După ce propriul spirit mușcă din înălțimile cerului, carnea se întoarce brusc la dorința ei etern-impermanentă de a mușca avid din material, din întâmplările zilnice, ca un narcoman intrat în sevraj, cu un diavolesc avânt de a cuprinde viața, de a o mesteca și a o include în măruntaiele uitate de sine, plângând ca un nou născut dupa seva dătătoare de liniște. O liniște înșelătoare, asemănătoare altei vieți, din altă lume, dar atât de necesară continuării unui parcurs în care suntem îmbuibați de așchii sărite din cotidianul mediocru, trist-vesel, optimist-pesimist, cu iubire amestecată cu ură și vise imaginare de mărire urmate de decăderi materiale, prevestitoarele visului înălțării de pe urmă. Un arc invizibil se întinde și ești aruncat în lume ca o săgeată vizibilă, plăcută-neplăcută, iubita-urâtă, cu pielea arsă de soare în timpul zborului, iar apoi decojită când atingi ținta. Zborul săgeții e plin de obstacole, iar ținta la fel de invizibilă ca arcul în care ai fost așezat la început, neîntrebat, inconștient și acoperit de un inefabil dens, păstrător de viață și de moarte, amestecate ingenios de o mână cunoscătoare. A destinului sau hazardului. Ești conștient doar de prezența concretă, de ce ai făcut ieri, cine ești azi și de culoarea ochilor ei la despărțire, singurele puncte de contact cu o lume efemeră, care ți se par de fapt temelii de nezdruncinat.

O săgeată în mișcare, plină de lacrimi și zâmbete, dor și deșertăciune, țintind cerul dar luând-o în direcția inversă și sfârșind în pământul primitor, încăpător și anonim, asemenea celorlalte săgeți trase decisiv de aceeași mână necunoscută care ne împinge la primii pași spre cunoașterea desăvârșită.

Dar ochii ei sunt luminați de eros, și încerci să te avânți din nou într-un necunoscut difuz în care presimți lumea eternă și bucuria de a fi dincolo de timp, într-o veșnicie în mișcare. Ea e cea care prevestește nemurirea și îți arată ținta spre care ai fost tras, iar vârful săgeții se îndreaptă spre infinit, nu acel infinit înfiorător în care să te pierzi speriat de vastitatea neantului, ci acea stare de liniște bucuroasă din drumul spre casă, unde toate îți sunt familiare, iar tu ești copilul ghidat de o mână părintească caldă și protectoare.

Îți cauți autorul, pentru că te afli într-o poveste presărată cu labirinturi ispititoare și muști înfometat din ceea ce găsești, indiferent dacă mâncarea e otravită, o mesteci cu poftă în drumul tău spre regăsire, mergând, oprindu-te, alergând, plângând, căzând și luând-o de la capăt. Mergi în direcția celei mai importante stații fără s-o știi, trecând visător sau imposibil de concret, ghidat sau îndepărtat, nedumerit sau știutor, un călător pe timp de noapte într-un ținut obscur.