cunosc tot mai mulți oameni care ar trebui să fie fericiți. îi îndemn să strălucească puțin. le dau întunericul la o parte ca pe-o cortină. unii rămân cu ochii închiși mult timp după aceea. le iau mâinile. fac cu ele umbre pe zid. le iau picioarele și alerg zdrobesc timpul sub tălpi și râd. le iau trupul și dansez cu el până la moarte.

cunosc mulți oameni care locuiesc în propria lor carne înnodată peste ochi peste gură și peste suflete. îi îndemn la violet la portocaliu la albastru la verde. le inventez frunze. le dau din clorofila mea. le desfac soarta cu greu ca pe-o conservă veche înțepenită care te taie când o desfaci.

cunosc mulți oameni în care mă tai când îi ating. au cioburi peste tot. au prăpăstii în care nu știu cum să cadă. îi îndemn la câteva clipe de plutire. până jos e zborul e viața. căderea aceasta e viața lor. și a mea.