agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-29 | [This text should be read in romana] |
Nu am mai ținut de multă vreme un jurnal. De data asta nici nu știu dacă voi continua măcar. Nu știu dacă ceea ce scriu poate fi numit jurnal. Mă simt singur. Clișeu. Nu mai pot. Simt că toate mecanismele mele s-au împotmolit. Neuronii mei s-au dizolvat într-o zeamă murdară și împuțită. Nu mai gândesc corect. Am datorii de care nu știu când voi scăpa iar pe următoarele două săptămâni nu mai am nici un ban. Mi-e rușine de toți prietenii mei. Nu cred c-am să pot întoarce vreodată tot binele pe care ei mi l-au făcut. Sunt mic , mic de tot. Păduche. Mă gândesc la sinucidere. Dar mama ? Singurul defect al morții e că ușa se deschide într-un singur sens. Toate mă dor. Viscerele-mi urlă de lene și de neputință. Nu cred că mai am puterea să scap din cleiul ăsta , din vâscozitatea asta fetidă pe care am născut-o ca o armă de apărare. Complexul meu de superioritate e drogul pe care mi l-am turnat picătură cu picătură în ureche , până când fiecare moleculă a mea a încetat să mai zvâcnească. Delirul meu…
Nu È™tiu ce e iubirea. Nu cunosc acel declic al metamorfozei interioare. Sunt atât de singur È™i singurătatea asta ucide. Da. Am prieteni. Am prieteni ? Biete paiaÈ›e umplute cu sentimente reciclate , niÈ™te caricaturi de oameni. Caractere expirate. Nu iubesc È™i nu sunt iubit. De ce aÈ™ mai trăi ? Nu plânge. Te-am iubit , proasto. ÃŽncă te iubesc. Mi-ai spus că te-ai culcat cu mine doar ca să mă înfrângi. Þi se părea cumva că sunt mai puternic decât tine. Nu sunt. Nici interesant nu mai sunt. Mă simt umilit È™i mai ales jignit. Nu plânge. ÃŽncă te iubesc. Restul e tăcere. Surzenie. CreaÈ›ia e nostalgia lui Dumnezeu… Vreau să iubesc mult , mult de tot , până când voi deveni lumină albă , albă… Atât de înghesuiÈ›i , atât de băgaÈ›i unul în altul È™i în definitiv teribil de singuri sunt oamenii; atât de singuri încât până È™i moleculele mele sunt singure, separate de spaÈ›ii foarte mici pentru noi, dar enorme pentru mărimea lor. Aceste molecule care mă constituie sunt străine unele de altele, necunoscute unele pentru altele…atomii care alcătuiesc aceste molecule singure sunt individualizaÈ›i È™i goi , departe unii de alÈ›ii…Și atunci eu de ce nu m-aÈ™ simÈ›i singur?… ÃŽn definitiv totul se reduce la sex. La sex. Totul se reduce la asta. Dar nimeni nu recunoaÈ™te. Și atunci de ce se ascund toÈ›i după degetul mijlociu ??? Sunt sătul de oamenii fără coloană vertebrală. Prin urmare mă urăsc. Uneori e atât de greu… Fără un ban , fără prieteni, îngropat în datorii , oameni care refuză să îți vorbească , să te privească , să te ajute… Probabil că au făcut-o de prea multe ori… S-or fi săturat È™i ei… Mi-e teamă să îi judec… Au trecut vremurile de cavalerism , de nobleÈ›e , de prietenie până la capătul lumii… Banii vorbesc , ucid asfixiază… Nu e timp de romantism… Acela a trecut de mult… A sosit vremea burÈ›ii È™i a telefoanelor mobile… E vremea beÈ›iilor unipersonale… Suntem prieteni dar fiecare își gustă fericirea lui , berea lui…. Suntem prieteni dar nu-mi cere bani de pâine pentru că trebuie să mă îmbăt… Te-am ajutat de atâtea ori… ÃŽnÈ›elege că refuzul meu de a te hrăni nu va strica prietenia noastră….Nu fi copil È™i nu mai plânge.. Trebuie să te descurci È™i singur. SINGUR ! Nu e vreme de judecat , de sentimente , de frății… Acelea au fost la început ca să ne cunoaÈ™tem mai bine… Dacă am ajuns aÈ™a e numai vina mea. AÈ™a mi s-a spus... AÈ™ fi replicat că măcar eu am încercat ceva, am miÈ™cat, m-am zbătut… Dar voi ????… Nici nu È™tiu dacă mai are sens să spun ceva. ÃŽn fond fiecare cu ale lui. Nu e treaba mea de ce tu ai făcut sau nu ai făcut un anumit lucru. Fiecare e stăpân pe banii lui. E adevărat că eu mi-aÈ™ fi dat È™i haina de pe mine pentru unii dar nu mi s-a oferit ocazia È™i nici posibilitatea… Prin urmare nu am făcut nimic pentru alÈ›ii. Atunci ei de ce ar face ceva pentru mine??? Pentru simplu fapt că suntem prieteni??? Asta e prea puÈ›in. Mult prea puÈ›in. Trebuie fapte , nu vorbe. Și faptele mele lipsesc. Nu am nici un drept să judec . Dar am o mâncărime pe limbă… Doare tare când È›i se întoarce spatele dar trebuie să accept că fiecare e liber să facă ce vrea. Nimeni nu e obligat să mă scoată pe mine din rahatul în care am intrat singur-singurel. Frate-frate, dar brânza e pe bani. AÈ™a că dacă stau să judec la rece le datorez foarte mult prietenilor sătui de mine. Ei mie nu-mi datorează nimic. Sunt obligat față de ei dar ei nu au nici o obligaÈ›ie față de mine. Am devenit parazitul de care se pot dispensa oricând doresc dar eu am nevoie de ei ca să trăiesc. ÃŽi iubesc. Sunt la cheremul lor. Și ce urăsc cel mai mult pe lumea asta e să depind de cineva…. Mă simt singur… teribil de singur… Datorez mult prietenilor mei, cunoscuÈ›ilor È™i necunoscuÈ›ilor… Fără ei n-aÈ™ fi fost azi aici… Urăsc să datorez atât de mult acestor oameni…. Mă simt vândut lor, simt că aÈ™ fi în sclavie… Eu sunt la mila lor… E un sentiment de adâncă umilință È™i împilare… Unii cred că profit de ei dar nu e deloc aÈ™a… eu pur È™i simplu… Până la urmă nu rămânem decât noi, oamenii, goi, fiecare în faÈ›a tuturor. Goi È™i triÈ™ti că am irosit timpul punându-ne multiple beÈ›e în roÈ›i... Am fi putut să ne iubim cel puÈ›in ca o mare familie , într-un fericit È™i etern incest… Uităm mereu că dragostea e singurul lucru real , concret , ne-relativ…. Restul e praf în ochi, deÈ™ertăciune a deÈ™ertăciunilor…. Și o inumană È™i nefirească singurătate. Singurătatea. De asta mor oamenii cel mai adesea, indiferent de formele pe care le ia aceasta. Singurătatea : zidul care ne împiedică să ne atingem în chip real , eÈ™arfa neagră de pe ochi care ne împiedică să ne vedem aÈ™a cum suntem de fapt : oameni. Simpli È™i goi. Fără aberaÈ›ii. Lumină puÈ›ină apă salină ou de găină un pumn de făină turta cu sare nici mică nici mare răsare să care păcate primare înspre uitare amare minciuni È™i rugăciuni stinse-n tăciuni ucise în pumni de nebuni căpcăuni fără minuni nu vrem să credem nici să purcedem dincolo de blestem nu vrem nici milă debilă din sex de copilă virgină nobilă nici turtă ni-e silă …e inutilă Uneori cuvintele sunt de-a dreptul inutile. Ia aminte că tot ce spui poate deveni la fel de neimportant È™i gol ca o scamă pe o haină de second-hand. Cuvintele nu au întodeauna putere. Și uite aÈ™a mă apucă câteodată un chef să tac. Să tac , să nu mă mai opresc… La ce bun să scot sunete dacă sunt înÈ›elese pe dos ??? NoÈ›iunea de CURVà Femeia căsătorită care își înÈ™eală soÈ›ul È™i rămâne în continuare cu el… Femeia care nu spune de la bun început că doreÈ™te de la un anume mascul doar sex È™i nimic mai mult. Femeia care minte bărbaÈ›ii spunându-le că îi iubeÈ™te , vrând doar sexul lor…. De ce atâtea minciuni pentru carne presând carnea ?… Femeia care se căsătoreÈ™te pentru bani. Cu ce sunt toate aceste femei mai presus decât o prostituată de cea mai joasă speță ??? …..È™i cât suflet punem , noi bărbaÈ›ii, în vorbele È™i atingerile curvelor… poate iubi o curvă ?… È™i răspunsul se prăbuÈ™eÈ™te din toate părÈ›ile universului : DAAAA… Suspect…. Chiar aÈ™a să fie ? Nu cred. Nu poate iubi pentru că nu È™tie ce e iubirea nici dragostea , nici respectul. Prostituatele È™i nimfomanele pot iubi dar curvele nu sunt în stare de aÈ™a ceva. Lipsă de voință , de È›el , de atitudine… Las totul pe altă zi, pe altă viață , pe altă moarte. Mi-am propus de atâtea ori atât de multe , pentru ca într-un final penibil să mă aleg doar cu amintirea a ceea ce aÈ™ fi vrut să fac. Sunt teribil de plictisit. Nu mă atrage nimic pentru că am mereu senzaÈ›ia că pot face ORICE prin urmare È›elul meu devine atins înainte de a lupta pentru el… O senzaÈ›ie de preaplin, de atotputernicie…. ÃŽmi doresc să lupt pentru ceva ce È™tiu că are È™anse de 1 la un milion să reuÈ™ească. Dar… dacă nu aÈ™ fi atât de plictisit de toate È™i mai ales scârbit de micile crime care au loc zi de zi (hoÈ›ia , minciuna , linguÈ™irea , prefăcătoria , înÈ™elăciunea , snobismul , prostia , frica , prost-gustul , singurătatea , nefericirea , necurajul ) din cauza lipsei de nobleÈ›e a celorlalÈ›i… Nu am exemple vii. Am doar idoli : Eliade , Dostoievski , Steinhardt , Saint-Exupery… Mi-aÈ™ fi dorit să fiu oricare dintre ei… Dar privind în jur parcă îmi vine să las totul dracului , să tac , să dispar , să mă evapor, să nu rămână nici o urmă a existenÈ›ei mele. Nici una. Neantizarea. Urăsc oamenii care judecă fără cunoască, cei care resping mâncarea înainte să o guste , urăsc prostia afiÈ™ată cu obstinaÈ›ie , prostia cultivată de dragul ochilor lumii , urăsc curvele , hoÈ›ii , măgarii , idioÈ›ii… Mă urăsc….. Uneori, în apropierea mortii sau suferintei cuiva e interzis să iubeÈ™ti È™i să faci curte. E un lucru de prost gust È™i indecent spunem cei mai mulÈ›i dintre noi… Dar nici unul din noi nu iubeÈ™te moartea , ne face silă , scârbă, groază. Și totuÈ™i ne interzicem să ne îndrăgostim la înmormântare pentru că nu se cade. A respecta moartea cuiva e mai important decât a iubi È™i a naÈ™te… ÃŽntrebare pentru gravide : De unde ai burta? Ai? Te-ai futut curvooo… Þi-a placut ? Ai luat È™i muie înainte să È›i-o bage în pizdă ?… Curvoo… De ce ai burta aÈ™a de mare ?… ÃŽÈ›i place pula , las’ că È™tim noi…Te-ai futut È™i acum tre’ să cari ditamai burtoiu’ după tine… Dar când era cu pula în tine cum mai gemeai È™i implorai să fii futută… Tu te-ai futut , tu să cari. Ce gust avea pula ?… Þi-a placut ? Curvooo… EÈ™ti o târfă de prost gust. Ceea ce bănuiam s-a adeverit până la urmă. Singura ta caliate sunt sânii tăi. EÈ™ti bună doar de pulă. ÃŽn rest caracterul tău de muistă perfectă , incultă , infectă mă dezgustă enorm… M-ai minÈ›it atâta timp. Pe el îl joci la fel pe degete ? Mi-e milă de el… Dacă ar È™ti săracul de câte ori a fost tras în piept în timp ce muncea ca un sclav pe plantaÈ›ie. Þie îți plac banii lui. De pulă ai tu singură grijă să nu duci lipsă. EÈ™ti atât de proastă că îmi faci greață. Spui că nu ai ce vorbi cu mine că tu ai un iubit È™i că nu te mai interesează nimeni È™i nimic... Dar când el era departe È™i È›ie îți lăsa gura apă după pula mea sculată cum era târfo? Adevărul e că pentru o pulă în gât eÈ™ti în stare să treci peste tot. Nu mi-ai spus niciodată de ce m-ai pus pe liber… Ai minÈ›it mereu … Concluzia e că îți era poftă de o pulă sănătoasă. Din nefericire pentru tine am avut decenÈ›a să nu dau muie în public… Și eu care am fost atât de prost să cred că tu vrei mai mult decât pula mea. EÈ™ti pe un nivel spiritual mult inferior mie. Mă dezguÈ™ti mai mult decât te-am iubit. Prostia ta fără fund nu mă mai suprinde. Þine minte că înainte de a te urâ că eÈ™ti curvă te urăsc că eÈ™ti PROASTÃ. ÃŽnÈ›elegi totul pe dos… Baftă la muie È™i condoleanÈ›ele mele iubitului tău naiv care nu È™tie ce curvă de femeie are lângă el. Fă È™i tu un bine pentru mine : cumpără-È›i un sicriu , intră în el È™i cheamă-mă să te îngrop. AÈ™ fi cel mai fericit om din lume. p.s. Azi nu te-am întrebat decât ce mai faci… De ce ai sărit ca arsă doar tu È™tii, pentru că ai o logică greu de înÈ›eles chiar È™i pentru tine uneori. Miciuni , mincini , mincini È™i o permanentă fugă în spatele pulii pe care o sugi… Asta eÈ™ti tu. Roagă-te să nu mă gândesc serios la răzbunare. Mă mir cum am putut să cred că tu eÈ™ti altfel. Dar în definitv , curve sunt toate femeile È™i tu eÈ™ti una de ce mai joasă speță… Te urăsc !!!!! Uneori cerurile se termină iar pământul dispare brusc de sub picioare …. Am nefericitul har de a tăia toate punÈ›ile de legatură cu oamenii pe care-i iubesc. Partea proastă e că până la urmă tot eu sunt cel care se plânge È™i cel care rămâne singur. Și senzaÈ›ia de năruire devine extrem de vie… Mă îngrozeÈ™te de-a dreptul faptul că sunt atât de singur. Vreau pe cineva aproape. De prieteni de complezență sunt sătul. Sătul È™i de vorbe aruncate în vânt de dragul conversaÈ›iei. Vorbim ca să nu tăcem. Nu ne spunem nimic dar nu tăcem. Ar fi o pliticseală în grup. Singurătate în grup. Acest lucru e singurul adevăr teribil È™i valabil în relaÈ›iile interumane. Restul e tăcere. Am o prietenă proastă. Ea e pe dinafară aÈ™a cum sunt eu pe dinăuntru. Ipocrizie. Și mă urăsc. Băga-mi-aÈ™ pula în dumnezeii È™i cristoÈ™ii cui mă fură de bani…. Totul e ca un film prost cu comuniÈ™ti. Am să mă întorc în zori….. Dacă n-aÈ™ fi fost vândut atâtor oameni n-aÈ™ mai fi existat de mult… Mai întâi datoriile băiete È™i apoi poÈ›i muri liniÈ™tit. Cred doar în iubirea care mântuie , în iubirea care nu are tendinÈ›e să devină salut politicos… Am uitat că eu nu mai sunt al meu. Sunt al celora cărora le datorez ceva , oricât de infim. Le aparÈ›in. Urăsc să fiu vândut…. Cred că singurul lucru cu adevărat important ( È™i salvator !!! ) din toată existenÈ›a e iubirea. Acea iubire care împlineÈ™te , salvează , umple , descătuÈ™ează , însesinează , sacrifică È™i mântuie un suflet pierdut. Iubirea aceea de o miime de secundă care nu e decât o ocheadă aruncată dincolo… Nu cred în iubirea telenovelistică , nici în iubirea mărturisită zi de zi sau după o noapte perfectă de sex. Acest fel de iubire e gol , lipsit de flăcări È™i ajunge până la urmă sa devină un mod de a da bineÈ›e celui cu care îți împarÈ›i patul. Iubirea care mântuie e singurul mod de a merge mai departe orice ar însemna acel “ departe “… Nu am mai scris de mult o poezie…. A fost o vreme când credeam că poezia e magică , o incantaÈ›ie către zeii morÈ›i È™i vii… Atunci credeam în puterea cuvintelor, in magia lor , în forÈ›a lor… Vedeam cuvântul ca o energie universală de o putere atotcuprinzătoare…Vedeam în cuvânt sursa luminii , sursa tuturor lucrurilor … Cream poveÈ™ti , basme , pilde , proverbe , zicători. Trăiam , respiram prin È™i pentru poezie … Căutam , speram , sufeream , mă bucuram È™i plângeam împreună cu cei din poezii…. De fapt mă căutam pe mine… Poezie… Mi se pare un termen învechit folosit adesea de snobii cu aere culturale… Unde sunt eu ?????? Cel care visa cel care trăia simultan în două lumi fără nici un efort, cel care credea în nemurirea mea… Am uitat acele drumuri , am uitat de mine... Acum e vremea burÈ›ii È™i a telefoanelor mobile… Nimic nu doare mai mult decât pruncuciderea celor nenăscuÈ›i. Și oamenii sunt la fel de animale ca lupii. Cel mai puternic (financiar sau fizic ) va învinge mereu. Cel bun inteligent È™i blând va fi aproape mereu victimă. Sărac È™i cinstit ? Ai pierdut ! Nu spera È™i nu ai teamă…. Mi-a plăcut tare mult litania lui Muad’Dib din Dune , romanul lui Herbert : frica va trece peste mine, prin mine.…dupa ce frica va fi trecut , nu voi rămâne decât eu. Cel puternic. Atâta doar că EU nu sunt puternic. Nimic nu mă contrariază mai mult decât indiferenÈ›a , atitudinea de complăcere… Nimeni nu miÈ™că nimic. Dacă trăieÈ™ti cu porcii devii porc. Aici e marea pierdere. Există oameni capabili dar atât de singulari È™i lipsiÈ›i de sprijin încât până la urmă ajung È™i ei să facă lucrurile de care au fugit mereu… Asta ar trebui să dea de gândit multora. Mai ales celor cărora mintea le trece prin portofel È™i apoi prin stomac. …dar ce te faci când tot ce È›i-ai propus se duce naibii brusc È™i fără preaviz? Speri atâtea , plănuieÈ™ti atâtea pentru ca până la urmă iepurele negru să sară de unde nu te aÈ™tepÈ›i, de departe din trecutul tău cu care credeai că ai terminat… Și aici intervine responasbilitatea pe care nu ai avut-o atunci când ar fi trebuit… Și micile greÈ™eli , conform teoriei bulgărelui de zăpadă , se rostogolesc peste tine cu atât mai mari È™i cu atât mai multă violență cu cât trece mai mult timp. Brusc devii ruinat, incapabil de vreun gest , oricâte de neînsemnat È™i te resmnezi buimac cu ochii după iepurele alb …. Dar pe iepurele alb l-a mâncat cel negru la micul dejun È™i acum È›opăie cu forÈ›e proaspete în faÈ›a ochilor tăi… Ce faci? Mori o dată? De două ori ? De douăzeci de ori ai face-o chiar , numai să nu mai vezi negru în faÈ›a ochilor. Mori? ( chiar dacă mori, cui crezi că îi pasă? Cu siguranță nu iepurelui negru ! ) Mi-aÈ™ fi dorit să fiu mai… mai… neurmărit de teribilismele tinereÈ›ii mele. Mi-am dorit mereu să fac cutare sau cutare lucru. Nu am făcut însă decât greÈ™eli după greÈ™eli pe care aÈ™ fi vrut să le uit , să le las în spate de tot… Nu a fost să fie aÈ™a. GreÈ™elile mele mă urmăresc pas cu pas, mă nenorocesc zi de zi, îmi fură liniÈ™tea È™i mai ales libertatea. Pe când crezusem că am apucat pe un drum ascendent se face că sunt obligat să cobor iar în beznă legat la ochi È™i la mâini. La propriu. La figurat : sunt lipsit de libertate, supus din nou la umilinÈ›e È™i la compromisuri. Simt că mi-a mai rămas atât de puÈ›in timp. O lună de zile. Poate nici atât. Nu È™tiu ce aÈ™ putea face. Să las totul , devin cerÈ™etor , la mila societății. Să nu mă găsească nimeni. Să nu cunosc pe nimeni , să nu mă cunoască nimeni… Să plec din È›ară fraudulos È™i să devin cerÈ™etor printre străini. Umilitor. E È™i asta o libertate . Umilitoare ce e drept , dar e totuÈ™i libertate. Mă aÈ™teaptă puÈ™căria, bătaia , violul. Parcă nu mă lasă inima. E prea mare umilinÈ›a È™i durerea părinÈ›ilor mei. Sau m-aÈ™ putea arunca de la etajul È™apte. O moarte violentă dar poate izbăvitoare. Poate . Dar mama ? Și aveam atâtea vise È™i speranÈ›e È™i planuri È™i dragoste de împărÈ›it… Pulbere. Un zero mare È™i rece. Ce e de făcut ? CerÈ™etoria? Exilarea ? Sinuciderea ? PuÈ™căria ? Care portiță oferă scăpare ? Cum rămâne cu umilinÈ›a , cu degradarea , cu violul , cu planurile mele , cu dragostea mea ? ÃŽmi vine să alerg la toÈ›i cei pe care i-am cunoscut , să le spun că îi iert pentru orice m-ar fi supărat , să le cer să mă ierte , să mă uite ; să le spun că îi iubesc pe toÈ›i. Nelimitat. Mai mult decât a iubit Dumnezeu lumea asta… Mă enervează lenea mea. Sunt atât de leneÈ™. Mi-e lene È™i să mor. Și să trăiesc. Mi-e lene să mă destăinui mie însumi. Și singurul care pierde È™i se iroseÈ™te sunt eu. Dar chiar dacă m-aÈ™ destăinui , cui îi pasă ? Ce rost are ? Doar ca să îmi satisfac orgoliul meu de artist ? Mi-e scârbă că gândesc astfel despre mine… De ce scriu eu ? Că nu am cu cine vorbi… ÃŽmi vorbesc mie, îmi spun bancuri , mă cert , mă încurajez… Sunt eu cu mine : iubindu-mă , urându-mă , iertându-mă… Nu vreau să fiu înÈ›eles greÈ™it. Nu vreau să fac pe geniul pustiu , frustrat È™i singur, nu vreau ca totul să ia un aer dramatic, doar ca să pozez într-un om răvășit È™i neînÈ›eles… Ãsta sunt eu. AÈ™a gândesc eu. AÈ™a simt eu. Și în jurul meu urlă ca scos din moarte , pustiul. Oare dacă doresc moartea proÈ™tilor sunt nazist ? De ce oare nu se fac teste de inteligență È™i cei care nu au peste mediu cel puÈ›in să fie incineraÈ›i ? Sigur că acuma cei care citesc aceste rânduri se întreabă dacă nu cumva aÈ™ fi ars È™i eu…. Din partea mea, fie… Dacă e pentru această cauză sunt de acord să mor… Nu se pierde È™i nu se câștigă nimic prin moartea mea… Mă enervează retardaÈ›ii care dau la lopată È™i se cred mari inteligenÈ›i , cu un dispreÈ› nedisimulat pentru cei cu È™coală că , vezi doamne , pe spatele lor trăim noi…. Cică ei au È™coala vieÈ›ii , au experiență È™i că pe ei nevoile i-au făcut buni , duri , drepÈ›i , dotaÈ›i cu înÈ›elepciunea populară… De ce pula mea nu au făcut È™coală să fie È™i ei dintre cei care dau ordine ?… Răspunsul e evident : de proÈ™ti, de incapabili, de idioÈ›i de retardaÈ›i mintal… Partea proastă e că , în mândria lor de la nivelul bălegarului , sunt foarte mândri de ei… I-aÈ™ ucide pe toÈ›i , fără să stau pe gânduri… ProÈ™tii vor puterea… Proletariatul vrea să conducă… Să se împartă totul doar între cei ce pun mâna pe lopată… Comunism ieftin… Cred că totul porneÈ™te din invidie… ProÈ™tii vor dreptate, egalitate putere… MUIE CU PULA SCULATà ! Și o dau din toată inima… Oare cât am să mai rezist înainte să explodez ? MărunÈ›i retardaÈ›i născuÈ›i din eroare... Moarte vouă, deÈ™tepÈ›ilor de la coada pulii. Nu cred că am să mă înÈ›eleg vreodată cu cei inferiori mie din punct de vedere cultural , filosofic È™i religios… Nu am să mă acomodez cu cei pe care viaÈ›a îi învață de toate… Pentru mine e prea puÈ›ină această cunoaÈ™tere… Sunt mai sensibil ? Mă scoate din sărite înÈ›elepciunea poporului… Dacă e majoritar asta înseamnă că are în mod necesar dreptate ? NICIDECUM ! Vorba ceea : mulÈ›i dar proÈ™ti . MuriÈ›i scumpilor, muriÈ›i… Din nou despre diferendul dintre muncitori È™i È™efi : mai concret spus dintre inginerii cu rol de conducere È™i lopătari… Cică lopătarii mă È›in pe mine în spate… AÈ™a o fi…Ei muncesc din greu iar eu stau È™i umblu cu hârÈ›oagele... Să presupunem că lumea asta ar fi constituită doar din lopătari. Cum ar fi ? Ar trăi în mici comunități în cocioabe de lut fericiÈ›i , nu ? Și totuÈ™i la un moment dat s-ar organiza astfel încât cineva dintre ei să se ocupe de comenzi pentru lopătat , de cheltuielile comune pentru a fi traiul mai ieftin (e un lucru universal valabil că tot ce e mai mult e mai ieftin) … Astfel ei , lopătarii , È™i-ar alege un conducător pe care să îl plătească fiecare… Prin urmare È™efii peste proÈ™ti sunt inevitabili… AÈ™a e sistemul. Nu l-am făcut eu. E aÈ™a de când lumea.. Cui nu-i place , să își cumpere o insulă È™i să stea acolo singur muncindu-È™i pământul trecând printr-o viață săracă în toate , animalicindu-se… ProÈ™tii n-au cum È™ti că pentru o viață mai comodă e nevoie să fie conduÈ™i , îndrumaÈ›i… Și atunci de ce să mă simt prost că sunt mai inteligent ca ei È™i că îi conduc ??? E un lucru firesc È™i mi se cuvine. Nu e vina mea. Nici a lor. Ideea e că în lumea asta e nevoie de braÈ›e de muncă È™i de creier… Hai să fim animale care muncesc , muncesc , muncesc… Hai să nu mai gândim să locuim cu toÈ›ii în copaci , hai să fim plante , vreÈ›i ?