agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-05-12 | [This text should be read in romana] |
într-o zi mi-am văzut moartea cu ochii
(sincer să fiu cine o vede și-i scoate apoi îi dă de pomană mai bine orb decît mort) de fapt cînd m-am trezit ziua aia prevestea ceva un AVC EPA sau ce mi-o fi dat dumnezeu după cum îți ziceam mi-am văzut moartea cu ochii era o sinagogă o baie comunală sau un mercedes neapărat negru în tot timpul ăsta vena artera capilarul sau ce-o fi fost voia să iasă din capul meu ca un vierme am început să rîd crezi că aș fi tras? dacă aș fi avut vreo armă? noo aș fi donat-o în scopuri mai mult sau mai puțin caritabile ca de exemplu să se cumpere ulei pentru copiii din kenya cînd am împlinit 20 mi-am propus să nu ajung 35 era frate-miu lîngă mine era vodcă gin era ok aveam o grămadă de cunoscuți niciun prieten acum am o mulțime de prieteni și ce să fac? să-i onorez pe ei sau pe mine? aș prefera cînd voi ieși din scenă deși țin cu city lumea să-mi cînte you will never walk alone știm toți că pe drumul acesta suntem singuri dar dacă ai galerie îți înghiți mai ușor lacrimile îngerul meu păzitor are un obicei șui cînd mă uit pe umărul drept și mă rog la dracu el e pe umărul stîng și joacă table cu sfîntul episcop emilian cînd mă uit pe umărul stîng numai de-al naibii stă cocoțat pe umărul drept și se rățoiește la mine bă tu știi să te rogi?
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy