Numele meu este Dragoș Carabăț și sunt născut în Brăila,pe data de 6 ianuarie 1976.
La naștere am suferit un accident cerebral și în urma examinarilor făcute de către doctorul nerurolog Emilia Irza, mi s-a pus diagnosticul de thetrapareză-spastică,în speță fiind vorba de o dizabilitate neuromotorie,fapt ce mi-a determinat, probleme de coordonare datorită spasticități ce mi-a afectat totodată și vorbirea.
În anul 1977 tatăl meu Jean,a descoperit un articol în cotidianul״Flacăra”,despre domnul doctor Corneliu Bârsan,care înfințase un sanatoriu de recuperare neuromotorie în orașul Arad.
Citind articolul din ziar tatăl meu a hotărât, să-l contacteze telefonic pe domnul doctor Bâsan.
În urma dicuțiilor,cei doi au stabilit o dată,cînd urma să ne prezentăm pentru consultație.
Astfel pe data de 14 aprilie 1980,împreună cu tatăl meu,Jean și cu mama mea Niculina,am străbătut jumătate de țară,călătorind cu trenul și cu avionul,pentru a
ajunge în Arad,unde aveam,să încep tratamentul de recuperare,mergând chiar și de două ori pe an,timp de patru ani,apoi doctorul meu curant,Corneliu Bârsan Bârsan,s-a mutat în stațiunea Băile Moneasa,unde am fost până în anul 1981,cînd dânsul a înfințat sanatoriul de recuperare neuromotorie de la Dezna,aici am continuat tratamentul,până în anul 1995 inclusiv.
Tratamentul de recuperare era alcătuit din diferite proceduri de fizioterapie cum ar fi:chinetoterapie,
masaj,electrospastice,duș subacval,băi galvanice, magnetodiaflux și logopedie.
Datorită acestui tratament am reușit,să merg singur în picioare,la vârsta de 6 anișori,cînd într-o bună zi,fiind acasă,în curte am reușit,să ajung singur fără ajutorul nimănui până în dreptul porții,unde se afla tatăl meu.
În toamna anului 1984,tata a avut curajul în ciuda dizabilități fizice,pe care o aveam,să mă înscrie,la o școala normală”Haricleea Darcle” în clasa a-I-a, la clasa d-rei învățătoare Angelina Custură,ce urma să fie destituită,la numai două săptămâni de la începerea anului școlar,dânsa fiind înlocuită de d-na învățătoare Nadă,ce a refuzat,să mă accepte în clasa dumneaei,datorită dizabilități mele fizice, având o serie de concepte de natura comunistă, astfel dânsa nu concepea ca persoanele cu dizabilități fizice să aibă dreptul la educație.
Atunci părinți mei,au luat decizia,de a mă retrage de la școală numai pentru un an,urmând între timp să fac pregătire la domiciliu cu răposata d-nă învățătoare Þopa urmând,să fiu reînscris în anul următor în clasa I,la clasa d-nei învățătoare Eugenia Cristea,care m-a ajutat foarte mult în cele patru clase primare învățându-mă să scriu,să citesc și să socotesc,dânsa fiind singura în măsură de a înțelege scrisul meu indescifrabil,ce se datora mișcărilor necoordonate,deoarece dânsa mai avusese un elev cu dizabilități fizice-locomotorii,pe Cornel Stroie cu care urma să fac cunoștință mai târziu.
Dânsa mă aprecia,mă îndrăgea foarte mult și mă ajuta să învăț,fiind totodată prima persoana care mi-a depistat talentul de a scrie poezii.
În clasele primare,mai exact din clasa a-III-a, mă îndrăgostisem de calega mea de bancă Oana,ceea care avea,să mă ajute la teme și în timpul orelor de curs, purtându-se deosebit de frumos cu mine.
Un alt moment amuzant ce face parte din viața mea,a fost în clasa I,atunci când s-a reprogramat vizionarea unei piese la teatrul de păpuși,fiind nevoit să mă întorc acasă mai devreme,împreună cu colegul meu Lucian Marcadonato,cu care m-am jucat vopsind gardul porții.
