agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5960 .



Găinușa de aur
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [magul ]

2003-11-02  | [This text should be read in romana]    | 
















„A fost, odată demult, demult tare, un om sărac pe care îl chema Gheorghe. De sărăcie nu se prea plângea dânsul, că era învățat cu ea ca țiganul cu scânteia.
[…] Altul era necazul ce-l rodea. Sădise și el un pom în fața casei, de ani de zile, chiar din anul când se însurase, și pomul acesta nu creștea și nu se împlinea. Rămase chircit de parcă era blestemat. […] Auzise din oameni că acolo unde pomul din fața casei nu umbrește din belșug prispa casei și pragul, ca să stai la sporovăială cu neamurile și prietenii, apoi acolo nu-i noroc și .”
În continuare povestea curge ca apa unui izvor și arată cum a ajuns Gheorghe să sădească pomul. Un schivnic de la mănăstire îl spovedește înainte de a se însura. Schivnicul i-a dat și un canon: „…să sădești omule un pom în fața casei tale, îndată ce te însori, ca să stai la umbra lui, pe prispă, cu nevasta și pruncii tăi, iar când vei fi bătrân să stai la umbra lui cu nepoții și să le spui povești”.
Într-o zi, venind obosit de la câmp, văzu în mlaștina de lângă drum un om bătrân (mlaștina se vorbea că ar fi blestemată). Gheorghe n-a mai stat pe gânduri și a sărit așa îmbrăcat cum era să-l salveze pe moș. Cum a ieșit, greu de înțeles. Se vede că l-a întărit Dumnezeu de a făcut minunea asta. Curățându-și mâlul de pe mâini, îl vede pe bătrân curat, liniștit, cu fața blândă, ca și cum nici nu l-ar fi atins mlaștina. Bătrânul întreabă de răsplată, dar Gheorghe nici nu vrea să audă. Totuși îl roagă să îi facă în fața casei un pom ca lumea.
„ Tu vrei un pom frumos sau un pom bogat?” întrebă bătrânul. Gheorghe alege să-i fie pomul frumos. „ Bine Gheorghe, a spus bătrânul. Mâine dimineață o să ai în fața casei un pom mare și frumos și așa va rămâne pentru totdeauna. Pomul va fi de aur și va avea în vârf o pasăre de aur cu puii de aur și pasărea aceasta va juca acolo sus cu puii ei și va cânta. Să nu se atingă nimeni din familia ta de pomul acesta. Nici familia ta nici tu. Și nici urmașii tăi. Că dacă-l atinge cineva, pomul cel frumos pe care l-ai dorit piere, se face nevăzut și rămâne în locul lui alt pom.”
Gheorghe găsește a doua zi pomul de aur în fața casei. Stă și-l privește, se minunează și simte o mare mulțumire în suflet contemplând jocul găinușei cu puii ei. Vin să-l vadă vecinii și chiar împăratul trece pe la casa lui să vadă cu ochii lui pomul de aur.
Nevasta, însă, sătulă de pomul de aur, nemulțumită că lui Gheorghe nu-i mai trebuie altceva decât să privească pomul, îl ispitește să săgeteze pasărea din vârf. Gheorghe nu acceptă. În schimb, fiul său întinde arcul spre pasăre, iar aceasta se face nevăzută cu pui cu tot, iar pomul de aur se preschimbă într-un măr.
Gheorghe devine nefericit din pricina întâmplării. Într-o noapte îl visează pe bătrân, care-i glăsuiește așa:
„Drept aceea Pasărea de Aur care îți cânta și te întărea și-ți umplea inima de bucurie și de pace n-a fost luată de tot de la ochii tăi. Ea se găsește pe cer, așezată de mine, ca să fie priveliște și încântare ochilor tăi. Uită-te pe cer și unde-i vedea un cuibar de stele, acolo-i < Găinușa de Aur >. Acolo n-o mai ajunge nici o săgeată.
Când vei simți că ți-e greu și că munca te doboară, că nedreptatea te încovoaie, ridică fruntea ta și ochii tăi și sufletul tău sus către Găinușă. Ai să te simți întărit, liniștit și curățit de toate frământările și temerile.”
Vasile Lovinescu ne transmite acest basm cules de profesorul V. I. Popa de la moș Sandu Rău, comuna Nicorești , sat Fântâni, județul Galați. Basmul cules înainte de al Doilea Război Mondial se dovedește a fi unul din rarele bijuterii de basm astronomic. După „Legenda Cerului” culeasă de I. Otescu și „Legenda licuriciului”, nu cunosc un altul atât de bogat.
Nu intenționez o exegeză literară, ci doar sugestii de interpretare desprinse din conținutul textului, rezumat în parte mai sus. Pe linia hermeneuticii vom solicita textului unele răspunsuri legate de simbolismul astral și cel mitologic în general.
Se evidențiază multe puncte comune cu „Legenda Cerului”: un țăran ce intră în legătură cu transcendentul, sau cel puțin, aspiră la Dumnezeu; o nevastă ce corupe țesătura subtilă a legăturii Cer – Pământ și a investirii spirituale a aproapelui; o promisiune a Divinității care păstrează pe cer urme ale străduinței umane de a înțelege Cosmosul.
Gheorghe e un contemplativ, în sens spiritual, asemenea țăranului din „Legenda Cerului”. El respectă ordinea cosmică impusă și își dă silința de a crește pomul dat prin canon de către schivnic. Știe el ce știe. E un ritual sacru de actualizare a Arborelui Cosmic, al Axei Lumii în fiecare bătătură. Acesta a avut un rol important în vechime, încă din perioada dendrolatrică a cultului solar, practicată la scară largă în vremuri străvechi, temă asupra căreia vom reveni.
Bătrânul salvat de Gheorghe este chiar Dumnezeu, nume pe care Gheorghe îl și invocă în cursul basmului. Deși ușor de trecut cu vederea, bătrânul accentuează interogativ dorința lui Gheorghe: „Tu vrei un pom frumos sau un pom bogat ?” Dumnezeu vrea să afle dacă eroul știe să aleagă între materie – bogăție și spirit – frumusețe. Eroul alege un pom frumos, ceea ce și primește. Dar acest arbore este tocmai Arborele Cerului, al Cosmosului, care coboară în grădina lui Gheorghe cu o pasăre cu puii ei în vârf.
Interdicția de a nu se atinge de pasărea din vârf semănă cu aceea de a nu murdări Cerul, care era în străvechime aproape de pământ. Pasărea nici nu poate fi atinsă. E desprinsă din lumea imaterială a ideilor pure, a cosmosului potențial, e energie increată. Aceasta semnifică faptul că Gheorghe are acces la stări spirituale superioare, asemenea unui inițiat și datorită deschiderii sufletești native. Nici măcar familia lui nu înțelege evenimentul actualizării Arborelui Ceresc în ograda lor. De aceea femeia lui provoacă ruperea acestei conexiuni: transformarea intangibilului, a calității în cantitate, în materie goală de spirit. E suficientă intenția de a săgeta, ca pasărea să plece, în locul Arborelui Cosmic rămânând un măr.
Dumnezeu repară cumva acest dezastru, încurajându-l pe Gheorghe să privească la „cuibarul de stele” când îi va fi greu. Identificarea cu Pleiadele, roiul deschis din preajma constelației Taurul, este de neînlăturat, dar se impune a lămuri ce legătură este între Pleiade și măr, între Găinușă și Arborele Cosmic.
Printre vestigiile artei populare vechi se găsește un monument cu rosturi sacre și mitice: coloana cerului. Cele mai ample cercetări au fost întreprinse de Romlus Vulcănescu, iar rezultatele sintetizate în volumul „Coloana Cerului”. Amploarea și persistența acestui cult al coloanei cerului s-au dovedit a fi mari, chiar în plin ev mediu. Dar originea lui se pierde în negura timpului.
Romlus Vulcănescu pornește expunerea de la ideea că în străvechime, teritoriul european, incluzând spațiul carpatic, a fost ocupat de păduri imense. Unele din ele erau considerate sacre, ceea ce susține ideea că între locuitori și acest mediu ambiant s-au creat nu numai raporturi social – economice dar și de tip spiritual. Așa se explică proveniența miturilor creaționiste având la bază Arborele Cosmic. Acesta, împreună cu derivatele sale, constituia baza Cosmosului, legătura dintre pământ și cer. Troița, substitut al coloanei cerului, a supraviețuit în civilizația rurală până astăzi, în haina ei creștină. Coloane ale cerului sunt gravate pe Columna lui Traian, ea însăși o coloană a cerului, precum și în descoperirile de la Căscioarele, unde trunchiul arborelui sacru a fost acoperit de un strat de lut pictat cu motivul spiralei continue fugitive, după care lemnul a fost scos. Coloanele aparțin culturii Boian, ele apărând în alcătuirea unui edificiu – sanctuar.
La elaborarea acestui concept mitologic a contribuit concepția fitogonică despre viață și lume și fantezia mitopeică a comunităților etnice evoluate din perioada de manifestare a cultului solar, în care ideea de vegetație, de existență latentă, definită, manifestă, se îmbină cu ideea de existență indefinită, potențială. Arborele cosmic a simbolizat astfel creația în mișcare, condiția transformării continue în universul spiritual al omului.
Prin aceasta se argumentează că străvechea civilizație a lemnului a lăsat în mituri și vestigii materiale urme ale religiei solare. Am ales doar două din argumentele arheologice, ele fiind mult mai variate și vor face obiectul unui alt studiu.
În cartea citată mai sus, pe coloana cerului apar reprezentări solare și, în mod paradoxal, stilizări de păsări asemenea simbolisticii din basm basmului. Există deci o legătură între mit și reprezentarea materială. Mitologia vine cu încă un argument edificator. Pleiadele sunt considerate a fi fiicele lui Atlas, care în Grădina Hesperidelor de la marginea Oceanului, aveau un măr uriaș, Arborele Vieții. Astfel Pleiadele din vârful pomului de aur sunt fixate de Dumnezeu pe cer, iar pomul transformat într-un măr, mitul lui Atlas aflându-și aici reminiscența. Sfatul lui Dumnezeu în visul lui Gheorghe se sfârșește cu îndemnul de a da tuturor semințe din mărul respectiv ca amintire a pomului de aur cu pasărea în vârf, din grădina lui.
Accepțiunea de arbore fertilizator completează funcția ontologică, sacralitatea xilogenezei fiind atribuită comunității unde era instalat acest monument. Din relatările lui Arthur Evens, asupra cultului arborilor sacri reiese că, în secolul XVII a.H, în Insula Creta, în palatul din Cnossos s-au descoperit figurate pe pereți „mese cu pomi în mijlocul lor, iar acești pomi au fost identificați cu merii”.
Din colindele culese de Sabin Drăgoi, reproducem câteva exemple care să susțină aceste descoperiri:
„Locuț bun ce-mi are/ Locuț bun în raiu,/ Unde-s mese-ntinse/ Și făclii aprinse/ Jur prejur de mese/ Scaune gireșe,/ Din mijloc de mese/ Măru-i mărgăritu/ Mândru-i de-nflorit/ Florile-s de-argint/ Merele-s de aur”.
Acest măr miraculos se găsește așa cum am arătat mai sus la marginea unei ape mari:
„Colo-n jos, mai jos,/ Din prunduțu mării,/ Mândru-i mărul rămuratu,/ Cu ramurile în pământu…”
Într-un alt colind cules de At. M. Marinescu, merele se transformă chiar în astre:
„- Fiule, nu jelui!/ Că eu îți voi dărui/ Două mere, doua pere,/ Două țâțe de-ale mele,/ Toate patru aurele/ Să te joci acuși cu ele!/ Fiul țipa-un măr în lună,/ Face luna tocma plină/ Cum e plină pe la cină,/ altul țipă sus pe soare/ Sus pe soare când răsare/ Și când e la prânzul mare!”
Reprezentările Arborelui cosmic și a succedaneelor și simulacrelor sale se regăsesc pe țesăturile vechi ca motiv popular. Înainte de a avea un rol artistic, acestea au avut pe țesături un rol magic.
„Cloșca cu puii de aur” e tot un chip al constelației Pleiadelor, iar în popor ea poartă chiar această denumire. Apare frecvent în basmele lui Petre Ispirescu (Povestea porcului), unde e semn de recunoaștere a soției craiului ajunsă la mănăstirea de Tămâie.
În astronomia străveche Pleiadele erau un punct de referință pentru anul agrar și misteriile din templul lui Apollo, așa cum preciza Hecateu, citat de Diodor din Sicilia: „când apare zeul Apollo la hiperboreeni, (o dată la 19 ani, răstimp în care astrele se întorc la punctul de plecare) el cântă și dănțuiește de la echinocțiu de primăvară, până la ivirea Pleiadelor”.
În final, voi expune chiar părerea cercetătorului care a avut curajul să se avânte în lumea plină de mister de dincolo de timp a miturilor și a rămășițelor lor în viața de toate zilele a populațiilor carpatice. Romlus Vulcănescu: „Interesul cercetării noastre, trebuie să treacă de la schițarea hotărniciilor reale și lumești, la schițarea hotărniciilor ireale și fantastice, sau mitice.”
Fiecare om care mai are puterea de a ridica ochii la cer, poate lua în considerare spusele din vis ale lui Dumnezeu către Gheorghe ca fiind de actualitate: „Când vei simți că ți-e greu și că munca te doboară, că nedreptatea te încovoaie, ridică fruntea ta și ochii tăi și sufletul tău sus către Găinușă. Ai să te simți întărit, liniștit și curățit de toate frământările și temerile.” Sfatul rămâne viu pentru lumea noastră, ce pierde ev cu ev liniștea interioară necesară perceperii frumuseții depline a Cosmosului, de la floarea de cireș, la cea mai îndepărtată galaxie.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!