Era o după-amiază caniculară de vară. Ștefan se întorcea de la fabrica de rutină. De ceva vreme, nici nu mai știa de când, simțea că în el s-au strâns din ce în ce mai multe dorințe cărora nu le mai putea răspunde. Partenerul lui loial de drum era nodul, acel nod teribil care nu dădea deloc semne de slăbiciune. Lucra într-o companie mare (putea să fie și mică, era aceeași brânză urât mirositoare), cu un plan de carieră și un venit care nu erau niciodată satisfăcătoare.
Și eroul nostru mergea așa agale, spre casă, de mână cu nodul. O arătare neagră, cam de statura unui câine vagabond stătea așezată strategic între un veceu public și o Bancă. În timp ce se apropia de arătare, aceasta din urmă se transformă ca prin magie intr-o geantă neagră. O numi pe loc, Speranța!
Ștefan avea parte de o aventură, așa că trebuia să intre în modul aventuros. Era antrenat pentru acest moment, toate quest-urile întreprinse prin lumea virtuală aducându-i un plus de experiență. Patrulă de câteva ori prin preajma Speranței, cercetând mai ales reacția celor din jur. În mod explicabil, în jur nu existau camere de luat vederi. Trebuie să precizăm că eroul nostru nu dorea să cadă pradă unei farse bine elaborate de nu știu ce canal de știri, care poate ar fi dorit să mai puncteze încă o dată unde îi poate duce disperarea pe români. Se asigură că nu poate fi vorba de așa ceva. Se apropie de geantă, o ridică de la pământ și începu să meargă cu privirea ațintită în față, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Așa ar fi făcut și un profesionist, se gândea el, poate cu mai puțină ezitare. După câteva străzi lăturalnice sau, mai bine zis, un labirint mental elaborat de Ștefan menit a-i pierde pe urmăritori, decise să se oprească pentru a cerceta prada… pardon, Speranța!
Emoția a fost de nedescris. Vom descrie totuși un pic. Dintr-o singură privire, Ștefan realiză că acolo se ascund mijloacele prin care urma să-și împlinească visele. Pentru un moment, pupilele i se dilatară. Nu mai privea geanta, ci privea în gol, adică avea o viziune: adio călătorii cu metroul printre muritori, bine ai venit confort pe patru roți! Adio excursii de 3 nopți cu demipensiune la bulgari, bine te-am găsit, Coasta de Azur! Adio televizor vechi, bine te-am găsit domnule LCD Full HD, cu o diagonală mai mare decât poate cuprinde ochii lui. Dacă totuși ar fi avut o cutie mai mare în care să se desfășoare, Ștefan ar fi avut și alte idei… Oare acum are ce îi trebuie pentru împlinirea învățăturii de la părinți: casă, mașină și „un loc de muncă sigur, mamă, că e vremuri tulburi”? Oare ACUM poate să plătească avansul pentru casa aia verde din paradis, cu incomensurabila suprafața de 60 (șaizeci) de metri pătrați? Pentru prima oară după mult timp, evidența îi făcea cu ochiul lui Ștefan, doar cu un ochi totuși, pentru că nu era atât de evident. Speranța se transformă ușor în oportunitate și Ștefan deja simțea că se scălda intr-o mare de posibilități.
Pentru o secundă, îl fulgeră un gând necurat. Poate că ar fi fost mai bine să returneze geanta posesorului de drept. Dar ce persoană ar fi umblat cu o geantă plină cu bani, dacă nu una de caracter îndoielnic? Și dacă ar fi restituit banii organelor, Speranța s-ar fi pierdut cu siguranță în condiții suspecte, demne de un sistem corupt bine pus la punct.
Acestea fiind spuse, printr-un proces de conștiință fără jurați, Ștefan era convins că alesese calea cea dreaptă. Și a-ncălecat pe-o șa și a trăit fericit până când s-a terminat Speranța.