La o margine de sat, departe de ochii răi ai lumii, trăia o familie modestă. Tata, mama și trei frați. Tatăl lucra la pădure, avea un cal de care se folosea pentru a aduce bani în casă. Mama era casnică iar cei trei frați, două fete și un băiețel erau lumina ochilor pentru părinți. Se întâmpla adesea, ca pe masa lor bucatele cele mai bune să lipsească, se întâmpla uneori ca părinții să ofere farfuria lor cu mâncare celor mici pentru ca aceștia să nu simtă lipsurile. Dar cu toate astea, părinților nu le-au dispărut speranța, iar fiecare zi trecută pentru ei era un început și o nouă șansă la mai bine. Dar, într-o zi, se întâmplă o minune. Mama o trimite pe fetița cea mare după apă, pentru a o ajuta la treburile casnice. Ștefana, luă găleata și se îndreptă în liniște la izvorul din vale. Trecu grabită puntea fragilă și îngustă, iar într-un moment de neatenție acesta se împiedică și căzu în apă. Cu cât încercă aceasta să iasă la suprafață cu atât mai mult ceva o trăgea în adâncuri. Speriată și fară putere fetița renunță la lupta pentru salvare și leșină. Se trezi după câteva minute de inconștiență, la fundul râului, printre pești colorați, printre plante. La un momendat ajunge la mal. Dar, malul nu îi era nicidecum cunoscut. Se trezi într-o altă lume, o lume străină. Nisipul și soarele cald îi orbi pentru câteva clipe privirea. Începând să-și revină, frica începu să o cuprindă. Tremurând, se ridică de la pământ și privește în jurul ei. Ajunse într-un loc care îi pare deodată atât de cunoscut cu toate că era conștientă că nu mai puse nicicând piciorul pe acolo. Era lumea din cărțile de povești ale bunicii, pe care acesta i le citea seara înainte de culcare. Doar locul îi era cunoscut. Face primul pas, apoi al doilea și începu să alerge atât de fericită, uitând că este departe de familie. La o aruncătură de piatră depărtare, zărește o umbră care se apropia de ea...din nou, frica o cuprinse pentru că își dădu seama că nu este singură iar că acea umbră care continua să se apropie i-ar putea face rău. Se opri din fuga ei și așteptă înțepenită parcă, să descopere personajul din umbră. Momentul sosi, descoperind că cel de care se speriase era doar un prichindel voinic.
-Cine ești, și ce cauți aici? O întreabă prichindelul
Ștefana, încă speriată, tăcu
-Îți este frică? Mai bine să mă prezint! Eu sunt, Martin, singurul locuitor de aici. Am nu departe de aici, o colibă în care locuiesc de ceva timp.
-Eu sunt Ștefana...nu știu cum am ajuns în acest loc, nu știu unde sunt. Așa începu Stefana să-i povestească motivul prezenței ei într-un loc necunoscut. Martin o ia de mână și o conduce la colibă, unde discuția lor continuă iar Stefana este servită cu mancare care mai de care mai bună și mai bogată, gustă lucruri pe care nici când nu le-a mâncat. După ce aceasta se odihnește discuția lor continuă în liniște.
-Dar tu, Martin, cum ai ajuns aici, de ce esti singur? Îl intreabă Ștefana pe baiat.
-Eu, am avut odată o familie. Aici erau mulți oameni dar o vreme grea s-a abătut asupra satului nostru și a pustiit tot. Ca prin minune singurul supraviețuitor am fost eu. Aici, unde te afli tu acum, e o lume diferită de cea în care trăiești tu. Am fost și eu odată cu ai mei, când au dus cu ei comoara.
-Ce comoară? Îl întrebă Ștefana curioasă
-Ai răbdare. Poate odată v-a veni vremea când vei afla. Până atunci nu voi putea să-ți spun nimic despre ea, pentru că blestemul se va năpusti asupra mea.
-Despre ce blestem, despre ce comoară vorbești? Curiozitatea Ștefanei era tot mai mare
-Te rog, ai răbdare. Poate faptul că te afli aici, nu este întâmplător. Și poate nici faptul că am rămas singur. Va veni vremea, vei vedea. Totul este să ai răbdare. Încercă Martin să îi potolească curiozitatea.
Dar curiozitatea Ștefanei era tot mai mare, îi treceau tot felul de gânduri, dar își dă seama că e mai bine să aștepte, fără să mai pună întrebări. Acum, ea se gândea la cum va ajunge acasă, la drumul pe care va fi nevoită să-l caute pentru a ajunge la familia ei. Cum Martin a spus că el a fost odata în lumea ei, se gândi că de la el va afla răspunsul:
-Martin, ai spus că tu ai fost odată în lumea mea. Vreau să ajung acasă. Ai mei o să fie îngrijorați. Îi spuse Ștefana băiatului
-Da, am fost, doar o singură dată. Iar drumul spre casa ta e lung și greu. Nici nu mi-l amintesc. Harta pe care o aveam nu am reușit să o mai găsesc după potopul ce-a s-a năpustit peste sat. Mi-e greu să-ți dau un răspuns.