Tot în toamna aceluiaș an,împreună cu părinți mei,am plecat în Câmpina la tratament timp de trei luni de zile,la domnul doctor Dinu Florea,care în cele din urmă s-a dovedit,a fi doar un escroc ahtiat după bunuri materiale,pe care le pretindea în schimbul tratamentului făcut pacienților.
Aici am avut ocazia,de a fi martorul ocular a unei eclipse totale de lună,descoperind astfel pasiunea mea pentru astronomie,fiind impresionat de felul cum umbra terei se reflecta pe suprafața lunii.
În toamna aceluiaș an întorcându-ne acasă în Brăila,am găsit-o pe bunica mea,Aurelia grav bolnavă suferind un infarct miocardic, fiind internată de urgență în spital de către tatăl meu, acest incident avea,să prevestească iminentul ei deces din vara anului 1986 pe data de 26 iulie, fiind găsită moartă în casă lângă șifoner de către mama mea.
Tot în această perioadă,am plecat în tabără la Soveja cu clasa împreună cu d-na învățătoare Eugenia Cristea și cu verișorul meu Viorel Șerban,care mi-a fost însoțitor.
Unul dintre cele mai fericite momente din viața mea și a familiei mele,l-am trăit în toamna anului 1986, pe data de 2 octombrie,când s-a nascut sora mea Alexandra Lucia.
Un alt moment deosebit pe care l-am trăit,la reprezentat trecerea la gimnaziu în toamna anului 1989,când am început,să îndrăgesc limba lui Shakespeare,fiind predată de unul dintre cei mai buni profesori de limba engleză,pe care i-am avut în clasa a-V-a domnul profesor Marin,ce avea să mă impresioneze prin felul cum pronunța limba engleză cu un accent tipic britanic,iar din clasa a-VI-a până în clasa a-VIII-a, limba engleză mi-a fost predată de doamna profesoară Mioara Drăgulin.
Limba poetului nostru național Mihai Eminescu, mi-a fost predată în clasa a-V-a de către doamna profesoară Manea,iar din clasa a-VI-a până în clasa a-VIII-a de către d-na profesoară Pasici.
Neputând scrie,implicit să iau notițe,colegi de clasă îmi împrumuta caietele cu notițe,ce erau copiate de către tatăl meu până în clasa a-VIII-a când la sugestia d-nei profesoare de limba română,Pasici am cupărat un reportofon pentru înregistrarea notițelor.
În perioada claselor gimnaziale tezele de la limba română și matematică le dădeam cu ajutorul mașinei de scris.
În anul 1993,sora mea Alexandra urma,să intre în clasa I la școala generală Ion Creangă,tot în acelaș an
în urma examenului de admitere la liceu,am promovat în cl.a-IX-a,unde mi-am făcut mulți prieteni printre colegii de clasă,printre care aș dori,să-i reamintesc pe cei mai buni:Petrică Cătălin Butiseacă și Daniel Tănase,cei doi îmi scriau tezele,pe care le dictam:la limba română,la limba engleză și la limba franceză.
Majoritatea notițelor le înregistram cu ajutorul reportofonului,sau mi le scria,una dintre cele bune colege ale mele de clasă Geanina Manole.
M-am simțit extraordinar de bine în compania tuturor colegilor mei de clasă,printre care doresc,să-i reamintesc: pe Dragoș Plopeanu,Simona Pricop,Florentina Pungă,Cătălin Horvat,Casida Mocanu,Beatrice,Alina Pătrănoiu și Nely,fiindcă m-au considerat un om normal,în ciuda problemelor de sănatate pe care le aveam.
As dori, sa reamintesc pe unii dintre cei mai buni profesori care i-am avut in liceu,cum ar fi:d-nul profesor de istorie, Ovidiu Mocanu,la care am apreciat foarte mult felul cum ne prezenta datele și evenimentele istorice,pe d-na profesoară Saghin care ne preda limba latină,pe domnul profesor de limba franceză,Spiridon,care s-a dovedit,a fi un adevărat poliglot,în afara limbei franceze,dânsul mai vorbea fleunt:engleza,germana și italiana.