… Ar fi paradisiac , nu proÈ™tilor ? Sau hai să fim toÈ›i genii pustii murind de foame. Ce deÈ™tepÈ›i muritori de foame am fi !… E un sistem al conducătorilor È™i al conduÈ™ilor. De ce naiba nu putem să acceptăm fiecare asta ? E atât de simplu să ne înÈ›elegem unii pe alÈ›ii… Suntem prea orgolioÈ™i însă… Fiecare vrea să fie împărat. Fiecare. Și asta nu e bine. Pentru că împăraÈ›ii se ucid unii pe alÈ›ii… Să nu se înÈ›eleagă acuma că dispreÈ›uiesc pe cei care dau la lopată sau care fac orice altă muncă aÈ™a numită ‘de jos’ … Tot respectul pentru cei care muncesc È™i își văd de treaba lor , pentru o viață liniÈ™tită a lor È™i a comunității în care trăiesc… însă… O MARE MUIE proÈ™tilor invidioÈ™i È™i bârfitori , plini de ură pentru cei care le-au luat-o înainte. Celor cu ‘ È™coala vieÈ›ii… E neapărat necesar ca experienÈ›a într-un anumit domeniu să te facă mai inteligent ? NICI PE DEPARTE !!!! Dacă e să fii prost , mori prost oricâte ai fi făcut… Dacă duci toată viaÈ›a saci pe braÈ›e È™i înainte să mori îți spune un copil că mai bine i-ai duce cu căruÈ›a ce ai spune ?… marÈ™ mă de aici…fac treaba asta de 50 de ani aÈ™a că nu mă poÈ›i învăța tu pe mine ce să fac… Mori prostule, MORI ! ViaÈ›a bate filmul… Uită-te în față È™i-ai să cazi pe spate… Crezi că tata È™tie că io le-am încercat pe toate ?! Prea obsedat de pământul în care ne întoarcem , prea supus lutului pe care nu-l pot zvârli în stele , uit să respir puÈ›inul aer pe care ni-l întoarce ciobul de oglindă din ochii fiecăruia. Fericirea , atâta cât e , nu merită sacrificată de dragul întrebărilor fără răspuns. La ce bun să fiu un mort curios ? Cui îi pasă ? Þie ? ( nici măcar profet nu sunt ). Nu uitaÈ›i că sunteÈ›i vii , nu uitaÈ›i să trăiÈ›i dragilor… MuriÈ›i scumpilor. MuriÈ›i cu viaÈ›a pe buze Obsesii sexuale , femei goale , lascive , perverse , scene de lesbianism È™i orgii cu mulÈ›i , mulÈ›i participanÈ›i… Frustrări pe care visez să le înfăptuiesc. Și cei mai mulÈ›i mă consideră obsedat , bolnav mintal… Ce e rău în a te fute , a linge È™i a da muie ? De ce se ascund toÈ›i ? De ce se prefac ??? Mi-e scârbă de prefăcuÈ›i È™i de cei ce n-au curajul să o spună pe față… Ne este ruÈ™ine ? De ce oare ? Și îmi spune È™i mie cineva ce e aceea o curvă ? Câteodată simt că aÈ™ fi în stare să fac lucruri mari numai că atunci când sunt în pragul de a le înfăptui nu mai am curaj. Și mi-e ciudă… Mi-e ciudă că nefăcând aceste lucruri , rămân în continuare acelaÈ™i câine ducându-È™i viaÈ›a de azi pe mâine. Mă urăsc pentru această laÈ™itate. Nu mai departe de aseară am văzut un copil de È›igan de nici zece ani , drogat sau beat , tăindu-se cu lama sub privirile mirate ale celor de pe străduÈ›a de cartier. ÃŽn ochii tuturor nu era decât uimire pentru ‘ curajul ‘ micuÈ›ului. Uimire , dezaprobare , condamnare. Nici urmă de acÈ›iune , de afecÈ›iune , de grijă …nici cea mai mică scânteie că i-ar păsa cuiva. Nimeni nu s-a înghesuit să acÈ›ioneze . Nici măcar verbal. NICI EU NU AM FÃCUT NIMIC. MI-A FOST RUȘINE Sà NU PAR ALTFEL DECÂT TURMA. Mi-a fost ruÈ™ine că judec altfel , mi-a fost ruÈ™ine să nu fiu luat în râs. Mi-a fost frică să fiu dezaprobat. Mi-a fost frică să îmi pese. Acum mi-e ruÈ™ine de mine , mi-e ruÈ™ine că eu , cel despre care am o părere semeață È™i îngâmfată , am fost la acelaÈ™i nivel cu prostimea… Cu ce sunt eu mai bun decât turma de nenorociÈ›i negânditori ????????? CU NIMIC ! De ce naiba nu am făcut nimic ? Am rămas la fel de impasibil. Nu îmi asum judecățile mulÈ›imii dar acÈ›ionez conform acestor judecăți… Iar un lucru făcut pe jumătate e la fel de bun ca un lucru nefăcut. Ne pasă de ceva doar când ne atinge pe noi personal. Restul sunt doar vorbe. Vorbe. Nimic mai mult. Sunt la fel ca restul deÈ™i mi-aÈ™ dori mult de tot să fiu cum gândesc. Gândesc fără contrângeri dar acÈ›ionez constrâns de legile nescrise ale mulÈ›imii. E o luptă nespectaculoasă È™i inutilă. Sunt atât de jalnic. Am făcut la fel când am trecut netulburat pe lângă doi oameni care îngheÈ›aseră de frig pe stradă. M-a È™ocat moartea lor peste care ningea atât de mare È™i de liniÈ™tit, dar mi-am alungat repede acest gând spunându-mi că nu e treaba mea de ce sau pe unde mor oamenii. Dacă nu e treaba noastră , atunci a cui e ??? Nu È™tim decât să condamnăm È™i să arătăm cu degetul în astfel de situaÈ›ii… ‘ … a meritat-o…un nenorocit… un beÈ›iv… un alcoolic… dacă muncea n-ar fi ajuns în stradă… e vina lui… nici un om cinstit È™i la locul lui lui nu va ajunge vreodată aÈ™a… un È›igan împuÈ›it..e doar vina lui È™i a nimănui altcuiva… dacă în loc tragă aurolac È™i să cerÈ™ească ar fi căutat de muncă ar fi fost altfel… È™i-a făcut-o cu mâna lui …’ AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAHHHHHHHHHHH!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Oameni nenorociÈ›i , bicisnici , bârfitori , idioÈ›i , retardaÈ›i , închistaÈ›i pe veci în tâmpenia voastră de căcat !!!!! E foarte uÈ™or să spui că nu e treaba ta , e atât de uÈ™or de arătat cu degetul …. ÃŽmi vine să urlu până muriÈ›i cu toÈ›ii… A cui naiba e vina că acei oameni nu au de muncă ? Dacă ar fi venit copilul acela drogat LA TINE i-ai fi dat de lucru ? I-ai fi dat TU personal ceva sa muncească È™i apoi să îl plăteÈ™ti cinstit ??? NUUU ! NICIODATà ! RecunoaÈ™te ‘ deÈ™teptule ‘ că n-ai fi făcut-o ! A cui naiba e vina că înjură , că sunt obraznici , că aurolacul îi face fericiÈ›i , că nu cunosc respectul iubirea , tandreÈ›ea È™i grija cuiva față de ei ? A părinÈ›ilor lor de doi bani veÈ›i răspunde… Dar pe părinÈ›ii lor cine i-a învățat să neglijeze , să piardă buna creÈ™tere de care voi sunteÈ›i atât de mândri ??? Cine ? Vă spun eu ! Vina ,cel puÈ›in pe jumătate , ne aparÈ›ine È™i nouă , majoritarii cei drepÈ›i È™i multcivilaÈ›i care începând cu părinÈ›ii noÈ™tri cei mai vechi, i-am marginalizat, i-am alungat,i-am ridiculizat , ne-am impus să îi urâm È™i să îi desconsiderăm. DA !!! Noi , cei prezenÈ›i È™i cei trecuÈ›i. De ce ne miră atunci că răspunsul lor e atât de barbar , murdar È™i plin de mirosuri de căcat È™i urină ? Nu pot fi toÈ›i drogaÈ›ii , alcoolicii È™i È›iganii de cea mai joasă speță… Nu pot fi toÈ›i la fel… Și ce fericiÈ›i suntem noi că nu suntem în locul lor… Poate că unii dintre ei nu au nici cea mai mică vină È™i poate noi am fi putut fi la fel de bine în locul lor… Am fi fost altfel ??? MulÈ›i dintre voi desigur că vor spune că ei ar fost cu mult mai buni È™i ar fi făcut mult mai multe… TONE DE MUIE ! ÃŽn aceleaÈ™i condiÈ›ii de trai , de educaÈ›ie , de igienă È™i bătaie zilnică vă spun AM FI FOST LA FEL , RETARDAÞILOR !!!… Avem È™i noi cel puÈ›in pe jumătate din lipsa lor de educaÈ›ie… Din asta pornesc foarte multe… Totul porneÈ™te de la rădăcini adânci atât fizice cât È™i educaÈ›ionale. Rădăcini pe care refuzăm să le acceptăm ca fiind sursa prejudecăților noastre. Pe noi ne doare prezentul … Ce ne doare pe noi capul dacă părinÈ›ii noÈ™trii au împărÈ›it lumea cum i-a tăiat capul È™i că ne-au făcut È™i pe noi să gândim la fel ? De ce am face noi ceva să schimbăm asta ? Oricum nu vom trăi destul pentru a prinde schimbarea în bine… AÈ™a că de ce să ne chinuim ? O judecată aproape dreaptă… Dar cel puÈ›in dezvățaÈ›i-vă să mai arătaÈ›i cu degetul , JAVRELOR , dacă tot n-aveÈ›i de gând să faceÈ›i ceva… Mi-e ciudă pe voi că mă obligaÈ›i doar să vorbesc. Puterea e în mâinile celor mulÈ›i È™i proÈ™ti… Bine că nu sunt prea conÈ™tienÈ›i de asta . URÃSC societatea care mi-a inoculat prejudecățile ei È™i care aseară m-a împiedicat să fac un gest , cât de mic pentru acel copil de È›igan drogat care cânta bolborosind tăindu-se cu lama pe braÈ›ele moi È™i murdare , pătate de indiferenÈ›a noastră a tuturor. E într-adevăr vremea burÈ›ii , a telefoanelor mobile È™i a beÈ›iilor unipersonale… Þi-a fost vreodată foame ? Mie îmi e foame . O foame fizică , reală , nefilozofică. O foame care nu È›ine cont de datorii , o foame concretă È™i prezentă care doare , sâcâie È™i care poate înnebuni cel mai calculat om. O foame care mă înjunghie , mă sfârtecă. O foame care se află înlăuntrul meu , nu undeva în abstract. Foamea care te aduce în pragul disperării. Și nu am nimic de mâncare , nu am nici bani È™i mi-e jenă să mă împrumut. Oricum i-am cerut unui prieten să mă împrumute cu bani de o pâine. Vreau să se reÈ›ină : bani de o singură pâine. Mi-a dat cu jumătate de mână niÈ™te mărunÈ›iÈ™. Aproape suficient de o pâine. Mai mult n-a vrut să îmi dea pe motiv că ar fi rămas fără bani de buzunar. Și È™tia foarte clar că pâinea aia e singurul meu fel de hrană. Am oare dreptul să acuz ??? Dar el locuieÈ™te cu părinÈ›ii È™i are tot timpul de mâncare ( chiar din belÈ™ug aÈ™ spune ). Dar eu ??? Eu nu am mai mâncat nimic de ieri. AÈ™ fi renunÈ›at oare la banii de buzunar ca să pun unui prieten bun o pâine pe masă ? Răspunsul e unul singur : DAAAAAAAAAAAAAA !!! Dar am mai spus-o : nu sunt stăpân pe banii nimănui. Nu trebuie să mă supăr. Sunt banii lui , prin urmare mie nu mi se cuvine nimic de acolo. Dacă vrea , mă ajută , dacă nu , nu ( È™i totuÈ™i cuvântul omenie îți spune ceva ? ). Taci , rabdă inimă È™i nu te stresa … ÃŽn fond , fiecare cu pizda mă-sii. Sau nu … E o lume atât de nedreaptă. Au nu cumva sunt eu inadaptatul cel strâmb ? Mi-e ruÈ™ine când sunt certat pe bună dreptate. Mi-e ruÈ™ine È™i silă de mine când trebuie să îmi cer iertare. Urăsc să nu pot răspunde la acuzaÈ›ii juste la care nu am argumente adevărate , pentru că decât să mint , mai bine tac. Sunt acuzat că nu îmi prea vizitez părinÈ›ii , că i-am uitat , că sunt cu nasul pe sus… Aceste judecăți sunt în întregime false. NU i-am uitat , îi iubesc enorm È™i È™tiu că zece vieÈ›i de aÈ™ avea nu le-aÈ™ putea întoarce tot binele pe care mi l-au făcut ei. Nu există unitate de măsură a amărăciunii È™i lacrimilor care mă podidesc pe ascuns gândindu-mă la traiul lor mizer , gândindu-mă că È™i-au rupt pâinea de la gură ( nu e o figură de stil !!! ) ca să plătească toate oalele pe care le-am spart È™i mai ales sunt necăjit că nu pot face nimic pentru ei , eu însumi fiind nevoit să îndur o viață pe marginea sărăciei lucii. ÃŽi iubesc mult. Mai mult nu pot spune. Nu există cuvinte potrivite. Cât despre faptul că nu îi vizitez acest lucru se datorează de cele mai multe ori lipsei banilor. ÃŽn celelalte cazuri amân eu vizita , È™i o amân de atâtea ori că se fac repede luni de zile…. Prin urmare nu prea am scuze care să stea în picioare. Lenea mea e singura vinovată. Delăsarea. Amânarea. Lâncezeala. Eu. Dacă n-ar fi lenea asta ucigașă… am senzaÈ›ia că toul e un film prostesc È™i eu am rolul cel mai stupid È™i mai nesemnificativ. Și nici măcar nu mă achit cum trebuie de el. Cârtesc mereu , înjur , scuip acid în stânga È™i în dreapta… UmilinÈ›a. Și conÈ™tientizarea faptului că acolo , la final , suntem singuri. Singuri-singurei. Fiecare cu faptele lui , cu gândurile lui… Pentru mine această singurătate e singura prezență reală , concretă. Omul cică e un animal social. Fals. Omul e un animal solitar. Comuniunea È™i comunitățile sunt lucruri artificiale din moment ce fiecare acÈ›iune e îndreptată spre propria fericire. Și când mi-e foame mă pun în pat , închid ochii È™i plâng puÈ›in sub pleoape… Asta nu mă liniÈ™teÈ™te dar mă eliberează puÈ›in de povară , de chin , de umilinÈ›a de a cere mereu bani aceloraÈ™i oameni sătui de mine. ÃŽmi vine să stau strâmb È™i să-i judec drept … Dar la ce bun să îi judec ? Eu am nevoie de ei , de banii lor… Ei nu au nici o nevoie de mine. Și asta umileÈ™te È™i degradează umanitatea din noi , bunătatea , relaxarea… ÃŽn aceste condiÈ›ii cele mai absurde judecăți devin adevăruri absolute… Totul devine încrâncenare È™i gând ascuns de nimicnicie È™i neputință… Vrei să lupÈ›i , să schimbi ceva dar totul pare invincibil. Lupta asta È™i mânia ta devine mai acută , mai disperată , deÈ™i È™tii bine că n-ai sorÈ›i de izbândă … Și totuÈ™i lupÈ›i. Pentru ce ? Am 24 de ani. Visam atâtea. Visez atâtea. 