Mă întreb adesea ce și-ar spune ochii mei dacă s-ar privi
ascund atâtea unul de celălalt!

Diminețile se tem să se ia de mână și să-mi scoată trupul afară. Lâncezesc sub genele încă lipite. Visează cu brațele deschise. Iarba, cafeaua tatii, răcoarea, până și cerul transmit unde onirice. Hai să mai visăm unpic!

Îmi trag pătura peste degetele chircite de frig.
Leagănul îmi plimbă mintea foarte departe, peste luni, peste ani, dincolo de pleoapele ce refuză parcă lumina.

La tine.
Mintea mea își ia zi de zi bilet spre Tine.
Este o investiție constantă.
E ca și cum uzi florile sau hrănești cățelul cafeniu

E un deget pus pe butonul tău de activare.
Apăs puțin în fiecare zi, de parcă m-aș teme de explozie.

Ce-ar fi dacă ai ecloza într-un soț perfect?în bărbatul bun de care fug de când mi-a zis mama: „vei avea și tu un soț într-o zi,mamă!„

Uneori am suferit
Alteori nu am simțit nimic
Mereu se sparge o farfurie între „uneori„ și „alteori„ și zboară cioburi peste toate gândurile mele.

Mozaic...

Prea mult mozaic, prea multă artă în simplitatea vieții.
Avem palme să lipim spațiile dintre noi.
Buzele-s porți de cunoaștere și TOT.
Ochii sunt primul televizor pe care ar trebui să-l cumpărăm de casă nouă!

Îmbrățișează-mă, hai să ne învelim cu cer
și să mâncăm corcodușe...