Din insemnarile unui extraterestru

Lui D. I.


Daca femeile ar fi perfecte si barbatii ar fi perfecti, atunci totul ar fi inutil in lume. Prin relatii simple, matematice am deduce imediat despre o perfectiune generalizata. Pentru ca din imperfectiune, adica din tendinta entropica de scadere, traieste intreaga materie , omul nu poate fi o exceptie, dinpotriva el este un maxim de imperfectiune din multe puncte de vedere.
Doar omul a descoperit, dintre vietuitoare, ca lumea se bazeaza pe imperfectiune si vrea atunci perfectiune, din indaratnicie si parere de rau si pentru ca are constiinta acesteia, dar o intelege gresit.

Specia a inventat pentru el iubirea ca relatie reparatorie, cu scopul unei gume de mestecat, cu gust ideal dar consistenta incerta. Gustul iubirii procupa pe om alaturi de cel al painii, al apei si al carnii.
Idealizarea in iubire a luat locul instinctului de imperechere, e singurul care are trasatura aceasta. Ea a aparut ca urmare a folosirii inteligentei si limbajului, chiar daca terenul pe care se manifesta , cel afectiv, este pe o alta linie fiziologica. Idealizarea este obligatorie pentru a se face un cuplaj persitent intre indivizi.

Ziua Z a iubirii este numita popular ziua- cea- oarba, aceea cand indivizii cedeaza in fata presiunii imaginii idealizate a celuilalt. Accepta , de fapt cer cu ardoare in contextul exterior constintei lor, pe ogorul social, sa se definitiveze relatia dintre ei. Acesta e nivelul minim al entropiei. Adica e punctul cel mai de sus al stancii existente doar in mintile lor, a carei eroziune incepe dupa cinci minute si continua toata viata. Fara aceasta zi lumea s-ar tranforma intr-o padure apocaliptica iar oamenii ar reveni in cateva generatii la pestera.

Specia mai are arme pe care le adauga discret si care sunt mostenite de pe vremea cand nuntile se desfasurau in copaci. Instinctele ruginite, dar mereu noi, ale epocii primare:
- adica sexul, frumos infasurat in expresia , a face dragoste, cu un gust placut adaugat, ca pe sticlele de racoritoare: sex cu aroma de iubire.
- frica de a nu muri de foame, devenita acum acele interese materiale, care nu se prea discuta dacat in culise de catre rubedenii.


Invins de aici iese instinctul de libertate, care se va razbuna vehement toata viata cuplului si pe buna drepatate. Libertatea este inventie atunci cand se refera la mai mult de o persoana. Lupta dintre indivizii care se unesc in casnicii este bazata pe aceasta proprietate a libertatii, de a nu permite intrarea nimanui pe propriu teritoriu. ( acela pe care si-l insemneaza prin scriere cu ghiarele si il parafeaza cu urina leii pe copaci). Teritoriu poate fi intelectual, mental, fizic, sexual sau chiar unul concret : birou, dormitor, gradina, masina. Capcana libertatii este insa si mai periculoasa pentru ca proclama singuratatea. Si este o minciuna paradoxala, pentru om singuratatea fiind si mai greu de suportat. Este dramatic leaganul asta al omului: intre singuratate si pereche sau intre libertate si compromis .

Un element nou inventat de oameni, adica de logica lor subconstienta, dar derivat dintr-o combinatie de instincte, este conceptul complementaritatii. Popular i se spune potrivire. Prin potiviri insa nu creste valoarea niciunuia ci doar a perechii. Lipsa unor calitati la unul se regasesc la celalalt si invers. E o adapostire imaginara a unuia in bratele celuilalt. E minunat, dar aceste sume complementare sunt valabile doar atunci cand sunt in functiune in acest context. Cand se deruleaza un defect al unuia dintre soti, fara posibilitatea atenuarii de catre o calitate a celuilalt, cazuri zilnice, atunci este necesar acceptul nemascat al situatiei, altfel stanca ideatica se sparge in bucati.

La tinerete aceste reziduurii de comportament sunt acceptate usor. Resursele nervoase sunt mari. Atractia este mereu reinoita cu grija de aceea imagine ideala care ajuta, dar progresiv induce suferinta prin reprimirea treptata a vederii pierdute. Pe masura ce se goleste puterea-de-a–trece-peste, partile rele devin subiecte de discutie foarte interesante.

Ideea de schimbare a firii, este iarasi un travaliu dificil al perechilor. Vindecarea firii este un gest utopic in care cred oamenii. Prin insasi natura speciei, firea sau personalitatatea determinanta, este coloana vertebrala, imposibil de modificat. Totusi marile probleme ale unei perechi de oameni decurge de aici. Resemnarea se pare ca este o solutie sau folosul constructiv al anatgonismului, ceea ce este mai mult o teorie. Resemnarea inseamna de-idealizare, adica o scadere a iubirii. De aceea se pare ca resemnarii ii este preferat conflictul impartasit si rezolvat, chiar cu un consum de resurse.

Atenuarea unor comportamente se face reciproc, prin compensari, dar fondul nu sustine aceste schimbari dacat cu un efort. Armonizarea este mai mult o uzura si o oboseala. Popular se spune invatare a unuia cu celalalt. Indata ce individul se relaxeaza sau schimba mediul el reia vechile stari care ii sunt valabile cand nu traieste imperechiat. Divortul este rezultataul unei imposibile acomodari. Divortul este pentru oameni un gest disperat, in afara celui calculat, ei pierd definitiv simtul idealizarii si tot ce fac pe urma, fac cu prudenta. Specia sufera din aceasta cauza. Prudenta nu permita imperecherea diversa si nici numarul de imperecheri nu este suficient pentru a nu fi in pericol de disparitie.


Pe masura ce vechimea in convietuire creste, defectele care pareau candva marunte sau vindecabile devin parca elemente de referinta ale echilibrului negativ al celor doi. Specia nu s-a mai procupat sa gaseasca o solutie pentru asta. De ce ? Pentru ca pentru ea nu mai exista un interes. Cele doua persoane au inflorit si au facut samanta, adica au avut copii si i-au crescut suficient. Abandonul acesta al sensului major pentru cei care au constituit candva firul rosu al speciei este natural , firesc, dar si o demonstratie a faptului ca omul este o simpla specie, alaturi de celelalte de pe pamant. Este o constatare dezolanta pentru oameni. Nu este o aruncare la cos, doar o uitare pasiva si nepasatoare. Ei au gasit o forma de alinare a acesti situatii numita implinire. Adica momentul in care, dupa un efort lung si greu pe intreaga durata a vietii, omul devine un spectator inutil al intregii lui opere.


Acesta este numai un capitol mic din descrierea informatiilor ce trec prin mintea lor. Cu toate acestea omul nu pare cu nimic mai mult decat o specie.