Impotriva timpului

despre o era ce nu va veni

De exemplu: Nu stiu cat se cunoaste despre chitara solo. Ce inseamna sa alergi cu degetele pe corzi, intr-un concert live. Sala sa strige in timp ce tu tragi de corzi si le rupi aproape. Sunetele ies din sufletul tau si cad pe taste, impinse ucigator de pana. Degetele sunt masini vii. Toba mare este prinsa de creierul tau si fiecare lovitura pe premiera impinge un nou sunet prin amplificatoare, spre boxe . Apesi pe fuzz si sunetele plang naucite . Coarda Mi, cea subtire, iute intinsa si tremurata, batuta cu pana de sus pana jos, ca un picior lung de fata, geme parca. Solouri crascande cu insistenta oarba duc mintile pana la nori.
Intregul corp al orchestrei e ca un lichid in care se amesteca sare , zahar si ritm. Atunci starea devine critica si in interiorul celor ce canta se face o liniste mare, ca o usa care se inchide. Ei privesc dar nu vad, totul se estompeaza si se rupe ca aluatul. Atunci poti sa atingi si sa privesti timpul. Unii spun ca nu exista, sau ca exista in termeni metafizici, dar daca se scurge il poti opri. Chitaristul se apleaca si din ochii lui cade o lacrima, nu poate fi fericit, nu mai aude aplauzele, nu mai simte macar firul melodiei. A reusit sa plece intr-un loc fara timp.

Vrem sa oprim timpul. In gena umana acesta este primul mesaj ascuns. Martin Heidegger a spus ca timpul si fiinta se suspecteaza de a fi reflexii reciproce si relative. Nu stiu cat de mult conteaza asta. Sa stim cat suntem fiinta si cat suntem timp pur si simplu. Probabil ca pentru noi, ca fiinte, conteaza sa stim despre timp cum sa-l infrangem sau sa-l dispretuim macar.
Nu suntem toti chitaristi, nu putem trai in stari de natura extrema, pentru ca viata e formata din inlantuiri banale si rau mirositoare. Chitaristul imprumuta ochii divini ai artei pentru a se ascunde. La fel face si poetul. Adoarme in vreme ce se lasa cazut in poezie. Si in somnul lui se petrece o lume inexistenta.
Opreste un poet o farama de timp?

Cel mai sigur luptator cu timpul este fiinta care nu ramane singura. De aceea se petrec oamenii in perechi. Pentru ca nu fac fata timpului. Singuratatea nu este cauzata decat de lipsa unei distrageri a atentiei de la masurarea acestuia. A fi singur inseamana a nu mai fi decat un ceas care nu se arata nimanui. ( Starea de traire a timpului este aceea de a te afla intr-un ceas fara a putea vedea cadranul si masura acestuia vreodata. ) A fi cu cineva inseamna a vedea un alt ceas care masoara timpul. Transferul timpului asupra celui de langa tine are ca efect uitarea propriei fiinte. Gestul folosirii celuilalt pentru ascunderea proprie se razbuna prin dependenta.

Momentul infrangerii timpului este cel al impreunarii fiintelor. Aceasta este probabil si nada pe care o aseaza natura in fata oamenilor. Linistea impreunarii nu este una a sunetelor ci una a opririi celor doua ceasuri. Sa ne imaginam ca exista o gandire a omului care sa creeze imaginea curgatoare a timpului. Nu se poate gasi modul de asezare in interiorul timpului, pentru ca fiinta omului face parte dar si e constituita din timp. Timpul este in afara gandirii. O reprezentare a timpului poate fi gasita doar intuitiv.

Odata nascut, copilul e pus sa lupte cu timpul. In fata acestui colos el e singur din prima clipa. Si ramane toata viata. Cea mai veche idee din memoria omului , prima ramasa din copilarie, este intalnirea cu timpul. Nu poate fi povestita de nimeni, dar impingand innapoi memoria, la capatul ei zarim un fel de orizont neinteles. Este timpul. Cea mai grea incercare a copilului este nerabdarea de a trai. Parintii suporta cu greu perioada in care copilul lupta cu ideea timpului si pana la urma intelege si abandoneaza prin blazare. Cred ca este prima noastra infrangere, cea care stabileste definitiv actiunea noastra instincta. El va avea de acum rabdare, sa creasca, sa astepte, sa i se intample, pentru ca asculta de prima sa lectie. Personalitatea omului se reduce la o zecime din cauza acestei crude intalniri.

De ce sa privim timpul ca pe un adversar, nu este mai simpla alianta cu acesta si trairea simpla, alaturi. E ca si prietenia animalelor cu leul, imaginabila dar imposibila. Daca acestuia i se face foame va rapune frumosul cerb, pe care il stimase mai inainte, si ii va roade oasele. Stim ca leul exista undeva si asteapta.

Traim in gura cascata a leului vor spune filozofii animalelor. Toate fapturile traiesc in gura cascata a altor fapturi. Si toate, in frunte cu omul, traiesc in gura cascata a timpului. Avem dreptul sa admiram leul, var striga antilopele liberale. Adica noi oamenii sa cadem impresionati de imensitate si celelalte adjective ale acestui miracol. Zeul timp isi cere prin tacere laude si adoratie.

De Anul Nou patru miliarde de oameni arunca petarde si striga fericiti, si isi ureaza ani multi, adica Timp. Cui se adreseaza ei in realitate daca nu timpului. O omenire intreaga cere ceva. In spatiul liber din jurul caselor, cu ochii tintiti spre o directie inca nedefinita, adica spre locul unde ar putea sa existe timpul, singura marime ramasa doar ca notiune. In bucuria aceea a sarbatorii se petrece o ciudatenie. Imediat dupa rostirea acestei invocatii (rugaciuni), neconstientizate dar aproape arhaice, inaintea intoarcerii la bucatele din casa, timpul ridica degetul spre oameni. Nu e amenintare si nici mangaiere. Si in sufletul fiecaruia se strecoara o unde de tristete. Veti fi atenti si veti vedea timpul de Anul nou.

Incercarile stiintei de a explica timpul sunt aproape copilaresti. Cativa filozofi si fizicieni s-au incumetat sa scrie niste eseuri as zice. Heideger a scris aproape toate lucrarile despre timp intr-un stil diluat pana la limita dintre intuitie si nimereala.
Laudabil este ca nemtii isi vor bate capul cu frazele filozofului lor inca multa vreme pentru a gasi un semn genial despre prinderea in mreje a timpului.

Revolutia care va rasturna toate valorile actulale va fi cea a cunoasterii timpului. Va fi oare aceasta vanatoare posibila. Imi amintesc de vanarea Licornului. Un animal navazut de nimeni, prins de vanator prin viclenie. Adormirea Licornului in poala unei fete tinere care il ademeneste spre a fi rapus. Timpul rapus in somn ! ce tristete, tu zeul veciniciei, sa fii rapus in poala iubitei. Si sa fii ademenit doar si sa crezi. Informatia va fi iubita care il va adormi. Era informationala va avea doua urmari posibile, daca le va avea. Epoca pietrei sau era timpului.