24 de ani !!! E mult . Și ce am am făcut eu până acum ? Nimic. Am acumulat singurătate. Multă , multă singurătate È™i un sentiment de superioritate acut. Renumitul È™i omniprezentul meu complex de superioritate. Să admitem că aÈ™ fi într-adevăr deasupra turmei din punct de vedere al concepÈ›iilor. Se vede asta ? Trăiesc eu mai bine ? Sunt mai fericit , mai drept , mai bun mai sătul ? NU ! Și atunci la ce bun o minte sclipitoare hărÈ›uită de o burtă goală ? ConcepÈ›iile È™i filozofia nu È›in de foame. ÃŽmi amân fericirea pe mai târziu. Acum trebuie să mănânc , să fiu un om normal , să mă duc la slujbă , să devin eu însumi rutină. Rutină care usucă , rutină care È™terge , rutină care egalizează. Rutina aia care te pune în rând cu lumea. Dar eu sper È™i mă văd atât de bine… Nu mai cred în mine. Mă îndoiesc tot mai des că va veni vremea când voi putea să nu mă gândesc la hrană. Mă simt umilit că trebuie să o fac , mi-e ruÈ™ine că o ființă umană luptă cu atâta disperare pntru bucata sa de pâine cu margarină de mâine. Filozofia asta idioată È™i aÈ™a zis înălțătoare devine de doi bani. Trebuie să mănânc. La naiba cu poezia , cu teatrul , cu umanitatea È™i cu toate vorbele spilcuite. Astea vor veni mai încolo… Nu visez să stau toată ziua cu pula la soare , cu berea lângă mine È™i să emit complicate dizertaÈ›ii asupra sensului vieÈ›ii. Visam doar să am ceva al meu. O afacere , un copil , o soÈ›ie , un È›el pentru care să lupt. Dar toate astea rămân pe mai târziu , eu trebuie să mănânc , să plătesc chiria È™i cheltuielile… să scap de procesul ăla idiot care mă poate zvârli în închisoare. Lucrurile astea mă împiedică , să fiu uman , să iubesc , să gândesc… ViaÈ›a asta nu îmi convine. Am sentimentul că m-am urcat în alt tren È™i că acum e prea târziu. Mi-am ratat È›inta. Și nu È™tiu de ce am sentimentul că nu toată vina e a mea. Eu merit mai mult , la naiba ! Dar oare nu asta spun toÈ›i ??? AÈ™a e . Numai că ăia visează doar ghiftuială È™i femei nesătule de pulă… Eu chiar merit mai mult È™i am senzaÈ›ia că am dreptate… Sunt atâția oameni care au mult mai mult decât mine cu toate că sunt mult sub nivelul meu de gândire ; unii dintre ei de-a dreptul norocoÈ™i ( puÈ›ini ) , alÈ›ii au obÈ›inut totul prin mită , linguÈ™ire È™i o nemăsurată prefăcătorie ( cei mai mulÈ›i ). Au È™i ei dreptul la fericire , nu zic ba , dar eu de ce nu am ??? Și de acolo de sus îmi râd în nas… (hi-hi-hi ! na ! filozofule , ce s-a ales de tine ?! eÈ™ti un vierme , nu vezi ? ia-o sus , nătărăule …) Mi se pare că tot ce au ei reprezintă o iroseală absurdă. Pur È™i simplu nu mi se pare drept !!! Dar absolut deloc. Și pe mine cine mă iubeÈ™te ? Cine ? Dar toate astea nu sunt decât vorbe , nu totul pe lumea asta e drept È™i plin simțăminte umane. Există profitorii , hoÈ›ii , invidioÈ™ii , bârfitorii , curvele , pupincuriÈ™tii , snobii , geniile pustii impresionate de propria lor inteligență nefolositoare nimănui , există proÈ™tii. Cu ăștia te-ai născut , cu ăștia tre’ să mori. De ce n-am eu curaj să lupt ? De ce n-am voință ? De ce cred că am pierdut ? De unde naiba pesimismul ăsta care mi-a făcut sufletul mic È™i uscat de nimicnicie ? 24 de ani È™i viaÈ›a mea se învârte în jurul grijilor pentru hrană È™i È›igări , pentru proces , a slujbei mele insignifiante , în jurul calculatorului , a internetului , a materialelor pornografice , în jurul amintirilor despre banii pe carei-am avut , despre locurile pe care le-am văzut , a muzicii pe care o ascult , în jurul amintirii femeii pe care am iubito , ( o iubesc ! ) È™i căreia îi sunt indiferent , în jurul masturbărilor din ce în ce mai dese , în jurul aerelor mele de artist neînÈ›eles ( ce sintagmă È™i situaÈ›ie de căcat ! ) , în jurul poeziilor mele , a jurnalului ăstuia nenorocit È™i smiorcăit ! ViaÈ›a mea se învârte în jurul meu însumi , mereu pe acelaÈ™i loc , până la uzură totală. Cine ar iubi un astfel de om ? O , tu dulce autodistrugere… Mă apropii… Te apropii mult prea repede. Am făcut mereu doar după capul meu È™i mi-e frică de ziua în care n-am să mai fiu eu . ( Ombladon a zis-o pe asta) Adevărat vă spun : mi-e teribil de frică de ziua în care n-am să mai fiu eu însumi , ci doar un prefăcut în rând cu restul lumii de omuleÈ›i mărunÈ›i È™i gri. Mi-e frică de ziua în care am să îmi însuÈ™esc atât de bine spiritul turmei încât nici măcar n-am să îmi dau seama de asta. Atunci voi fi cu adevărat mort. Moartea fizică nu va fi decât È™tampila pentru confirmarea morÈ›ii mele survenite cu mult timp înainte. Mă simt atât de departe de planeta asta. Totul rulează la relanti , ca într-un film de prost gust. FeÈ›e prosteÈ™ti râzând… ProÈ™ti enervându-se… ToÈ›i având întipărită pe feÈ›e părerea excelentă despre sine… ToÈ›i avortonii ăștia bizari pozând în stâlpi ai societății. ToÈ›i incapabili de a face alt lucru decât eternele linguÈ™iri È™i pupincurisme. ToÈ›i atât de plini de propria imoprtanță ; aceste jalnice epave umane într-o inconÈ™tientă È™i eternă derivă. ToÈ›i scârbindu-mă peste măsură È™i mai rău decât atât făcându-mă să-mi fie scârbă de mine. AcelaÈ™i film mut iar eu spectatorul prea plictisit ca să îl urmăresc până la capăt… Probleme cu femei : când caut cu disperare o femeie nu găsesc nici una… Momentan însă aÈ™ putea avea două. Pe care să o aleg ? Ce să aleg ? InocenÈ›a È™i visele sau gospsodina bună la pat È™i cu picioarele pe pământ ? AÈ™ vrea un pic de inocență… Ironie : ieri , m-am întalnit cu o prietenă mai veche… Am discutat puÈ›in. Am aflat că am fost amândoi în Paris în acelaÈ™i timp. Nu ne-am întâlnit. Mi-a spus că ar fi făcut totul ca să pot rămâne pe acolo. Și eu doream acelaÈ™i lucru. Dar nu È™tiam atunci că amândoi suntem în acelaÈ™i oraÈ™ având nevoie unul de altul… Ce ironic , nu ? Un război idiot , o mână de soldaÈ›i în ariergardă retrăgându-se , hăituiÈ›i zi È™i noapte de la câteva sute de metri de inamici. Pe lângă ei , 4 medici militari È™i un soldat rănit. Se iveÈ™te situaÈ›ia ca 3 dintre medici să o ia înainte cu o parte dintre soldaÈ›i. Un medic trebuia să rămână cu cel rănit È™i restul soldaÈ›ilor. Ca să nu se ivească conflicte medicii trag la sorÈ›i cine va rămâne în urmă cu rănitul. Se fac bileÈ›ele cu numele fiecăruia. Se face extragerea. Iese un tânăr de 19 ani care izbucneÈ™te bucuros : Am câștigat !!! NobleÈ›e , curaj , omenie. Nu bravadă ieftină sau inconÈ™tiență. Am văzut deÈ›inuÈ›i la lucru păziÈ›i de gardieni înarmaÈ›i… Am avut È™i eu treabă pe lângă ei. La plecare le-am urat o zi bună. Mi-au răspuns aproape în cor : MulÈ›umim, la fel. M-am simÈ›it atât de bine È™i mai ales respectat cu omenie. DeÈ›inuÈ›ii au un fel de frăție a lor , nerostită. Și răspund la omenie cu omenie chiar dacă la suprafață realitatea e alta. ÃŽn defintiv sunt oameni. VeniÈ›i cu toÈ›ii să prindem locurile cele mei bune !!! Ciobani , poeÈ›i , retardaÈ›i , lopătari cu mintea aburită de beÈ›ie sau oameni cu mintea limpede chiar… Nu-i aÈ™a că arătăm minunat ? ÃŽn lături javrelor !!! Eu nu sunt pentru egalitate ! Fiecare să stea acolo unde îi e locul : te-ai născut retardat mintal È™i te crezi deÈ™tept ? Atunci umblă desculÈ› dobitocule dar nu-È›i vârâ picioarele puturoase în caleaÈ™ca-mi aurită !!! Nu ai nici un drept legal sau moral să călătoreÈ™ti alături de mine , chiar dacă asta e o È›ară liberă. O , om prost care te crezi È™mecher cum fugi tu întotdeauna spre locul din capul mesei. Dar îl meriÈ›i , idiotule ??? ( Fiecare dând fuga spre locurile cele mai bune. Nobilii tac È™i privesc. ) NobleÈ›ea terfelită mereu de josnicia È™i prostia turmei. Slugărnicie È™i vorbe mieroase față de stăpân însă în clipa în care cei doi sunt pentru o secundă egali mojicul devine abject. Dispar È™i slugărnicia È™i pupincurismul È™i abia atunci vezi prefăcutul mirosind a rahat È™i urină. Și mai ales neamintindu-È™i nimic despre nobleÈ›ea ta , despre faptul că i-ai făcut exclusiv bine chiar dacă pentru asta ai încălcat uneori legea… Toate astea dispar È™i în faÈ›a ta nu rămâne decât mojicul cufundat în instinctele sale primare : a bea , a mânca È™i a fute , a prinde locul cel mai bun... Þi se face scârbă ? Vărs acru-verde-amar È™i tac. PoÈ›i învăța o oaie obiÈ™nuită să cânte la harpă ? Crede-mă că e mult mai uÈ™or asta decât să umpli un mitocan cu respect È™i bun simÈ›. Sfatul meu e să taci. Unele lucruri ca proÈ™tii sau prefăcuÈ›ii ( căci ce altceva sunt ei dacă nu obiecte goale È™i uÈ™oare purtate de colo-colo de instinctele lor primare ), nu pot fi schimbate. Taci. Vise făcute zdrenÈ›e. SecvenÈ›e de filme de arhivă. Rupte , lipite , trucate grosolan. Când mă trezesc , deja au trecut trei sau patru zile. Dar dacă aÈ™ fi dormit măcar. Nu am dormit deloc mi se spune deÈ™i eu nu îmi amintesc să fi făcut vreun lucru anume. Toată lumea îmi povesteÈ™te ce am făcut , cu o grijă adâncă mimată cu grosolănie. Eu tac. Fac pe mutul. Tac. Zâmbesc. Mă plimb printre ei , îi las să vorbească despre cum am băut , cât am fumat È™i cu cine am pus-o… Eu tac È™i plec zâmbind. Păcatele mi-au fost È™terse , date uitării. E atâta pace în mine. Dacă le-aÈ™ vorbi n-aÈ™ face altceva decât să păcătuiesc È™i să mă tulbur inutil. Tac È™i mă plimb în pacea mea prin mulÈ›imea asta zgomotoasă. Ce È™tiu ei despre fericirea mea ? ÃŽn ochii lor sunt nebun. Ei È™i ? Un sentiment real de mântuire… Secvență de documetar din al doilea război mondial. Tineri frumoÈ™i , zâmbitori , se trezesc chemaÈ›i la luptă , îsufleÈ›iÈ›i de teorie È™i de patriotism ieftin de propagandă. Pleacă zâmbind la război. Se joacă cu grenade anti-tanc adevărate. Unul vrea să vadă ce putere are , dar nu spune nimănui. ÃŽi scoate cuiul È™i aÈ™teaptă… Trupuri sfârtecate , miros dezgustător de carne arsă , urlete animalice , sânge , mult sânge peste toÈ›i È™i panică. Absurditatea È™i coÈ™marul au luat startul. Vă urăm un război plăcut fără evenimente nedorite. La revedere oameni nebuni. Noi , È™obolanii , mergem mai departe. Avortul ca mijloc obiÈ™nuit de contracepÈ›ie. Adică în loc de prezervativ. Ce mare scofală ? mi s-a spus de cele care au făcut-o deja de trei sau patru ori la numai 20 de ani… Se mai întamplă… Dacă e să ai burtică te duci la doctor È™i gata : ai scăpat de griji. E atât de simplu. Proastooo!