notații
Bianca Marcovici,Haifa,27 mai,2000
"Puterea cuvintelor", 2002, Minimum "-Tel Aviv




"oile noastre"


-"Ieșirile noastre" pot fi în primul - percepute cu foarte multe interpretări - bineînțeles - de omul de rând și nu numai.
Incepi pe un ton normal până la isterie. Partenerul, colegul, omul de pe stradă nu te înțelege ori cum te-ai explica. Ridici mâinile, gesticulezi , țipi, te arunci în genunchi, scoți un deget sau două pe fereastra mașinii, tot degeaba. El ți-o ia înainte...Celălalt
e opac, astringent, poate Janus- cel fățarnic, poate ironic, poate
violent, tună și fulgeră la telefon simțind și trăsnetul pe aproape, toate astea nu-l face să te recepționeze, el o ține pe a lui pînă la sfârșitul sfârșitului, chiar dacă e vorba de o glumă, o carte, un personaj dintr-o carte,(grafomanul se pricepe,e ca la un meci de fotbal, de pe margine marchează în vis ), o afacere, cuvântul prietenie sau numai o părere! Cineva pune stăpânire pe tine, nervozitatea se accentuiază, poți să scrii tomuri de hîrtie , undeva, la un capăt te împiedici de un fel de birocrație care îți returnează totul sau nimic...A gasit un "alef" ,sau un "ain" ( vocalele ebraice) nu contează, proiectul pe care l-ai conceput, pentru el ochiul literii e mai important, cacofonia cacofoniei! Chiar dacă dreptatea ta e foarte clară, în ochii vecinului, mamei, bunicei, peoiectantului sau ziarisului autentic etc. etc.

-Ieșirea din casă , vrei să fii independent , pleci din casa părintească , prima încercare eșuează, n-ai cum să te întreți la facultate, chiar dacă muncești zi și noapte. Te erodezi, ajungi un om obosit, plictisit de viața , te întorci acasă, iar îți vezi părinții certîndu-se pentru tabieturi, pentru fleacuri , pentru bani , pentru cine nu respectă pe cine, chiar și tu ești implicat, camera ta e dezordonată, lucrurile stau claie peste grămadă chiar dacă prietena de pat te vizitează uneori, nimic nu-ți strângi sau dereteci, totul face mama ta, obosită de viață, răspunzătoare că te-a născut, (are și tatăl un amestec...!) dar, pentru tine e normal ca ea să te îngrijească și să te alinte. Pleci din nou, închiriezi un spațiu locuibil cu un alt coleg, ești liber ,nu te bate nimeni la cap, te bați singur, îți pui ceasul să sune din oră în oră și nu te scoli, mai dormi puțin, mai renunți la un curs, mai renuți la serviciu, în definitiv ești tânăr faci ce vrei, te distrezi, mergi să dansezi pe muzica extazi, nu iei droguri, ești un om corect în definitiv , chiar dacă ai un cercel în ureche și unul în buric, ce vrei... ai făcut armata , ești un om cu "scaun la cap ", fără bani-doar atât ... Te șochezi numai pe tine, pe părinți i-ai șocat de mult, bine că nu ești homo ca fostul coleg de armată, săracul de el !- a murit într-un accident în Bolivia...Casa arată tot ca o varză , dar e a ta, ești mulțumit că lucrurile stau pe jos , și tu dormi pe jos, ești fericit...
chiuveta e plină cu vase, cu resturi, în stare de putrefacție și nimeni nu-ți face observații, nici când zdrăgăni la chitară sau ragi o melodie fără nici o melodie, ca așa zisa melodie care ne-a reprezentat la la Erovision, prin 1999, vorba să fie! Anti- muzică, anti-cuvinte, anti-îmbrăcăminte, la șuc (piață de haine) sunt lucruri mult mai frumoase de purtat și mai eftine, rochile fetelor din kibuț , strălucitoare și șleampăde, exact ca la grădiniță...nr.1 cu orar de noapte! Acolo ne dădeau stegulețe de 1 Mai și 23 August să cântăm despre țară…care țară, în definitiv? Ei au alta? Siria...mi se pare ! O democrație ostentativă, nerelevantă doar distractivă pentru cei care ne privesc și ne arată cu degetul. "Să-ți bați copiii ,nu alta!" Unde ne este gustul? "Poporul cărții" se face de rîs în Europa? Cel puțin , România reprezentată în clipul de început, prin vampir are un nume și un renume pe care nu-l dorește, dar n-are încotro! Dar să trecem la "oile noastre":ieșirea din casa părîntească și urmările ei. In casa închiriată la care te ajută și părinții, trebuie să-ți cumperi hîrtie igenică dacă ești independent, trebuie să mănânci și să-ți plătești chitanțele care-ți sosesc lunar sau bilunar. Le expui și pentru colegul de apartament pe o tablă de plută din hol, prinse cu bolduri, ostentativ, și el vorbește la telefon prea
mult, și el se spală prea des, și el citește noaptea la becul de o sută, internetul costa, și el trebuie să participe la cheltuieli pe din două , parcă era mai bine acasă - îl străfulgerează un gînd ! Fericițiți că au un fel de independență, studenții -chelneri care așteaptă tip (bacșis) pe la un mic restaurant , la ore tirzii, remunerare mizerabilă și inexplicabilă pentru mine ca mamă, dar ce să-i faci obiceiul e obicei . In România studentul nu muncea, nu-și plătea studiile, numai învăța. Copilul era trimis la studii numai să învețe pe vremea mea! Săptămînal părintele expedia și un pachet de bunătăți .
Primea 25 de lei de buzunar pentru o săptămână și, cu asta basta! "Numai învățătura și gata, pierdeai un examen pierdeai un an ... și era destul. Aici tonul e altul și mentalitatea alta. Copilul se naște independent și trebuie învățat să fie independent cu arma în mână . O țară aspră și caldă. Toate considerentele duc la un coctail de obligații pe care trebuie să-l bei la orice oră. să reziști.

