"Într'însul găsise poporul românesc cea mai curată și mai deplină icoană a sufletului său: cinstit și harnic, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic la mânie și senin în iertare, răspicat și cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale".
N.Iorga


„ ȘTEFAN se oprește pe treptele intrării, cu părul în neorânduială, tulburat, ca un halucinat. De pe sabie curge sângele. Toți fac câțiva pași spre el și se opresc încremeniți de durere și de spaimă.
ȘTEFAN: O! cine vrea pe Ștefăniță, nepotul răposatului domn al Moldovei?... Cine a zis că sunt bătrân și bolnav?... Pe Ulea l-am măsurat cu privirea... Murise înainte d-a-l izbi!... Picăturile astea sunt calde... În fiece ostaș e o fiară!... Iatăl... Pândește călare... Calul îi tremură și joacă... Bagă pintenii pân la rădăcină... Chiuie de-nfioară valea Racovățului... Unde e mai greu, acolo cade... Un leu în mijlocul dihorilor... Zboară capetele până nu mai simte mâna din umăr... Când mă văzu, își cuprinse fața cu amândouă mâinele, și eu cu amândouă o învârtii, și trecu prin el ca printr-un aluat ce se dospește... Dumnezeu să-l ierte... Dumnezeu?... Dar cine e Ohavnic — de veci.
de vină? Io, Ștefan voievod, am suit pe Bogdan pe tron... Io, Ștefan voievod, i-am așezat cu mâna mea coroana strămoșilor mei... El fu de față și văzu ce vreau eu, și tot sfatul, și toată ostășimea... Sufletu-mi nu vrea, și ca un scos din fire se aruncă în sabia mea... Cine e de vină?... Se cutremura Moldova și-o prăpastie se deschise... Și cu acest sfânt oțel oprii cutremurul și umplui prăpastia! (S-aude: Să trăiască domnul Bogdan!) Î... î... î... Da...! S-a împlinit legea! (Scoboară treptele și aruncă sabia.) Þi-ai împlinit menirea ca și mine! Maria... Oana... Răsuflarea... (Cade pe brațele lor și-l duc pe scaunul cu stemă.) Deschideți geamurile... Apă... (Oana îi dă apă în paharul de alabasru.)
DOAMNA MARIA (covârșită de durere): Măria-ta, să te odihnești!
ȘTEFAN: Mă voi odihni...
DOAMNA MARIA: Bogdan e domn... Uită tot...
ȘTEFAN: Voi uita tot... nu-mi voi aduce aminte de nimic... (Suflă greu. Pipăie pe Maria și pe Oana.) Să dăruiți paharul acesta Mânăstirei Putna... Nu vine...? Mai iute...
DOAMNA MARIA: Cin să vie, măria-ta?
ȘTEFAN: Nu, doamna aceea înfășurată în negru... Ea o să vie mai degrab decât am dori-o... Poftim... Te-am privit datâtea ori în față... Nu mi-e frică de tine... (Sughiță.) A! ci vin o dată, Bogdane, că nu pot... (S-aude la intrare: Să trăiască vodă Bogdan! Năvălesc Bogdan, hatmanul Arbore și toți ceilalți pârcălabi și Sfatul domnesc, ostași, popor, și cad în genunchi.)
BOGDAN: A! Măria-ta!
ȘTEFAN: E... (Sughiță.) E... mă-ri-a-ta!... Frig... frig... (Se uită la doamnă, apoi se uită lung la Oana.) Mai bine... (Sughiță.) Mă... voi... odihni... (Se întinde în șira spinării. Face cruce.) O... o... o... Moldova... (Îi cade capul pe pieptul Oanei.) (Din mulțime s-aude un geamăt lung.)”
B.Șt. Delavrancea – „Apus de soare”




Tabloul votiv de la Biserica Sf.Ilie - Suceava


Între personalitățile legendare, cele mai de seamă ale poporului român, ale căror vieți au fost caracterizate doar de demnitate și curaj, la loc de cinste se afla dreptcredinciosul voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, canonizat la Putna la 2 Iulie 1992.
Ștefan cel Mare (1457-1504) și-a început domnia pe tronul Moldovei la 14 aprilie 1457, țara aclamându-l domn la locul numit "Direptate", iar Mitropolitul Teoctist al Moldovei ungându-l cu Sfântul Mir, după datină.

De-a lungul a 47 de ani de domnie, Ștefan cel Mare a purtat – se spune - tot atâtea lupte pentru apărarea pământului sfânt al țării împotriva invadatorilor, creștini sau musulmani.
La Vaslui, la 10 Ianuarie 1475, oastea moldoveană, avându-l în frunte pe Ștefan, a repurtat una dintre cele mai strălucitoare victorii împotriva otomanilor. Cronicarul polonez Dlugosz nota : "foarte puțini turci și-au putut găsi mântuirea prin fugă".
Papa Sixt al IV-lea, care l-a numit "Atletul lui Hristos" i-a scris : "Faptele tale, săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numelui tău, încât ești pe buzele tuturor și ești lăudat de către toți".
În anul 1476, însuși sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, lua conducerea trupelor otomane și invada Moldova. Pe Valea Albă, la Războieni, strivită literalmente de puhoiul otoman, pentru prima oara oastea moldoveana a trebuit să se retragă, lăsând în urma mulți morți. Turcii arseseră Suceava, dar nu putură cuceri Cetatea de Scaun, nici pe cele ale Neamțului sau Hotinului ; Ștefan rămânea mai departe domnul unei țări libere.

Ștefan cel Mare n-a fost numai conducător de oști și un aprig apărător al gliei străbune, un iscusit diplomat și un bun administrator, ci și un mare ctitor de lăcașuri civile și bisericești.
Domnitorul "au construit 44 de mânăstiri" , cum scria cronicarul Grigore Ureche, fiind întrecut, ca număr, numai de Matei Basarab, care a construit 46.
A ridicat curți domnești nu numai la Suceava, ci și la Iași, Piatra Neamț, Vaslui, Cotnari, Huși și Bacău. A acordat o atenție deosebită cetăților, punctelor de apărare ale țării. Astfel, a mărit cetatea Sucevei, adăugând un nou rând de ziduri, a întărit cetatea Neamțului, Cetatea Albă și Hotinul, a ridicat construcții noi la Chilia, Soroca, pe malul Nistrului, la Orhei, pe Răuț și la Roman.

Cetatea de Scaun - Suceava


Marele domn și-a încheiat glorioasa domnie la 2 Iulie 1504, rana primită la asediul Chiliei din 1462 dovedindu-se fatală, deși medicii i-au ars-o cu fierul înroșit, într-o disperată încercare de a-l salva. Ștefan cel Mare a fost înmormântat la mânăstirea Putna, ctitoria sa, devenită gropniță domnească.
Ștefan cel Mare s-a considerat totdeauna domn al Moldovei din "mila lui Dumnezeu". El a înălțat biserici și mânăstiri care, ca și tezaurele cultural-artistice pe care le adăpostesc, stau mărturie unei epoci de maximă strălucire a culturii medievale românești. Biserica noastră l-a trecut în rândul sfinților, la 2 Iulie 1992, împreuna cu Cuviosul Daniil Sihastru, sfetnicul sau.