Dimineața mi se sparge-n cap ca un ou de tigaie. Niciodată n-am avut suficient ulei ca să-mi alunece măcar începuturile. Tăcerea ta mă rupe ca pe-o bucată de pâine.
Sunt un borcan imens de dor din care o linguriță ia și-ntinde peste tot ce-am vrut cândva să fiu, dar nu reușeam fără tine.

Viața ta e o cafea cu prea puțin zahăr.

Dumnezeu ia micul dejun din noi.
Dumnezeu se înfruptă cu-o poftă nebună.

Tu zâmbești goală, mușcată în inimă de șarpe și de măr.
Nu te-am mai văzut așa fericită de prea mult timp. Te strâng în brațe și-ți șoptesc: „deseară, iubito, luăm cina-n taină”.

Dumnezeu ascultă, jocul de cuvinte rămâne suspendat între noi și el.
Citesc la tine-n ochi: „nu există taine”. Știu că nu tu ți-ai scris.

Dumnezeu râde sincer, ca un copil.