Auriul nocturn
îmi picură-n gânduri
în suflet și întreg
pârjolește...pârjolește carnal
ațâțând galbenul dorului
ca ceara în picuri peste
tumultul băut sporadic
de tine, de noi.
îți aud sufletul
și-ți văd gândurile
pe notele-aurii ale lunii
curg în simțuri ce ard
a tine.
noaptea-mi șoptește acut:
dorul tău vine, rostogolire arzândă
pe sufletul și inima ta
udă și dă puls bioritmului
înghițituri mici, tacticoase la masa tăcerii
ce bine că ești,că exiști în visul meu albastru
pornit din pădurile verzi
inspir și respir misterul nopții cu lună
știind că undeva, în abisul crepuscular
ești tu, ceas al timpului meu
cântecul lunii
din nopțile albe, albastre și însingurate
și viul tulburător al existenței mele
ce se înalță pulsând din creier
până la lună,
dincolo de ea și lumină
întorcându-se ca fulgeru-n noapte
pârjolind mâinile-n ruga iubirii.