Am tot citit din textele de pe site si ma intrebam: "Oare toti suntem nefericiti?!...Oare nu ne putem striga decat durerea?!...Oare voi gasi o poezie in care cineva sa exclame..."Sunt fericit!!! Sunt cel mai fericit din aceasta lume!"...Oare-as putea face eu asta?!"...nu stiu...de ce nu pot, oare, sa-mi strig fericirea atunci cand o simt?!...Oare mi-i prea scurta fericirea...ori nu mai am nevoie de ceilalti atunci?! Oare sa fie poezia un strigat dupa ajutor...un racnet...uneori spus abia soptit.."sunt viu inca...mai cauta-ma acum...acum cat sunt inca viu si sufar ingrozitor...te avertizez!...maine pot fi fericit...si poate n-o sa mai am nevoie de tine...gaseste-ma acum cat te chem!...intelege-ma!...nu ma lasa sa pier nestiut in durerea mea..."...nu stiu...e tare ciudat si...aproape ca nu mai pot sa-nteleg cum pot gasi bucurie si frumos in durere...in durerea celuilalt...in durerea celuilalt care...desi nu ma stie...imi scrie...ma bucura facandu-ma partas la sufletul lui...ma umple de frumusetea spiritului sau...?!...Am zis..."imi scrie"...dar, oare, eu cand scriu iti scriu tie?! Scriu pentru tine..sau...o fac doar intr-un exercitiu de oglindire pe hartie..in afara mea...in incrancenarea-mi continua de-a ma-ntelege ...de-a ma cauta ...de-a ma gasi iar si iar si iar...pe mine?! Nu prea mai stiu...de fapt...nici nu stiu ce m-a apucat sa scriu acum...De fiecare data cand nu mai inteleg ceva...m-apuc si-ti scriu...oare caut raspunsul la tine...oare nu-mi mai ajung mie decat atunci cand simt cum ma-nnec in nefericire?! Oare de ce ma simt atat de mica si de insingurata doar in fata nefericirii?! Oare de ce n-am nevoie de tine-n bucurie...?! De ce n-am nevoie de tine-n iubirea deplina si pe veci impartasita?! De ce n-am nevoie de tine in diminetile de vara...atunci cand soarele-mi inunda fata si simt cum aripile-mi cresc printre fluturi?! De ce te chem, oare, doar in durere?! Tu stii?! Poti sa-mi spui tu, caruia i-am aratat tot negrul sufletului meu, de ce nu-mi mai esti necesar in ne-durere?! De ce vin doar sa-ti cer un strop de viata doar atunci cand mi-au secat toate fantanile fericirii?! De ce nu-ti pot striga, atunci cand o simt, fericirea?! Oare-i un soi de egoism a mi te face partas doar in durere?! Nu stiu...Tot ce stiu...e... c-as vrea intr-o zi...pentru toata puterea ce mi-ai dat-o ascultandu-ma...pentru toata rabdarea ta risipita in nebunia-mi mistuitoare...pentru toate picaturile tale de sange ce s-au prelins amar langa mine...sa pot sa-mi arunc in ai tai ochi fericirea...sa-mi fii o zi...partas la fericire...Nu-i o promisiune...is aproape...aproape sigura ca nu voi reusi...in ziua in care-am sa fiu fericta...am sa uit de tine...dar vreau sa stii...c-as vrea sa-ti pot da in cuvant...fericirea...:)