agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1373 .



De unde venim? Încotro ne îndreptăm? De ce suntem aici?
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [grim ]

2011-05-21  | [This text should be read in romana]    | 



După ce și-a delimitat concepția despre univers de orice superstiție religioasă, fizicianul american Stephen Hawking a luat la rând filozofia, scoțând-o din rândul științelor și declarând-o moartă, atâta timp cât i-a remarcat incapacitatea de a răspunde la marile întrebări ale existenței, această abilitate în concepția sa rămând exclusiv apanajul ”științei”. Ceea ce nu reprezintă nimic cu adevărat surprinzător, orice om cu un anumit bagaj cultural putând remarca faptul că filozofia, departe de a fi răspuns de-a lungul timpului categoric și indubitabil la vreuna dintre marile întrebări ale lumii, s-a arătat totuși foarte abilă în a le pune. De ce acest lucru a arătat acum mai bine de 200 de ani Immanuel Kant în Critica Rațiunii Pure în care, demonstrând incapacitatea filozofiei de a emite judecăți sintetice a priori, așa cum face matematica și fizica superioară, a statutat că orice concepție filozofică emisă de-a lungul istoriei nu reprezintă nimic altceva decât fie o viziune subiectivă și deci supusă contestării și interpretabilității, fie un rod pur al imaginației, la fel ca oricare alt concept religios.
Iar dacă ne întreptăm atenția către cele trei întrebări capitale ale existenței care au preocupat gândirea umanității, vedem că cel puțin la primele două știința a oferit până în prezent răspunsuri. De unde venim? Aplicată la nivel individual ca o întrebare personală, eu vin din pântecul mamei mele. Generalizată la nivelul întregii umanități, răspunsul la această întrebare a făcut obiectul evoluționismului care a arătat dezvoltarea formelor de viață de la cele mai simple către cele mai complicate, culminând într-un târziu cu omul, cea mai înaltă formă de existență care populează planeta Pământ, conștientă de sine, atât de evoluată încât este în stare să-și pună întrebări cu privire la rostul existenței sale.
Încotro ne îndreptăm? Invariabil către moarte, atâta timp cât nu doar experiența personală a fiecărui om în parte, dar și contemplarea naturii lumii ne arată că materia nu realizeză structuri veșnice, caracteristica ei de bază fiind continua transformare, nu doar a structurilor vii, invariabil sortite anihilării prin simpla existență în timp, ci și a universului ca întreg a cărui distrugere completă într-un viitor îndepărtat a fost deja intuită de știința contemporană.
Având în vedere neconsolarea conștiinței umane în fața acestui destin implacabil și atât de lipsit de strălucire, ia naștere următoarea întrebare capitală a existenței, la care, până în prezent, nici știința, nici filozofia nu au oferit răspunsuri satisfăcătoare.

De ce suntem aici?

Cu alte cuvinte, care e scopul existenței? De ce trăiesc într-o lume în care mă nasc în suferință, trăiesc în suferință și voi muri în suferință? Ce rost au toate acestea? De ce n-aș renunța la tot chiar acum?
Pentru a oferi un răspuns la această întrebare, vom face apel și la domeniul vitregit și scos din ecuația noastră gnoseologică, religia, nu pentru a oferi un răspuns teologic, ci pentru a da satisfacție deopotrivă celor care sunt neîmpăcați cu viziunea implacabilă asupra existenței pe care a oferit-o știința până în prezent. Și anume, vom aduce în discuție ideea de suflet, principiu de conștiință care supraviețuiește morții biologice a omului.
Indiferent că îmbrățișăm ideea morții ca sfârșit definitiv al existenței, sau cea a sufletului ca principiu de conștiință etern, separat de existența biologică, ceea ce diferențiază aceste două concepte de existența materiei în timp este imuabilitatea, caracterul lor neschimbător. Moartea, reprezentând sfârșitul, marchează încetarea oricărei evoluții. Ceva ce nu mai există, nu mai poate suporta schimbare. E practic un truism.
Lucrurile sunt puțin mai complicate în privința sufletului, atâta timp cât caracteristicile acestuia fac obiectul unor concepții diferite de la o religie la alta. Ceea ce rămâne invariabil însă în toate teoriile teologice - cu o singură excepție, budismul, ceea ce deschide o altă plajă de discuții – este caracterul etern al acestuia. Etern înseamnă nenăscut, care nu va muri niciodată. Fără început și fără sfârșit. În consecință, fără evoluție. Neschimbător.
Aceasta e o judecată analitică a priori, prin urmare constituind un adevăr apodictic, imposibil de combătut în limitele premizelor constituite de ideea de suflet ca și concept pur, fără legătură cu valoare de adevăr sau fals a existenței sufletului în planul real.
În consecință, având în vedere ceea ce diferențiază cele două planuri, cel etern și cel vremelnic, și anume caracterul schimbător al materiei față de cel imuabil al sufletului și morții, rezultă că rostul existenței în lumea vremelnică este SCHIMBAREA.
Nu cine știe ce descoperire, dacă e să ne gândim că, vrând, nevrând, omul, de la începutul istoriei sale, s-a schimbat în permanență. Practic, orice individ schimbă ceva în existența sa, ceva în legătură cu condiția materială, starea civilă, nivelul de educație, evoluția carierei profesionale, treapta pe care se află în ierarhia socială. În ce măsură definesc însă toate acestea un om? E definit un om de faptul că e bogat, că e căsătorit, că e președinte de companie, ori al unei întregi țări?
Ceea ce definește omul este starea sa de conștiință, definită de un anumit nivel de educația și desăvârșire spirituală, conferind omului capacitatea de a fi conștient de sine însuși și realitatea obiectivă. Indiferent că această stare de conștiință este perpetuă, ori vremelnică, că moartea e eternă, ori că sufletul trăiește veșnic, acest lucru nu schimbă cu nimic calitatea prezentului.
Rostul existenței în timp este schimbarea.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!