Ștefana, începe să plângă, la gândul că departe de casă fiind, cei dragi ei sunt disperați. Lacrimile ei, care curg șiroaie, se lovesc de pământul cald, se transformă în perle. Ștefana se opri din plâns, șocată de imaginea dată prin transformarea lacrimilor în perle. Martin, începe să râdă.
-De de râzi? Uite, lacrimile mele sunt perle.
-Da, știu. Uitasem să-ți spun de acest lucru. Fiecare lacrimă sinceră care lovește aici pâmântul se transformă-n perle. Și asta nu este singura surpiză pe care o să o ai. Sunt multe lucruri de care vei rămâne uimită. Îi răspunse cu zâmbet pe buze Martin.
-Dar de ce? Cum este posibil așa ceva? Îl întreabă fata
-Ștefana, ți-am spus doar că lumea în care ești tu acum, este foarte diferită de cea în care tu trăiești. Aici, pot apărea mereu surpize, dar nu întotdeauna plăcute. Trebuie să ai mare grijă. Aici, totul e normal pentru mine, dar pentru tine totul e nou. Aici, frunzele care cad de pe copaci se transformă-n fructe, ploaia se transformă-n iarbă. Sunt multe lucruri noi.
-Dar...cum e posibil? Întreabă din nou fata
Aici, totul e posibil. Trebuie doar să te ferești de Brațul Copacului Rău. El te poate transforma în cele mai ciudate ființe iar atunci vei pierde șansa de a găsi drumul spre casă. Trebuie să știi cum să-l învingi. Îi răspunse băiatul.
În tot acest timp, se înserase, era vremea ca cei doi să-și spună rugăciunile și să doarmă. Și așa făcură...Ștefana adoarme greu, tristă la gândul că e atât de departe de cei pe care-i iubește. Dis de dimineață, când soarele încă nu și-a arătat razele, Ștefana era deja în picioare, gata pentru o nouă zi, gata să caute drumul spre casă. Martin încă dormea, așa că se gândește să plece în căutarea drumului fără al mai trezi. Și dusă a fost. Pătrunde într-o pădure deasă de alun, apoi în pădurea de stejari. Aici, deodată totul se întunecase. Frica o cuprinde din nou, regretând că a pornit pe un drum necunoscut fară ai spune lui Martin. Își amintește de faptul că trebuie să se ferească de Brațul Copacului Rău, dar ea nu știa unde trăiește acesta. Așa că devine precaută pentru că stejarii din jur, aveau toți ramurile aproape de pământ. Deodată, se trezește ridicată spre cer, din ce în ce mai sus. Cineva îi vorbește dar nu vede pe nimeni.
-Ce cauți aici, pe pământul meu? Aude în apropiere o voce
Cu glas tremurând, Ștefana răspunde:
-M-am rătăcit, caut drumul spre casă! Dar unde ești, nu-ți văd chipul? Întreabă fetița
-Nu îți dai seama? Nu ai auzit de mine? Sunt Brațul Copacului Rău, ai pătruns pe pământul meu, iar acum vei plăti
-Stai, nu am făcut nimic! Strigă Ștefana. Am ajuns din greșeală. Caut drumul spre casă unde mă așteaptă părinții mei.
Încearcă în zadar să scape din brațele celui rău, cu cât se zbătea mai mult cu atât era ridicată mai mult de la pământ.
-Hmm... să mă gândesc. Cei care vin fără voia mea aici, sunt transformați în cele mai ciudate ființe. Pe tine oare în ce să te transform? Spuse cu șiretenie Brațul Copacului Rău.
-Te rog nu. Îți dau ce vrei în schimb, dar lasă-mă să plec. Spune fata speriată
-Nu ai ce să-mi dai în schimb. Eu am harta care te duce acasă. Dar, pentru a mă mai distra puțin ți-aș putea da drumul în schimbul vocii tale de copil. Răspunde cel rău
-Nu te rog. Nu glasul meu! Harta e la tine? Cum a ajus aici?
-Dacă nu vrei să-mi dai glasul tău te voi transforma în omidă. Harta am găsită când vremea grea s-a năpustit peste satul vecin. Și am păstrat-o. Așa că, nu ai prea multe de ales.
-Bine! Îți voi da vocea mea iar tu mă eliberezi și îmi dai și harta. Spune cu curaj Ștefana
-Nu! În schimbul vocii tale te voi elibera iar pentru hartă e nevoie de alt schimb. O ademeni răul
Ștefana, deși este un copil, încearcă să fie puternică. Frica, o întărește de data asta.
-Ce schimb? Tu nu vezi că sunt doar un copil, care este disperat să ajungă la părinți? Spune cu curaj fetița
Bratul Copacului Rău, tăcu pentru o clipă...dar nu pentru mult timp!
