agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-19 | [This text should be read in romana] |
M-am trezit de dimineață cu un dor nebun de mare! N-o mai văzusem de mult cu toată învălmășeala ideologică din ultima vreme. Așa că mi-am pus tălpile, ochii, urechile, nările și am coborât din arborele ancestral care amuțise și el de când mă tot legăna în neștire. Cred că s-a bucurat, că nu prea îi mai rămăseseră frunze:le tăiasem pe toate la câini.
Prima dată, m-am speriat de culoarea luminii. Probabil că de sus, de la adăpostul înălțimilor, se vedea altfel. Griul nu-mi stimulase retina nici într-un fel. Și acum am cules galbenul strălucitor din cristalele de nisip (abia îl descoperisem și mi-a invadat pătimaș ca o sevă fierbinte tot corpul). Cu așa un impuls, ar trebui să-mi meargă bine toată ziua. Ei, aș! Pe drum, în timp ce-mi clăteam simțurile, mi-am amintit că uitasem să-mi iau aripile. Se vede treaba că de atâta abstinență... mi s-a înmuiat zborul. Da, dar dacă mă întorc, nu-mi mai iese pasența!Tocmai aseară făcusem pariul cu viața. Cică aș fi amorțit și că n-o să mai pot zbura prea curând. Bineînțeles, i-am replicat, iar azi trebuia făcută demonstrația. Parcă-i aud glasul satisfăcut: ”quod erat demonstrandum”. Și până la urmă cine are nevoie de aripi? Marea-i aproape. Așa am crezut și eu! Cred că am numărat aproape o mie de mii de pași. Ehei! Ce bune erau aripile acum... Ajungeam și eu mai repede și aveam timp să mă întorc pentru știrile de seară, înainte să-mi bată clopotul. Hazliu corbul! În fiecare zi are ceva nou de anunțat, știri calde. Odată a venit cu o bucată de caș proaspăt. Cică l-a”subtilizat” unei vulpi. De parcă eu nu știu cum e cu vulpile. Altădată mi-a prezis că se va schimba vremea:”Stai să vezi, zice, vin vremuri grele. Copacul tău spunea că nu te mai ține. Viața e grea și abia se descurcă pentru crengile lui bătrâne. Zicea că de aia nici nu mai înverzește, i-ai dormit toți fluturii, i-ai mâncat toată culoarea, i-ai băut visul. Vrea să rezilieze contractul de simbioză, pentru că tot timpul ieși în profit. Măcar de ți-ar folosi la ceva!” Mă rog, eu nu cred să fi zis asta copacul. Pe de altă parte, cu mine nu prea mai comunică. Da´ unde o fi marea asta? Te pomenești c-o fi mutat-o iar vreun nebun! Că am mai căutat-o o dată, de mult. Se ascunsese după lună. Mă pândea de acolo și nu zicea nici pâs. Nu știu cum m-am uitat după un nor care trecea prea încet și îmi gâdila umbra. Am tras-o de un val și am pus-o la locul ei. Da´acum unde o fi? O fi dispărut! Să fi avut dreptate copacul? Îmi zicea: ”Acuși, acuși n-o mai găsești. O mare nu trebuie neglijată! Trebuie să-i faci o vizită măcar o dată la o adiere de vânt, să-i zici « Apă bună, dragă mare și pescăruși mulți»” . Pescăruși! Mi-am amintit, asta eram! Asta sunt, de fapt! Cum am putut să uit?
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy