nu ți-am spus niciodată niarne*
cum de-abia mai ies din letargia asta dulce
când îți ascult bătăile inimii pulsându-mi
prin vene echilibrul fiecărei secunde
uneori când somnul îți este adânc
mă chircesc ca un embrion în pântecul tău
personificând în gând colțul de canapea
în care mi-au adormit amintirile când mă trezesc
cu ele în mine dormind încep să vorbesc cu
închipuirile strângându-mi rostul tot mai mult
sub tălpi până mă umplu iar cu sufletele ce-mi stau
în preajmă știu când mi-ai desfăcut degetele unul
câte unul eliberându-mi visele închise-n pumni
sau când te-ai lăsat hăcuit de vorbe lăsându-mi mie
tăcerile să le-ascult nerostirile vezi tu niarne amândoi
locuim această zi secretul iubirii noastre însă
a rămas închis într-o lacrimă pe care ieri am vărsat-o


4 decembrie 2012

niarne=apelativ adresat sinelui