Nu, nu s-a întâmplat nimic. Doar că, așa deodată, mi s-a făcut dor de mine. De acel mine-mărgăritar risipit aiurea sub tălpi ce se cer spălate, servite, adorate în permanență. Tălpi care se supără rănindu-se câteodată, când recunosc că eu nu sunt doar atât- sclipire și frumusețe- ci sunt foarte mult duritate.
De curând, într-un mail, un prieten remarcase legătura mea strânsă cu nisipul. Atunci m-a mirat. Acum îi dau dreptate.
Da, recunosc, uneori obosesc sa fiu universul altora. Cu atat mai mult cu cât, în virtutea faptului ca sunt psiholog, oamenii care mă cunosc – cînd nu adoptă atitudinea aceea de ,,tu vezi în creierul meu-spune-mi ce crezi despre mine!’’ simt libertatea de a-mi vorbi, oriunde și oricând, nu numai în context profesional, despre viețile lor... Despre dramele, tristețile și neliniștile lor fără să știe cât de mult semănăm unii cu alții... că de-a lungul timpului, cei care mi s-au dezvăluit m-au învățat cât de asemănători suntem în suferința noastra și în goana noastra nebună după dragoste, sub toate aspectele ei: dragostea de sine, de celălalt, de cunoaștere, de bani, de putere etc.
Recunosc că oamenii mă tulbură, câteodată, prin egocentrismul și lipsa lor de compasiune și că întâlnirea cu un pacient (acesta e termenul corect si generos ca sens dupa mine, și nu cel de client, mult mai îngust și mai mercantil și care nu reflectă nici pe departe dimensiunea relației psihoterapeutice) poate fi epuizantă, devitalizantă chiar, pentru următoarele câteva ore. Cu atât mai mult mă surprinde însă când această ,,pălărie” de psiholog se extinde în viața mea personală...
Un gând amar îmi spune că nu e decât vocea ego-ului meu, vocea propriului meu egocentrism din realitatea mea subiectivă. Totuși, ca să pot exista echilibrat, am nevoie să mai ascult un timp acest glas.
Psihologul nu e un sfânt, e un om. Poate stă deseori mai mult pe muchia dezmărginirii (în sensul pe care-l da B.P. Hașdeu acestei expresii) decât omul obișnuit... doar atât.
Și recunosc că nu e doar o alegere, ci o problemă de destin...
Deci nu s-a întâmplat nimic important... Și nimeni nu are de ce se opri mai mult, citind aceste rânduri.