-Ai pășit pe pământul meu și crezi că tu faci legile? Îmi dai vocea te eliberez, iar apoi pentru hartă îmi dai în schimb frumusețea chipului tău pentru a putea deveni om.
Ștefana își pierde din curaj, cedează în fața răului și se supune. Îi dă mai întâi vocea iar Brațul Copacului Rău o eliberează. Mai avea nevoie doar de hartă. Singură fiind, nu găsește nici o modalitate prin care să poată lua harta fără ai oferii celui Rău și frumusețea ei. Dar cum minunile există, pe când Brațul Copacului Rău era gata să-i fure și frumusețea, apare Martin. Acesta, are în mână o făclie magică pe care o aruncă la rădăcinile Brațului Copacului Rău și apride pădurea deasă de stejari odată cu cel rău. Cum Brațul Copacului Rău nu a reușit să-și ducă la sfârșit planul pentru a deveni om, vocea Ștefanei revine. Începe o luptă mare, Brompozaur aruncă cu foc asupra lor, dar Martin sare asupra lui luând harta. O introduce în burta acestuia, din care apare o lumină orbitoare și un tunel. Era drumul spre lumea Ștefanei. Martin știa că odată ce harta v-a fi pusă în burta Brompozaurului drumul spre casa Ștefanei se va deschide însă nu știa că harta se afla la acesta. Odată cu deschiderea tunelului, un strigăt mare se aude iar din locul unde Brompozaur stătea se ridică la cer un nor de fum gros de culoare albastră. Răul a dispărut odată cu el. Tunelul deschis spre casa Ștefanei nu mai avea mult timp până să dispară, așa că Martin îi spune Ștefanei:
-Fugi cât poți de repede. Tunelul se va închide, asta fiind ultima ta șansă de a ajunge la părinți.
-Nu vreau să plec singură, vreau ca tu să vii cu mine. Îi spune Ștefana voinicului
-Nu pot. Sunt singurul supraviețuitor. Trebuie să rămân aici.
-Vino cu mine, în lumea mea. Acolo nu vei fi singur. Nu-ți voi oferi comori însă îți voi dărui prietenia mea iar părinții cu siguranță toată dragostea lor.
Martin nu stă prea mult pe gânduri, o luă pe Ștefana de mână și se aruncă în tunelul care era gata să se închidă. Cât ai bate din palme aceștia ajung în lumea Ștefanei, la izvorul de unde aceasta trebuia să aducă apă.
-Am ajuns în sfârșit! Vino, să mergem acasă! Spune Ștefana fericită
-Încă nu e momentul! Răspunde Martin
-De ce? Îl întreabă fetița
-Adu-ți aminte. Þi-am spus că prezența ta într-o lume necunoscută nu este întâmplătoare. Părinții mei, înainte să moară mi-au spus că dacă vreodată cineva din lumea ta va ajunge la noi, va putea opri răul. Dar nu știam cum. Dar odată cu prezența ta, mi-am dat seama că tu o poți face. În acea dimineața când ai plecat fără să-mi spui știam că pleci în căutarea drumului spre casă așa că te-am urmărit. Nu știam că harta se află la Brompozaur, dar când acesta a încercat să devină ființă mi-am dat seama că vrea să ajungă în lumea ta.
-Și ce rol am eu în acest lucru?
-Dacă Brompozaur reușea să devină om, te lua cu el și se folosea de tine pentru a fura comoara ascunsă de părinții mei. Dar aflând că harta e la el, am încercat să-l înving și am reușit. Acum că suntem aici, tu vei opri blestemul aruncat asupra comorii.
Cei doi, se îndreaptă spre comoară. Ștefana nu știa unde era aceasta, dar se lasă condusă de Martin. Odată ajunși la comoară, Ștefana muți...aceasta se afla chiar lângă casa ei. Martin scoate o floare pe care o întinde Ștefanei.
-Ce să fac cu ea? Întreabă uimită
-Așeaz-o deasupra comorii și vei vedea.
Ștefana, se supune și face ce i se cere. Deoadată din pământ, o poartă mare se deschide și cât vezi cu ochii erau doar vase de cristal, bănuți de aur, perle și câte și mai câte lucruri de valoare. Martin luă puțin din ea și o dăruiește Ștefanei.
-Poftim! Astea sunt ale tale. Cu ele, îți vei ajuta familia să iasă din sărăcie iar părinții tăi nu vor mai fi nevoiți să spere la un trai mai bun.
Ștefana luă tăcută partea ei de comoară și scoate din buzunar ce avea ea mai de preț. Carte de povești din care seara îi citea bunica. Își dă seama că povestea locului atât de cunoscut și care bunica nu a reușit să o termine a fost trăită de ea. După o astfel de experiență, Ștefana îl prinde pe Martin de mână și se îndreaptă împreună spre casă unde au trăit fericiți.