Singurătatea unui cuvânt
presară teamă
peste prăpăstiile
înaripate.

Suie de la un capăt la altul
al suprafeței sale
ore întregi,
ca un obiect al contemplației
se învârte
în jurul propriului univers,
încăpățânat.

Dacă va învăța să curgă
ca un râu
în ochiul dimineții,
se va salva într-un vis
și o creangă de vioară
va țâșni
în interiorul lui.