Simt miros de lavandă și pește stricat.
Razele soarelui mă trezesc timid și îți intuiesc căldura, cum crește zilnic.
Briză gentilă și pini, ce își ascund țepii între calcar bătut d timp.
Văd fețe proaspete, dornice să-și săreze trupul.
Grăbesc pasul pe ulițe șlefuite.
Îți simt mâna transpirată, care se interpune mereu, între mine și aparatul de înregistrat clipe.
Îmi scrijelesc în cărbune muntele pe care am să mă cațăr, gâfâind ca o gazelă pensionată.
Am ajuns în vârf. Îmi clătesc ochii cu albastrul de metil infinit și roci din spatele cărora șuieră sfielnic șopârlele autohtone.
Aici îmi dispar toate grijile de azi și timoarea d mâine.
Vibrațiile incerte din glas zac aruncate pe autostradă.
Gândurile nu-mi mai rătăcesc printre amintiri răsfrânte.
Aș putea plana liniștită în valea verde, ca un meteorit ce aterizează calculat și imperturbabil în altă lume.