… Tu ai scăpat de griji dar copilaÈ™ul ăla ??? A scăpat de viață… Acuma nu fac eu pe marele umanist dar ne jucăm deja cu vieÈ›ile altora de parcă ar fi mere pere în panere. Am ajuns să privim avortul ca ceva firesc , ca o chestie ce incomodează , ca o pereche de pantaloni prea lungi pe care îi scurtezi ca să poÈ›i umbla cum trebuie. Multe fete gândesc la fel când e vorba de avort. Am ajuns să ucidem din obiÈ™nuință È™i tot mai mult dintr-o comoditate personală. Ne încurcă copiii nedoriÈ›i. Ce bine că scăpăm atât de uÈ™or de ei… Altfel ce ne-am face ?… Ce chestie stupidă ipocrită inumană… Oare de ce ne oripilăm când o scroafă își mănâncă purceluÈ™ii ? De ce ne oripilăm când în lumea necuvântătoarelor femela care a născut își ucide puii ? De ce È™tim să arătăm cu degetul scârbiÈ›i într-acolo ? Spre noi înÈ™ine nu arătăm niciodată … Pentru că avem inteligență ? La naiba !… PuÈ›ină responsabilitate , vă rog ! Avortul e o problemă spinoasă foarte care nu trebuie tratată cu atâta uÈ™urință. La o adică de ce s-a legalizat avortul ? Ca să nu încurce proastele !!! (È™i proÈ™tii desigur). Avortul e permis doar în caz de viol , după părerea mea. ÃŽn rest , devenim noi înÈ™ine niÈ™te dumnezei criminali È™i sub pretextul că decât o viață de câine , pentru cel care se va naÈ™te , mai bine nici una , recurgem la avort cu o uÈ™urință egală cu prostia , cu josnicia , cu crima , cu inumanul. Dacă eÈ™ti un bebeluÈ™ nenăscut È™i ai auzi că urmează să mori , ce ai simÈ›i ? Avea dreptate F.M. Dostoievski când spunea prin gura unui personaj de al său (nu mai È™tiu exact care) că în clipa sinuciderii omul devine egal lui Dumnezeu. Eu spun că ne-am È™i făcut egalii Lui prin gestul abject al avortului. Am vrut să devenim proprii noÈ™tri dumnezei. Am devenit. SunteÈ›i fericiÈ›i ? Vezi paiul din ochii altora … Dar bârna din ochiul tău a devenit atât de personală că face parte din tine È™i dacă o scoÈ›i rămâi infirm… Atâta comoditate È™i ipocrizie încât vărs iar acru-verde-amar. Lasă bârna acolo , ca nu cumva să vezi limpede È™i să fii tu cel arătat cu degetul din cauză că ai ochii limpezi… Mori scumpule , cu gândul împăcat că ai mulÈ›umit turma È™i nu i-ai încălcat regulile. Ai fost un cetățean model. Fii fericit dar È™i dormi în pace. Dumnezeu există ? ÃŽnclin să cred că nu. Nu-i simt puterea , nici mângâierea , nimic. Și eu am vrut să cred ! L-am căutat peste tot , în mine È™i în afara mea. Nu e de găsit. Ortodoxia È™i catolicismul mă dezgustă prin tradiÈ›iile È™i canoanele greoaie după care se conduc. Sectele astea mărunte atât de asemănătoare mă amuză teribil : pline de oameni frustraÈ›i È™i mărginiÈ›i. Desigur că în fiecare cult am găsit exepÈ›ii extraordinare dar asta nu schimbă majoritatea componentă. CreÈ™tinismul în sine îl am sub semnul întrebării. De ce ar fi neapărat el calea cea dreaptă ? IubeÈ™te-È›i duÈ™manul. ÃŽntr-o religie a iubirii nici nu ar trebui să existe conceptul de duÈ™man , spunea PleÈ™u. Și nu vorbea prostii. Amintiri de iarnă de poveste : ninsoare mare , grea È™i tăcută. Un pat călduros È™i o femeie încolăcită goală pe lângă trupul meu… Amândoi privim pe geam ninsoarea aceea de basm luminată magic de lămpile electric-albastre de afară. Eu spunându-i poveÈ™ti despre mine È™i ea întrebând ca un copil tot felul de prostii. ÃŽn fundal muzică de pace legendară. Și eu È›inând-mi femeia-copil în braÈ›e. Un dulce paradis pierdut în amintiri de nostalgie caldă. Azi nu mai sunt decât un suflet mic È™i zbârcit ca o prună uscată. AÈ™a au hotărât oare zeii ? Adesea propria mea prostie mă ucide. ÃŽn clipele de după mă urăsc È™i dacă n-aÈ™ fi eu cel al meu unic È™i indivizibil , m-aÈ™ omorâ fără să stau pe gânduri… Uneori nu merit pur È™i simplu să trăiesc. Dacă n-aÈ™ fi atât de prost , ce bine ar fi… Nu ? SenzaÈ›ie de sfârÈ™it de lume… senzaÈ›ie de apăsare acută , de pericol iminent È™i eu , cel neputincios , urându-mi propria neputință. O viață de lenevie , autocompătimire È™i lamentări inutile È™i seci. Dacă aceste lucruri m-ar împinge cumva spre pasul următor nu mi-ar fi ciudă dar toate lamentările È™i urletele mele surde nu sunt decât un consum inutil de timp. Cred că de fapt aceasta e senzaÈ›ia mea : de inutilitate. Inutilitate. Nulitate. Dacă inima mea ar avea o inimă… Oamenii È™i-au vândut fericirea È™i libertatea pe hălci de carne. AplaudaÈ›i , vă rog ! Să nu dai libertatea pe nimic. Nici fericirea. Nici nefericirea. Vrei o viață ca în reclame ? Perfect ! Ia viaÈ›a în pulă , n-o mai lua direct în piept…! Dă-mi Doamne răbdare… Da’ repede-repede că nu mai pot !!! Mi-e dor de poveÈ™ti pline de zmei , de mitologie fabuloasă , de magi È™i de zeiÈ›e. Tânjesc după BucureÈ™tiul anilor ’30 cu tot parfumul È™i muzicile lui…Vreau să fiu altcineva , într-un alt timp… Asta cam seamănă a fugă din faÈ›a provocării : viaÈ›a. Asta e marea provocare cu care te-ai născut. Cu asta trebuie să te lupÈ›i. Doar după această luptă ai È™ansa să vezi soarele inundând divin goliciunea fiinÈ›ei tale. EÈ™ti conÈ™tient de provocare ? Sunt atât de prost. Mă plâng mereu de lipsa banilor… Adevărul e că atunci când îi am arunc cu ei în stânga È™i în dreapta. Bucurie debilă de țăran retardat ajuns peste noapte boier. Când am bani nu È™tiu ce să fac cu ei. Mă încurcă. Fac orice ca să scap cât pot de repede de ei. AÈ™a revin la lipsuri , la datorii È™i mă simt iar în elementul meu. Prostie , prostie , prostie ! Caut cauza acestui comportament stupid È™i înclin să cred că din cauză că mă imaginez tot impul cum aÈ™ fi eu bogat È™i ce aÈ™ face cu banii… De asta sunt rege pentru o zi. Era o vorbă englezească ce-mi vine ca o mănușă : king for a day , fool for a lifetime. AÈ™a sunt eu timp de câteva ore , o dată pe lună : rege ; până se termină banii È™i reîncep tardivele È™i inutilele lamentări… Sunt exact unul din oamenii din grotă care văd pentru prima dată lumina È™i , nefiind obiÈ™nuiÈ›i cu ea , își acoperă ochii È™i se întorc la întuneric. ÃŽmi place să umblu prin noroi. Acesta e elementul meu chiar de aÈ™ fi Solomon. Degeaba îi dai porcului bucate alese , el preferă cocina… Prostie , prostie , prostie !!! (mărunt retardat născut din eroare) Și de n-ar fi atâta obsesie È™i alergătură disperată pentru sex , pentru carne presând carne , lumea ar sta pe loc , ar putrezi. Mă tot gândesc : de unde atâta aviditate pentru sex ? Cred că totul se află înrădăcinat în prejudecățile inoculate de religie… A dispărut pacea È™i liniÈ™tea de când sexul a fost decalarat fruct interzis. E în firea umană să vrei ce nu poÈ›i avea , altfel ar fi jale animalică È™i inconÈ™tientă… Cred că de aici se trage atât progresul cât È™i regresul omenirii. Din conceptul lucrului oprit sau imposibil. Din cauza asta avem telefonie mobilă , televiziune , aeronave… Dar sexul nu a fost niciodată epuizat. Va rămâne mereu concepÈ›ia lăuntrică , nemărturisită È™i aproape instinctuală a fiecărui occidental despre paradis È™i fericire. Sexul e mitul etern. Freud n-a vorbit întotdeauna aiurea… Vorbesc , vorbesc , vorbesc , gândesc. Ei È™i ??? Sunt eu mai fericit decât un aurolac savurând un sandwich cald cu carne de pui ? NUUU !!! Și atunci ? Tot vorbesc de turmă. E adevărat că nu sunt ca ei. Sunt undeva la marginea lor , complăcându-mă în păreri bune despre mine , nefericit , gândind prea mult È™i trăind prea puÈ›in. Și mai ales teribil de singur. ÃŽn timp ce ei , negânditorii È™i necugetătorii trăiesc fără griji , eu am murit undeva între marginea nepăsării lor È™i a izolării mele. Cine a câștigat ? Turma !!! Turma câștigă întotdeauna. Sunt mai mulÈ›i. ToÈ›i. Și eu sunt singur. Cum e mai bine ? O caricatură de geniu pustiu , neînÈ›eles , singur marginalizat , autoexilat sau un omuleÈ› mărunt È™i gri al turmei luând parte la exuberanÈ›a corupătoare È™i animalică a vieÈ›ii ? A fi sau a nu fi capabil să iubeÈ™ti ? Asta-i întrebarea finală È™i corectă. Mult prea multă contradicÈ›ie într-un singur om. Prea multă. Se poate muri din asta È™tii ? De nu-mi va fi frig , am să mă întorc în zori… Stau È™i vorbesc despre viață în loc să îmi trăiesc viaÈ›a. Proastă strategie ? Cândva , undeva , mi-a scăpat ceva , am făcut o mică eroare… Nu-mi dau seama ce anume , dar simt că aÈ™a e… Corupt !!! Eu. Cel fără pată , cică… Lipsurile te obligă să calci peste tine , peste principiile de care tu eÈ™ti atât de mândru… Odată creat precedentul corupÈ›iei , eÈ™ti obligat din inerÈ›ie să continui… Lipsurile È™i foamea care bate la ușă , corup È™i È™terg concepÈ›iile tale luminoase despre corectitudine dreptate È™i despre cum ar fi lumea ta… Ce te faci ???? Te sperii , încerci să fugi , să îți spui că nu eÈ™ti tu ăla , te ascunzi te prefaci că totul e în regulă , că eÈ™ti în rând cu lumea… Și asta-i scumpule !!!! Ai ajuns în rând cu lumea , tu cel unic , cel bun , cel drept , cel care ai fugit mereu de asta… Nici nu È›i-ai dat seama când s-a întâmplat… De ce È›i-e frică nu scapi spune o vorbă bătrâni. Sunt la fel cu turma : omuleÈ› gri È™i nesemnificativ… Nostalgia comunismului destul de pregnantă în minÈ›ile celor care au trecut de 40 de ani. Nostalgia după acea stabilitate economico-socială.Totul devine evocat cu patos cu fericire , cu aer de bine general È™i legendar. Din comunism eu nu-mi aduc aminte decât ore nesfârÈ™ite la cozi pentru pâine , lapte , unt È™i cartele pentru raÈ›ionalizare… Nu am avut o familie de intelectuali racolaÈ›i de defunctul PCR. Nu am avut pile la alimentări. Nu am avut nimic altceva decât pene de curent È™i uniforme egalizatoare. Toată lumea nostalgic-comunistă îmi spune că toÈ›i aveau slujbe , case , siguranță… Chiar părinÈ›ii mei au primit un apartament incredibil de friguros pe timp de iarnă. Mi-aduc foarte bine aminte spaima ce mă cuprindea când tot oraÈ™ul se scufunda în beznă. SenzaÈ›ie inconÈ™tientă de apocalipsă. Mi-aduc foarte bine aminte cum s-au adus portocale în ajunul Crăciunului È™i am stat la coadă câteva ore pentru că se dădea un kilogram de persoană ( la acea vreme portocalele erau un lux iar faptul că se livra un kilogram de portocale de persoană asta însemna că toată familia trebuia să fie prezentă la tejghea È™i această măsură constituia una din directivele luminate ale PCR). ÃŽn clipa în care s-au deschis uÈ™ile alimentarei valul animalic-debil de oameni m-a împins într-o ușă cu geam È™i grilaj de fier. Mama mă È›inea de mână dar parcă era la kilometri depărtare , n-o vedeam. Nu-i simÈ›eam decât mâna îngheÈ›ată È›inându-mă strâns. Geamul uÈ™ii de fier a cedat È™i eu am ajuns lipit de grilaj cu barele de fier strivindu-mi faÈ›a. Nu-mi mai aduc aminte decât cum am plecat acasă bocnă , cu punga mea de portocale în braÈ›e , plângând. Aveam nouă ani. Altă