îmi târăsc clipele pustiite printre copaci cu aromă de verde dulceag torturați de picături chinezești în ispășirea nebuniei drumului spre infinitul unei primăveri înfrigurat așteptată ca un fuior alb de fum îmbrățișând destinele fericiților cu duhul nesuferind durerea existențialei angoase în care se zbat vinovații de gânduri cu muguri rugându-se să nu fie uciși de tăceri culese de pe buzele vinului în care se binecuvântă inimi înainte de vreme