Când tac, în aer se simte întotdeauna un miros mai mult ca perfectul.


Ce ți-e și viața asta,
o femeie blondă pe un colț de pat
într-o dimineață în care ai rămas fără țigări
se ține de tine ca un scai pe dunga hainei
se vrea pret-a-porter, desigur
nu-i vezi niciodată chipul
și-o simți doar alăturea
și dacă vrei să scapi de ea
te doare ceva a nesigur
revine ca o amendă pe adresa de corespondență
n-ai cerut-o dar o primești din plin cu goluri
în forurile interioare

Și mă trezesc cu ea dormind cu nesaț în mine
Vorbind cu necunoscuții îndeaproapelui nostru
Strângând la piept pași spre nicăierile de peste drum
Și-mi strig că așa-mi trebuie, dacă nu am învățat să tac.

Dacă vorbesc numai cu mine nu doare
Și parcă totul e perfect.
Simplu.
De cele mai multe ori.