Editată în română și engleză, noua piesă de teatru semnată Flavius Lucăcel (Ceai de fluturi, Ed. Limes, Cluj Napoca, 2009) confirmă ascensiunea unui dramaturg pe care nu l-au speriat criticile acide și nu l-au făcut să țopăie de fericire nici aprecierile privind opera scrisă până acum.
Este adevărat, arta teatrală a pierdut enorm după funestul an 1989; nu trebuie nici să ne enervăm, nici să plângem. Atâta vreme cât regizorii (mai ales cei din „vechea gardă”) vor monta doar piese din clasici, cosmetizate sau împopoțonate cu aiuritoare accesorii moderniste, publicul viu va ignora sălile de spectacol.
Flavius Lucăcel propune un nou tip de abordare a acestei arte, una ce pare a se revendica din Eugen Ionescu dar care se adresează generației tinere actuale, axată, așa cum observăm cu toții, pe alte opțiuni valorice. „Ceai de fluturi”, care vine după o suită de alte piese publicate, poate avea succes de casă în Franța sau în Anglia, de exemplu, dar în România contemporană – nu. Poate că autorul ar trebui să ia legătura cu Andrei Ruse, un tânăr scriitor ce a anunțat că se va apuca de impresariat; n-ar fi exclus ca această posibilă colaborare să ne surprindă!