dată , È™tiu că au adus carne de pui , care se putea cumpăra tot în funcÈ›ie de numărul de persoane prezente. Puii congelaÈ›i se dădeau doar prin spatele magazinului ca să nu se producă iar distrugeri din cauza mulÈ›imii… Nu mi-a rămas întipărită în minte decât imaginea bărbaÈ›ilor , capi de familii , care , cu pungile pline cu carne de pui în dinÈ›i È™i ca să poate ieÈ™i din aglomeraÈ›ia aceea compactă, escaladau pereÈ›ii acoperiÈ›i cu plase de fier (magazinul era unul recent È™i probabil aÈ™tepta sa fie tencuit ) făcând un alpinism domestic , penibil È™i umilitor pentru că în spate mulÈ›imea era prea multă , prea deasă È™i prea înnebunită pentru a lăsa cale de întoarcere. Șiruri nesfârÈ™ite de blocuri urâte , făcute după tipar , defilări cu zâmbet forÈ›at , imaginea lui CeauÈ™escu omniprezentă È™i minciuni după minciuni pe care atunci le-am crezut cu jumătate de inimă È™i nu le-am crezut în totalitate nu pentru că eram precoce È™i prea deÈ™tept , nu le-am crezut pentru că instinctul îmi spunea inconÈ™tient că tot ceea ce văd are o spoială grosolană. Nu putea fi totul atât de roz ca în cărÈ›ile de propagandă. Ceva nu era adevărat. Steinhardt spunea că atunci când auzi de comunism să fugi ca de dracu’. ÃŽn plus de asta nesfârÈ™itele oribilități scoase la iveală după ’89. Deportările , frica de turnători , omniprezenta Securitate È™i în general aberaÈ›ia socialist-comunistă. De fapt cine plânge după comunism ? Cei care au dus-o bine. Cei comozi. Cei care au fost învățaÈ›i cu un salariu bun pe o muncă puÈ›ină. Cei care au avut pile. Cei care au furat ca în codru. Voi nu vedeÈ›i oameni buni că acel luminat comunism nu făcut altceva decât să vă spele creierele ?????? V-a egalizat pe toÈ›i astfel încât leneÈ™ul să aibă la fel cu acela care munceÈ™te pe brânci. Și faptul că v-a făcut pe toÈ›i egali n-a fost decât o îndobitocire în masă. Comunismul v-a învățat că statul se ocupă de tot È™i de asta azi incapabilii â€È™coliÈ›i†în comunism fac greve când se închide fabrica È™i cer guvernului să rezolve treaba. De ce refuzaÈ›i să vă descurcaÈ›i singuri ??? De ce nu pricepeÈ›i odată pentru totdeauna că aÈ™a cum îți aÈ™terni , aÈ™a vei dormi. Comunismul a ucis orice spirit de întreprinzător în români. De ce vă e lene să gândiÈ›i È™i să alrgaÈ›i după popria voastră fericire ? De ce încă mai stăruie în mintea voastră acea imagine dulce a leneviei È™i complacerii în faÈ›ada socialistă ? Comunismul v-a făcut să vă fie lene È™i să vă muiaÈ›i posmagii… ToÈ›i aÈ™teaptă să pice din cer. E la îndemână să vrei să pice din stele ; da-È›i-mi vă rog două mâini întinse la creÈ™it , vreau să-mi bag pula-n ele ! (Cheloo) Poate că sunt eu idealist È™i vreau să pot vorbi liber È™i să înjur pe cine-mi place dar niciodată n-am să regret comunismul È™i nu am să accept vreo formă a lui oricâtă stabilitate socială ar oferi acesta. Și dacă tot îmi scoateÈ›i ochii cu partea economico-socială de ce nu vreÈ›i să acceptaÈ›i că în cazul în care comunismul ar mai fi È›inut câțiva ani am fi ajuns canibali ? Sunt niÈ™te legi simple ale economiei pe care nostalgicii refuză să le cunoască È™i să le accepte. Totalitarismul e o trăsătură majoră a țărilor sărace È™i din păcate România s-a învățat atât de mult să fie violată încât dacă nu e absurdizată devine dezorientată. Mi-e silă de nostalgicii comuniÈ™ti. Dacă vă e dor de comunism de ce nu cereÈ›i domiciliu obiligatoriu în Bărăgan , snopeli în bătaie la Jilava , Sighet È™i Aiud È™i dacă tot vă e dor de comunism de ce nu vă apucaÈ›i de un nou canal Dunăre-Marea Neagă având în meniu umilință , dezumanizare , reeducare în spirit socialist , absurdizare È™i debilizare forÈ›ată ? Vă e dor de comunism leneÈ™ilor , hoÈ›ilor , pupincuriÈ™tilor , aplaudacilor , piloÈ™ilor , egalizaÈ›ilor , închistaÈ›ilor , îndobitociÈ›ilor , È™terÈ™ilor ? Mie unul nu mi-e dor. Sunt adeptul conceptului ca fiecare să aibă exact atât cât munceÈ™te. Nu vreau egalitate nemeritată. Prefer libertatea în locul debilitățiii È™i absurdității unui sistem totalitar. Nu spun că ceea ce se întâmplă la ora asta România e pe calea ce a bună , dar e mai bună de un miliard de ori decât comunismul. Pentru mine comunismul nu înseamnă decât turnători , cartele de raÈ›ionalizare , întuneric , frig , spaimă , îndobitocire în masă , absurd , absurd , absurd. ReînvățaÈ›i-vă să luptaÈ›i , dragilor. E singura cale. Dacă regretaÈ›i atât de mult comunismul È™i l-aÈ›i iubit precum spuneÈ›i , ar fi o chestie de onoare să intraÈ›i în pământ odată cu el… Dar comunismul v-a È™ters din creiere conceptele de onoare , demnitate , curaj È™i nobleÈ›e pe motiv că aceste concepte burghezo-moÈ™iereÈ™ti dăunează grav sănătății… Comunismul a murit. Voi de ce nu vreÈ›i să muriÈ›i , comuniÈ™tilor ? Tânjesc după tremurul acela lăuntric al îndrăgostitului. Doar atingerea carnală nu mai îmi e de ajuns. Nu mai vreau sex sec , inutil , rece , distant. Vreau mai mult decât acel frecuÈ™ carnal de lungă durată , steril , inutil. Plăcerea cărnii devenită chin indiferent. Doi oameni sorbindu-È™i singurătatea împreună , prefăcându-se că totul e bine. Doi prefăcuÈ›i inadaptaÈ›i È™i fricoÈ™i să își recunoască neputinÈ›a , forțând iubirea , cu toate că amândoi È™tiu foarte bine că nu există È™ansă. Doi prefăcuÈ›i aÈ™teptând moartea , fiecare în singurătatea lui lăuntrică , ascunsă È™i nemărturisită. Tu ai nobleÈ›ea de a-È›i recunoaÈ™te greÈ™elile È™i de a sta drept È™i fără frică în faÈ›a consecinÈ›elor ? Adevăr , curaj , demnitate , nobleÈ›e. Fii OM ! PoÈ›i , stârpitură ? Rutină , rutină , rutină… Și eu pe unde m-am pierdut ? Cui m-am vândut ? Tot sistem concentraÈ›ionar poate fi È™i societatea care prin legile ei nescrise È™i universal valabile îți îngrădeÈ™te libertatea de a fi tu însuÈ›i. Mă simt przonierul acestui sistem. Ce curve sunt oamenii… Câtă josnicie , prefăcătorie È™i meschinărie poate încăpea într-un singur om. Te lucrează pe la spate , È™tie că tu È™tii acest lucru È™i cu toate astea se preface că e prietenul tău cel bun È™i drept ; îți zâmbeÈ™te la fel ca înainte È™i tot jocul ăsta de-a v-aÈ›i ascunselea după degete mă scârbeÈ™te. Aloooo… PuÈ›ină demnitate n-are nimeni de vândut ? Am s-o cumpăr eu pe toată È™i am s-o împart în mod egal prostimii. Poate aÈ™a… Dar de unde È™tii că nu vor apărea biÈ™niÈ›arii de demnitate ? Don Quijote nu se bătea el degeaba cu morile de vânt. Dacă am fi mai mulÈ›i… Construindu-mi propria închisoare , întind reÈ›ele de sârmă ghimpată , sub privirile gardianului È™i ale civililor de dincolo de gard. Libertatea mea e dincolo de aceste sârme de oÈ›el , la numai câțiva metri. Pot vedea libertatea , pot mirosi civilia. Suntem scoÈ™i la muncă , într-o închisoare mobilă , aflată în mijlocul libertății. Seara revenim la ziduri , gratii , gamele È™i inutilele discuÈ›ii deja consumate. Mâine vom vedea iar libertatea. Dar până atunci n-are cineva o È›igară ? Mi-e dor de-o pizdă È™i să dau o muie ca în filme. Dar cine s-ar fute cu mine ? Vreau să iubesc ca să pot uita tot ce mă doare. AÈ™ază-te lângă mine , iubito , sub acest cer murdărit de nimicnicia oamenilor. Cineva se plângea de lipsa oamenilor de calitate , a oamenilor fără suflet. Ce copil debil… A dispărut demult omenia dintre oameni. Se plângea că cel pe care l-a ajutat să revină la lumină din noroi , l-a aruncat în stradă ca pe un câine. Să ne mirăm scumpilor ??? O merita , nenorocitul. Sentimentalii È™i sufletiÈ™tii sunt prin definiÈ›ie falimentari. Să dispară deci. Dar sunt atât de frumoÈ™i ! ( AÈ™a… Și ?) … că doar n-o fi moartea capătul lumii… Fute-mă… Fute-mă. Fute-mă ! Fute-mă !! Fute-mă !!! Fuuute-măăă !!!… AÈ™a să-mi urle târfele în urechi , femeile să fie toate curtezane de curÈ›i vechi… Devin mărunt È™i gri. ( AÈ™a… Și ?) Să-mi iau lumea în cap ? Sau unde s-o iau ? M-aÈ™ îmbăta. Ar cam fi timpul. … È™i-apoi să urle lupii toÈ›i , să urleee… Să cadă paznicii de rai din turle , să cadă Dumnezeu din ceruri ude , ca să-l vedem È™i noi la chip , la trup , la sufletu-i greoi È™i să îl luăm puÈ›in la bani mărunÈ›i , de la copiii cei de țâță , la noi , la cei cărunÈ›i… Oare ce ar avea de spus ? Uf ! Iar am căzut în cap de sus… N-aveÈ›i o cruce ? Dar voi cine sunteÈ›i ? V-am promis eu aÈ™a ceva ? Curios , nu-mi aduc aminte să-mi fi scris memoriile. Nici măcar nu È™tiu să scriu. Și chiar dacă le-aÈ™ fi scris era neapărată nevoie să le È™tie toată lumea ??? SunteÈ›i nebuni ! Nebuni de legat. Cu toÈ›ii. Eu n-am chemat pe nimeni la nici o judecată. Sunt paÈ™nic. Nu am necazuri cu nimeni. Despre ce naiba tot vorbiÈ›i ? Ce lume ciudată , dom’le. Ce lume ciudată… Ce mult s-au schimbat toate… Și n-am tras decât un pui de somn. Dar dacă muream ? ÃŽÈ›i poÈ›i închipui ce aÈ™ fi găsit la înviere ? Maică-măiculiță… Cred n-aÈ™ fi fost în stare să spun nici cum mă cheamă. PSEUDORECLAMà Vrei un viitor sigur È™i plin de satisfacÈ›ii ? Sesiunea de admitere în Rai începe la sfârÈ™itul lumii. GrăbeÈ™te-te ! Admiterea constă doar dintr-un concurs de dosare care trebuie să conÈ›ină a) foile de pontaj individual sau colectiv de la biserică È™i b) o declaraÈ›ie pe proprie răspundere care trebuie să cuprindă : - eventualele injurii È™i calomnii - agresiuni de orice factură È™i nivel fizico-emoÈ›ional - atitudinile de frică sau indiferență DeclaraÈ›iile se consideră valide dacă aceste acÈ›iuni (luate împreună , asociate aleator sau fiecare în parte) comise de-a lungul vieÈ›ii È™i/sau morÈ›ii , au dăunat grav sau mai puÈ›in grav sănătății unor terÈ›e persoane (decedate sau încă în viață la data concursului de admitere), grupuri sau instituÈ›ii. Vă urăm baftă ! (că aveÈ›i nevoie , nu de alta) (pentru informaÈ›ii privind admiterea în Rai apelaÈ›i gratuit 0800-DUMNEZEU de luni până vineri între orele 8-20; dacă linia e ocupată lăsaÈ›i mesaj după semnal) (contestaÈ›iile se depun prin SMS la 666 , 1.20 $/SMS+TVA) Cică iese unu’ din închisoare după ani lungi de detenÈ›ie în care nu atinsese vreo femeie. Pe prima pe care o vede o bagă într-un tufiÈ™ , o violează cu sălbăticie după care , aÈ™a pe jumătate leÈ™inată cum era , îi ia mâna È™i i-o sărută galant spunându-i - Plăcerea a fost de partea mea ! Ha ! Mă È›in de bancuri. Dar cine plânge ? Cine ? De ce taci ? Spune-o cu voce tare. AÈ™ vrea niÈ™te heroină injectată direct creier. Ca să pot uita tot ce mă doare. Să fiu mântuit de neliniÈ™tile È™i frica pe care nu vreau să le recunosc ca fiind ale mele. Să dau bir cu fugiÈ›ii… SperanÈ›e. Sper să nu dau greÈ™ sperând. AÈ™tept cu emoÈ›ie să mă îndrăgostesc. Sper blând È™i senin. Totul începe să urce… Până unde ? Sper cu inima îndoită de insucces dar totuÈ™i sper. Mi-e silă de mine , de cel care mă credeam superior , inatacabil , incoruptibil , de nemituit… Am intrat în È™leahta celor care fură cu zâmbetul pe buze , mi-a pierit orice urmâ de mândrie , de judecată È™i totul pentru câteva hârtii care îmi permit să am o burtă mereu plină È™i îndestulată… EÈ™ti