zaci ca un dispărut

din nou taci
prea des taci și fiecare cuvânt nespus
îmi smulge câte o coastă
dar sânge nu mai curge
mi-au înghețat venele ca iarna conductele
lacrimile ca bălțile...

tălpile s-au scămoșat bătând pasul pe loc
în jur așchiile răbdării sar haotic
doar mișcând capul ucigător de repede
îmi pot feri obrazul
pletele făcute bici mă bântuie
ca visele negre în nopți cu furtună
când doar o lună nebună
uită lacătul nopții deschis...

ca de-un veac îmbrac doar negru
dar tot nu m-am pregătit pentru uitare

stigmatul urmelor de dulce port pe buze
tremurate
m-aș muta din tine mai încolo
dar dacă?