Ce bine că nu sunt înger mamă! Odată, demult, am ajuns într-un câmp cu pălămidă și ardea soarele ca vreo sută de sulițe în spinare. M-am descălțat ca tot omul și am fugit peste buruieni până când picioarele îmi sângerau. Și îmi mușcam buzele și limba să nu simt durerea. Sunt și ele suflete, acele flori cu ghimpi, nu puteam să le strivesc. Þin minte când tata omora omizile, primăvara când ne urcau potop pe zidul casei. Mi-era scârbă și milă. Nu spun toți că toate făpturile Domnului au și ele sufletul lor?

Mamă, tu dormi, și pe mine mă doare de-a dreapta. Și pe tata îl durea înainte să se ducă. Zicea că eu sunt ca o sfântă și am plâns ...dar nu aveam cui să povestesc. Dacă dormi, îți pot spune ție. Cu tot dinadinsul nu vroiam să fiu sfântă. Toată lumea urăște sfinții, îi ponegrește și apoi li se închină după ce mor. Ei zic că sfinții îi ajută, că le mijlocesc calea către voia lui Dumnezeu...O fi fost și Prometeu un sfânt? Grecul din poveste. Că și el adusese oamenilor ceva, dar peste puterea zeilor. Că și pe el îl durea în dreapta.

Toți cunosc istoria martirilor...cad în apele tulburi și nimbul lor de sfinți se subțiază, dar încă plutește ca în picturi peste apele tulburi și învolburate de spirite rele. Greu trebuie să fi fost să trăiești și în vremea romanticilor. Atâtea vise, demoni și fecioare neprihănite ucise crud sau prunci de țâță murind de foame. Întotdeauna am preferat seninul norilor de furtună. Dar...de fapt și toți ceilalți spun adevărul, noi toți urcăm și coborâm la fel aceleași trepte, fie că dormim pe un sac cu bani, fie că sughițăm de sărăcie.

Ce bine că nu am devenit înger! Unii devin și atunci îi vezi în picturi plutind pe norișori colorați, cu aripile aurite în stucatura palatelor. Sau răsar din morminte, albi și mari, ca Giselle din baletul cu același nume. Iar spectatorii aplaudă și își deschid evantaiele de doamne și domnișoare. De partea cealaltă poporul de rând țipă extatic în arene deschise, așa cum odinioară se bucurau să îl crucifice pe Sfântul Petru, să o tragă pe roată pe Sfânta Ecaterina, să îl țintească pe Sfântul Sebastian. Fiecare cu povestea lui. De-o parte îngerii și cei bogați, de cealaltă cei săraci și sfinții. Nicăieri nu e bine.

Dar trebuie să cred că ziua de mâine nu este la sfântu-așteaptă! Sunt om, un om fără păcat, dar urlu să trezesc și morții, nu sunt o sfântă și nu voi mântui pe nimeni! Cât despre îngeri, Dumnezeu să îi ierte. Ce este mai trist, mamă? Cine se bucură, mamă?