mulÈ›umită mamă ? Fiul tău a ajuns È™i el în rând cu lumea… Fură , înjură , înÈ™eală , minte , ucide… Mă afund zilnic în acest noroi colcăitor al È™mecheraÈ™ilor , al celor care sunt cu un pas în faÈ›a celorlalÈ›i È™i mi-e frică de lăcomia din ochii ce-mi sclipesc aprins la auzul cuvântului ban. Mi-e frică de frica mea care m-ar putea de gol È™i îmi doresc să mă pot opri È™i să spun : Până aici ! O , dar de n-aÈ™ fi atât de slab , atât de rob acestui carusel care ia o viteză ameÈ›itoare. Mi-e teamă nespus de clipa în care n-am să mă mai pot È›ine de barele acestui uragan cu vârtej ameÈ›itor… Mi-e frică (teribil de frică !) de clipa căderii pentru că È™tiu bine că aceste căderi ale mele sunt dure , adânci È™i umilitoare… Mă urăsc pentru lăcomia mea nesăbuită care cere mai mult , mai mult , mai mult… Mă simt atât de mic , atât de pătat , atât de umilit de puterea acestui demon-ban care vine la tine cu argumentele logice ale burÈ›ii… Nu poÈ›i nega foamea , nu poÈ›i nega umilinÈ›a de a nu avea ca restul È™i totuÈ™i mi-am călcat peste mândrie , peste promisiunea făcută cu atâta credință mie însumi , peste principiile de care eram atât de mândru… Și dacă aÈ™ renunta aÈ™ fi un fraier. Eu nu mai vreau să fiu fraier… Și touÈ™i această lăcomie mă ucide , mă seacă , îmi aprinde scântei de nebunie libidinoasă în ochi , îmi ascunde sufletul , îl îmbracă într-o grea platoșă de nesimÈ›ire care acceptă jaful cu bună È™tiință. Unde-i acel dumnezeu mult lăudat , să mă scoată din propria-mi decădere ? Unde ??? O atât de acută senzaÈ›ie de pericol , de aÈ™teptare a unui iminent pericol , a unei iminete demascări , a ruÈ™inii de a fi È›inta degetului arătător al mulÈ›imii batjocuritor-rânjitoare. Lectura Donnei Alba a lui G.M. nu face È™i ea decât să deschidă vechi răni ale sufletului meu pe cale de împietrificare , prin lumina personajului Alba… Astfel cuprins între ruÈ™inea de a fi acuzat de furt cu iz de găinărie È™i sângele prinzând clocot din amintiri de suflet înÈ™elat, mă chinui sufleteÈ™te în neîndurătoare focuri interioare , acordându-mi de unul singur stigmatele unui romantic răvășit de remuÈ™cări onorabile. DAR sunt jalnic , un om de tot rahatul È™i mai ales singur , neiubind È™i neiubit de nimeni… Mori gânganie mică È™i meschină , mori ! AceeaÈ™i frică de propria-mi lăcomie secondată îndeaproape de frica generată de lăcomia celorlalÈ›i cu care fur. Noi furăm împreună. Mi-e frică È™i de lăcomia lor , de nemulÈ›umirea lor care s-ar putea termina prin turnări reciproce. Mi-e silă să depind de cuvântul lor. Pietre de moară cocoșându-mă. Și eu cu burta plină tremurand de frică sub povara lor. Și tac certându-mă. Hai viteazule , pune frână dacă mai poÈ›i… Din nou aceeaÈ™i lipsă de nobleÈ›e a celor din jurul meu mă face să vărs iar verde , acru È™i amar. Lăcomia aceea stupidă pentru banii de pâine a celorlalÈ›i mă face să îi văd mărunÈ›i de tot , mici cât păduchii ! Dar eu , cel ce fură , unde sunt eu ? Le pot cere altora să aibă nobleÈ›e față de mine când eu însumi nu am ? ÃŽncet-încet prind obiceiul de arăta cu degetul în cu totul alte direcÈ›ii , numai spre mine nu. Nu-mi mai vine să spun nimic. Atâta timp cât eu nu sunt cu nimic mai presus mulÈ›imii , de ce aÈ™ condamna mulÈ›imea ? Josnic. Josnic. Josnic. Mi-e trupul greu de plumb bacovian , mi-e frig… Prea frig să miÈ™c , să mai exist , să strig… Impozitul diferenÈ›iat în funcÈ›ie de venit , cu menirea de a reduce diferenÈ›ele sociale, nu e decât o formă de comunism servită drept măsură de integrare europeană. Atât de proÈ™ti suntem , noi românii… Adică fugim de comunism , murim ca să scăpăm de el , pentru ca într-un final penibil să dorim aceeaÈ™i egalizare socială , acelaÈ™i stat să se ocupe de tot ce ne doare , acelaÈ™i mod de a munci : eu ma fac că muncesc , tu te faci că mă plăteÈ™ti… Și uite aÈ™a am trăi fericiÈ›i complăcându-ne în lâncezeala cu gust de moarte a comunismului. Când vom învăța că trebuie să È™i muncim ? Sau am uitat deja acest lucru ? Continuăm să ne lamentăm la nesfârÈ™it despre ghinionul nostru ca popor , despre nedreptățile de zi cu zi , dar nimeni nu face nimic. La muncă retardaÈ›ilor ! La muncă ! Și aÈ™a îmi vine câte o furie oarbă când aud pe cei trecuÈ›i de 40 de ani spunând că la anii mei ei erau aÈ™a È™i aÈ™a , că lucrau , că făcuseră deja armata È™i copiii… Ia să fi trăit ei în condiÈ›iile României de azi , să-i văd eu atunci… Ar fi ajuns cerÈ™etori , milogi prin pieÈ›ele oraÈ™ului… Văd oameni care refuză să își trimită copiii capabili la È™coală pe motiv că ei la 17 ani erau deja în producÈ›ia socialistă È™i că aÈ™a se cade să facă È™i plozii lor… De ce dacă părinÈ›ii noÈ™tri au mâncat căcat cu mâna noi trebuie să mâncăm cu două mâini ? Ca să le rămână lor bani de înecat amaru-n băutură… Mă fut în gândirea lor îmbibată de alcool È™i comunism de viță veche ! Știi tu oare femeie desfrânată că mi-ai fost mai scumpă decât propria-mi viață ? O , È™i cum pozezi în ființă prealuminată ! Cum ai mai dus de râpă mulÈ›i nefericiÈ›i , nenorocindu-le pe veci scurta lor viață !… Și cum adori tu să roiască bărbaÈ›ii virili în jurul tău !… Și mai ales cât îți mai place gustul dulce al aventurii desfrânate , al fricii de a nu fi surprinsă înÈ™elându-È›i iubitul !… Și cât de mult iubeÈ™ti tu pula care te face fericită , fericită… ÃŽn toate aceste plăceri nocturne consumate pe furiÈ™ , calci peste tot È™i peste toÈ›i. Calci peste demnitatea fiecărui bărbat , ridiculizându-i amoroasele porniri È™i toate romanticalele ieftine È™i răsuflate dar venite pure È™i lipsite de vlagă , să È›i se aÈ™tearnă la picioare. Ah , cât te iubesc È™i te urăsc zeiță a desfrânării !… Și prin chinul meu mistuitor È™i întunecata-mi judecată tu treci falnică È™i mândră fără păs… Te dai tuturor È™i rămâi doar a ta… Muri-vei singură È™i deÈ™artă dar eu tot am să te iubesc… Luptă câine fricos , luptă pentru viaÈ›a ta !… Tremur tot… Există momente când un fapt mărunt , o vorbă aruncată la nimereală sau un chip descătuÈ™ează în tine casacade de contradicÈ›ii , iubiri fulgerătoare… De astea mi-e mie frică. De deciziile luate pe moment care te pot nenoroci pe mult timp È™i ale căror urmări le plăteÈ™ti toată viaÈ›a. ÃŽncep să devin tot mai mult unul din mulÈ›ime… Mi-a dispărut entuziasmul pentru aventura , nu mai respir aceea exuberanță efervescenta a tinereÈ›ii… Am o slujbă , am o iubită , am să îmi cumpăr È™i o casă… Ce mai vrei ? Sunt de-al lor ! ÃŽmi amintesc cum acum o vreme eram liber , liber… Trăiam din plin , mă descopeream È™i totul era un spectacol tragi-comic plin de viață. Eram un fel de atidot împotriva plictiselii , aveam curajul să râd oriunde È™i oridecine. Iubeam teatrul , îl trăiam È™i îl respiram… Eram unul din frumoÈ™ii nebuni ai marilor oraÈ™e. Acum am ajuns un om serios : du-te la muncă , hai de la muncă , mănâncă , dormi , du-te la muncă… M-am uitat pe mine , nu mai îndrăznesc să visez , uit să respir… AceeaÈ™i senzaÈ›ie de inutilitate , de uitare de sine , de gând searbăd. Am uitat exbureanÈ›a scenei , plinătatea poeziei , am devenit unul din popor. Din topor. Sec , adormit , având în prim-planul acÈ›iunilor sale banul, furtul, berea… ÃŽncet-încet învăț să accept lucrurile aÈ™a cum sunt fără să ( mă ) întreb : DE CE ? ÃŽn loc să lupt , mă adaptez . Mă camuflez ca nu cumva să ies în evidență È™i să mă dau de gol eu pe mine însumi. Sunt compromis. COMPROMIS ! Iar celor care îmi reproÈ™ează deja asta nu am ce să le răspund. Tac. Am uitat zborul , sunt una din miliardele de găini care nu È™tiu să zboare. Nici măcar nu încerc. Am renunÈ›at È™i la asta. Nu mai există decât ziua de mâine , banii , femeile. Nu mai visez , planete minunate , nici să schimb lumea , nici să subjug conÈ™tiinÈ›e… Nu mai vreau nimic. Nu mai gândesc. Eu , robotul. MunceÈ™te , bea , hrăneÈ™te-te , dormi , procreează , munceÈ™te… Toate visele mele , tot ce visam , tot ce gândeam par acum amintiri vechi È™i prăfuite, chestii mult prea lipsite de importanță ca să-mi mai pierd vremea cu ele… Or, eu pentru astea trăiam , respiram prin gândurile mele , mergeam mai departe cu visele mele… Aveam mult mai multă viață , eram mai clocotitor , mai necruțător cu toată prostia È™i măgăria din jur… Momentan m-am adaptat situaÈ›iei. MulÈ›imea m-a înglobat în masa ei iar eu opun o rezistență din ce în ce mai mică. Am impresia că dacă mă prefac a accepta conduita mulÈ›imii nu fac altceva decât să stau la cutie , să acumulez forță È™i furie pentru ca într-un final glorios să lovesc fulgerător… Vorbe. Nimic mai mult. Prefăcăctoria asta a mea a devenit treptat-treptat felul meu de fi. Mi se pare deja stupid să rostesc cuvinte ca te iubesc , poezie , chatarsis… Ce sunt eu ? Anonimul gri din mulÈ›imea gri de anonimi. TrezeÈ™te-te dobitocule , lumea se scufundă È™i tu te gândeÈ™ti la furt…. Cu ce e mai presus un mort bogat decât un mort sărac ? Voi fi acolo. Nimic nu mă va opri. Poate doar dacă se dezlănÈ›uie iadul. (…și într-adevăr iadul s-a dezlănÈ›uit ! De ce ai promis ???) sunt obosit de atatea feÈ›e È™i discutii... obosit să mai lupt să mai respir să mai trăiesc ... nu îmi mai pasă de multă vreme ce sunt ce devin ce am fost sau ce voi fi... sunt gri ca restul lumii... nu stiu să iubesc să mă topesc... aripile mi s-au uscat È™i au cazut moarte pe undeva în urma mea iar eu nici măcar nu am simÈ›it când s-a întâmplat nenorocirea... si cui îi pasa ? nici măcar mie... atâta incertitudine È™i dorință mare de schimbare... vreau să iubesc ! Citesc Agonie È™i extaz a lui Irving Stone. Michelangelo mă fascinează. Mă văd pe mine acum câțiva ani : pur , neatins È™i mai ales pornit spre schimbarea în bine a omenirii. Dar am luat-o pe căi usoare , netede... Visam cu atâta patimă , mă refugiam de ieftinismele societății în lumile mele infinite È™i infint mai drepte È™i mai bune. Căutam fascinat originea adevărul esenÈ›a ... dar m-am lăsat pervertit de îndatoririle silnice zilnice... m-au corupt nevoile băneÈ™ti ale subzistenÈ›ei... È™i eu am cedat atât de uÈ™or !... de nu mi-ar fi atât de dor... Anna Karenina. O iert doar pentru că È™i-a părăsit soÈ›ul pentru Vronski. Dacă nu ar fi făcut-o nu era decât una din târfele îmbrăcate frumos È™i parfumate de atunci , de azi È™i dintotdeauna. Și o mai iert pentru că s-a mărturisit soÈ›ului ei. PuÈ›ină demnitate. Tu n-ai avut târfooo... Trebuie să fac ceva , să ies din platitudinea asta. Mă plafonez. Simt asta. Și în unele momente simt că totul e mai puternic decât mine , iar eu sunt mic , mic de tot È™i neajutorat. Unde am să ajung...??? Uneori sunt atât de prost. Spuneam odată că nimic nu e mai de preÈ› ca dragsotea. Și dacă dragostea asta trebuie să treacă prin stomac È™i prin portofel... Știu. Dacă adevărată nimic nu o va È™terge... Ea va dăinui... Oare ? Goană continuă după perfecÈ›iune... Altădată o căutam în vers în măsură în muzică. Acum o caut în portofel în È™menuri în bârfe...