22.50, ora unei alte ore pierdute în angoasa momentului. Suntem reali doar în măsura în care ne recunoaștem fragilitatea și devenirea. Un joc de șah pierdut la limită, un vânt care nu a reușit să ne încălzească îndeajuns, o iubire care s-a stins ca flacăra unui chibrit în mijlocul furtunii, acestea sunt aspectele pe care le detestăm, dar a căror valoare o uităm, o așezăm pe raftul nedoritelor amăgiri. În acest fel, umanitatea noastră are o scuză, un mijloc de a ne ascunde și de a ascunde totul, relevând doar copii ale propriilor simțăminte...
22.55, ora unei alte ore care ne așteaptă. Visele se strâng ca un coc în nucleul subconștientului, așteptând momentul decisiv al atacului, câștigând fiecare redută a formelor abstracte pe care nu le-am înțeles și nu le vom înțelege niciodată. Revenim mereu la coșmaruri, iar dacă un strop de cafea și o pătrățică de ciocolată ne vor ține departe (pentru o vreme)de manifestările subconștientului, atunci e pentru că nu am cunoscut cererile conștientului și am ignorat 99% din restul ciocolatei. Astfel ajungem la declin și chiar la un colaps inefabil...
22.59, minutul unei ore care se încheie, încă 60 de minute pierdute din viață, minute care nu pot fi recuperate nicicând. Am pierdut lupta, un război inevitabil pierdut... 23.00 Noapte bună!