am rămas cu mâinile înfipte în mal
ținând inelul pe care
tocmai voiam să ți-l dăruiesc
zac captiv în menghina de gheață
din firul apei
în trecut mă clocotea
mă las prizonier acestei clipe
cu fruntea pe pământ
cu încheiturile-n durere
o lacrimă îmi scapă și
se așterne pe coala de gheață
drept semnătură și post scriptum

dinspre sus iarna mă împinge
spre o primavară în aval
dar fără putere să vreau
mă las încolțit și răsar
inel să mă dăruiesc ție