Poezie de septembrie

Intr-o lacrima uriasa e astazi America
nu intr-un ocean;
e o singura deznadejde cea a omului invins
de inca neinvinsa natura
e o poveste iesita din poveste
cand apa nu da ci ia vietile
cand singura se-mparateste peste uscat;
are pe cap o diadema impletita din ruina unor vise
din disperare
din spaima
din inca nepusa intrebare:"Cum de s-a putut"?
America e un ochi care plange
pe umarul nostru al celorlati
si care ne cheama sufletele sa-i fim alaturi.
Acolo nu se mai poate plange
orice lacrima ineaca alte vieti
acolo nu se mai rade
acolo doar se mai spera
ca totul a fost doar un cosmar
prea lung sa nu-i simti greutatea in suflet.
America e un ochi care plange
dar care nu mai are loc nici macar pentru o lacrima