ÃŽn bălÈ›ile din mintea omuleÈ›ilor gri din jurul meu... De ce naiba cad toate ? sfârÈ™itul primei părÈ›i Partea a doua Am nevoie de o pauză. Să plec undeva departe de tot , la mama naibii , să uit de tot... M-am pierdut pe mine. Mi-e silă că lucrez zilnic cu cine lucrez. Cine stă cu porcii se porceÈ™te. M-am porcit. Mă complac în conversaÈ›ii de doi lei cu oameni de bani doar aÈ™a ca să treacă timpul , să nu par anormal , să râd dacă nu-mi vine , să vorbesc atunci când vreau să tac , să par unul de ai lor. Am uitat de idealurile mele , de calitatea oamenilor pe care îi aveam în jur , de visările mele. M-am trădat cu bună È™tiință È™i totuÈ™i am încercat să ascund trădarea față de mine însumi. Mă păcălesc zilnic spunându-mi că sunt ok , că sunt de gaÈ™că...Oi fi , dar nu de gaÈ™ca asta. De aialaltă , dinainte. Singura mea consolare e faptul că iubesc nedisimulat. Măcar aici nu mă mint. Am pierdut È™i simÈ›ul tragediei. ÃŽmi merge prea bine ? Nu aÈ™ crede. Asta nu face altceva decât să îmi arate un alt adevăr crud : creez doar atunci când o duc prost ! Doar atunci refulează invidia gelozia amintirile È™i tragedia. Dacă o duc bine nu mai sunt în stare să creez nimic. Nu-mi place asta. Deloc. Sunt È™i eu un amărât de scriitoraÈ™ (?) viteaz È™i plin de fiÈ›e. Nimic mai mult. Și după moarte praful gri va fi tot giulgiul meu. Și eu , EU , UNDE SUNT ??? Acu’ntr-o seară la televizor l-am văzut pe Paul Everac. Mic de tot , prăfuit È™i cu o sacoșă plină de cărÈ›i pe care le scrisese. Gestul său cu care scotea carte după carte subliniind că el le scrisese că erau multe , că erau bune m-a făcut să îmi fie milă de el. ÃŽncerca să se convingă cum că n-a murit că nu l-a uitat nimeni. Aici ! Aici ! Exist! Sunt eu , Everac ! Scriu cărÈ›i multe È™i bune ! Sunt un mamut al literaturii contemporane româneÈ™ti ... ( cum a fost posibil domnule să mă uite chiar toÈ›i mucoÈ™ii ?) Mă urăsc!!! Din toată fiinÈ›a mea mă urăsc ! Sunt profund dezamăgit de mine de peroana mea de caracterul meu de neputinÈ›a mea de a face față cu brio situaÈ›iilor simple care sunt la mintea cocoÈ™ului prost. Am dezamăgit persoanele care au crezut în mine am continuat sa mă mint ca tot ceea ce fac îmi place.... Dar de fapt care e adevărul ? Care? Sunt un om de rahat prefăcut până peste poate un om alunecos prost idiot retardat mintal ! Nu trebuia decât să supraveghez niÈ™te idioÈ›i! Când am fost luat la întrebări ce am făcut ? am încercat să mint cu juma de gură dar nici eu nu credeam ce am spus darămite È™eful ! Avea dreptate ! Dacă mâine are să mă dea afară să mă mir ? Să protestez ? Să zic că n-ar fi corect ? AÈ™ fi cel mai mare ipocrit al tuturor timpurilor ! Mi-e silă de mine ! AÈ™ vrea să nu mai fiu , să nu mai exist deloc , sămă nasc altundeva unde se poate trăi din scris , din citit , din supt pula... Aici nu-i loc de mine !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Mi-e jenă că sunt om ! Mi-e jenă că am dezamăgit ! Nu sunt decât o tăcere vinovată È™i neputincioasă cu ochii vinovaÈ›i îndreptaÈ›i spre pământ ! Spre noroi . Spre materia din care sunt eu plămădit ! O pulă bleagă! Asta sunt È™i nimic mai mult! Nu-mi rămâne decât ca mâine să înghit tăcut acuzele ( CORECTE !) È™i să primesc neputincios pedeapsa È™i ocara. Taci È™i inimă È™i rabdă-È›i idiotul pe care-l È›ii în viață degeaba pe pământ ! Muie incapabililor ! Muie mie ! Mori nefericitule ! Mori neputinciosule ! Mori umbra nimănui cu miros de om ! Ce trist e când un vierme de om care se crede mare È™i are puterea în mână te poate desfiinÈ›a fără să-È™i dea măcar seama ce face... Un gest venit dintr-un orgoliu idiot de retardat mintal... Comunism ! Problemă : un om cu coloană vertebrală dreaptă ar tăcea din gură când ar avea dreptate ? Poate , dacă de tăcerea lui se leagă pâinea care o mănâncă . Pâinea aceea plină de noduri în gât , de umilinÈ›a de a tăcea. Pâinea mânjită de căcat. Căcatul viermelui de om sub a cărui putere eÈ™ti. Bărbatul È™i femeia. Specii diferite , iar nu sexe. Acu o vreme eram extrem de mândru de pula mea. Nu reuÈ™ea să o termine nici o femeie oricât de tare ar fi fost ea. Nu mi-a fost niciodată jenă de bărbăția mea. ÃŽnsă acum... Femeia care e pe cale să îmi devină soÈ›ie doarme tăcută închisă în ea fără curajul de a-mi spune că nu o satisfac. Știu . I-am spus mai demult că o pot satisface în rare cazuri. Dar ce contează ? Te iubesc È™i asta mi-e de-ajuns. Iată că a È™i venit vremea când asta nu mai e de-ajuns. Ori ajunge foarte greu la orgasm ori am întâlnit în fine femeia normală. ÃŽn acest al doilea caz sunt un nimeni. Totul s-a spulberat. De ce nu-mi spui nimic ? Ce vrei să-È›i spun ???! È™i s-a întors cu faÈ›a la perete prefăcându-se că doarme , frustrată. Furată de plăcerea ei cea mare cu care e tot timpul pe punctul de a se întâlni. Și cârpa asta care se crede bărbat e atât de fericită. Dar eu ???? Un răspuns-întrebare-retorică năucitor È™i dureros luat ca o măciucă în moalele capului. M-a ucis. Mi-e ruÈ™ine de mine. Degeaba ne prefacem că asta nu contează ci iubirea. Dar iubirea nu trece doar prin stomac. Trece prin pulă È™i prin pizdă de asemenea. Ipocrizie. Am gâtul strâns de necaz. Să fuÈ›i degeaba. Sisif era un privilegiat pe lânga mine. Am dinÈ›ii strânÈ™i , privirea rece. Oare de ce doi oameni care se iubesc (?) care se adoră , devin doi străini ruÈ™inaÈ›i de propria goliciune după o partidă de sex murdar nereuÈ™it ? Fiecare se întorce în sine laÈ™ , fără curajul de a-È™i striga frustrarea. MănuÈ™i. Măști. Ne iubim doar , nu ? Ce să fac ? Stau pe gânduri. Nu e decât începutul. Nu e prima dată. Dimpotrivă. E a mia oară. De ce carnea refuză să facă pe plac cărnii ? De ce carnea vrea să conducă ? De ce e atât de puternică ? Două feÈ›e : una cărnii È™i alta a iubirii. Și faÈ›a cărnii conduce în momentele cheie. Din cauza cărnii avem tragedie. ÃŽnÈ™elăciune. Minciună. Trădare. ÃŽmpotriva tuturor È›ipetelor iubirii , femeia se dă altuia cu o pulă mai bună. Bărbatul se dă alteia cu o gură mai bună de supt. Iar eu sunt între carne È™i iubire. Adică un fel de no man’s land. ViaÈ›a È™i moartea sunt chestiuni secundare , derivate ale iubirii È™i cărnii. Poftele femeiii mele nu le pot împlini. Și-atunci ce fel de bărbat sunt eu ? Unul bun pentru perpetuarea speciei È™i nu făcut pentru evoluÈ›ia ei. Acel sentiment confuz de nesiguranță. Una din acele clipe în care întrebările nebuneÈ™ti de genul È™i dacă... încep să prindă contur , iar raÈ›iunea ne opreÈ™te să le dăm glas. Atunci ne simÈ›im fricoÈ™i , plini de necuraj , mici... RaÈ›iunea , gândul la rece devine dintr-o dată frică È™i neputință. Simt că umblu pe nisipuri miÈ™cătoare. Sunt speriat de mine însumi. Mă ascund eu de mine. Acel È™i dacă... râde de mine fricosul , râde drăceÈ™te È™i batjocuritor. De ce nu am curaj să dau piept cu È™i dacă...? Și acest fals răsboi lăuntric nu face altceva decât să mă sece de lumină È™i să mă întunece. Și lacrimi amare îmi picură în ureche. Otravă. Eminem. ParaziÈ›ii. Multă lume tinde să judece superficial iar prăfuiÈ›ii culturii ignoră cultura care se află sub nasul lor. E o cultură a non-violenÈ›ei (!) , o cultură a non-eroilor , a non-valorilor. E o oglindă în care suntem puÈ™i să privim. Și noi refuzăm. E prea simplu să fie doar atât. Avem nevoie de complicaÈ›ii. Limbajul forÈ›at la maxim , dus la extrem ca sa te trezească , să te È™ocheze È™i nu să te facă să visezi. Nu e Cărtărescu , nici Eliade , etc. Mai degrabă un Dostoievski. (mumiile să râdă !). Nu e nimic deplasat în această comparaÈ›ie. Suntem prea orbi să deosebim aparenÈ›a de esență. Prea superficiali să trecem dincolo limbaj , la mesaj. E mai uÈ™or să urmăreÈ™ti o telenovelă , să mergi la mare , la soare. Eu cred nu în Eminem omul ci în Eminem artistul. Refractarii , bătrâneii sclifosiÈ›i È™i închistaÈ›ii în comoditatea politicoasă a propriei falsități râd ironic. Dar de ei nu-È™i va aminti nimeni. Idee de afaceri : un cuplu filmat non-stop pe internet. Ideea nu e nouă dar cred că în România ar È›ine. Tarife diferenÈ›iate. DiscuÈ›iile obiÈ™nuite vor fi taxate cu un cent pe minut iar partidele de sex cu un dolar minutul. ...È™i viermele se vrea iubit de îngerul naiv È™i pur... Dacă ar putea ca măcar 5 minute să nu mai fie vierme... Dacă ar putea iubi pe cât de mult se urăște. Iertarea. Va veni cu siguranță. Dar după strivire. ( tu nu È™tii ce-i în sufletul meu e moartea cea dulce mă cheamă mereu È™i parcă m-aÈ™ duce ) Nu È™tiu cine sunt. Regret enorm că nu m-am născut miliardar. AÈ™ fi facut pe toată lumea fericită. Cel mai mare păcat : P R O S T I A ! Prostia relaxează , noi sărbătorim prostia È™i ne merge foarte rău aici la noi în România... Din dorinÈ›a de mai bine vă urez tumori maligne È™i îmi trag pula la xerox să vă fac insigne ! Cel mai tare cerc vicios : de la bani la prostie È™i înapoi. Nu credeam că pot urâ atât. De ce nu m-am născut dictator ??? Am să mă sinucid în noapte , la noapte , È™i poate pun capăt celor 25 de ani de gafe… Și am să mor în semn de protest vis-à -vis de dreptul la existență al proÈ™tilor. Cui îi pasă??? Mie. Sunt alergic la retardaÈ›i la incompetenÈ›i la proÈ™ti la idioÈ›i la descreieraÈ›i… Să nu ai încredere în nimeni. Dar în absolut nimeni. Gri. Simt că undeva am greÈ™it atunci când mi-am ales profesia. O URÃSC !!! Poate că mi-ar fi plăcut să fiu matematician sau fizician. Văd atâția oameni deÈ™tepÈ›i pe care îi admir È™i în preajma cărora mi-ar plăcea să mă aflu. Să învăț de la ei È™i împreună să punem È›ara la cale. Dar deÈ™teptăciunea asta a lor mă complexează È™i mă fac să mă simt mărunt È™i insignifiant. ÃŽntâlnesc oameni bătrâni care au luptat în război , oameni pierduÈ›i prin cărÈ›ile de istorie , oameni care au fentat moartea timp de cinci sau È™ase ani pe front. Ei bine întâlnesc la aceÈ™ti bătrâni conÈ™tiinÈ›a de neam , conÈ™tiinÈ›a de patrie , de ’ țăriÈ™oara asta a noastră ‘. Nu vorbesc de aici de patriotismul batjocurit È™i naÈ›ionalist cu iz justiÈ›iar ci de acel patriotism învechit în È™i înnobilat de trecerea timpului. AdmiraÈ›ie pentru aceÈ™ti neÈ™tiuÈ›i cărora le datorăm România. ‘Trianon’ filmul lui Koltay Gabor nu face altceva decât să insulte poporul român. Un film abject , josnic. Dramatizarea patetică a suferinÈ›elor maghiarilor care bieÈ›ii de ei au fost puÈ™i acolo unde le e locul de către naÈ›iunile pe care le asupreau. Prezentarea unilaterală a punctului de vedere extremist È™i nostalgic-imperialist al maghiarilor fără prezentarea altor puncte de vedere ( slovac , croat , românesc etc. ) nu face altceva decât să scandalizeze È™i să irite. SCANDALOS ! Nici o vorbă de crimele horthyste , nici o lacrimă pentru cruzimile la care au fost supuÈ™i oprimaÈ›ii. Și încă un lucru : de ce se vor ungurii a fi o minoritate cu mai multe drepturi decât celelalte minorități È™i chiar decât românii ? Mie unul nu mi se pare că ar fi nedreptățiÈ›i. Ba dimpotrivă... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy