agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5768 .



Nu suntem singuri!
essay [ ]
sau... lumea după world wide web

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [SILVA ]

2003-10-28  | [This text should be read in romana]    | 



Am observat, de câtăva vreme, cum o anume generație aparținătoare “speciei” literaților (și nu numai) manifestă o reticență din ce în ce mai virulentă față de amploarea pe care o ia fenomenul literar exprimat pe suport virtual. Și, sinceră să fiu, nu reușeam să înțeleg de ce, în situația în care experiența personală îmi spunea că scriitura on line îmi oferă o muțime de avantaje pe care metodele tradiționale de exprimare nu mi le oferă, ba mai mult chiar, mi le refuză cu ostentație: cum adică să am eu pretenția de a-mi face cunoscute scrierile, fără să scot bani grei din buzunar, fără să mă ploconesc dinaintea diverșilor redactori și editori care, din păcate, deseori nu au nici cea mai vagă idee despre literatură și fără să aduc osanale vreunui maestru oarecare (în cele mai ulte cazuri rămas înțepenit undeva în trecut, în șabloane care nu mai corespund prezentului)…
La un moment dat, mi s-a aprins, exact ca în B.D.-urile cu Pif și Hércules, un beculeț deasupra capului, care-mi semnaliza faptul că s-ar putea să fi găsit răspunsul… Dar nu, refuzam să cred că lucrurile ar sta chiar așa!
Și totuși, ieri am primit în căsuța mea poștală virtuală (ha ha!!!) un mesaj care suna cam așa:
“QUESTA SÌ È UNA RIVOLUZIONE! -------------------------------------------------------------------------- La Riforma Moratti? Niente a confronto del progetto che un gruppo di ricercatori dell’Università degli Studi di Milano sta portando avanti… come partecipare al laboratorio di scrittura on line che cambia le regole dell’insegnamento.” și un link.
Măi să fie! mi-am zis și m-am pus pe citit. După ce am citit, iar am căzut pe gânduri. Adică, e oare posibil ca bănuielile mele să fie adevărate?! Se pare că da…
Astfel încât, bucurându-mă teribil de faptul că noi, amatorii ăștia de pe www.poezie.ro, nu suntem chiar singurii din univers care ne luptăm cu inerția, am tradus în mare viteză recenzia volumului Literatura după world wide weba lui Jerome McGann și prezentarea proiectului Hermes_net, pe care vi le ofer spre lectură, ce-i drept, cu speranța secretă că inamicii literaturii (și ai artei, în general) pe “siliciu” mai aruncă, pe furiș, câte o privire în ograda noastră și, cine știe, poate se mai dau pe
brazdă!
LITERATURA DUPÃ WORLD WIDE WEB>
(din Hermes_net – recenzii)

La zece ani după teoretizările “pionieristice” al lui George Landow, care sunt perspectivele aplicării noilor tehnologii în câmpul științelor umaniste? Cercetătorul american Jerome McGann, în importantul volum Literatura după World Wide Web, face analiza situației. Tehnologia digitală utilizată în cerctarea umanistică s-a concentrat aproape exclusiv asupra metodelor de clasificare, accesibilizare și difuzare a unor ample colecte de materiale și asupra unor probleme determinate ale stilisticii și lingvisticii computaționale. Însă limitele acestei poziționări metodologice sunt evidente. Informatica umanistică s-a limitat, de regulă, la a concepe în mod instrumental și subsidiar implicarea tehnologiei digitale, neînțelegând pe deplin dinamica de transformare și ruptura pe care răspândirea practicilor culturale dependente de infrastructura rețelei le provoacă.
Analiza lui McGann are meritul de a înfrunta problemele conexe ale hermeneuticii și ale teoriei literaturii, ce constituie preocuparea principală a celor care operează în “întreprinderea” științifică de tip umanistic.
McGann împlinește o interesantă recunoaștere istorică a problemelor noii discipline de frontieră, care face legătura între cultura digitală și tradiția literară. Perioada crucială e reprezentată de ultimul deceniu al celui de-al douăzecilea secol. În fapt, primele experimente în domeniul informaticii umanistice pot fi atribuite intuițiilor părintelui Roberto Busa, care a încercat să construiască o bază de date având ca finalitate ușurarea studiilor tomistice (D’aquiniene, n.n.).Dar aceste concepții de început erau dominate în întregime de ideea de a putea face mașinile gânditoare să efectueze puternice operații de lectură, care nu puteau fi făcute de ființa umană.
În esență, este vorba despre intensificarea unor procese deja existente, dar, așa cum spunea și McLuhan, creșterile cantitative în domeniul media comportă scufundarea temeliilor calitative. Cu toate acestea, hibridarea progresivă a activităților gânditoare proprii spiritului cu incorporarea mașinilor în activitățile instrumentale de cercetare, cu digitalizarea gestului cultural prin excelență – scrisul – începe să producă o nouă formă de muncă intelectuală; o practică teoretică diferită începe să se contureze. În particular, teoria lui Landow – formulată la începutul anilor nouăzeci – asupra convergenței între teoriile deconstructive ale textului și dezvoltarea informatică a hipertextelor, reprezintă un decisiv pas înainte în domeniul cercetării. Hackerul Ted Nelson și filosoful post-metafizic Jacques Derrida pot fi discutați pe același plan! Un nou orizont al culturii, înțelesă în mod concret ca un întreg de practici materiale, instrumentale, tehnologice și sociale, de deschidere. Însă drumul – deseori alimentat de vizionarism fecund, dar exasperant palingenetic – al noii culturi, este încă unul accidentat, dificil.
Volumul lui McGann contribuie la definirea anumitor concepte, la ilustrarea anumitor teste experimentale, la fixarea de noi obiective pentru cercetarea viitoare. Furnizează, prin urmare, un util vademecum pentru intrarea în laboratorul științelor umanistice ale acestui început de mileniu.

