cum ieși din casa scării, pe dreapta,
o bancă veșnic ocupată de necunoscuți.
vorbesc singuri, se aprobă și ochii le strălucesc a înțelegere.
ultimul a sărit de pe pod, fascinat de glasul apelor.
am găsit banca goală m-am așezat,
am început să vorbesc, apoi am vomat și cred că în momentul acela,
doar atunci se deschid lumile.
am văzut big- bang-ul și am înțeles:
din marea explozie s-a născut
plictiseala.