Ieșirea din Liban , e ceva complex , inconfundabil, istoric, îți - iei tot calabalâcul, cît poți să cari, te decizi , în sfîrșit. Iți dai sema că lupți pentru o cauză pierdută, contează viața în primul rînd, contează tineretul nostru măcinat de tînăr, distrus sufletește, pierdut în spațiu, care își programiază numai cum să fugă din țară după armată, cum să facă un ban! Chiar dacă stau la o tarabă în Japonia sau Thailanda vânzînd tablouri sau surcele, numai să iese de aici, să se ascundă într-un capăt de lume, să se abandoneze. Ieșirea e altceva , seamănă cu ieșirea din Egipt, ieșirea din România sau,
mai bine zis: Întoarcerea în Israel ... "la Palestina cu tine!" ,îți sună în urechi, de mic copil ,doar ți s-a spus de atâtea ori ,n-ai ințeles însă unde trebuie să te duci,"du-te tu" - ai zis. Tu ai răspuns :"eu nu sunt" jidan" eu sunt evreu !" s.a m.d.
Mai târziu însă ai înțeles ...dar deja te apropiai de vîrsta critică : 40 de ani!, 40 de ani prin deșert - e cam același lucru - doar fără Moise!

-Ieșirea din cvasi- ieșiri pe care le dorești , le aștepți ani îndelungați care te tulbură profund , lasă semne adînci , istorice , mărindu-ți intuiția superlativă , crezînd pînă la urmă în ceva măreț , deziluziile fiind numai un fel de moarte latentă din care trebuie să te trezești când nu e prea tîrziu .
-Ieșirea din serviciu: pensia pe care o aștepț, o calculezi, o - presupui, o generalizezi,te duci și-ți faci și formele la Consulat pentru cei 17 de ani de muncă din din România, mai mulți decît în Israel, numai să ajungi la vârsta pensiei , dacă ajungi!
Săracu' tatăl meu ( Z"L) a murit după doi ani de pensie.N-a avut parte de ea nici măcar mama mea care am luat-o cu noi. Încerci să-ți faci un calcul, chiar de la vîrsta de 40 de ani. Iți este frică de bătrânețe ... De-ai fi sănătos totul s-ar aranja. Ai timp! Poți să mănânci și un codru de pîine. Deobicei nu este așa. Unele accidente de sănătate te pun
pe gânduri. Vecinul a fost concediat fără preaviz, o fabrică își închide porțile concediind tot personalul.

Ieșirea forțată- alungarea în nesiguranță, te maturizează subit și pe tine. Nimic numai contează decît să ai un loc de muncă. Suporți și înghesuiala și stresul și vorbele de ocară, căldura, numai să fie ceva de lucru, să te simți util, să nu cerșești, să nu-ți cauți relații
pentru un nou loc de muncă, să nu trebuiască să te reprofilezi , cînd deja scleroza se face simțită. Umorul e greu de conceput acum. Chiar dacă l-ai cunoscut pe Rabinul Cutare, om de cultură și sfătuitor înțelept, nimic nu te ajută, trebuie să-ți cauți alt Zid de Reculegere cu chip de om, care să creadă în tine și în performanțele tale. In definitiv de ce nu ies la pensie și cei din Guvern ?

