Narcis si Gura de Aur

Cum suntem noi claditi, …

Evei,

Narcis si Gura de aur. Hesse. Ce nume de carte ?... dar citind nu mai conteaza numele celor doi protagonisti, o simbolistica conforma ideilor cartii. O scriere cu un talc ce merita stiut. Doi calugari, unul cuminte, ramanad in manastire, crezand in Dumnezeu prin ideea lui ,,pur si simplu,, si altul nestiind cum vine asta, plecat prin lume sa o guste, intelegand imperfectiunea acesteia, chiar mizeria impletita cu voluptatea, ca pe singura definitie divina a ei.
Hesse imparte pe oameni in doua cete de suferinzi. Cei ce isi reprezinta lumea prin notiuni si cei cei ce isi reprezinta lumea prin imagini. Nu este ceva nou asta. Ambele moduri sunt insa insuficiente. Aceste moduri sunt de fapt parti existente in fiecare om , in proportii diferite , dandu-i pana la urma caracteristica sa sociala predominanta.

Cele doua tipologii se pot compara cu doua feluri de croitori . Unul croieste doar pe corpul omului, clientul trebuind sa stea la croitor trei zile pana ce i se ispraveste haina. Al doilea nu-si vede niciodata clientul, nu il intereseaza, el discuta la telefeon cu clientul si isi face o parere, trimitandu-i haina acasa.
Adica extremele, croitorul real are o sedinta de masura si una sau doua de proba. El masoara cotele, le noteaza , tranferand imaginea in elemente logice si din elementele respective reconstituie imaginea clientului in haina sa.

In religie, cei cu o gandire prin notiuni sunt rationalii iar cei cu o gandire imaginativa sunt misticii.
Rationalii, spune el, pot mult mai usor sa inteleaga ce inseamna pentru om Dumnezeu si cum o singura posibilitate il poate reprezenta, cea abstracta, adica de fapt o non-reprezentare. Aceasta idee este din cale-afara de dificil de acceptat si chiar de inteles pana la capat. Intelegerea lui Dumnezeu prin ideea de a nu fi necesara nici o reprezentare in afara afirmatiei logice despre existenta si despre prezenta sa, si in fine lumea, ca nefiind altceva decat vointa Sa, tot asa, fara o alta inter-legatura permanenta a facerii.
Ii vede astfel pe mistici :,, misticii sunt acei ganditori care nu se pot desprinde de reprezentari, adica , de fapt, nu sunt ganditori. Sunt artisti ascunsi, poeti fara versuri, pictori fara penel, muzicieni fara sunete. Se gasesec pritre ei spirite nobile, inzestrate cu multe daruri, dar toti fara exceptie, sunt niste oameni nefericiti. ,,

Arta se afla in miezul mistic al omului. Arta abate pe orice om de la propria soarta, prin participarea sa la actul artisitic. El devine o variabila in ecuatia destinului sau. Aceasta idee trebuie receptata cu o maxima constienta. Act artistic, emotie , sunt cuvinte fara acoperire, ele sunt rostite asa de un rational. Actul artistic este un capat de drama iar emotia este durere. Ele pot fi preferate, respectiv placute unora, dar nu sunt asezate in firea lucrurilor niciodata. Nu exista o participare la actul artei decat ca aspect exterior, descris, nu in sensul unei nasteri , sau zamisliri, cum este de fapt asezat artistul atunci cand creaza. O femeie nu participa la nasterea fatului, ea naste.

Rationalii sunt plasati pe o traiectorie simpla a vietii, ei nu pot fi decat asezati intre un inceput si un sfarsit previzibil. Si participa prin tinta lor inexistenta decat ca simbol logic la simpla scurgere a timpului.

Cum suntem noi claditi ?, fiecare, de catre Dumnezeu. Nu se poate separa viata nici unui om de modul cum percepe el neantul, daca generalizam religia spre totul absolut, ca sa fim cuprinzatori. Cat avem in noi mistic si cat nu , si cat avem clar si liber sa ne destinam si cat avem de schimbat din noi pentru a ne controla rostul. Paradoxul incepe de la sine. De ce a facut Dumnezeu oamenii neliberi in perceptia divinului si de ce a lasat in acelasi timp libertatea optiunii personale. Raspuns nu gasim. Diversitatea fiind o natura nedemonstrabila, o lege fara de care am muri fara sa ne nastem, nu ne ramane decat sa gasim fiecare dintre noi raspuns la aceasta intrebare: cum suntem ?

Suntem predominant mistici si nu pozam in pragmatici, ci suntem convinsi ca suntem: ratare.
Suntem predominant mistici si avem obligatii rationale permanente: ratare.
Suntem predominant rationali si pozam in mistici: fals si fara valoare. In arta este vizibila acesta situatie prin substituirea talentului cu inteligenta
Suntem predominant rationali si dorim dobandirea valorii in sensul artei. E ratare.
Darul omului nu poate fi contrafacut, ascuns sau pretins. Sa luam o oglinda si sa ne privim, prin faptele noastre, neinterpretate fals, pentru a ne pacali, prin gandurile noastre, privite de acolo de unde vin, si nu ascultate prin ureche , dupa ce le-am rostit cu echivoc. Asa gasim poate un raspuns, pe care sa incercam sa-l tinem minte.
Observatie: rationali viseaza sa fie alfel, misticii viseaza si ei sa fie altfel. Idealismul ii cuprinde si pe unii si pe altii, in contrapartida.

Concluzia lui Hesse este usor optimista dar si cuminte, pilduitoare, pastrand limita neputintei umane.
,, Caci un om care incearca sa se realizeze cu darurile ce-i sunt date de la natura, face lucrul cel mai important, singurul cu sens, pe care il poate face.,,

Coelho isi scrie cartile la o suta de ani dupa Hesse, intro maniera mai usoara si vorbeste de vis-ul ce trebuie implinit, ca sens central al vietii. Succesul sau pleaca de la valabilitatea acestei idei, de la gravitatea ce o da neglijarea de catre om a acestui ascuns loc al sau, numit suflet. Si ambii se regasesc in Biblie, adica toti. Personajele lor renunta mai intai la concretul social, fapt ce ne scapa deliberat, din dorinta de a ne pune noi, iluzoriu, in locul lor.

E predica insa. Totdeauna lucrurile stau mai rau in realitate. Incercarea ramane singura cale, de aceea sunt atatea milioane de amatori in arte si in diverse, atatea miliarde de spectatori in arte si in diverse. Incercare inseamna mijloc, adica realitate. Vom incerca sa fim poeti sau actori si nu vom reusi decat pana undeva, vom incerca sa fim instalatori sau ingineri si nu vom reusi decat pana la un punct.

Atat ne da noua darul primit, forta de a duce o dorinta.