Un laborator pentru înțelegerea potențialităților rețelei: Proiectul Hermes_net




În ultimii ani, caracteristicile particulare ale web-ului s-au evidențiat din mai multe direcții: spre deosebire de mijloacele media tradiționale, net-ul consimte cititorului o participare dinamică și într-o permanentă evoluție. Aceste caracteristici au permis unui grup de cercetători de la Universitatea de Studii din Milano să elaboreze un site dinamic și interactiv, în măsură să contribuie la redefinirea frontierelor și a caracteristicilor e-învățământului. Și nu numai…


Hermes_net

Hermes_net este o aventură inițiată în 1997 de cercetătorii catedrei de filosofie teoretică III a Universității de Studii din Milano, sub coordonarea profesorului D’Alessandro.
Punctul de pornire: crearea unui spațiu virtual în care să poată fi observată, în devenirea sa, crearea și evoluția ideii filosofice. Studierea, în fine, a modului cum se naște un gând și cum se transformă pentru a produce ceva diferit… o muncă de detaliu, de filigranist, în spațiile cele mai pure și mai profunde ale filosofiei.
Un studiu,însă, ce forțează limitele gândirii prin însăși natura argumentului tratat, trebuie să-și găsească un instrument adecvat pentru a fi eficace. Conform cercetătorilor, web-ul reprezenta, grație formei sale într-o permanentă devenire, a structurii hipermediale și hipertextuale, unicul loc posibil pentru observarea evoluției ideii, a gândului. Odată ce instrumentul adecvat a fost găsit, a venit rândul, înainte de orice alt exercițiu, construirii condițiilor necesare producerii ideii: și, în acest caz, modelul comunităților de învățământ on line a fost determinant, iar participanții la proiect au primit câte o identitate proprie (username, n.n.) și cu câte o parolă pentru logare.


Dincolo de e-studiu

Utilizarea internet-ului s-a dovedit a fi alegerea câștigătoare, mulțumită caracteristicii fundamentale a suportului însuși: aceea de a fi permanent în mișcare, ca și cercetarea. Operațiunea, având inițial valențe sofisticat–toretice, și-a asumat și s-a îmbogățit cu contribuții de o pregnanță extraordinară pentru mai multe domenii de cercetare și în special la nivel formativ, odată cu trecerea timpului. Laboratorul universitar, tocmai pentru că venea mai de departe, a avansat mult dincolo de limitele uzuale, comparativ cu alte forme de învățământ via internet, care s-au desprins foarte puțin de metodele tradiționale, limitate la o simplă comunicare a noțiunilor.
D’Alessandro, profesor docent de filosofie teoretică și promotorul laboratorului Hermes_net, este categoric în această privință:
“Cred că merită făcut efortul în favoarea e-learning-ului, deja orice utilizare a computerului este specifică tehnologiei telematice, în special în mediul universitar”. Nu numai: “Cu siguranță că învățătura ne poate parveni prin intermediul administrării de teste, lecții susținute în teleconferință, cu ajutorul forumurilor on line, însă toate acestea exploatează numai în parte originalitatea și potențialitățile mijlocului electronic, ce rezidă în forma sa de expresie hipertextuală și hipermedială. ”



O operă colectivă

Poate că difuziunea călduță a e-learning-ului depinde chiar de această omisiune a potențialităților sale: nu este suficientă utilizarea unui computer pentru pentru a produce o dinamizare a procesului, dacă metodologia formativă a rămas în mare parte nealterată și refuză să se muleze pe specificul suportului (care, în acest caz, este și set formativ). Modalitatea propusă de Hermes_net depășește, în cointeresarea utilizatorului, orice formă tradițională de e-learning și ajunge să propună o relație în care nu există nici un docent și nici nu are vreun rost a se discuta despre acesta. “După cum spune Landow - amintește D’Alessandro – scrierea electronică exprimată în forma hipertextului ajunge nu numai să reconfigureze funcțiunea autorului, ci chiar și pe aceea a cititorului. În cadrul acestui tip de formare, funcțiunile tradiționale (docent/discent, maestru/discipol) își pierd conotațiile precise și tind să se confunde, până la punctul în care forma hipertextuală poate fi considerată, pe bună dreptate, o operă colectivă. Spre deosebire de alte metodologii utilizate în învățământul la distanță, Hermes_net este în măsură a oferi posibilitatea de exprimare a maximului creativității beneficiarilor acestui mijloc.”


În scurtă vreme se pornește cu cercetarea

Hermes_net este ușor utilizabil de către oricine, pentru că este realizat cu ajutorul limbajului XML, care consimte utilizarea unei aplicații pentru scriitura on line, fără a fi nevoie de programe pentru transfer de date (FTP). In fine: ajunge să intrați pe site și să scrieți! Iar aceasta facilitează crearea unei comunități de utilizatori cât mai amplă posibil și, chiar fiind adresată actualmente în mod privilegiat studenților disciplinelor umaniste, Hermes_net poat fi experimentat, în fapt, de oricine. […]
(Fabio Radaelli – ETAss)


P.S. Pentru cei intresați, iată și adresa proiectului cu pricina: www.hermesnet.it

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!