Mulți din ei au vârsta pensiei și lucrează în plină forță . Pentru mine e un mister de ce nu există vârstă de pensionare și pentru cei care ne guvernează. La fel și în întreaga lume. Te-ai născut cu un blazon, îl porți pînă la sfîrșitul vieții, intrii în Pantheon. La Madrid-de exemplu, m-au frapat mormintele regilor. Desupra tuturor , tabloul lui Isus cu scriere în ebraică. Dar, mai mult decât orice m-au impresionat mormintele copiilor lor -la o vârstă fragedă-toate în același loc-sub formă de floare, totul din marmură albă, totul ca o floare de gheața. Născut cu blazon …mori cu blazon,indiferent ce ai în cap ..
Dar să ne ocupăm de pensionarii noștri care, nu toți pot comunica cu Dumnezeu în limba ebraică. Uneori e mai simplu ...Te duci și pui un petec la Zidul Plângerii în orice limbă și, aștepți … uneori pînă la" paștele cailor"! Mai bine zis Pesach! Vârsta critică este la orice vârstă la care lucrurile nu merg...Concurența e acerbă peste tot. Cel puțin Aici în Israel( precum Moldova,dar cu jumatate de deșert) distanțele sunt mici, nu ești în Scandinavia , nu trăiești izolat în ținuturi reci ! Intr-un cuvânt, nu ai nici o șansă să fii eschimos(cu toate ca ni se spune ) și să trăiești într-un iglu. Ai sufletul cald, cald până la punctul de fierbere! Să- ți stingi sufletul singur e într-adevăr o problemă! Iți faci autocritica și o iei de la capăt. De Iom Kipur(Iertarea pacatelor) îți ceri scuze . Scuzele sunt primite întotdeauna aici și pretutindeni, ca și cele ale lui Barak sau Bill Clinton sau, ale oricărui lider! Iți ceri scuze și gata! Poți chiar să iei de la început. Apoi ,la anu' îți ceri din nou scuze! Poți chiar și să furi. Important este să-ți ceri scuze. Chiar și pentru trecutul glorios în slujba partidului, în Romnia poți să-ți ceri scuze. Chiar și pentru poeziile patriotice de acolo, de pe vremea Răposatului poți să-ți ceri scuze. Cineva le primește. Vii aici îți schimbi conduita și totul se uită. Ajungi chiar să dai lecții de viață la ceilalți, numai să ai un susținător care deja a uitat ! Dar să ne întoarcem la gîndul pensiei -pragul reculegerii definitive ! In cel mai bun caz îți găsești ceva de lucru după ce ți-ai făcut renovari în casă, în biroul improvizat cu furnir de lemn și multe cărți și tehnice ,noua biblotecă, vânzîndu-ți mașina cea veche, că, alta n-aveai,schimbându-ți tabieturile zilnice, renunțând la hoby-ul vieții sau, apucîndu-te de el ca de ultima Speranță. Iți găsești vocații noi, te apuci de scris. Scrii ca Isac Asimov, vreo 400 de cărți sau, te reciclezi, înveți ebraica, Autocad și alte năzbâtii... cu nume englezesc. Răsplata jertfei tale o vede Dumnezeu, se va întoarce la tine. Iți va deschide alte porți pe care au fost o mie de lacăte. El te va înțelege, vei începe din nou să crezi în oameni și în primul rînd în tine. Important este: să ai ceva Sfânt! Bătrînețea-"haine grele", vorba soacrei mele- împreună cu partenerul de viață, cât mai mult timp e o fericire visată și binemeritată. Pe drept cuvânt e o stare optimistă pe care mulți ar trebui s-o accepte să n-o denigreze. Dar, și la vârsta asta încep surprizele. Unii divorțează și-și închipuie că sunt tineri. Unii reușesc alții fac infact. Nimic nu se banalizează aici. Parcă, dincolo ce se întâmplă: noua generație încalecă pe stânci și se cred vulturi din fașă. Se dau iluștrii cu făcăleț. Nimic... e cuvântul lor de ordine. Razând munca altora doar din capriciu , nimeni nu-i ca ei. Noroc că eu nu cred in cacialmale! Invidia e cucuoană mare ... dar lucrurile capătă altă formă când te întorci acasă...atunci te faci că uiți și o iei de la un alt capăt. Nu degeaba am fost "sacul de bătaie "al fetelor mele întoarse din permisie. Armata lor, armata vieții mele, prin ele, precum băieții, doi plus aproape doi ... Uneori stelele de pe blazon sânt false. Nu e nevoie să ții se spună că ești bun de către alții! Dacă ești bun imediat unul sau una te prinde de haine și te trage jos. Va apare sub pseudonim sau virtual si te va desfința! De jos e mult mai bine să privesti. Cad statuile ! Cad!
Noroc că am sânge albastru...



Bianca Marcovici,Haifa,27 mai,2000