndit problema, întorcînd-o și pe față și pe dos, cu cine mi-ar plăcea să scriu o asemenea carte, cu a căror mîini să mă întîlnesc în paginile unei asemenea cărți. Cu siguranță nu cu cei care își doresc un statut social, nu cu cei care nu știu, nu-l cred pe Hegel care avea credința că o cultură universală se conturează pe temelia numită Conștiință. Cultura noastră, așa cum arată ea astăzi, este lipsită de Conștiință. Aveți grijă, dragi tineri creatori, dacă veți îndrăzni să scrieți despre impostura celor care s-au format în comunism și în special despre impostura clujenilor despre care trebuie să vorbești numai de bine ca despre morți, ați încurcat-o rău! Veți fi dați afară din sediul uniunii (subtil, desigur), vi se vor închide ușile în nas, responsabilii (securiști ieri și azi) cu propaganda – aparat comunist – vor lansa legende pe seama voastră, vă vor crea tot felul de boli psihice imaginare, vor răscoli prin fișele medicale (cu acordul cadrelor medicale lipsite de orice noțiune de deontologie medicală), vă vor pierde cărțile, cronicile, recenziile din dosar, jurîndu-se pe ce au ei mai sfînt – nimicnicia – că nu le-ați avut niciodată, vă vor transmite prin alții că nu aveți ce căuta în dicționarele lor pentru că nu aveți înclinație spre pupat părțile dorsale, iar dacă v-au introdus pînă la urmă ar trebui să mulțumiți părtidului și țării și fiilor și fiicelor comuniști ai USR! Trăiască, Trăiască, Trăiască! Ura! Ura! Ura! – să le întindeți covorul roșu, să vă metamorfozați, dracului odată, în pupincuriști, pentru că ei au nevoie de voi, de laudele voastre, de aplauzele voastre, de cadavrele voastre pe care să se cațere, pe care să-și statueze impostura literară securistă. Călăii literaturii române de astăzi vor pierde mîine! Ei bine, cu astfel de oameni nu aș scrie Marea Carte. Încă din copilărie am visat la cartea unică, cea care vorbește despre ea însăși, care se scrie ea pe ea, nouă, scriitorilor, lăsîndu-ne doar impresia că am avea ceva de adăugat, am gîndit-o în fel și chip, pentru că această Carte Mare și Unică era singurul meu spațiu liber, casa copilăriei mele, Cartea în care așezam cu fiecare zi alt și alt titlu, un nou autor, toate cărțile curgînd din una în alta, înlănțuite, Cartea Babilon, cea care spărgea toate dimensiunile văzute sau închipuite, care mă învăța că fac parte din ea, că sînt personajul misterios, viermele numai bun de strivit de ceilalți, dar care nu moare pentru că are aripi și zboară, aripile fiind crescute din creier, mîna nevăzută care adaugă, sudează, dă viață tuturor cărților, așezîndu-le în Cartea Babilon, originală prin geografia ei, prin faptul că nu putea exista în afara Limelfiei, că toate lumile celorlalte cărți treceau în adormire, dacă doinele Calinorogilor nu fi închis porțile spre moarte. Nu aș scrie această carte cu mulți din cei prezenți în literatura română de astăzi, seniori sinucigași, cei care și-au pus ștreangul de gît din clipa în care au călcat în picioare Conștiința unei culturi, cei care au profil de gîde, ascuțind tăișul invidiei în fiecare zi pe gîtul tinerilor scriitori. Din păcate, la noi valoarea intelectuală dublată de cea estetică nu contează, în schimb contează să faci parte dintr-o haită literară, dintr-o gașcă (ai muschii mai tari, nu și creierul mai dezvoltat). La noi valoarea este invidia! Aș scrie cartea Babilon cu toți cei care au gustat din exil! Aș scrie Marea Carte cu Paul Celan, pentru că amprenta lui ar lăsa în paginile cărții urma suferinței faptului de a fi pur și simplu, dar și amprenta grației de a rămîne în limba călăilor tăi. Ar lăsa bucuria traducerii sonetelor lui Shakespeare, liniștea cîntecelor fredonate în idiș, ne-ar învăța din tăcerea adîncă a ghetoului Tangoul morții. Maxima datorie a unui intelectual este să rostească adevărul, adevărul pînă la capăt și abia de aici încolo se poate construi. Nu poți înălța palate din cuvinte pe minciuna unei culturi. Literatura română este trecută sub tăcere nu pentru că soarta ne e potrivnică, ci pentru că invidia scriitorilor o ia înaintea talentului lor. Așa va rămîne literatura noastră, una schimonosită, chinuită, cît timp e administrată de lichele securiste. Cu aceștia nu aș scrie nici o petiție. Acești mititei care astăzi au un nume, mîine mizeria conștiinței lor îi va numi Nimeni. Mi-ar plăcea să scriu Cartea Babilon în special cu români ca Emil Cioran, Tristan Tzara, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Coandă, Paul Goma, Bujor Nedelcovici, Pallade, Enescu, Brîncuși, Paul Celan, Celibidache, Vintilă Horia și alții care, într-un fel sau altul, au gustat exilul românesc, într-un fel sau altul, au simțit valoarea spațiului mioritic – invidia – suflîndu-le în ceafă. Oricum, sîntem de spiță latină: Aliena capella gerit distentius uber (Capra vecinului are ugerul mai plin) spunea Horatius în Satirae. Probabil că un psiholog ar putea avea și ceva explicații pe marginea problemei, ar putea să ne spună și nouă de ce invidia sufletului românesc este atît de adîncă și merge pînă la sinucidere: literară, culturală, științifică... Din acest punct de vedere, mi-ar plăcea ca în Marea Carte, structura halucinantă a societății noastre să fie scrisă de Elfriede Jelinek. Cu siguranță nu i-ar scăpa spinoasele pedepse, bătăile aplicate copiilor în familia tradițională românească, cea care merge la biserică și pupă icoanele (pe toate cîte există), nu i-ar scăpa lupta ascunsă dintre sexe, misoginismul societății noastre, nici prostia românului, pe care, oricum, a amendat-o cu mult haz Creangă, nici xenofobia manifestată chiar între regiuni. L-aș lăsa să semneze în carte pe Jorse Edwards, pentru că ne-ar putea spune că omul e într-o perpetuă trecere, nimic nu e încremenit, că poți cuceri Conștiința sau ea pe tine. Cel puțin așa au stat lucrurile în privința lui, fiind mai întîi simpatizant al lui Castro, dar imediat, dezicîndu-se de acesta, îi face profilul de dictator. Pe Franz Rosenzweig l-aș ruga să-și pună semnătura pe carte, să-și creeze un personaj scriitor-profet care să-i învețe pe ceilalți autori ai Cărții Babilon arta nescrisului, a revelației textului, arta de a scrie în somn, a face stînd. L-aș ruga să împărtășească în scris, confesiv, celorlalți scriitori, scribi ai Cărții Babilon, Steaua izbăvirii. Nu i-aș uita pe autorii de dicționare. Dicționarele sînt ca labirintul lui Dedal, casa Minotaurului, cu mii de hățișuri, povești ale cuvintelor, stări și transformări. De aceea nu aș lăsa pe dinafară povestea din dicționare. Imi plac dicționarele, le citesc, le iau cu mine în excursii, le iubesc, le cultiv. Cartea Babilon, la care visez, pe care o am în minte încă din copilărie și care se adaugă ea pe ea însăși în fiecare zi, nouă, scriitorilor, lăsîndu-ne doar impresia că am avea ceva de retușat, conține multe, foarte multe nume, dar toate purtînd aceeași mască a ființei – Conștiință. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy